Act administrativ Acte ale autorităţilor publice

TRIBUNALUL G

SECŢIA ADMINISTRATIV SI FISCAL

Sentinţa Nr. 718/2012

Şedinţa publică de la 21 Februarie 2012

Pe rol judecarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. D S.R.L. împotriva pârâţilor DG.F.P., ANV- Direcţia Regională Pentru Accize şi Operaţiuni Vamale C. – Direcţia Judeţeană Pentru Accize şi Operaţiuni Vamale G, Autoritatea Naţională a Vămilor, având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părţile, pentru reclamantă a răspuns avocat M.A.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă, după care nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe fond.

Apărătorul reclamantei solicită admiterea contestaţiei, anularea deciziilor ca fiind netemeinice şi nelegale, depunând la dosarul cauzei concluzii scrise.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei de faşă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului G, sub nr. reclamanta S.C. D S.R.L a formulat contestaţie împotriva deciziei nr.25/30.03.2011 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice G – Biroul Soluţionare Contestaţii, precum şi a procesului verbal de control încheiat la data de 08.02.2011, solicitând anularea acestora. A mai solicitat reclamanta suspendarea actului administrativ fiscal invocând în drept disp.art.15 coroborat cu art.14 din Legea nr.554/2001 a Contenciosului Administrativ şi în temeiul Codului de procedură civilă.

În motivarea cererii, reclamanta arată că prin decizia contestată, a fost respinsă contestaţia formulată împotriva deciziei pentru regularizarea situaţiei nr.15/08.02.2011 privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal D.V.I. nr.1314/13.02.2006, precum şi a procesului verbal de control încheiat la data de 08.02.2001, acte prin care au fost stabilite în sarcina societăţii obligaţii vamale suplimentare de plata către bugetul de stat în cuantum de 8462 lei, precum şi obligaţii fiscale accesorii, generate de importul unui autoturism în anul 2006, pentru care societatea a achitat taxele vamale aferente conform legislaţiei în vigoare la momentul în care s-a efectuat operaţiunea de import.

S-a mai precizat de reclamantă că, la data la care s-a efectuat operaţiunea de import a autoturismului, nu era în vigoare legea nr.86/2006, ci legea nr.141/1997 care, prin art.76 prevede faptul că „valoarea în vamă reprezintă acea valoare care constituie baza de calcul a taxelor vamale prevăzute în Tariful vamal de import al României”. S-a mai arătat că reclamanta a plătit taxele vamale aferente valorii tarifului vamal de import al României, aşa cum rezultă din documentele justificative existente în baza de date în conformitate cu dispoziţiile O.M.F. nr.687/2001 privind aprobarea valorilor în vamă.

Valoarea autoturismului importat de societate a fost stabilită în mod corect, în conformitate cu dispoziţiile anexei 3 din OMF 687/2001, pentru un autoturism cu caracteristicile celui care face obiectul prezentului litigiu fiind prevăzută o valoare în vamă de 5735 Euro. Declaraţia vamală împreună cu toate actele aferente acesteia au fost analizate şi acceptate de către autoritatea vamală competentă, neexistând în partea societăţii nici o modificare sau retragere a declaraţiei vamale dată în data de 13.02.2006 la Biroul Vamal Tg.Jiu.

Mai mult decât atât, operaţiunea de vămuire s-a făcut în conformitate cu dispoziţiile art.7 din H.G. nr.428/2004 care prevede faptul că ” Valorile în vamă se stabilesc prin identificarea vechimii bunului prezentat la vămuire şi a caracteristicii tehnice esenţiale a acestuia, în funcţie de categoria de vehicul, cu cele din tabelele corespunzătoare, pe fiecare categorie de vehicul, din lista de valori în vamă”. Nu în ultimul rând, a considerat reclamanta abuzive accesoriile calculate la taxa vamală suplimentară, în condiţiile în care declaraţia de plată a fost comunicată prin decizia şi procesul verbal contestate şi nu rezultă nici atitudine culpabilă din partea societăţii pentru conformarea obligaţiei de plată.

Acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile legii nr.554/2004 privind contenciosul administrativ. În dovedire, s-au depus la dosar decizia nr.25/30.03.2011, contestaţie din 03.03.2011, deciziei pentru regularizarea situaţiei nr.15/08.02.2011 privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal D.V.I. nr.1314/13.02.2006, somaţie nr.258/23.03.2011.

În condiţiile art.115 cod procedură civilă, a formulat întâmpinare pârâta DGFP prin care s-a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, cu precizarea că la data efectuării operaţiunii vamale de import definitiv, valoarea în vamă a autovehiculului importat a fost stabilită conform O.M.F. nr.687/2001 privind aprobarea valorilor în vamă, la valoarea de 5753 euro şi s-au achitat drepturi vamale de import în sumă de 5219 lei. Totodată, organele vamale au procedat la calcularea drepturilor vamale suplimentare cuvenite bugetului de stat consolidat prin rectificarea bazei de impozitare, în sensul considerării ca valoare în vamă a valorii de tranzacţie (facturată), ţinând cont de faptul că există o diferenţă netaxată de 9327 euro, adică 33.123 lei la cursul lei/euro de 3,5513.

Pentru a proceda astfel, organele vamale au aplicat dispoziţiile legale în vigoare la acea dată, respectiv dispoziţiile art.76 din legea nr.141/1997 conform cărora „valoarea în vamă reprezintă acea valoare care constituie baza de calcul al taxelor vamale prevăzute în Tariful vamal de import al României” şi art.77 alin.1 din Legea nr.141/1997 – „ procedura de determinare a valorii în vamă este cea prevăzută în Acordul privind aplicarea articolului VII al Acordului general pentru tarife şi comerţ ( G.A.T.T.) încheiat la Geneva la 1 noiembrie 1979, la care România este parte”. A mai precizat pârâta că în ceea ce priveşte suma de 15624 lei reprezentând majorări dobânzi/penalităţi de întârziere aferente obligaţiilor vamale, acestea au fost calculate în mod corect, având în vedere faptul că debitele stabilite nu au fost achitate la termenele legale.

Pârâta Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale C a formulat întâmpinare prin care a solicitat introducerea în cauză a Autorităţii Naţionale a Vămilor, motivată de faptul că potrivit art.1 din H.G. nr.110/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale a Vămilor: „ Autoritatea Naţională a Vămilor se organizează şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, cu buget şi patrimoniu proprii, în subordinea Ministerului Finanţelor Publice, în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală”.

