În motivarea cererii, au arătat, în esenţă, că au calitatea de asociaţi ai societăţii debitoare, deţinând fiecare câte 50% din capitalul social. Conform actului adiţional din 28.11.1995, valoarea aportului adus la constituirea capitalului social a fost în cuantum de 4.003.624.591 lei vechi, din care 300.000 lei în numerar şi 4.003.324.591 lei aport în natură. Ca atare, valoarea aportului a fost de 1.423.465,42 euro.
Prin încheierea din 1.04.2008, judecătorul sindic a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Galaţi, reţinând că atribuţiile acestuia sunt cele strict determinate de dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 85/2006.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs asociaţii P.V. şi S.D.R., înregistrat sub nr. 908/44/2008 pe rolul Curţii de Apel Galaţi.
Prin decizia nr. 804/R/4.11.2008, recursul a fost anulat, ca netimbrat.
Cererea a fost înregistrată la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Galaţi sub nr. 35319/26.06.2008.
În cursul procedurii urmate în faţa judecătorului delegat, petenţii au complinit motivarea cererii, arătând că nu solicită majorarea capitalului social, prin modificarea valorii părţilor sociale sau a numărului acestora, ci restituirea aportului la capitalul social, reactualizat potrivit indicelui de inflaţie, în temeiul art. 133 lit. a din Legea 85/2006, raportat la art. 16 alin. 2 şi art. 66 alin. 1 din republicată.
Judecătorul delegat, prin încheierea nr. 12043/25.11.2008, a respins cererea, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, a reţinut că prevederile art. 16 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată şi dispoziţiile art. 66 alin. 1 din acelaşi act normativ nu au incidenţă în cauză.
Susţinerea petenţilor, în sensul că în calitate de asociaţi, au un drept de creanţă împotriva societăţii comerciale, care se materializează în faza lichidării judiciare prin dreptul de a solicita, după achitarea tuturor celorlalte obligaţii sociale, aportul la capitalul social, reactualizat funcţie de rata inflaţiei, este lipsită de suport legal.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal au declarat recurs petenţii P.V. şi S.D.R., înregistrat sub nr. 1554/44/2008 pe rolul Curţii de Apel Galaţi – secţia comercială, maritimă şi fluvială.
Încheierea recurată a fost criticată sub aspectul nelegalităţii, pentru următoarele motive:
Judecătorul delegat a pronunţat o hotărâre cu încălcarea legii (art. 304 pct.9 C. pr.civ.).
Astfel, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 1 din O.G. nr. 5/2001, art. 970, 981, 998, 1073, 1082, 1084 şi art. 3712 C.pr.civ.
Or, instanţa a ignorat aceste prevederi legale, pronunţând o hotărâre lipsită de temei legal.
În cauză, este vorba de o societate în faliment, iar creanţa asociaţilor contra societăţii rezultă din aportul la capitalul social şi se traduce prin dreptul acestora la surplusul lichidării.
Textele legale sus arătate permit actualizarea creanţelor funcţie de rata inflaţiei, pentru asigurarea recuperării creanţelor la valoarea lor reală.
Instituţia juridică ce reprezintă fundamentul acestei cereri este reprezentată de teoria impreviziunii, recunoscută de doctrină şi jurisprudenţă, iar elementul imprevizibil este reprezentat de conjunctura economico-financiară a ţării noastre, din 1995 şi până în prezent. Sediul materiei este art. 970 Cod civil, întrucât creanţa pretinsă are temei contractual – contractul de societate.
Conform art. 66 alin. 8 din Codul fiscal, venitul impozabil realizat din lichidarea unei persoane juridice reprezintă excedentul distribuţiilor în bani peste aportul la capitalul social al persoanei fizice.
În opinia recurenţilor raţiunea acestui text legal rezidă în faptul că aportul la capitalul social a fost deja impozitat, iar în lipsa actualizării aportului constituit în anul 1995, prevederile art. 66 alin. 8 devin injuste întrucât asociaţii ar fi impozitaţi de două ori pentru aceeaşi sumă.
