Lipsa de pregătire şcolară şi ignoranţa sub aspectul oricăror consecinţe juridice a unei declaraţii date în faţa notarului public nu constituie cazuri de eroare viciu de consimţământ şi nu afectează valabilitatea actului juridic civil.
Şi aceasta pentru că reclamantei, cu prudenţa şi diligenta proprietarului responsabil, îi incumba obligaţia de a solicita informaţiile necesare cu privire la scopul deplasării sale în faţa notarului public.
(Decizia nr. 754 din 15 octombrie 2004 – Secţia a 111-a civilă)
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti sub nr. 102 din 9.12.2002, legal timbrată, reclamanta A.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul P.P., sistarea stării de coproprietate asupra unui imobil situat în Bucureşti şi anularea parţială a Certificatului de moştenitor nr. 248/2002.
în motivarea cererii s-a arătat că reclamanta a locuit în apartament încă din 1966, când a fost repartizat în folosinţă primului soţ al reclamantei, defunctul C.N. După căsătoria cu fratele pârâtului, reclamanta l-a trecut şi pe acesta în contractul de închiriere. în 1992, apartamentul a fost cumpărat, cu preţul obţinut de către reclamantă din vânzarea unui produs vestimentar la un artizanat, pentru achitarea avansului. Ratele au fost achitate prin reţineri lunare din pensia reclamantei. Ulterior, căsătoria dintre reclamantă şi fratele pârâtului a fost desfăcută prin prin Sentinţa civilă nr. 1256 din 3.02.1998, reclamanta, împreună cu fiul său din căsătoria anterioară, continuând să locuiască în apartamentul în litigiu. Fostul soţ al reclamantei, frate al pârâtului, a decedat în 7.12.2001, pârâtul fiind singurul moştenitor al acestuia. în certificatul de moştenitor emis în favoarea pârâtului imobilul în litigiu a fost inclus ca bun comun succesoral, deşi reclamanta l-a achitat prin contribuţie exclusivă.
în drept, au fost invocate prevederile art. 728, art. 954 din Codul civil, art. 6731 – 67314 din Codul de procedură civilă.
Prin Sentinţa civilă nr. 2849 din 17.04.2003, pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti în Dosarul nr. 102/2003, cererea a fost admisă în parte, constatându-se calitatea de bun comun al reclamantei şi defunctului P.G., starea de devălmăşie fiind sistată prin stabilirea cotelor de proprietate corespunzătoare cotelor de contribuţie de 3/4 în favoarea reclamantei, respectiv 1/4 pentru fostul său soţ. Certificatul de moştenitor a fost anulat, cu privire la masa succesorală, stabilindu-se că aceasta cuprinde doar cota-parte de 1/4. Starea de coproprietate a fost sistată prin atribuirea imobilului în deplină proprietate şi liniştită posesie reclamantei, cu plata unei sume în cuantum de 65.346.250 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, pe baza aprecierii coroborate a întregului probatoriu administrat în cauză, caracterul de bun comun al foştilor soţi P.E. şi P.G. şi cota contributivă superioară a reclamantei care a contribuit la cheltuielile casei şi s-a ocupat de gospodărie, la veniturile cu titlu de adăugându-se şi micile venituri obţinute din producerea şi vânzarea săpunului de casă şi ca femeie de serviciu. Numitul P.G. nu a mai avut loc de muncă din 1992, realizând venituri doar sporadic, din activităţile pe care le realiza, sumele obţinute cheltuindu-le pentru a-şi procura băuturi alcoolice, pe care le consuma în exces. După pronunţarea hotărârii judecătoreşti de desfacere a căsătoriei prin divorţ, P.G. s-a mutat din locuinţă, revenind pentru a locui cu reclamanta în cursul anului 2000. S-a reţinut că probatoriul nu a stabilit calitatea de bun propriu al reclamantei a bunului vândut, nici că preţul acestuia a fost folosit pentru achitarea avansului. Susţinerea pârâtului privind avansarea de către P.G. a sumei de 10 milioane lei pentru plata cotelor restante de întreţinere nu a fost dovedită. La atribuirea în natură a imobilului în favoarea reclamantei, instanţa de fond a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 6739 din Codul de procedură civilă, cota contributivă majoritară, faptul că aceasta a locuit în permanenţă în imobil, fără a deţine un alt imobil în proprietate.