Prin încheierea de şedinţă din data de 09 mai 2011 a fost admisă cererea formulată de către reclamanta SC D SRL în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice G şi ANV – Direcţia Regională Pentru Accize şi Operaţiuni Vamale C – Direcţia Judeţeană Pentru Accize şi Operaţiuni Vamale G şi a fost suspendată executarea deciziei nr.25/30.03.2011 emisă de D.G.F.P. G până la soluţionarea definitivă a cauzei. Tot prin aceeaşi încheiere din data de 09 mai 2011, în temeiul dispoziţiilor art.161 din Legea nr.554/2004 a fost introdusă în cauză în calitate de pârâtă Autoritatea Naţională a Vămilor. Pârâta Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale C a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a prezentei acţiuni cu consecinţa menţinerii deciziei nr.25/30.03.2011 a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice G şi a deciziei nr.15/08.02.2011 pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal şi a procesului verbal de control nr.618/08.02.2011 întocmite de Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale G, precum şi a obligaţiei de plată a sumei de 24.086 lei.

S-a susţinut că din analiza facturii prezentate autorităţii vamale de S.C. D S.R.L. rezultă că autoturismul introdus în ţară în baza declaraţiei vamale în detaliu nr. I 314 din13.02.2006 a făcut obiectul unei tranzacţii comerciale, fiind achiziţionat de la o firmă din Germania, situaţie în care determinarea valorii în vamă pentru stabilirea drepturilor vamale de import constând în accize şi TVA trebuia efectuată în conformitate cu dispoziţiile art.109 alin.1 din H.G. nr.1114/2001 pentru aprobarea Regulamentului vamal şi anume potrivit regulilor cuprinse în Codul vamal la art.77 şi 78, care fac trimitere la procedura prevăzută în Acordul privind aplicarea articolului VII al Acordului general pentru tarife şi comerţ (G.A.T.T.), la care România este parte, a cărei primă regulă este că valoarea în vamă a mărfurilor importate este valoarea de tranzacţie respectiv preţul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfurile importate.

In cazul operaţiunii vamale supusă controlului vamal nu sunt incidente prevederile art.109 alin.6 din H.G. nr.1114/2001 pentru aprobarea regulamentului de aplicare a codului vamal al României, privind stabilirea valorii în vama a autovehiculelor folosite în baza valorilor aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice, în funcţie de vechimea şi caracteristicile tehnice, întrucât valorile cuprinse în anexele la O.M.F.P. nr.687/2001 pentru aprobarea valorilor în vama, au fost elaborate în aplicarea dispoziţiilor art.109 alin.4 şi 6, precum şi în aplicarea pct.12 din Anexa nr. 6 la Regulamentul vamal, care se referă la stabilirea valorilor în vamă pentru bunurile, autovehiculele şi vehiculele folosite, introduse în ţară de persoane fizice, necomercianţi, care nu au obligaţia legala de a evidenţia în acte contabile valorile de tranzacţie.

Având în vedere regula prevăzută la art.77 din Codul vamal al României aprobat prin Legea nr.141/1997, conform căreia procedura de determinare a valorii în vamă este cea prevăzută în Acordul pentru aplicarea articolului VII al Acordului general pentru tarife şi comerţ, la care România este parte, a cărei primă metodă prevăzută la art. 1 este valoarea de tranzacţie, adică preţul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfuri, nu poate fi acceptată interpretarea conform căreia prevederile alin.6 al art.109 ar constitui o derogare de la principiile determinării valorii în vamă, având drept criteriu natura bunurilor (autovehicule şi vehicule folosite).

Potrivit principiului de interpretare a legii, „legea trebuie interpretată în sensul aplicării ei, nu în cel al neaplicării ei”, raţiunea emiterii O.M.F.P. nr.687/2001 pentru aprobarea valorilor în vamă, a fost colectarea cât mai eficientă a resurselor la bugetul general consolidat, prin limitarea subevaluării în vama a mărfurilor în cauza (ex. stabilirea unei valori în vamă sub valorile minime stabilite în funcţie de vechimea, masa maximă autorizată) şi nicidecum acordarea unei facilităţi privind stabilirea valorii în vama luându-se în considerare o valoare inferioară valorilor de tranzacţie având la baza criteriul naturii mărfurilor importate (autovehicule şi vehicule uzate).

În consecinţă, dispoziţiile art.109 alin.6 din H.G.nr.1114/2001 pentru aprobarea regulamentului de aplicare a codului vamal al României nu pot fi interpretate având în vedere strict natura mărfurilor importate, ci prin coroborare cu prevederile art.77 din legea nr.141/1997 privind Codul vamal al României care stipulează că determinarea valorii în vamă a bunurilor importate se efectuează potrivit procedurii prevăzute în Acordul privind aplicarea articolului VII al Acordului general pentru tarife şi comerţ (G.A.T.T.), încheiat la Geneva la 1 noiembrie 1979, la care România este parte, respectiv, la valoarea de tranzacţie.

Normele metodologice la care face trimitere art.77 din legea nr.141/1997 privind Codul vamal al României sunt cele prevăzute la art.109 alin.4 – 6 din regulamentul vamal aprobat prin H.G. nr.626/1997, dispoziţii preluate apoi identic de art.109 alin.4 — 6 din regulamentul vamal aprobat prin H.G. nr.1114/2001, în aplicarea cărora a fost adoptat O.M.F.P. nr.687/2001 pentru aprobarea valorilor în vama, care stabileşte valorile în vama pentru diverse bunuri, autovehicule şi vehicule folosite introduse în ţară de diverse persoane fizice. Se face precizarea că O.M.F.P. nr. 687/2001 pentru aprobarea valorilor în vamă a fost modificat şi înlocuit ulterior prin O.M.F.P. nr. 1076/2006 care vine să reglementeze, de asemenea, valorile în vamă pentru bunurile introduse/scoase din ţară de persoanele fizice. Art.109 din regulamentul vamal aprobat prin H.G. nr.1114/2001 stabileşte procedura de determinare a valorii în vamă în funcţie de caracterul tranzacţiilor şi de titularii operaţiunilor de introducere a mărfurilor în ţară, respectiv: operaţiuni efectuate de persoane juridice: alin.1 – mărfuri care fac obiectul unor tranzacţii comerciale; alin.2 – mărfuri primite de persoane juridice care nu fac obiectul unor tranzacţii comerciale; alin.3 – mărfuri ale căror preţuri definitive se stabilesc pe bază de cotaţii bursiere…; operaţiuni efectuate de persoane fizice: alin.4 — bunuri introduse în ţară de persoane fizice; alin.5 şi 6 se referă la stabilirea valorii în vamă a autovehiculelor şi vehiculelor noi şi folosite, prin prisma alin.4 şi anume, cele introduse în ţară de persoane fizice necomercianţi, ca bunuri a căror valoare nu poate fi probată prin întocmirea unei evidenţe contabile, în sensul legii.

