Validare poprire Popriri


JUDECĂTORIA ORADEA

SECŢIA CIVILĂ

SENTINŢA CIVILĂ Nr. 2223/2011

Şedinţa publică de la 24 Februarie 2011

Completul compus din:

PREŞEDINTE Corina Marilena Gavra

Grefier Sanda Olaru

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant SC S SRL şi pe pârât SC V SRL, terţ poprit SC PE SRL, având ca obiect validare poprire.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă pentru reclamantă av. . iar pentru terţul poprit se prezintă av. . în substituirea av. ., lipsă fiind pârâta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Reprezentantul reclamantei arată că susţine acţiunea, nu are alte cereri de formulat şi solicită cuvântul pe fond.

Reprezentanta terţului poprit arată că acţiunea a rămas fără obiect.

În baza art. 167 C.pr.civ. instanţa încuviinţează proba cu înscrisurile depuse la dosar şi nemaifiind alte cereri de formulat în cauză, considerând cauza lămurită închide faza probatorie şi acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul reclamantei solicită admiterea acţiunii, fără cheltuieli de judecată.

Reprezentanta terţului poprit solicită să se constate lipsa obiectului, cu cheltuieli de judecată.

INSTANŢA

Constată că, prin cererea înregistrata pe rolul instanţei la data de 27.05.2010, timbrata cu 10 lei taxa judiciara de timbru si 0, 30 lei timbre judiciare mobile, creditoarea SC S SRL cu sediul in … în contradictoriu cu debitorul SC V SRL cu ultimul sediu cunoscut în .., … si cu terţul poprit SC P R SRL – cu sediul in …. a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa, sa valideze poprirea înfiinţata de către creditoare asupra sumelor de bani datorate debitorului de către terţul poprit până la concurenţa sumei de 31.373, 80 lei reprezentând datoria debitorului faţă de creditoare, in temeiul titlului executor, fila CEC emisă de debitor la data de 14.12.2009, cu cheltuieli de judecată.

In motivarea cererii sale, creditoarea învederează instanţei că deoarece debitorul nu i-a plătit suma de 26451,70 lei cf. fila CEC nr. 0001033 a iniţiat procedura executării silite a titlului executoriu în dosar execuţional 175/E/2009 al BEJ G. M.. Mai arată că din înscrisurile depuse la dosar respectiv contractul prestări servicii nr. 2/01.07.2008 terţul poprit datorează debitorului suma de 105.791, 88 lei. Deşi i-a pus in vedere obligaţiile legale pe care terţul poprit le are potrivit prevederilor art. 456 cod pr.civila, acesta cu rea credinţă nu le-a îndeplinit, motiv pentru care creditoarea a fost obligata sa procedeze la intentarea prezentei acţiuni in justiţie.

Sunt invocate in drept dispoziţiile art.460 cod pr.civila.

Terţul poprit, legal citat, a formulat întâmpinare ( f58-60 dosar) solicitând respingerea cererii de validare primire ca neîntemeiată. În motivare arată că a derulat contracte comerciale cu debitoarea SC V I SRL pe parcursul a 2 ani timp în care aceasta a încălcat de nenumărate ori obligaţiile contractuale asumate astfel că este ea însăşi un creditor al debitoarei SC V.I SRL aceasta datorându-i daune interese în cuantum de 100.000 Euro. Arată că nu sunt astfel îndeplinite condiţiile stipulate de art. 460 C pr. Civila.

În probaţiune a depus înscrisuri ( f 61-179 dosar): proces verbal conciliere (f 56-57 dosar), Notă constatare , somaţie, fisa analitica partener, facturi, ordine de plată .

Debitorul, legal citat, nu si-a precizat poziţia in cauza.

La termenul din data de 25.11.2010 terţul poprit invocă excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a debitorului fată de soluţia pronunţată de Tribunalul Bihor în dosar 5501 /111/2010 şi prin care s-a dispus închiderea procedurii simplificate a falimentului, procedură iniţiată împotriva debitorului.(f186 dosar).

In cauză s-a încuviinţat si administrat proba cu înscrisuri .

