Legea 10/2001 raportata la dispozitiile din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 si la decizia nr. 52/2007 pronuntata de Înalta Curte de Casatie si Justitie în recurs în interesul legii.
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Giurgiu la data de 04.06.2008, reclamanta AP a chemat în judecata pe pârâtul Municipiul G. prin Primar, pentru ca prin hotarâre judecatoreasca sa fie obligat pârâtul la plata despagubirilor cuvenite pentru imobilul compus din casa de locuit si teren aferent în suprafata de 187 mp, situat în municipiul Giurgiu, str. Grivitei nr.1A.
Prin sentinta civila nr.55/26.03.2009, Tribunalul Giurgiu – Sectia Civila a admis în parte actiunea si a obligat Primaria Giurgiu sa emita dispozitie privind acordarea de despagubiri pentru teren si constructia demolata.
În considerentele sentintei, prima instanta a retinut ca, potrivit actului de vânzare-cumparare transcris la grefa Tribunalului Vlasca sub nr.409/1950, autorii reclamantei au dobândit în proprietate locul de casa cu suprafata de 187 m.p. situat în Giurgiu, fostul cartier Oinac, fundatura Grivita.
Conform certificatului de mostenitor nr.626/1988 si actelor de stare civila, reclamanta are calitatea de succesor legal al fostului proprietar GP, iar în patrimoniul succesoral, la decesul acestuia intervenit în anul 1952, au ramas locul de casa, casa de locuit cu doua camere, sala, bucatarie si dependinte.
În baza Decretului nr.3/1986 imobilul a fost expropriat pentru cauza de utilitate publica. Astfel cum rezulta din fisa imobilului si procesul-verbal de evaluare încheiat de fostul Consiliu Popular al Judetului Giurgiu, s-a preluat în proprietatea statului constructia (locuinta) si teren în stare buna.
Cu adresa nr.23243/2000 Primarai a comunicat reclamantei ca terenul este ocupat de amenajari de utilitate publica (alei pietonale si parcare publica).
În anii 2000, 2006, 2008 reclamanta a solicitat pârâtului restituirea terenului si pâna în prezent Primaria nu a emis notificare, învederând prin notele scrise ca reclamanta a cerut reevaluarea constructiei si restituirea terenului în natura.
A mai retinut prima instanta ca, în prezent, terenul este ocupat de investitii destinate statiei de alimentare cu combustibil Lukoil SA, de spatiu verde precum si optiunea reclamantei pentru restituirea prin echivalent si pozitia adoptata de autoritatea notificata Primaria Municipiului Giurgiu.
Considerând ca, în cauza, au fost dovedite preluarea fostei proprietati cu titlu valabil, calitatea reclamantei de persoana îndreptatita la restituire, afectarea actuala a terenului de constructii si amenajari, situatia demolarii constructiilor, lipsa unei dispozitii emise pentru rezolvarea notificarilor, în baza dispozitiilor art. 9, art.10 alin.2, art.21 alin.4, art.26 alin.1 din Legea nr.10/2001, tribunalul a admis în parte contestatia formulata si a obligat entitatea competenta sa emita dispozitie privind reparatia sub forma despagubirilor.
Pretentia reclamantei, de obligare a autoritatii la plata despagubirilor, nu a fost primita, în raport de prevederile Legii nr.10/2001 privind regimul stabilirii si platii despagubirilor, ce implica emiterea unei dispozitii si parcurgerea procedurii stabilite prin Titlul VII din Legea nr.247/2005.
Împotriva acestei sentinte a declarat apel, în termenul prevazut de art.284 alin.1 Cod pr.civila, reclamanta ARSENE PAULA, aratând ca în mod gresit prima instanta nu a mentionat în dispozitivul hotarârii suma cuvenita cu titlu de despagubiri, astfel cum a fost stabilita prin expertizele efectuate în cauza, necontestate de partea adversa. Apelanta solicita sa i se acorde si penalitati de întârziere sau, în subsidiar, sa i se emita titlu de proprietate pe teren, urmând a se substitui Primariei în cadrul contractului de concesiune încheiat cu societatea comerciala.
Examinând sentinta apelata, prin prisma motivelor invocate, Curtea apreciaza ca apelul este întemeiat, pentru urmatoarele considerente:
Notificarea adresata de catre reclamanta unitatii detinatoare a imobilului nu a fost solutionata printr-o decizie sau dispozitie. În aceasta situatie, absenta raspunsului persoanei juridice notificate are valoarea unui refuz de restituire (în natura sau prin echivalent) a imobilului, iar acest refuz trebuie cenzurat de catre instanta de judecata.