Anexa nr. 6 din Regulamentul vamal aprobat prin H.G. nr.1114/2001, intitulată “condiţiile şi limitele privind introducerea şi scoaterea din ţară a bunurilor aparţinând călătorilor si altor persoane fizice”, precizează la pct.12 că “Valoarea în vamă pentru bunurile introduse sau scoase din tară de călători si de alte persoane fizice stabilite în România sau în străinătate, ce nu fac obiectul unor operaţiuni comerciale, se stabileşte de , prin aprobarea listei de valori unice în vamă ale unor produse sau grupe de produse”, iar “pentru autovehiculele şi vehiculele introduse sau scoase din ţară de călători şi de alte persoane fizice stabilite în România sau domiciliate în străinătate valoarea în vamă se stabileşte potrivit art.109 alin.5 şi 6 din prezentul regulament”.

Precizările stipulate la art.109 din H.G. nr.1114/2001 pentru aprobarea Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României au fost efectuate de legiuitor pentru punerea în aplicarea a prevederilor care reglementează principiile determinării valorii în vamă stabilite prin Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României şi trebuie coroborate cu dispoziţiile O.M.F.P. nr. 687/2001 pentru aprobarea valorii în vama – act normativ emis în baza prevederilor art. 109 alin. 4 şi 6 şi ale pct. 12 din Anexa nr. 6 la Regulamentul de aplicare a Codului vamal aprobat prin H.G. nr. 1114/2001, referitoare la stabilirea valorii în vamă a bunurilor şi autovehiculelor introduse în ţară de persoane fizice. A considerat pârâta că legiuitorul, prin emiterea O.M.F.P. nr.687/2001 pentru aprobarea valorilor în vamă, având ca temei legal „prevederile art. 109 alin. (4) şi (6), precum şi ale pct. 12 din Anexa nr. 6 la Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României”, după cum este menţionat în preambulul actului normativ, a avut în vedere aplicarea acestei reglementări exclusiv pentru persoanele fizice, necomercianţi.

Analizând actele dosarului şi susţinerile părţilor, instanţa în primul ciclu procesual a reţinut că la momentul depunerii şi înregistrării declaraţiei vamale materializând importul definitiv al autoturism second- hand, reclamanta ca titular al operaţiuni vamale a declarat valoare în vamă (baza de impozitare) pentru calculul drepturilor vamale ca fiind valoarea din lista de valori în vamă aprobată prin Ordinul MFP 687/2001 şi nu valoarea de tranzacţie prin care a fost stabilit preţul autoturismului, valoare înscrisă în factura externă prezentată autorităţi vamale cu ocazia efectuări importului definitiv. Este adevărat că această împrejurare a condus la stabilirea unei valori în vamă mai mici cu consecinţa diminuării drepturilor vamale datorate şi achitate în vamă, comparativ cu drepturile vamale datorate prin stabilirea unei baze de impozitare având în vedere valoarea de impozitare. Se observă însă că declaraţia vamală a fost acceptată de Biroul Vamal Tg-Jiu, valoarea în vamă fiind comunicată reprezentantului societăţi reclamante care a menţionat-o în act cu bună credinţă la indicaţia funcţionarilor vamali.

Prin urmare, în urma controlului desfăşurat la data de 08.02.2011, constatarea neregularităţii s-a făcut prin invocarea propriei culpe a pârâtei care la data completării declaraţiei vamale în detaliu a precizat o valoare în vamă stabilită conform Ordinului 686/2001 – anexa 3 – respectiv valoarea de 5753 Euro. Reclamanta nu a făcut decât să se conformeze indicaţiilor funcţionarilor vamali consemnând la rubrica 22 din declaraţie suma de 5753 Euro. Pentru considerentele expuse, instanţa a admis în parte acţiunea şi a anulat decizia nr.25 din 30.03.201 precum şi procesul verbal de control din data de 08.02.2011, urmând să respingă cererea privind cheltuielile de judecată.

Instanţa a avut în vedere dispoziţiile art.47 din legea 41/1997 în vigoare la momentul efectuări operaţiuni de import potrivit cărora autoritatea vamală este cea care stabileşte regimul vamal al bunurilor introduse în ţară, dar şi prevederile art.7 din HG 428/2004 potrivit cărora valorile în vamă se stabilesc prin identificarea vechimii bunului prezentat la vămuire şi a caracteristicilor tehnice esenţiale a acestuia, în funcţie de categoria de vehicul cu cele din tabele corespunzătoare pe fiecare categorie de vehicul din lista de valori în vamă.

Prin sentinţa nr.1162 din data de 30.05.2011 a fost admisă în parte acţiunea formulată de către reclamanta S.C. D S.R.L. împotriva pârâţilor Direcţia Generală a Finanţelor Publice G, A.N.V. – Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale C – Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale G şi Autoritatea Naţională a Vămilor, anulată decizia nr.25/30.03.2011 emisă de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice G şi procesul verbal de control încheiat la data de 08.02.2011 şi respinsă cererea privind cheltuielile de judecată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs Direcţia Regionala pentru Accize şi Operaţiuni Vamale C, în nume propriu, precum şi în numele si pentru Autoritatea Naţională a Vămilor si Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale G, invocând critici de nelegalitate si netemeinicie. A susţinut că sentinţa a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii şi nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în sensul că motivarea soluţiei este superficială.

Astfel, s-a arătat că instanţa de fond s-a rezumat să-şi însuşească ad literam apărările contestatoarei fără a arăta motivele care au determinat-o să aprecieze ca se impune anularea deciziei autorităţii locale si a procesului verbal de control întocmit de autoritatea vamala. Au precizat recurentele ca procesul verbal de control nu are trăsăturile unui act administrativ fiscal, ca acest caracter aparţine doar deciziei nr.15/08.02 .2011 pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal, care face corp comun cu procesul verbal de control. In raport de acest aspect a susţinut ca este greşită soluţia Tribunalului G de anulare a procesului verbal de control, fără a se pronunţa asupra deciziei de regularizare nr.15/2011 emisa de organul vamal.

S-a mai arătat că, potrivit art.35 si 36 din Ordinul nr.7521/2006 pentru aprobarea Normelor Metodologice pentru realizarea supravegherii si controlului ulterior si art.61 alin.1 si 2 din Legea nr.141 /1997 privind Codul vamal al României, înlocuite de art.100 alin.1,2 si 3 din Legea nr.86/2006, autoritatea vamala are dreptul ca din oficiu sau la solicitarea declarantului, intr-o perioada de cinci ani de la acordarea liberului de vama , sa modifice declaraţia vamală.

