C. com., art. 46
Acceptarea facturii poate fi expresă sau tacită, dar în acest ultim caz trebuie să fie neîndoielnică şi să reprezinte manifestarea de voinţă a persoanei care angajează pe comerciantul persoană juridică în raporturile cu terţii. Simpla tăcere a destinatarului facturii nu poate avea semnificaţia unei acceptări tacite în condiţiile în care nu sunt administrate şi alte probe care să ateste executarea operaţiunii pretinse, valoarea acesteia şi obligaţia de plată ce revine acestuia.
Trib. Bucureşti, Secţia a Vl-a comercială, decizia nr. 1245 din 3 noiembrie 2010, nepublicată
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti la data de 25 ianuarie 2010 sub nr. 1997/301/2010, reclamanta SC P. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC R. SRL, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să o oblige la plata sumei de 2.366,81 lei, reprezentând rest de plată din factura nr. 0026781 din 11 mai 2009, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea cererii reclamanta a arătat că este specializată în comercializarea şi repararea/întreţinerea vehiculelor comerciale marca I.
In această calitate, societatea pârâtă a apelat la serviciile reclamantei, solicitând repararea unui autotractor utilizat de aceasta înmatriculat sub nr. B, în baza poliţei de încheiată între pârâtă şi asigurătorul O.
Printre componentele autovehiculului ce au necesitat înlocuire, s-a regăsit şi toba de eşapament, în acest sens reclamanta solicitând acordul scris al asigurătorului, acord dat doar pentru 50% din valoarea de nou a tobei, restul fiind necesar să fie suportat de către pârâtă.
In aceste condiţii, s-a deschis dosarul de daună nr. P017 efec-tuându-se reparaţiile solicitate, pentru plata contravalorii cărora a fost emisă factura nr. 0026781 din 11 mai 2009 în valoare de 7.726,57 lei, din care asigurătorul O. a plătit suma de 5.359,76 lei, rămânând un rest de plată în sarcina pârâtei de 2.366,81 lei. A mai arătat reclamanta că a încercat soluţionarea pe cale amiabilă a litigiului însă invitaţia la conciliere adresată pârâtei i-a fost returnată cu menţiunea „destinatar lipsă domiciliu”.
In drept, au fost invocate dispoziţiile art. 998, 1073-1090 C. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 5146 din 7 aprilie 2010, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a respins cererea ca neîntemeiată, apreciind că reclamanta nu a făcut dovada acceptării facturii nr. 26781 din 11 mai 2009, în condiţiile în care aceasta nu a fost acceptată expres sau tacit de către pârâtă.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a Vl-a comercială la data de 14 iulie 2010 sub nr. 1997/301/2010.
In dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat că hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii întrucât obligaţia de plată a pârâtei rezultă nu din acceptarea sau neacceptarea facturii la plată, ci din faptul că aceasta a beneficiat de piesa montată de societatea de reparaţii pe autovehiculul său.
A mai arătat recurenta că înscrisurile pe care se întemeiază dreptul său de creanţă sunt perfect valabile, iar faptul că acestea nu poartă semnătura sau ştampila societăţii pârâte nu o exonerează pe aceasta de obligaţia de plată a contravalorii serviciilor de care a beneficiat.
In drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 998, 1073-1090 C. civ., art. 304 pct. 7-9, art. 3041, art. 312 alin. (3) C. proc. civ.
Verificând recursul în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile art. 3041 şi 304 pct. 9 C. proc. civ. tribunalul apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele argumente:
Articolul 46 C. com. reglementează mijloacele de probă specifice activităţii comerciale, prin care se regăsesc şi facturile acceptate, care, deşi nu emană de la destinatar fac dovadă împotriva acestuia în legătură cu existenţa actului juridic şi cu executarea operaţiunii ce constituie obiectul lor, precum şi cu privire la menţiunile pe care le cuprind, inclusiv cele referitoare la termenele de plată.
Cât priveşte acceptarea facturii, aceasta poate fi expresă sau tacită, dar neîndoielnică şi trebuie să fie manifestarea de voinţă a persoanei care angajează pe comerciantul persoană juridică în raporturile cu terţii.
In acest sens, tribunalul reţine că simpla tăcere a destinatarului facturii nu poate avea semnificaţia unei acceptări tacite.
In prezenta cauză, recurenta invocă în sprijinul pretenţiilor sale factura fiscală nr. 0026781 din 11 mai 2009, neacceptată la plată de către intimată, astfel încât, în mod corect, prima instanţă a apreciat că nu s-a făcut dovada, în condiţiile art. 1169 C. civ., a pretenţiilor reclamantei, în condiţiile în care aceasta nu a înţeles să administreze alte probe care să ateste executarea operaţiunii pretinse, valoarea acesteia şi obligaţia de plată ce revenea părţii adverse.
Intr-adevăr, în ipoteza în care intimata a beneficiat de serviciile recurentei, aceasta este datoare să plătească contravaloarea acestora, însă, pentru motivele expuse cu privire la valoarea probatorie a facturii neacceptate, în cauză nu există nicio dovadă care să ateste că ne regăsim în ipoteza menţionată.
In consecinţă, văzând şi dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., tribunalul a respins recursul ca nefondat, apreciind că nu s-a făcut dovada, prin probele administrate, a obligaţiei de plată ce se susţine că ar incumba intimatei.