Au mai susţinut recurenţii că încheierea recurată este nulă absolut conform art. 304 pct. 5 raportat la art. 105 alin. 2 şi art. 261 C. pr.civ. Astfel, judecătorul delegat nu face referire la nici unul din motivele invocate în susţinerea cererii, încălcând astfel dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. pr.civ.
Un alt motiv de recurs vizează depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti prin hotărârea pronunţată (art. 304 pct. 4 C.pr.civ.).
Astfel, judecătorul delegat a refuzat a judeca cererea, pe motiv că legea nu prevede, încălcând astfel dispoziţiile art. 3 Cod civil, art. 21 din Constituţie şi art. 6 din C.E.D.O.
Doctrina a evidenţiat faptul că şi refuzul de a recunoaşte valoarea juridică a unor dispoziţii normative în vigoare reprezintă o depăşire a atribuţiilor puterii judecătoreşti, în sensul dispoziţiilor art.304 pct. 4 C.pr.civ. Concret, judecătorul delegat a refuzat recunoaşterea valorii juridice şi a aplicabilităţii art. 3 Cod civil, art. 21 din Constituţie, art. 6 din C.E.D.O. şi art. 4 alin. 2 din Legea nr. 303/2004.
Intimata S.C. „D.T.C.” S.R.L. Galaţi, prin lichidator judiciar R. S.P.R.L., a achiesat la recursul declarat de cei doi asociaţi.
A susţinut, în esenţă, că părţile sociale reprezintă titluri de creanţă ale asociaţilor contra societăţii, care constă în dreptul la dividende şi în dreptul la o parte proporţională din surplusul lichidării (ca în speţa de faţă).
Creanţa asociaţilor contra societăţii este de natură contractuală, rezultând din contractul de societate, astfel că jurisprudenţa invocată de recurenţi, referitoare la actualizarea valorii creanţei băneşti, este pe deplin aplicabilă.
A mai susţinut intimata că impozitul prevăzut de art. 66 alin. 8 Cod fiscal se aplică sumei reprezentând diferenţa dintre surplusul lichidării şi valoarea aportului asociaţilor la constituirea sau majorarea capitalului social. Or, valoarea aportului, la care se referă Codul fiscal, este valoarea reală şi nu valoarea nominală. Or, în lipsa reactualizării aportului s-ar ajunge la situaţia absurdă a plăţii unui impozit pe pierdere, iar nu a unui impozit pe venit.
Curtea de Apel Galaţi, prin decizia nr. 147/R/06.03.2009, a respins, ca fiind nefondat, recursul formulat de recurenţii – petenţi P.V. şi S.D.R. împotriva încheierii nr.12043/25.11.2008 pronunţată de Judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Galaţi.
Pentru a hotărî astfel, a reţinut, în esenţă, următoarele:
Motivul de recurs, referitor la depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti de către judecătorul delegat la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Galaţi (art. 304 pct. 4 C. pr. civ.), este nefondat. Concret, recurenţii au susţinut că refuzul de a recunoaşte valoare juridică unor dispoziţii normative în vigoare, respectiv prevederilor art. 3 Cod civil, art. 21 din Constituţie, art. 6 din C.E.D.O. şi art. 4 alin. 2 din Legea nr. 303/2004, dispoziţii care interzic judecătorului refuzul de a judeca, pe motiv că legea nu prevede, caz de denegare de justiţie, se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. pr.civ.
Însă, petenţii au învestit, iniţial, judecătorul sindic, cu o cerere prin care au solicitat actualizarea aportului adus la capitalul social, întâi funcţie de cursul leu-dolar şi, ulterior, funcţie de rata inflaţiei.
Judecătorul sindic, prin încheierea din 1.04.2008, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Galaţi. Petenţii au achiesat, practic, la această soluţie, de dezînvestire a judecătorului sindic, atâta vreme cât recursul declarat de aceştia împotriva încheierii din 1.04.2008, a fost anulat, ca netimbrat prin decizia nr. 804/R/4.11.2008, pronunţată în dosarul nr. 908/44/2008 al Curţii de Apel Galaţi.