Prin Decizia civilă nr. 143/A din 30.01.2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a V-a civilă în Dosarul nr. 2600/2003, apelul declarat de către reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat. A fost admis, în schimb, apelul pârâtului, sentinţa apelată fiind schimbată în parte, în sensul respingerii capătului de cerere privind anularea parţială a certificatului de moştenitor şi înlăturării constatării cotelor contributive, sulta fiind stabilită la 130.692.500 lei.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că reclamanta a participat la eliberarea certificatului de moştenitor contestat, declarând în faţa notarului public că partea de contribuţie a defunctului la dobândirea apartamentului, ce face parte din masa succesorală, este de 1/2, nefăcând nici o dovadă că s-ar fi aflat în eroare la acel moment asupra celor declarate, având posibilitatea să declare contrariul. S-a apreciat că, chiar dacă din probele administrate ar rezulta o cotă de contribuţie diferenţiată la dobândirea imobilului, acest fapt nu poate conduce la anularea certificatului de moştenitor. Certificatul de moştenitor poate fi anulat, la cererea părţii care a participat la procedura succesorală notarială, ori constatat nul absolut, numai pentru vicii de consimţământ sau incapacitate ori pentru cauze de nulitate absolută, potrivit dreptului comun.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, invocând lipsa sa de pregătire juridică şi nivelul scăzut al pregătirii şcolare, ameninţările pârâtului cu chemarea în judecată până la epuizarea resurselor financiare, dacă nu se va prezenta în faţa notarului cu actul de proprietate al imobilului. S-a profitat de ignoranţa reclamantei în ceea ce priveşte consecinţele juridice ale prezenţei sale în faţa notarului. Instanţa de apel nu a ţinut seama de probele administrate în cauză, sub aspectul contribuţiei superioare a reclamantei la dobândirea imobilului în litigiu. Instanţa de apel a respins orice probă prin care apelanta urmărea să dovedească eroarea în care s-a aflat cu privire la menţionarea în certificatul de moştenitor a unei cote din bunul imobil la dobândirea căruia reclamanta a contribuit în exclusivitate. Mai mult, instanţa de apel, în virtutea principiului rolului activ, putea pune în discuţie oportunitatea unor probatorii pentru a lămuri aspectele sesizate. Depoziţia martorului audiat la propunerea pârâtului, privind starea în care s-a aflat reclamanta în faţa notarului, trebuia coroborată cu celelalte probe; au fost ignorate depoziţiile martorilor reclamantei cu privire la presiunile la care reclamanta a fost supusă. Declaraţia celui de-al doilea martor al pârâtului nu corespunde realităţii, reclamanta nedeclarând nici o dată în faţa acestuia că ar recunoaşte cota de 50% a defunctului.
Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate, ce se subsumează motivelor prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 din Codul de procedură civilă, Curtea a reţinut caracterul nefondat al recursului.
Instanţa de apel a procedat la o corectă interpretare a conţinutului certificatului de moştenitor, în baza art. 977 şi art. 981 din Codul civil, din care face parte integrantă încheierea notarială pe baza căreia a fost eliberat, în sensul că prin declaraţia dată personal în faţa notarului public, confirmată de către pârât, în calitate de moştenitor unic al celui după care se dezbătea moştenirea, reprezintă o tranzacţie convenţională prin care este sistată starea de devălmăşie; prin stabilirea cotelor-părţi egale din dreptul de proprietate asupra bunului comun, starea de devălmăşie este transformată în stare de coproprietate. Tranzacţia convenţională a privit drepturi de care reclamanta şi pârâtul puteau uza, reclamanta în nume personal, iar pârâtul în calitate de moştenitor unic al fostului soţ al reclamantei, cu respectarea prevederilor art. 30 din Codul familiei. Convenţia dintre aceştia nu contravine regimului comunităţii de bunuri a soţilor, părţile tranzacţiei consacrând, prin voinţa lor, prezumţia legală relativă a cotei contributive egale la dobândirea şi conservarea bunurilor, în temeiul art. 30 alin. 1 raportat la art. 29 şi art. 35 din Codul familiei.
Instanţa de apel a interpretat temeinic actul juridic dedus judecăţii, considerând parte integrantă a certificatului de moştenitor convenţia dintre reclamantă şi pârât, în procedura succesorală notarială, cât şi în procedura succesorală contencioasă, în faţa instanţei de judecată, părţile cu vocaţie succesorală efectivă sau acestea împreună cu terţii pot conveni asupra compunerii masei succesorale, cu respectarea prevederilor art. 5 din Codul civil, iar, în speţă, şi cu respectarea regimului comunităţii de bunuri a soţilor.