In urma acestui control, s-a constatat ca reclamanta, in calitate de titular al operaţiunii vamale, a declarat in mod eronat valoarea in vama ca fiind cea din lista de valori in vama aprobata prin Ordinul MFP nr.687/2001 si nu valoarea de tranzacţie prin care a fost stabilit preţul vehiculului importat, conform art.77 alin.1 si 2 din legea nr.141/1997, valoare înscrisă in factura externa prezentata autorităţii vamale cu ocazia efectuării importului definitiv, fapt ce a condus la stabilirea unei valori in vama mai mici, cu consecinţa diminuării drepturilor vamale datorate si achitate in vama. Au precizat ca declaraţia vamala in detaliu semnata de importator, de exportator sau de reprezentantul acestuia, are valoarea unei declaraţii pe propria răspundere a acestuia în ceea ce priveşte exactitatea datelor înscrise în declaraţia vamala. Au solicitat admiterea recursului, modificarea in parte a sentinţei, in sensul respingerii acţiunii reclamantului, precum si judecarea cauzei in lipsa conform art.242 alin.2 Cod procedura civila.

Împotriva aceleiaşi sentinţe a declarat recurs si DGFP G reiterând criticile invocate de primele recurente.

Prin decizia nr. 3634 din data de 17.11.2011 pronunţată de Curtea de Apel C au fost admise recursurile declarate de pârâta Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale C, în nume propriu, în numele şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor, precum şi în numele şi pentru Direcţia Judeţeană pentru Accize Şi Operaţiuni Vamale G şi pârâta DGFP G împotriva sentinţei nr.1162/30.05.2011, pronunţată în dosarul nr.5742/95/2011 al Tribunalului G, în contradictoriu cu intimata reclamantă SC D SRL casată sentinţa şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Pentru a pronunţa această decizie instanţa de recurs a reţinut că prima instanţă a admis acţiunea în integralitate, anulând şi procesul verbal de control nr.618/2011, deşi acesta nu are caracterul unui act administrativ unilateral fiscal producător de efecte juridice în sensul art.41 c.pr.fiscală şi prin urmare actul administrativ supus cenzurii instanţei de contencios administrativ fiscal este decizia nr.15/2011 pentru regularizarea situaţiei, astfel că s-a apreciat că tribunalul nu a analizat în concret legalitatea deciziei pentru regularizarea situaţiei obligaţiilor fiscale şi pentru a respecta principiul dublului grad de jurisdicţie conform dispoziţiilor art.312 pct.5 c.pr.civ. s-a casat sentinţa atacată, urmând ca în rejudecare instanţa de fond să analizeze şi legalitatea actului administrativ fiscal menţionat.

În condiţiile art.99 alin.6 din H CSM nr.387/2005 s-a reînregistrat cauza la data de 13 decembrie 2011 sub acelaşi număr ca dosar versionat şi s-au reţinut următoarele considerente:

Prin decizia nr.25/30.03.2011 pârâta D.G.F.P. G a respins contestaţia formulată de S.C. D S.R.L. împotriva deciziei de regularizare a situaţiei nr.15/08.02.2011 ca neîntemeiată. Pentru a pronunţa această decizie s-a reţinut că biroul soluţionare contestaţii din cadrul D.G.F.P. G a fost sesizat de Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale G prin adresa nr.937/02.03.2011, înregistrată la DGFP G sub nr.1077/03.04.2011, asupra contestaţiei formulate de S.C. D S.R.L.. Obiectul contestaţiei l-a constituit măsurile dispuse de organele vamale din cadrul Compartimentului de Inspecţie Fiscală şi Control Ulterior al Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale G, prin decizia pentru regularizarea situaţiei nr.15/08.02.2011, privind suma totală de 24.086 lei, compusă din accize în sumă de 1.822 lei, TVA în sumă de 6.440 lei şi majorări şi penalităţi de întârziere în sumă de 15.624 lei. Contestaţia a fost depusă în termenul prevăzut de art.207 alin.1 din Ordonanţa Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Constatând că în speţă sunt întrunite condiţiile prevăzute de art.205, art.206, art.207 şi art.209 alin.1 lit.a din OG nr.92/2003, DGFP G prin Biroul soluţionare contestaţii s-a considerat investit să soluţioneze contestaţia formulată de către reclamantă.

De asemenea, s-a menţionat că reclamanta contestă măsurile dispuse de organele vamale din cadrul Compartimentului de Inspecţie Fiscală şi Control Ulterior al Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale G, prin decizia pentru regularizarea situaţiei nr.15/08.02.2011 privind suma totală de 24.086 lei. Contribuabilul a considerat că actele de control sunt netemeinice şi nelegale pentru următoarele considerente: „Apreciem că D.J.A.O.V. G a procedat eronat la regularizarea situaţiei prin decizia nr.15/08.02.2011 privind obligaţiile suplimentare stabilite de controalele vamale DVI nr.1314/13.02.2006. La data importului, reglementările europene avute în vedere de organul vamal cu ocazia încheierii actelor contestate nu-şi găseau aplicabilitate, atâta timp cât au devenit obligatorii după 01.01.2007. Totodată, petenta precizează că nu îi sunt incidente prevederile art.100 din legea nr.86/2006, privind Codul Vamal al României. Prin decizia pentru regularizarea situaţiei nr.15/08.02.2011, organele vamale din cadrul Compartimentului de Inspecţie Fiscală şi Control Ulterior al Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale G, au stabilit suplimentar de plată, accize în sumă de 1.822 lei, TVA suma de 6.640 lei şi majorări/penalităţi de întârziere în sumă totală de 15.624 lei, ca urmare a faptului că, la verificarea ulterioară a declaraţiei vamale de import definitiv nr.I 1314/13.02.2006, întocmită cu ocazia efectuării de către reclamantă a operaţiunii vamale de import, s-a constatat că baza de impozitare a drepturilor vamale datorate, a fost calculată în baza O.M.F. nr.687/2001 la valoarea de 5.753 euro, deşi valoarea facturată, conform facturii externe de 15.080 euro, era superioară valorilor prevăzute de O.M.F. nr.687/2001. Verificarea a fost dispusă de către Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale C cu adresa nr.37276/10.12.2010, în baza adresei Ministerului Finanţelor Publice – Direcţia de Politici şi Legislaţie în Domeniile Vamal şi Nefiscal nr.445731/15.06.2010.