Din examinarea actelor si lucrărilor dosarului, instanţa retine următoarele : In baza titlului executoriu reprezentat de fila CEC nr. 0001033 (f 7), creditorul SC S. SRL a iniţiat procedura executării silite împotriva debitorului Sc V.I SRL în dosar execuţional 175/E/2009 al BEJ G.M pentru recuperarea sumei totale de 31.373, 80 lei din care 26451,70 lei cf. fila CEC si suma de 4.922,10 lei cheltuieli de executare.

Potrivit prevederilor art. 453 alin.1 si art. 454 cod pr.civila , judecătoresc, la cererea creditoarei a dispus in data de 08.02.2010 (f11-12) înfiinţarea popririi asupra sumelor pe care terţul poprit SC P R SRL le datorează debitorului în temeiul contractului de prestări servicii nr. 2 din 01.07.2008 şi a procedat la comunicarea măsurii luate. Terţul poprit a luat cunoştinţă de respectivele comunicări, fapt ce rezulta din dovada de primire si procesul verbal de predare de la filele 12 ale dosarului.

Terţului poprit i s-au pus in vedere obligaţiile pe care acesta trebuie sa le îndeplinească in acord cu prevederile art. 456 cod pr.civila , respectiv sa procedeze la consemnarea sumelor de bani pe care acesta le datorează si pe care le va datora in viitor debitorului cu titlu de salariu, fiind atenţionat cu privire la interdicţia prevăzută de art. 454 alin.2 cod pr.civila .

În drept, situaţiei de fapt îi sunt incidente dispoziţiile art.460 Cod procedură civilă, conform cărora:„(1) Dacă terţul poprit nu-şi mai îndeplineşte obligaţiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terţul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanţa de executare, în vederea validării popririi.(2) Instanţa va cita creditorul urmăritor, debitorul şi terţul poprit şi, dacă din probele administrate rezultă că terţul poprit datorează sume de bani debitorului, va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terţul poprit să plătească creditorului, în limita creanţei, suma datorată debitorului, iar, în caz contrar, va hotărî desfiinţarea popririi. ”

Specificul popririi este determinat de caracterul triunghiular al acestei operaţiuni juridice procesuale care, în principiu presupune participarea indispensabilă a trei părţi: creditorul popritor , debitorul poprit şi terţul poprit, între aceste trei subiecte de drept stabilindu-se tot atâtea raporturi juridice.

Una dintre condiţiile esenţiale ale validării popririi este ca debitorul să aibă raporturi juridice cu terţul poprit, raporturi de natură a genera obligaţii de plată în sarcina terţului. Aceste raporturi trebuie să fie actuale iar în lipsa unor dovezi care să demonstreze faptul că în prezent raporturile sunt actuale – deoarece măsura popririi vizează veniturile prezente si viitoare nu si pe cele trecute care au fost deja platite debitorului de către debitorul său, în condiţiile în care sarcina probaţiunii incumbă reclamantului în procesul civil, potrivit art. 1169 C Civil, instanţa apreciază că cererea de validare a popririi este neîntemeiată, lipsind calitate de terţ poprit a SC P R SRL.

Existenţa celor trei părţi implică obligaţia procesuală pentru creditorul popritor ce titular al titlului executoriu si deci în poziţia de reclamant de a justifica atât calitatea sa procesuală activă cât şi cea pasivă a debitorului poprit , ori în speţă este pusă în discuţie însăşi capacitatea procesuală de folosinţă a debitorului (f 186 dosar) iar făcându-se dovada închiderii procedurii simplificate a falimentului si deci a radierii debitorului din registrul comerţului, instanţa nu poate decât să respingă cererea de validare a popririi ca fiind formulată in contradictoriu cu o persoană fără capacitate de folosinţă.

Instanţa constată că terţul poprit nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată solicitate astfel va respinge cererea de acordare a acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE :

Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de creditoarea SC S SRL cu sediul in … în contradictoriu cu debitorul SC V.I SRL cu ultimul sediu cunoscut în .. . si terţul poprit SC P.R SRL – cu sediul in ….

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Cu recurs in 15 zile de la comunicare.

Pronunţata in şedinţa publică din 24 februarie 2011.

PREŞEDINTE GREFIER

CORINA MARILENA GAVRA SANDA OLARU