Contractul de comodat este acea convenţie prin care o persoană, numită comodant, remite spre folosinţă temporară şi gratuită unei alte persoane, numită comodatar, un lucru determinat, cu obligaţia acestuia din urmă de a-l restitui la termen în natură, în individualitatea sa. în cazul convenţiei menţionate, nu este
necesar ca partea comodantă să aibă calitatea de proprietar, putând fi orice altă persoană care justifică însă un titlu în baza căruia deţine imobilul (de exemplu – uzufructuar, locatar).
întrucât la data încheierii contractului de comodat între pârâţi era în desfăşurare litigiul privind evacuarea comodantului, atât acesta, cât şi pârâta comodatar, al cărei preşedinte şi reprezentant este tot primul pârât, au avut, la data încheierii convenţiei dintre ele, cunoştinţă de calitatea de proprietar a reclamantului, consfinţită printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, precum şi de faptul că titlul în baza căruia pârâtul persoană fizică deţinea folosinţa imobilului nu mai exista, întrucât acesta refuzase încheierea unui nou contract de închiriere cu reclamantul; fiind contestat în justiţie dreptul său de folosinţă, acest drept nu putea fi temei pentru transmiterea folosinţei în continuare către o altă persoană.
O astfel de operaţiune juridică, în care părţile unei convenţii acţionează, în deplină cunoştinţă de cauză, în dauna adevăratului titular al dreptului transmis şi în vederea fraudării acestuia, are un caracter speculativ şi este determinată de o cauză ilicită, determinând aplicarea sancţiunii nulităţii absolute a contractului de comodat încheiat în acest mod.
Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, sentinţa civilă nr. 7784 din 18 mai 2007, nepublicată
Prin acţiunea înregistrată pe roiul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, reclamantul M.O. a chemat în judecată pe pârâţii N. V. şi L.I.R., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să constate nulitatea absolută a contractului de comodat nr. 20 din 1 octombrie 2002, încheiat între pârâţi, să fie obligată pârâta L.I.R. să lase reclamantului în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Bucureşti, B-dul A. nr. 5, sector 1, să fie evacuată pârâta din imobilul menţionat, cu cheltuieli de judecată.
în motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin sentinţa civilă nr. 2945 din 12 martie 1997, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, irevocabilă, a fost admisă acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâţii CGMB şi SC Herăstrău Nord, fiind obligaţi aceştia să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie reclamatului imobilul situat în Bucureşti, b-dul A. nr. 5, sector 1. Pârâtul N. V., convocat în vederea încheierii unui nou contract de închiriere, în temeiul prevederilor din O.G. nr. 40/1999, a contestat calitatea de proprietar a reclamantului, refuzând încheierea contractului de închiriere
sau părăsirea spaţiului respectiv, iar în anul 2002 a dat în folosinţa pârâtei L.I.R imobilul menţionat, asupra căruia nu avea niciun titlu.
Prin sentinţa civilă nr. 7784 din 18 mai 2007, s-a admis acţiunea, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de comodat nr. 20 din 1 octombrie 2002, a fost obligată pârâta L.I.R. să lase în deplină proprietate şi posesie reclamantului imobilul situat în Bucureşti, sector 1, B-dul A. nr.5 şi s-a dispus evacuarea pârâtei L.I.R. din imobilul menţionat.
A reţinut instanţa că reclamantul M.A. are calitatea de proprietar al imobilului situat în Bucureşti, str. A. nr. 5, sector 1, în temeiul sentinţei civile nr. 2945 din 12 martie 1997, pronunţată de către Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. 10088/1996. în temeiul calităţii sale de proprietar, reclamantul i-a notificat pe chiriaşii din imobil în vederea încheierii unor noi contracte de închiriere, printre care şi pârâtul persoană fizică, încheindu-se astfel procesul-verbal din 12 aprilie 2000, iar ca urmare a refuzului pârâtului de a încheia o nouă convenţie de locaţiune, reclamantul a introdus la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, la data de 15 iunie 2000, o acţiune în evacuare a pârâtului N.V., pe calea ordonanţei preşedinţiale.
Prin sentinţa civilă nr. 12798 din 6 decembrie 2005, pronunţată de către Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. 12793/2000, s-a dispus evacuarea pârâtului N.V. din imobilul situat în Bucureşti, Bd. A. nr. 5, sector 1. Prin decizia civilă nr. 126 din 16 ianuarie 2006, pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, s-a respins recursul declarat de pârât împotriva sentinţei civile nr. 12798 din 6 decembrie 2005, pronunţată de către Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti (aspect care reiese din chiar motivarea contestaţiei în anulare introduse de către pârât).
în timp ce pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti se afla dosarul nr. 12793/2000, pârâtul N.V. a încheiat cu pârâta L.I.R., al cărei preşedinte este, contractul de comodat nr. 20 din 1 octombrie 2002, pentru un termen de 10 ani, având ca obiect folosinţa gratuită a spaţiului deţinut de către pârât la etajul 1 al imobilului situat în Bucureşti, Bd. A. nr. 5, sector 1.