La reverificarea ulterioară a declaraţiei vamale s-a constatat că la data depunerii la Biroul vamal Târgu-Jiu, prin intermediul S.C. R. S.A.. în calitate de comisionar în vamă, a declaraţiei vamale în detaliu nr.I 1314/13.02.2006 care face obiectul prezentei decizii de regularizare a situaţiei, societatea comercială S.C. D S.R.L.Tg.Jiu., în calitate de titular al acestor operaţiuni vamale a declarat în mod eronat valoarea în vamă (baza de impozitare) pentru calculul drepturilor vamale datorate pentru autoturismul importat ca fiind valoarea din lista de valori în vamă aprobată prin Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr.687/2001 şi nu valoarea de tranzacţie prin care a fost stabilit preţul acestuia, înscris în factura externă prezentata autorităţii vamale cu ocazia derulării importului, ceea ce a avut drept consecinţă diminuarea cuantumului drepturilor vamale achitate în vamă, comparativ cu drepturile vamale datorate, prin faptul că nu a fost taxată la import suma de 33.123 lei, reprezentând diferenţa dintre preţul de tranzacţie şi valoarea din lista de valori în vamă. Astfel, în rubrica 22 a declaraţiei vamale – “MONEDA ŞI VALOAREA TOTAL FACTURATĂ” a fost înscrisă valoarea din factura externă, iar in rubrica 47 a fost înscrisă valoarea de catalog conform O.M.F. nr.687/2001 (mai mică decât valoarea facturată).

Titularul declaraţiei vamale nr.I 1314/13.02.2006 este S.C. D S.R.L.Tg.Jiu, iar potrivit art.40 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin H.G. nr.1114/2001, act normativ în vigoare la data importurilor definitive, depunerea la biroul vamal a declaraţiei vamale în detaliu semnată de către importator sau de reprezentantul acestuia are valoarea unei declaraţii pe proprie răspundere şi atrage răspunderea importatorului în ceea ce priveşte exactitatea datelor înscrise în declaraţia vamală, corectitudinea informaţiilor, autenticitatea documentelor anexate acesteia şi respectarea legislaţiei vamale, aceste aspecte fiind constatate ulterior de organele de control special abilitate în acest sens.

S-a reţinut ca temei juridic următoarele dispoziţii: art.3 pct.”i” din Legea nr.141/1997 privind Codul vamal al României. în vigoare la data efectuării operaţiunilor de import în cauză, prevedea: “i) drepturi de import – taxele vamale, taxa pe valoarea adăugată, accizele şi orice alte sume care se cuvin statului la importul de mărfuri”. – Potrivit art.40 din Regulamentul vamal aprobat prin H.G. nr.1114/2001 – act normativ în vigoare la data importurilor definitive – „declaraţia vamală în detaliu semnată de importator, de exportator sau de reprezentantul acestuia, are valoarea unei declaraţii pe proprie răspundere în ceea ce priveşte exactitatea datelor înscrise în declaraţia vamală, autenticitatea documentelor anexate acesteia şi plasarea mărfurilor sub regimul vamal solicitat”, realitatea şi exactitatea celor declarate de importator în momentul îndeplinirii formalităţilor vamale de import definitiv, precum şi respectarea legislaţiei vamale urmând se fie constatate ulterior de organele de control special abilitate în acest sens.

De asemenea, dispoziţiile art.67 din Legea nr.141/1997 privind Codul vamal al României, în vigoare la data efectuării importurilor, prevedea: „ (J) Taxele vamale aplicabile sunt cele prevăzute la data înregistrării declaraţiei vamale de import”; art.76 din Legea nr.141/1997 privind Codul vamal al României, în vigoare la data efectuării importurilor, prevedea: “Valoarea în vamă reprezintă acea valoare care constituie baza de calcul a taxelor vamale prevăzute în Tariful vamal de import al României”; art.77 din Legea nr.141/1997 privind Codul vamal al României, în vigoare la data efectuării importurilor, prevedea: „ (1) Procedura de determinare a valorii în vamă este cea prevăzută în Acordul pentru aplicarea articolului VII al Acordului general pentru tarife şi comerţ (G.A.T.T.) încheiat la Geneva la 1 noiembrie 1979, la care România este parte. (2) La valoarea în vamă, în măsura în care au fost efectuate, dar nu au fost cuprinse în preţ, se includ: a) cheltuielile de transport al mărfurilor până la frontiera română…. “; art.78 din Legea nr.141/1997 privind Codul vamal al României, în vigoare la data efectuării acestor operaţiuni de import, prevedea: „ (1) Valoarea în vamă se determina şi se declară de către importator, care este obligat să depună la biroul vamal o declaraţie pentru valoarea în vamă. însoţită de facturi sau de alte documente de plată a mărfii şi a cheltuielilor pe parcurs extern, aferente acesteia. (2) Declaraţia de valoare în vamă poate fi depusă şi prin reprezentant, în acest caz răspunderea fiind solidară”; Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin H.G. nr. 1114/2001, prevedea: “Art. 109: (1) Determinarea valorii în vamă a mărfurilor care fac obiectul unor tranzacţii comerciale se efectuează potrivit regulilor cuprinse în Codul vamal al României şi în alte reglementări vamale Pentru valoarea astfel stabilita se depune o declaraţie pentru valoarea în vamă, conform modelului prevăzut în anexa nr.5. (2) Pentru mărfurile primite de persoanele juridice, care nu fac obiectul unor tranzacţii comerciale, valoarea în vamă o constituie valoarea înscrisă în documentele primite de la expeditorul extern şi în declaraţia pentru valoarea în vamă depusă de persoana juridică destinatară; în cazul bunurilor introduse în ţară de persoane fizice valoarea în vamă se stabileşte de Ministerul Finanţelor Publice pe baza cataloagelor de preţuri externe, corelate cu preţurile interne. Pentru autovehiculele şi vehiculele noi prevăzute la poziţiile tarifare 87.02, 87.03,87.04, 87.11 şi 87.16 din Tariful vamal de import al României valoarea în vamă se determină pe baza preţului extern din factura de cumpărare emisă de producător sau de o firmă direct reprezentantă a acestuia. Prin vehicule noi se înţelege vehiculele neînmatriculate în străinătate sau cele procurate în aceleaşi condiţii şi înmatriculate temporar în străinătate, dar nu mai mult de 90 de zile de la data cumpărării. Valoarea în vamă a autovehiculelor şi a vehiculelor folosite se stabileşte pe fiecare categorie de vehicule, prin ordin al ministrului finanţelor publice, ţinându-se seama de vechimea şi de caracteristicile tehnice ale acestora”. Art.110: Valoarea în vamă cuprinde şi următoarele cheltuieli efectuate pe parcursul extern. in măsura în care nu au fost cuprinse în preţul mărfii: cheltuielile de transport al mărfurilor şi cele de încărcare, de descărcare şi de manipulare. conexe acestuia, până la portul sau locul de import care se află la frontieră;costul asigurării. Art.1 al Acordului pentru aplicarea Articolului VII al Acordului general pentru tarife şi comerţ 1994 (G.A.T.T.) ratificat prin Legea nr.133/1994 stipulează că:”Valoarea în vama a mărfurilor importate va fi valoarea de tranzacţie, adică preţul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfuri.. ajustate conform prevederilor Articolului 8…”. Nota relativă la Art.1 al Acordului G.A.T.T. : „1. Preţul efectiv plătit sau de plătit este plata total efectuată sau de efectuat de cumpărător, vânzătorului sau în beneficiul acestuia, pentru mărfurile importate. “