în mod legal şi temeinic a apreciat instanţa de apel că aspectele invocate de către apelanta-reclamantă nu constituie eroare asupra naturii juridice a actului juridic încheiat în faţa notarului public (eroare-obstacol, cauză de nulitate absolută, error in negotio, iar nu relativă).
Recurenta-reclamantă a invocat în drept prevederile art. 954 din Codul civil, ce reglementează eroarea viciu de consimţământ (error in substantiam şi error in personam), fără ca aspectele de fapt invocate să se încadreze în conţinutul acesteia.
Lipsa de pregătire juridică, pregătirea şcolară redusă şi ignoranţa sub aspectul oricăror consecinţe juridice a unei declaraţii date în faţa notarului public nu constituie cazuri de eroare viciu de consimţământ şi nu afectează valabilitatea actului juridic civil.
Cu prudenţa şi diligenţa proprietarului responsabil, recurentei-reclamante îi incumba obligaţia şi a avut posibilitatea de a-şi exercita dreptul de a solicita informaţiile necesare cu privire la scopul deplasării sale în faţa notarului public la cererea pârâtului, putând opta pentru refuzul de a se prezenta. Recurenta-reclamantă nu a invocat şi nici nu a făcut, de altfel, dovada că ar fi fost indusă în eroare cu privire la scopul prezenţei sale în faţa notarului public; pârâtul a urmărit rezolvarea situaţiei juridice a imobilului în litigiu în cadrul dezbaterii succesorale de pe urma decesului fratelui său, fostul soţ al reclamantei.
Ameninţările cu judecata şi cheltuielile exorbitante ocazionate de eventualul litigiu ce s-ar declanşa dacă recurenta nu s-ar prezenta în faţa notarului public nu constituie violenţă psihică, viciu de consimţământ, răul cu care recurenta a fost ameninţată fiind unul legitim. Pârâtul a urmărit evitarea unui litigiu şi rezolvarea pe cale amiabilă a situaţiei juridice a imobilului, în cadrul dezbaterii succesorale, încunoştinţând-o pe reclamantă cu privire la alternativa chemării în judecată dacă va refuza rezolvarea pe cale amiabilă a situaţiei, un eventual proces fiind costisitor pentru aceasta. Recurenta-reclamantă putea şi trebuia să aibă reprezentarea reală a efectelor “răului” legitim cu care a fost ameninţată, care nu-i putea naşte o temere reală cu caracter determinant în formularea declaraţiei în sensul contribuţiei egale a foştilor soţi la dobândirea şi conservarea bunului imobil comun.
Faţă de declaraţia, confirmată de pârât, dată de către reclamantă în faţa notarului public, între părţi s-a născut un act juridic civil, respectiv o tranzacţie convenţională.
Fiind vorba despre un contract sinalagmatic, iar nu de un act juridic unilateral, acesta nu poate fi revocat prin manifestarea de voinţă unilaterală, a uneia dintre părţi, în virtutea principiului simetriei ce guvernează încheierea şi încetarea actului juridic, revocarea neputând fi decât una mutuală (prin acordul aceloraşi părţi).
Prin urmare, chiar dacă ordinea în petitul cererii de chemare în judecată este alta, capătul de cerere privind desfiinţarea parţială a certificatului de moştenitor, respectiv anularea sau constatarea nulităţii absolute a tranzacţiei convenţionale, este capătul de cerere principal, cât timp în cadrul celuilalt capăt de cerere (având ca obiect sistarea stării de coproprietate) se repun în discuţie cotele-părţi din dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu.
Aceasta întrucât dacă s-ar admite proba contrară celor declarate de către reclamantă în faţa notarului public, simpla dovadă contrară ar echivala cu revocarea unilaterală a convenţiei intervenite între părţi cu privire la cotele-părţi egale din dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu.
Numai după anularea sau constatarea nulităţii absolute a tranzacţiei convenţionale, probele cu privire la cota contributivă a foştilor soţi ar fi putut fi apreciate pentru a se reţine alte cote-părţi din dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu.
Faţă de cele reţinute, în temeiul art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea a respins recursul ca nefondat.
în temeiul art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea a respins cererea recurentei privind cheltuielile de judecată ca neîntemeiată şi a obligat recurenta la plata în favoarea intimatului a sumei de 5.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocaţial, recurenta fiind în culpă procesuală.