Aşa fiind, judecătorul delegat nu se putea pronunţa decât în limitele prevăzute de art. 1 alin. 1 şi alin. 2 indice 1, art. 6 alin. 1 şi art. 8 din Legea nr. 26/1990 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul exercitării controlului legalităţii operaţiunilor efectuate de oficiul registrului comerţului, pronunţându-se, prin încheiere, doar asupra cererilor de înregistrare formulate de comercianţi (înmatricularea sau înscrierea menţiunilor privind actele şi faptele a căror înregistrare este prevăzută de lege).
Concret, judecătorul delegat a fost obligat să analizeze dacă s-a solicitat o modificare a actului constitutiv care să impună o înregistrare în registrul comerţului, în condiţiile art. 204 alin. 4 din Legea nr. 31/1990 republicată şi dacă, prin urmare, o atare modificare a actului constitutiv trebuia să devină opozabilă terţilor, în condiţiile prevăzute de lege.
Aşa fiind, deşi petenţii au evitat să califice modificarea actului constitutiv ca fiind o majorare a capitalului social al societăţii comerciale aflate în , „reactualizarea capitalului social funcţie de rata inflaţiei” nu poate fi subsumată decât unei modificări a actului constitutiv.
În aceste condiţii, în mod corect a reţinut judecătorul delegat că o atare cerere nu poate fi primită.
Aceasta întrucât, pe de o parte, personalitatea juridică a unei dizolvate, cum este cazul, în speţă, este limitată la operaţiunile lichidării (art. 233 alin. 4 din Legea nr. 31/1990 republicată), ceea ce exclude o modificare a actului constitutiv, de tipul majorării de capital social iar, pe de altă parte, conform art. 221 din acelaşi act normativ, societatea cu răspundere limitată nu îşi poate majora capitalul social decât în modalităţile şi din sursele prevăzute de art. 210 din lege.
Or, potrivit art. 210 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 31/1990 republicată, capitalul social se poate mări din următoarele surse: noi aporturi în numerar şi/sau în natură, încorporarea rezervelor, cu excepţia rezervelor legale ori prin compensarea unor creanţe lichide şi exigibile ale societăţii cu părţi sociale ale societăţii cu răspundere limitată.
Este evident că actualizarea capitalului social subscris, funcţie de rata inflaţiei, nu poate constitui o sursă a majorării capitalului social.
În acest context, judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Galaţi nu a refuzat să judece cererea, sub motiv că legea nu prevede, contravenind astfel dispoziţiilor art. 3 Cod civil, art. 21 din Constituţie, art. 6 din C.E.D.O. şi art. 4 alin. 2 din Legea nr. 303/2004 (cum în mod greşit s-a afirmat prin motivele de recurs), ci a respins cererea de înregistrare a menţiunii majorării capitalului social, reţinând în mod corect că Legea nr. 31/1990 republicată, nu permite o atare sursă de majorare a capitalului social.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5, este, de asemenea, nefondat. Astfel, recurenţii-petenţi au susţinut că, în condiţiile art. 105 alin. 2 raportat la art. 261 pct. 5 C. pr.civ., hotărârea atacată este nulă absolut, întrucât judecătorul delegat nu a analizat argumentele de drept ce fundamentau cererea, respectiv dispoziţiile art. 1 din O.G. nr. 5/2001, art. 970, 981, 998, 1073, 1082, 1084 Cod civil, art. 11, 18 alin. 1-2, 19, 20, 24, 25, 28 alin. 1 lit. h, 33, 42, 47 din şi art. 7, 16 alin. 2, 66 alin. 1 din Legea nr. 31/1990.
Or, aşa cum s-a arătat în considerentele ce preced, judecătorul delegat a analizat în limitele competenţei prevăzute de lege, dacă cererea de înregistrare a menţiunii majorării capitalului social întruneşte condiţiile legale. Era de prisos a analiza temeiurile de drept ce justifică actualizarea capitalului social subscris, funcţie de rata inflaţiei, câtă vreme aceasta nu constituie o sursă de majorare a capitalului social.