Instanta sesizata cu actiunea bazata pe refuzul persoanei juridice notificate de a emite decizia sau dispozitia asupra notificarii este competenta sa examineze si fondul cauzei, administrând probele necesare si dispunând admiterea sau respingerea cererii de acordare de masuri reparatorii, dupa caz.
Persoanei îndreptatite trebuie sa i se recunoasca posibilitatea de a-si valorifica în fata instantei drepturile recunoscute de lege, la fel ca si persoanelor care au primit un raspuns de la unitatea notificata, neexistând nici o ratiune pentru care cele doua categorii de beneficiari ai legii sa fie tratate diferit.
A considera ca, în situatia în care persoana juridica notificata refuza sa emita decizia sau dispozitia asupra notificarii, instanta nu ar fi competenta sa examineze si fondul cauzei, ar conduce la un formalism nejustificat, ar nesocoti caracterul reparatoriu al Legii nr. 10/2001 si ar împiedica persoanele îndreptatite sa-si valorifice drepturile recunoscute de lege, impunându-le sa astepte timp nelimitat un raspuns si sa fie la discretia unitatii notificate, ceea ce încalca, practic, dreptul de acces la justitie si cerinta solutionarii cauzelor într-un termen rezonabil.
În acelasi sens, prin Decizia nr. IX din 20 martie 2006 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie – Sectiile Unite (prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie si s-a stabilit ca instanta careia îi revine competenta de a solutiona cererile formulate împotriva refuzului persoanei juridice notificate, detinatoare a imobilului, de a emite decizie sau dispozitie motivata de restituire în natura ori de acordare de despagubiri, potrivit Legii nr. 10/2001, este sectia civila a tribunalului în a carui raza teritoriala îsi are sediul persoana juridica respectiva), s-a retinut ca absenta raspunsului persoanei juridice detinatoare echivaleaza cu un refuz de restituire a imobilului, care trebuie cenzurat de tribunal tot în conditiile procedurii speciale, iar protectia juridica a dreptului la acordarea de masuri reparatorii, recunoscut prin lege, nu ar putea fi asigurata decât de un tribunal care are plenitudinea jurisdictiei.
În situatia în care notificarea este respinsa în mod nejustificat sau unitatea notificata refuza sa raspunda, persoana îndreptatita are deschisa calea contestatie în cadrul careia sa i se stabileasca nu numai dreptul de a obtine masuri reparatorii, dar si întinderea cuantificata a acestora.
Aceasta concluzie se bazeaza pe considerentele Deciziei nr. 52/2007 si ale Deciziei nr. 20/2007 ale Înaltei Curti de Casatie si Justitie – Sectiile Unite. Din analiza coroborata a acestor decizii reiese ca instanta învestita cu solutionarea contestatiei împotriva unei decizii sau dispozitii emise anterior intrarii în vigoare a Legii nr. 247/2005 este competenta, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdictie, sa stabileasca si întinderea despagubirilor corespunzatoare imobilului preluat abuziv, a carui restituire în natura nu este posibila.
Aceeasi solutie se impune, pentru identitate de ratiune, si în ipoteza în care unitatea detinatoare nu a dat un raspuns notificarii, iar de la data notificarii a trecut un termen foarte lung. Altfel, daca în procedura contestatiei instanta s-ar limita doar la constatarea dreptului la masuri reparatorii si ar îndruma partea catre o noua procedura în administrativ (prevazuta de Titlul VII al Legii nr. 247/2005) pentru a i se stabili cuantumul masurilor reparatorii, s-ar depasi limitele termenului rezonabil prevazut de art. 6 par. 1 din Conventie. Conform jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, notiunea de termen rezonabil în procedurile civile poate cuprinde si durata unor proceduri administrative prealabile, atunci când posibilitatea sesizarii unei jurisdictii este conditionata de normele de drept intern, în mod obligatoriu, de parcurgerea unei asemenea proceduri. În acest caz, dies a quo (punctul de plecare a “termenului rezonabil”) este ziua când a fost sesizata autoritatea administrativa competenta. În speta, notificarea reclamantei a fost transmisa Prefecturii Giurgiu, prin judecatoresc, la data de 09.08.2001 si a fost înregistrata la Primaria Municipiului Giurgiu la data de 24.08.2001 (fila 22 din dosarul de fond).
Prin probele administrate în faza procesuala a judecatii pe fond terenul a fost identificat si evaluat la valoarea actuala de piata. Întrucât nu este liber, fiind ocupat de constructii si amenajari, apelanta reclamanta este îndreptatita la masuri reparatorii în echivalent sub forma despagubirilor ce vor fi acordate în conditiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005. De asemenea, prin expertiza de specialitate s-a stabilit valoarea constructiilor demolate.