Art.1 alin.2 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată,cu modificările şi completările ulterioare, precizează că: “(2) Prezentul cod se aplică şi pentru administrarea drepturilor vamal.”.; Art.32 alin.3 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală,republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precizează că: “(3) taxele şi alte sume care se datorează, potrivit legii, în vamă sunt administrate de către organele vamale.”; Art.125 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precizează că: “(1) In sensul prezentului titlu, termenii şi expresiile de mai Jos au următoarele semnificaţii: 1.achiziţie reprezintă bunurile şi serviciile obţinute…de o persoană impozabilă, prin următoarele operaţiuni: livrări de bunuri şi sau prestări de servicii, efectuat…de altă persoană către această persoană impozabil…şi importul de bunuri; 5. baza de impozitare reprezintă contravaloarea unei livrări de bunuri sau prestări de servicii impozabile, a unui import impozabil…; 13. importator reprezintă persoana pe numele căreia sunt declarate bunurile, în momentul în care taxa la import devine exigibilă; 27. taxa înseamnă taxa pe valoarea adăugată, aplicabilă conform prezentului titlu”. Art.126 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, stipulează că: u(l)…sunt operaţiuni impozabile în România cele care îndeplinesc următoarele condiţii: a) operaţiunile care…constituie sau sunt asimilate cu o livrare de bunuri sau prestare de servicii…;(2) Este, de asemenea operaţiune impozabilă şi importul de bunuri efectuat în România de orice persoană, dacă locul importului este în România.”; Art.131 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, republicată, precizează, că: (1)”în înţelesul prezentului titlu, se consideră import de bunuri intrarea de bunuri în România provenind dintr-un alt stat”; Art.136 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, republicată, precizează că: “In cazul unui import de bunuri, devine exigibilă la data când se generează drepturi de import pentru bunurile respective, conform legislaţiei vamale în vigoare.”; Art.139 din Legea nr.571/2003: „ (1) Baza de impozitare pentru un import de bunuri este constituită din valoarea în vamă a bunurilor, stabilită conform legislaţiei vamale în vigoare, la care se adaugă taxele vamale, comisionul vamal, accizele şi alte taxe, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, datorate pentru importul de bunuri.”; Art.157 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precizează că: “(3) taxa pentru importul de bunuri, cu excepţia bunurilor scutite de taxă, se plăteşte la organul vamal, în conformitate cu reglementările în vigoare privind plata drepturilor de import”; Art. 207 din Legea nr.571/2003: „Următoarele produse sunt supuse accizelor: g) autoturisme şi autoturisme de teren, inclusiv din import rulate, cu codurile: NC 8703.21: 8703.22; 8703.23.19; 8703.23.90; 8703.24; 8703.31; 8703.32.19; 8703.32.90; 8703.33.19şi 8703.33.90″; Art.208 din Legea nr.571/2003: „(7) în cazul produselor prevăzute la alin. (4) şi (5) (n.n. – autoturisme), accizele preced taxa pe valoarea adăugată şi se calculează o singură dată prin aplicarea cotelor procentuale prevăzute de lege asupra bazei de impozitare, care reprezintă: b) pentru produsele din import – valoarea în vamă stabilită potrivit legii, la care se adaugă taxele vamale şi alte taxe speciale, după caz”.

În conformitate cu prevederile art.78 alin (2) din Regulamentul (CEE) nr.2913/92 al Consiliului, din 12 octombrie 1992, de instituire a Codului Vamal Comunitar: „Autorităţile vamale după acordarea liberului de vamă şi pentru a se convinge de acurateţea datelor cuprinse în declaraţie, pot controla documentele comerciale şi dalele referitoare la operaţiunile de import sau export, cu privire la mărfurile în cauză sau la operaţiunile comerciale ulterioare în legătură cu aceste mărfuri. Asemenea controale pot fi efectuate la sediul declarantului, al oricărei alte persoane interesate direct sau indirect din punct de vedere profesional de operaţiunile menţionate sau al oricărei alte persoane aflată în posesia documentului şi a datelor menţionate în scopuri comerciale. Aceste autorităţi pot verifica, de asemenea, mărfurile, când este încă posibil ca ele să fie prezentate “. Art.120 din Ordonanţa Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare: „Dobânzi: Dobânzile se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv. Pentru diferenţele suplimentare de creanţe fiscale rezultate din corectarea declaraţiilor sau modificarea unei decizii de impunere, dobânzile se datorează începând cu ziua imediat următoare scadenţei creanţei fiscale pentru care s-a stabilit diferenţa şi până la data stingerii acesteia inclusiv. În situaţia în care diferenţele rezultate din corectarea declaraţiilor sau modificarea unei decizii de impunere sunt negative în raport cu sumele stabilite iniţial, se datorează dobânzi pentru suma datorată după corectare ori modificare, începând cu ziua imediat următoare scadenţei şi până la data stingerii acesteia inclusiv.” Nivelul majorării de întârziere este de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere şi poate fi modificat prin legile bugetare anuale.”- aplicabil până la data de la 30.06.2010; ,,(7) Nivelul dobânzii de întârziere este de 0,05% pentru fiecare zi de întârziere şi poate fi modificat prin legile bugetare anuale”- aplicabil in perioada 01.07.2010 – 30.09.2010; „ (7) Nivelul dobânzii de întârziere este de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere şi poate fi modificat prin legile bugetare anuale.” – aplicabil de la 01.10.2010.

Prevederile articolului nr.120l din Ordonanţa Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare: „Penalităţi de întârziere. Plata cu întârziere a obligaţiilor fiscale se sancţionează cu o penalitate de întârziere datorată pentru neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale principale. Nivelul penalităţii de întârziere se stabileşte astfel: dacă stingerea se realizează în primele 30 de zile de la scadenţă, nu se datorează şi nu se calculează penalităţi de întârziere pentru obligaţiile fiscale principale stinse; dacă stingerea se realizează în următoarele 60 de zile, nivelul penalităţii de întârziere este de 5% din obligaţiile fiscale principale stinse; după împlinirea termenului prevăzut la Ut. b), nivelul penalităţii de întârziere este de 15% din obligaţiile fiscale principale rămase nestinse. (3) Penalitatea de întârziere nu înlătură obligaţia de plată a dobânzilor.”

