O capacitate mai mică a bunului vândut decât cea stabilită nu constituie un viciu ascuns, iar, potrivit prevederilor art. 1353 C. civ., vânzătorul nu este răspunzător de viciile aparente şi despre care cumpărătorul a putut singur să se convingă.
în măsura în care nu se pot reţine vicii ascunse ale lucrului vândut, nu intervine rezoluţiunea contractului, întrucât prevalează principiul juridic al salvării efectelor juridice ale actului.
I.C.C.J., Secţia comercială, decizia nr. 2217 din 30 martie 2005,
Reclamanta SC C.I. SRL Bucureşti a chemat-o în judecată pe pârâta SC A. SRL Târgu Neamţ, pentru a fi obligată la plata unui sume de bani cu titlu de preţ.
Prin sentinţa civilă nr. 114/E din 27 ianuarie 2004, Tribunalul Neamţ, Secţia comercială şi de administrativ, a admis, în parte, acţiunea, reţinând că reclamanta-vânzătoare avea obligaţia contractuală de a preda pârâtei-cumpărătoare un cutter cu capacitate de 100 1, aşa cum s-a prevăzut în contract, dar, în realitate, aceasta i-a predat un cutter cu capacitate de 65 1, fiind în culpă sub acest aspect, astfel că pretenţiile vânzătoarei au fost admise în parte, suma reprezentând restul din preţ fiind stabilită de instanţă pe baza unui calcul de proporţie, scăzându-se cât a achitat pârâta-cumpărătoare.
Cererea reconvenţională formulată de pârâtă a fost respinsă, ca neîntemeiată, deoarece obiectele cumpărate prin contract formează un lot, iar faptul că a primit un obiect cu dimensiunea mai mică nu poate duce la rezoluţiunea contractului, deoarece şi cumpărătoarea are o culpă în recepţia bunurilor, pentru că nu a depus diligenţe sporite.
Prin decizia nr. 92 din 14 aprilie 2004, Curtea de Apel Bacău, Secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă, reţinând că motivele de apel, cât şi referirea la dreptul cumpărătorului de a alege ca un contract să fie în fiinţă sau nu sunt pertinente, pentru că principiul juridic este acela că un act juridic trebuie interpretat în scopul de a produce efecte juridice, şi nu de a nu produce, or, în speţă, pârâta-cumpărătoare trebuia să verifice dacă bunul prezintă vicii ascunse, iar pe cele aparente le putea sesiza; astfel că, în mod corect, instanţa a menţinut contractul şi a redus suma ce trebuie plătită de apelanta-cumpărătoare.
împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, criticând hotărârea pronunţată de curtea de apel, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., solicitând admiterea cererii reconvenţionale şi respingerea acţiunii.
Pârâta a susţinut că instanţa, constatând că bunul livrat nu coincide cu cel contractat, viciu esenţial ce nu putea fi observat la un simplu examen de suprafaţă al bunului, trebuia să constate culpa vânzătorului şi, implicit, răspunderea contractuală a acestuia pentru viciile ascunse ale lucrului vândut, iar, în acest context, să admită cererea reconvenţională şi să oblige vânzătorul la restituirea a ceea ce a primit din preţ, concomitent cu întoarcerea bunului în proprietatea sa, ca efect nemijlocit al opţiunii cumpărătorului pentru rezoluţiunea parţială a contractului, în temeiul art. 1355 C. civ.
Recursul a fost apreciat ca nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
în baza contractului de vânzare-cumpărare din 8 octombrie 2002, pârâta a cumpărat de la reclamantă o linie tehnologică completă de utilaje specifice prelucrării produselor din carne, bunurile fiind recepţionate, fără formularea vreunor obiecţiuni privind calitatea sau capacitatea acestora.
întrucât cutterul prezenta o defecţiune, acesta a fost reparat urgent de reclamanta-vânzătoare, dar pârâta-cumpărătoare a refuzat ridicarea lui de la unitatea reparatoare, motivând că acesta nu are 100 1, cum s-a prevăzut în actul de vânzare-cumpărare, ci numai 65 1, acest aspect fiind considerat ca un viciu ascuns al bunului. Preţul utilajelor de linie tehnologică a fost achitat în rate, pârâta având de achitat un rest de plată.
Faţă de această situaţie, curtea de apel a apreciat că o capacitate mai mică a bunului vândut decât cea stabilită nu constituie un viciu ascuns, iar eventualele vicii aparente, ce au condus ulterior la reparaţii ale bunului, puteau fi sesizate prin diligenţele ce se impuneau la recepţia produselor.
Astfel fiind, instanţa a procedat corect, reţinând şi culpa reclamantei, concretizată în vânzarea cu deficienţe a unuia dintre produse, respectiv a celui care a făcut obiectul prezentului litigiu, admiţând doar în parte acţiunea, dar şi respingând cererea reconvenţională, pornind de la principiul juridic al prevalării salvării efectelor juridice ale actului, iar nu al desfiinţării lor, în măsura în care nu există motive certe şi legale de anulare sau de constatare a nulităţii actului.
Ca atare, în speţă, întrucât nu ne aflăm în prezenţa unui viciu ascuns al bunului vândut, aşa cum eronat a susţinut recurenta, de asemenea, în judecarea cauzei au fost avute în vedere toate probele administrate, inclusiv adresa unităţii reparatoare şi depoziţia martorului, printr-o corectă interpretare a întregului material probator, precum şi cu respectarea dispoziţiilor art. 1353 C. civ., întrucât art. 1352 C. civ. nu este aplicabil în cauză, instanţele au pronunţat hotărâri legale şi temeinice.
în consecinţă, având în vedere că recurenta-pârâtă nu a formulat niciun motiv de nelegalitate a hotărârilor pronunţate, în condiţiile art. 304 C. proc. civ., recursul a fost respins, ca nefondat.