Legea nr. 10/2001 nu prevede posibilitatea acordarii de despagubiri banesti efective de catre unitatea detinatoare sau de catre entitatea învestita cu solutionarea notificarii. Art. 26 alin.1 din legea republicata prevede ca: “Daca restituirea în natura nu este posibila, detinatorul imobilului sau, dupa caz, entitatea învestita potrivit prezentei legi cu solutionarea notificarii este obligata ca, prin decizie sau, dupa caz, prin dispozitie motivata, în termenul prevazut la art. 25 alin. 1, sa acorde persoanei îndreptatite în compensare alte bunuri sau servicii ori sa propuna acordarea de despagubiri în conditiile legii speciale privind regimul de stabilire si plata a despagubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situatiile în care masura compensarii nu este posibila sau aceasta nu este acceptata de persoana îndreptatita”.
Legea speciala, la care face trimitere art. 26 alin.1 mai sus citat, este Titlul VII al Legii nr. 247/2005, prin care s-a înfiintat, în subordinea Cancelariei Primului Ministru, Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor. Aceasta Comisie are competenta de a analiza si stabili cuantumul final al despagubirilor si de a emite decizia reprezentând titlul de despagubire. Beneficiarul titlului de despagubire îl poate valorifica într-una dintre modalitatile prevazute de art. 181 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, astfel cum a fost introdus prin OUG nr. 81/2007, pentru accelerarea procedurii de acordare a despagubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
În cazul de fata, instanta de judecata, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdictie si a exigentei termenului rezonabil (aspecte dezvoltate anterior) a examinat dreptul reclamantei de a beneficia de masuri reparatorii (drept care era circumscris competentei unitatii notificate de a “propune” acordarea de despagubiri), precum si întinderea acestui drept (aspect asupra caruia, potrivit legii speciale interne, ar fi trebuit sa se pronunte Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor, dar care instanta a considerat ca trebuie sa-l rezolve pentru a nu nesocoti cerinta termenului rezonabil).
Trebuie facuta distinctia între competenta de stabilire a întinderii despagubirilor si procedura efectiva de plata a acestora. Prin Decizia nr. 52/2007 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie nu s-a transat problema platii efective a despagubirilor, respectiv, nu s-a statuat ca acestea se platesc de catre unitatea detinatoare sau de catre unitatea notificata.
În consecinta, în ceea ce priveste plata efectiva a despagubirilor, sunt aplicabile prevederile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 (indiferent daca întinderea acestora a fost stabilita de catre instanta de judecata sau de catre comisia centrala).
Hotarârea judecatoreasca irevocabila prin care se stabileste întinderea despagubirilor se va impune cu autoritate de lucru judecat comisiei centrale, însa numai în ceea ce priveste cuantumul, nu si cu privire la modalitatea de acordare efectiva. În ceea ce priveste modalitatile de acordare efectiva, sunt aplicabile prevederile art. 141 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, astfel cum a fost introdus prin OUG nr. 81/2007, în sensul ca se vor acorda despagubiri în bani, de catre Directia pentru Acordarea Despagubirilor în Numerar, în limita sumei de maxim 500.000 lei, iar pentru diferenta, daca este cazul, se acorda actiuni la SC “Fondul Proprietatea SA”.
Sub aspectul cuantumului despagubirilor, Curtea are în vedere expertiza întocmita de expertul Marin Petre (specialitatea “Constructii civile si industriale”), prin care s-a stabilit valoarea constructiei demolate la suma totala de 48.959 lei, precum si expertiza întocmita de expertul Filip Razvan, prin care s-a stabilit valoarea de piata a terenului la suma de 22440 Euro.
În raport cu aceste considerente, Curtea va admite apelul, va schimba în parte sentinta, în sensul ca va stabili întinderea masurilor reparatorii cuvenite reclamantei la suma de 22.440 Euro, echivalent în lei la data platii efective, pentru terenul în suprafata de 187 m.p. si 48.959 lei pentru constructia demolata, pastrând celelalte dispozitii ale sentintei.
Solicitarea subsidiara a reclamantei de obligare a pârâtului la plata unor penalitati de întârziere, va fi respinsa ca fiind lipsita de temei legal. De asemenea, va fi înlaturata si cererea de restituire în natura a terenului, în conditiile în care apelanta nu a solicitat acest lucru prin cererea introductiva, fiind de acord cu masuri reparatorii în echivalent.