Recalcularea datoriei vamale s-a făcut în temeiul art. 100 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, care precizează că: “(1) Autoritatea vamală are dreptul ca, din oficiu…într-o perioadă de 5 ani de la acordarea liberului de vamă, să modifice declaraţia vamală. (3) Când după reverificarea declaraţiei sau după controlul ulterior rezultă că dispoziţiile care reglementează regimul vamal respectiv au fost aplicate pe baza unor informaţii inexacte sau incomplete, autoritatea vamală ia măsuri pentru regularizarea situaţiei, ţinând seama de noile elemente de care dispune. (5) în cazul în care se constată că a luat naştere o datorie vamală…autoritatea vamală ia măsuri pentru încasarea diferenţelor în minus…”

Art.141 din Legea nr.141/1997 privind Codul vamal al României, în vigoare la data efectuării importurilor în cauză, prevedea; “(1) în cazul mărfurilor importate pentru care legea prevede drepturi de import, precum şi în cazul plasării mărfurilor într-un regim de admitere temporară cu exonerarea parţială de drepturi de import, datoria vamală ia naştere în momentul înregistrării declaraţiei vamale (2) Debitorul datoriei vamale este considerat titularul declaraţiei vamale acceptate şi înregistrate. (3) Poate fi debitor vamal, solidar cu titularul declaraţiei vamale acceptate şi înregistrate, şi persoana care, din culpă, a furnizat date nereale, înscrise în acea declaraţie, ce au determinat stabilirea incorectă a datoriei vamale.”

Art.223 din Legea nr.86/2006 privind Codul vamal al României stipulează că: “(1) Datoria vamală la import ia naştere prin: punerea în liberă circulaţie a mărfurilor supuse drepturilor de import; (2) Datoria vamală se naşte în momentul acceptării declaraţiei vamale în cauză. (3) Debitorul este declarantul. în situaţia unei reprezentări indirecte, persoana pe seama căreia se face declaraţia vamală este…debitor.”. Art.4 din Legea nr.86/2006 privind Codul vamal al României precizează că: „ declarant – persoana care întocmeşte declaraţia vamală în nume propriu sau persoana în numele căreia se face o declaraţie vamală”.

Art.237 din Legea nr.86/2006 privind Codul vamal al României precizează: “(1)…cuantumul drepturilor de import…. se determină pe baza elementelor de taxare din momentul naşterii datoriei vamale “. În conformitate cu prevederile art.100 alin.6 din Legea nr.86/2006 privind Codul vamal al României, diferenţele în plus sau în minus privind alte taxe şi impozite care sunt datorate în cadrul operaţiunilor vamale (în speţă accize şi T.V.A.) se soluţionează potrivit normelor care reglementează aceste drepturi. În cazul unui import de bunuri, taxa pe valoarea adăugată şi acciza devin exigibile la data când se generează drepturi de import pentru bunurile respective, conform reglementărilor vamale în vigoare. Elemente de calcul: valoare în vamă facturată 11800 euro; curs lei/euro în vigoare la data întocmirii declaraţiei vamale: 3,5351 lei/euro; procent accize în vigoare la data întocmirii declaraţiei vamale: 5,5%, procent T.V.A. în vigoare la data întocmirii declaraţiei vamale: 19%.

La baza emiterii deciziei de regularizare a stat procesul verbal de control încheiat la 24.05.2011, iar controlul s-a desfăşurat având în vedere Ordinul vicepreşedintelui A.N.A.F. nr.7521/2006 pentru aprobarea normelor metodologice privind realizarea supravegherii şi controlului vamal ulterior care prevede la art.2 Direcţia supraveghere şi control vamal şi structurile desemnate din cadrul direcţiilor regionale vamale prin regulamentul de organizare şi funcţionare reprezintă aparatul de control specializat în prevenirea, constatarea şi sancţionarea fraudelor la reglementările vamale şi la alte dispoziţii legale prin acte specifice de reverificare a declaraţiilor sau de control ulterior, efectuate pentru aplicarea corectă a reglementărilor vamale şi a altor dispoziţii legale privind intrarea, ieşirea, tranzitul, transferul şi destinaţia finală ale mărfurilor care circulă între teritoriul vamal al României şi alte ţări, inclusiv staţionarea mărfurilor care nu au statutul de mărfuri româneşti. Birourile vamale vor desfăşura activităţi de control vamal ulterior în următoarele situaţii reverificarea declaraţiilor depuse la biroul vamal, pentru care se apreciază că dispoziţiile legale au fost aplicate pe baza unor informaţii inexacte sau incomplete; orice alte acţiuni necesare îndeplinirii atribuţiilor stabilite prin reglementările vamale sau regulamentul de organizare şi funcţionare; reverificarea declaraţiei operaţiunii vamale menţionate mai sus s-a desfăşurat la sediul Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale G, situat în municipiul Târgu-Jiu, strada Narciselor, nr.10, judeţul G. Obiectivul controlului l-a constituit verificarea modului de determinare şi declarare a valorii în vamă, precum şi a modului de stabilire şi achitare a drepturilor de import aferente operaţiunii vamale de import definitiv nr. I314/13.02.2006 având ca obiect importul unui autoturism, derulată prin Biroul vamal Târgu-Jiu (actuala denumire fiind Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale G). Verificarea s-a efectuat în baza următoarelor prevederi legale ca temei de drept: Regulamentul (CEE) nr.2913/92 al Consiliului, din 12 octombrie 1992, de instituire a Codului Vamal Comunitar; Regulamentul Comisiei (CEE) nr.2454/93, din 2 iulie 1993, de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului Consiliului (CEE) nr.2913/92 de instituire a Codului Vamal Comunitar; Legea nr.86/2006 privind Codul vamal al României, publicată în M.O. al României nr.350/19.04.2006; H.G. nr.707/2006 pentru aprobarea noului Regulament de aplicare a Codului vamal al României, publicată în M.O. al României nr.520/15.06.2006; Legea nr.141/1997 privind Codul vamal al României, publicată în M.O. al României nr.180/01.08.1997,cu modificările ulterioare; Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin H.G. nr.1114/2001, publicat în M.O. al României nr.735/19.11.2001, cu modificările ulterioare; Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr.687/17.04.2001 pentru aprobarea valorilor în Vama, publicat în M.O. al României nr.207/24.04.2001; Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, publicată în M.O. al României nr.927/23.12.2003, cu modificările şi completările ulterioare; H.G. nr.44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, publicată în M.O. al României nr.112/06.02.2004, cu modificările şi completările ulterioare; O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, aprobată prin Legea nr.174/2004, publicată în M.O. al României nr. 560/24.06.2004, republicată cu modificările şi complet; Acordul privind aplicarea articolului VII al Acordului General pentru Tarife şi Comerţ 1994 (G.A.T.T.) şi notele relative la acesta, ratificat prin Legea nr.133/1994, publicată în M.O. al României nr.360/27.12.1994; Legea nr.8/1994 privind comisionul vamal, publicată în M.O. al României nr.62/10.03.1994, cu modificările şi completările ulterioare; Ordinul Ministerului Finanţelor nr.886/1994 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.8/1994 privind comisionul vamal, publicat în M.O. al României nr.197/23.07.1994, cu modificările şi completările ulterioare.