Instanţa a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 948 C. civ., condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii sunt: l. capacitatea de a contracta; 2. consimţământul valabil al părţii ce se obligă; 3. un obiect determinat; 4. o cauză licită. Contractul de comodat este acea convenţie prin care o persoană, comodant, remite spre folosinţa temporară şi gratuită unei alte persoane, comodatar, un lucru determinat, cu obligaţia acestuia din urmă de a-l restitui la termen în natură, în indivi
dualitatea sa. în cazul contractului menţionat, nu este necesar ca partea comodantă să aibă calitatea de proprietar, putând fi orice altă persoană care justifică însă un titlu în baza căruia deţine imobilul (de exemplu – uzufructuar, locatar).
Se constată de către instanţă că, la data încheierii contractului de comodat nr. 20 dir 1 octombrie 2002, era în desfăşurare litigiul privind evacuarea pârâtului, acţiunea fiind introdusă la data de 15 iunie 2000. în aceste condiţii, atât pârâtul N.V., cât şi pârâta L.I.R., al cărei preşedinte şi reprezentant este tot pârâtul N.V., au avut, la data încheierii convenţiei dintre ele, cunoştinţă de calitatea de proprietar a reclamantului, consfinţită printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, precum şi de faptul că titlul în baza căruia pârâtul persoană fizică deţinea folosinţa imobilului nu mai exista, întrucât acesta refuzase încheierea unui nou contract de închiriere cu reclamantul; fiind contestat în justiţie dreptul său de folosinţă, acest drept nu putea fi temei pentru transmiterea folosinţei în continuare către o altă persoană.
O astfel de operaţiune juridică, în care părţile unei convenţii acţionează, în deplină cunoştinţă de cauză, în dauna adevăratului titular al dreptului transmis şi în vederea fraudării acestuia, are un caracter speculativ şi este determinată de o cauză ilicită, determinând aplicarea sancţiunii nulităţii absolute a contractului încheiat în acest mod, instanţa urmând a admite, aşadar, primul capăt de cerere, în contradictoriu cu ambii pârâţi.
Nu pot fi reţinute susţinerile pârâtei L.I.R. din întâmpinare referitoare la lipsa calităţii de proprietar a reclamantului, atâta vreme cât această calitate este consfinţită printr-o hotărâre judecătorească ce se bucură de autoritate de lucru judecat şi, în plus, prin sentinţa civilă nr. 12798 din 6 decembrie 2005, pronunţată de către Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, s-a arătat încă o dată, în detaliu, că din cercetările efectuate de către organele de cercetare penală [cauza fiind suspendată în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.], a rezultat că reclamantul M.O. şi-a justificat în mod legal calitatea de moştenitor al fostului proprietar al imobilului din Bucureşti, Bd. A. nr. 5, sector 1.
în ceea ce priveşte cel de-al doilea capăt de cerere, constată instanţa că acţiunea în revendicare este acea acţiune reală pornită de proprietarul neposesor împotriva posesorului neproprietar, constituind cel mai energic mijloc de apărare a dreptului de proprietate. Se impune a se ţine seama în cauză, pentru rezolvarea acestui capăt de cerere, şi de tratatele internaţionale la care România este parte şi care fac parte din dreptul intern, României şi legile organice
care ocrotesc dreptul de proprietate, având în vedere că reclamantul nu se poate bucura de bunul său în prezent, la aproape zece ani de la admiterea acţiunii sale în revendicare. Astfel, potrivit art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia europeană a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, nimeni nu poate fi lipsit de bunul proprietatea sa decât pentru cauze de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. Conform prevederilor art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la proprietate şi nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa. De asemenea, dreptul de proprietate privată este garantat de prevederile art. 44 din Constituţia României şi de art. 480, art. 481 C. civ.
Constată, aşadar, instanţa că pârâta L.I.R., în condiţiile în care contractul de comodat nr. 20 din 1 octombrie 2002 este nul absolut, nu mai justifică un titlu legal pentru ocuparea spaţiului menţionat. Văzând şi dispoziţiile art. 480 C. civ., potrivit cărora dreptul de proprietate este un drept absolut, exclusiv şi perpetuu care conferă titularului exerciţiul liber şi nestingherit al tuturor prerogativelor sale – posesia, folosinţa şi dispoziţia – afară de cazul în care dreptul este dezmembrat prin voinţa acestuia din urmă, instanţa apreciază că sunt întemeiate şi capetele de cerere privind revendicarea, respectiv, în consecinţă, evacuarea, pentru lipsa titlului locativ al pârâtei.
Se mai impune a se preciza că înregistrarea sediului societăţii pârâte la adresa din Bucureşti, sector 1, B-dul A. nr. 5, printr-o încheiere a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, nu este de natură a acoperi nulitatea contractului de comodat; mai mult, susţinerile pârâtei din întâmpinare, conform cărora înscrierea menţiunii privind sediul nu s-a făcut în temeiul contractului de comodat, ci în baza acordului „adevăratului proprietar al imobilului”, sunt de natură a întări soluţia de admitere a capetelor de cerere privind revendicarea şi evacuarea, având în vedere că, astfel cum s-a şi expus anterior, calitatea de proprietar a reclamantului este pe deplin dovedită, iar un alt titlu de proprietate, al unei persoane distincte, nu a fost înfăţişat.
Notă: Prin decizia civilă nr. 1281 R din 28 mai 2010, Tribunalul Bucureşti, Secţia a III- a civilă (nepublicată), s-a apreciat că titlul como- dantului trebuie să subziste pe toată durata comodatului. Desfiinţarea titlului comodanţilor printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă lipseşte de efecte contractul subsecvent de comodat, folosinţa acordată încetând a mai avea la bază un titlu valabil.