De altfel, petenţii au susţinut, în esenţă, că teoria impreviziunii şi principiul actualizării valorii creanţelor băneşti îi îndreptăţesc să solicite actualizarea aportului adus de aceştia la capitalul social. În opinia petenţilor, prin încheierea contractului de societate, cei doi asociaţi au devenit creditori ai societăţii, creanţa constând în aportul la capitalul social, iar creanţa acestora a devenit certă în momentul în care s-a constatat existenţa unui surplus al lichidării. Judecătorul delegat era obligat să constate intervenirea elementului imprevizibil – inflaţia galopantă ce a intervenit de la naşterea creanţei (în urmă cu 16 ani) şi să dispună, în consecinţă, actualizarea capitalului social (a creanţei), funcţie de rata inflaţiei, în baza art. 970 Cod civil.
Un asemenea raţionament porneşte însă de la o premiză greşită.
Bunurile constituite ca aport devin proprietatea societăţii, în lipsa unei convenţii contrare. Astfel, asociaţii nu creditează societatea cu sumele constituite ca aport ci transferă, cu titlu definitiv şi irevocabil, drepturi al căror titular devine societatea. În schimb, în temeiul calităţii lor de asociaţi, ei devin titularii unui drept de creanţă care le permite să primească dividende şi să participe la rezultatul lichidării.
În aceste condiţii, dreptul de creanţă al asociaţilor, deşi născut ca o consecinţă a transmiterii aportului, nu poartă asupra acestuia, cum în mod greşit îşi fundamentează cererea petenţii, ci asupra profitului sau a bunurilor ori sumelor rămase în urma lichidării patrimoniului societăţii comerciale (ca în speţa de faţă). Ca atare, în mod greşit se susţine că asociaţii ar fi îndreptăţiţi să solicite actualizarea aportului, de vreme ce creanţa lor împotriva societăţii nu poartă asupra acestui aport, constituit fie în numerar, fie în natură.
Inexistenţa unei atare creanţe a asociaţilor împotriva societăţii rezultă din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 66 alin. 1 şi art. 68 din Legea nr. 31/1990 republicată, din care rezultă că asociaţii nu exercită, sub raport economic, decât un drept de creanţă complex, care le permite numai să participe la distribuirea profitului şi, eventual, a rezultatului lichidării.
Cât priveşte interesul promovării de către cei doi asociaţi a cererii de faţă, acesta a fost justificat de dispoziţiile art. 66 alin. 8 din Codul fiscal, potrivit cărora venitul impozabil realizat din lichidarea unei persoane juridice reprezintă excedentul distribuţiilor în bani peste aportul la capitalul social al persoanei fizice. Cu alte cuvinte, impozitul pe venitul cuvenit celor doi asociaţi, de 16%, se aplică sumei reprezentând diferenţa dintre surplusul lichidării şi valoarea aportului asociaţilor la constituirea sau majorarea capitalului social al societăţii, adică asupra investiţiei asociaţilor în societate.
S-a pretins că valoarea aportului, la care se referă Codul fiscal, este valoarea reală şi nicidecum nominală, însă nu există nici un argument legal care să justifice o atare interpretare. Astfel, aşa cum s-a arătat, creanţa asociaţilor împotriva societăţii nu constă în aportul la capitalul social, spre a putea pretinde actualizarea creanţei.
Pe de altă parte, potrivit art. 7 pct. 33 lit. b din Codul fiscal (Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare), valoare fiscală reprezintă valoare de aport, de înregistrare în patrimoniu, deci valoarea nominală. O altă interpretare ar reprezenta o încălcare a principiului fiscalităţii, constituit de certitudinea impunerii, potrivit căruia impozitele şi taxele sunt reglementate de norme juridice clare, care să nu conducă la interpretări arbitrare, modalitatea şi sumele de plată fiind precis stabilite pentru fiecare plătitor.
De altfel, o atare modalitate de interpretare nu conduce la aplicarea unui impozit pe pierdere, cum greşit s-a pretins, întrucât impozitul datorat de asociaţi se calculează ca diferenţă între veniturile realizate din lichidarea persoanei juridice şi cheltuielile efectuate (fiind de netăgăduit că aducerea ca aport a unui bun reprezintă, din punctul de vedere al asociatului, o cheltuială). Or, ar reprezenta o încălcare a oricărui principiu al fiscalităţii posibilitatea actualizării cheltuielilor, la data plăţii impozitului pe venitul din investiţii.
Faţă de considerentele ce preced, potrivit art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 indice 1 C.pr.civ. a respins prezentul recurs, ca nefondat.