Din procesul verbal de control rezultă că s-a reţinut în fapt, în urma verificării documentelor însoţitoare ale declaraţiei vamale depuse următoarele: S.C. D S.R.L.Tg.Jiu, are sediul social în municipiul Târgu-Jiu, str.23 August, bl.3, ap.14, jud.G, având Cod Unic de înregistrare 9392633 şi nr. de înregistrare la Oficiul registrului comerţului G J18/182/1997. Societatea comercială S.C. D S.R.L.Tg.Jiu., în calitate de titular al acestei operaţiuni a efectuat în ziua de 13.02.2006 o operaţiune vamala de import definitiv înregistrată la Biroul Vamal Târgu-Jiu (actuala Direcţie Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale G) la nr.I 314. Cu declaraţia vamală nr.I 314/13.02.2006 societatea comercială S.C. D S.R.L.Tg.Jiu. a importat definitiv 1 bucată autoturism marca Volkswagen 3BG, folosit, capacitate cilindrică 1898 cmc, combustibil motorină, an de fabricaţie 2002, în valoare totala de 15.080 euro, conform facturii externe definitive numărul 10032 – 5 din 01.02.2006. Autovehiculul a fost achiziţionat de la firma Autohandel Huhne din Germania, condiţia de livrare fiind EXW Dobeln. Contravaloarea facturată a mijlocului de transport de 15.080 euro a fost achitată în numerar la cumpărarea autoturismului.

Mijlocul de transport a fost încadrat la poziţia tarifara 87.03.32.90.002 – autoturisme si alte autovehicule, în principal concepute pentru transportul persoanelor (altele decât cele de la poziţia 87.02) inclusiv maşinile de tipul „break” şi maşinile de curse, cu motor cu piston cu aprindere prin compresie (diesel sau semidiesel) cu capacitate cilindrică peste 1500 cmc, dar de maximum 2500 cmc, uzate, conform Tarifului vamal de import al României pe anul 2006.

Pentru operaţiunea vamală cu nr.I 314/13.02.2006 efectuată de către societatea comercială S.C. D S.R.L.Tg.Jiu prin Biroul Vamal Târgu-Jiu s-a constatat că baza de impozitare a drepturilor vamale datorate a fost calculată în baza prevederilor art.2 din Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr.687/2001 şi ale art.109 alin.6 din Hotărârea Guvernului nr.1114 din 19 noiembrie 2001 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României, care stipulează: „Valoarea în vamă a autovehiculelor şi a vehiculelor folosite se stabileşte pe fiecare categorie de vehicule, prin ordin al ministrului finanţelor publice, ţinându-se seama de vechimea şi de caracteristicile tehnice ale acestora la valoarea de 5753 euro, deşi valoarea facturată conform facturii externe era superioară valorilor prevăzute de O.M.F. nr. 687/2001. Astfel, în rubrica 22 a declaraţiei vamale – “MONEDA ŞI VALOAREA TOTAL FACTURATĂ” a fost înscrisă valoarea din factura externă (15080 euro), iar în rubrica 47 a fost înscrisă valoarea de catalog (5753 euro) conform O.M.F. nr.687/2001 (mai mică decât valoarea facturată). Nu au fost declarate cheltuieli pe parcurs extern, autoturismul fiind transportat la destinaţie pe roţi. Conform Tarifului Vamal de Import al României valabil în anul 2006, autovehiculele importate au beneficiat de tratament tarifar favorabil (taxa vamala 0 %) conform prevederilor Protocolului nr. 4 privind definirea noţiunii de „produse originare” şi metodele de cooperare administrativă, anexă la Acordul European, instituind o asociere între România, pe de o parte, şi Comunităţile Europene şi statele membre ale acesteia, pe de altă parte, ratificat prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 1/1997.

Faţă de cele mai sus-menţionate, se constată faptul că la data depunerii la Biroul vamal Târgu-Jiu, prin intermediul S.C. R S.A. în calitate de comisionar în vamă, a declaraţiei vamale în detaliu nr. I 1371/24.05.2006 care fac obiectul prezentului act de control, societatea comercială S.C. D S.R.L.Tg.Jiu. în calitate de titular al acestei operaţiuni vamale a declarat în mod eronat valoarea în vamă (baza de impozitare) pentru calculul drepturilor vamale datorate pentru autoturismul importat ca fiind valoarea din lista de valori în vamă aprobată prin Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr.687/2001 şi nu valoarea de tranzacţie prin care a fost stabilit preţul acestora, înscrisă în factura externă prezentată autorităţii vamale cu ocazia derulării importurilor, ceea ce a avut drept consecinţă diminuarea cuantumului drepturilor vamale achitate în vamă, comparativ cu drepturile vamale datorate, prin faptul că nu a fost taxată la import suma de 33123 lei, reprezentând diferenţa dintre preţul de tranzacţie şi valoarea din lista de valori în vamă.

Titularul declaraţiei vamale nr.1314/13.02.2006 este S.C. D S.R.L.Tg.Jiu., iar potrivit art.40 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin H.G. nr.1114/2001, act normativ în vigoare la data importurilor definitive, depunerea la biroul vamal a declaraţiei vamale în detaliu semnată de către importator sau de reprezentantul acestuia are valoarea unei declaraţii pe proprie răspundere şi atrage răspunderea importatorului în ceea ce priveşte exactitatea datelor înscrise în declaraţia vamală, corectitudinea informaţiilor, autenticitatea documentelor anexate acesteia şi respectarea legislaţiei vamale, aceste aspecte urmând să fie constatate ulterior de organele de control special abilitate în acest sens.

In drept, s-a ţinut cont de următoarele reglementări legale în materie: art.3 pct.”i” din Legea nr.141/1997 privind Codul vamal al României, în vigoare la dara efectuării operaţiunilor de import în cauză, prevedea: “i) drepturi de import – taxele vamale, taxa pe valoarea adăugată, accizele şi orice alte sume care se cuvin statului la importul de mărfuri”. Potrivit art.40 din Regulamentul vamal aprobat prin H.G. nr.1114/2001 – act normativ în vigoare la data importurilor definitive – „declaraţia vamală în detaliu semnată de importator, de exportator sau de reprezentantul acestuia, are valoarea unei declaraţii pe proprie răspundere în ceea ce priveşte exactitatea datelor înscrise în declaraţia vamală, autenticitatea documentelor anexate acesteia şi plasarea mărfurilor sub regimul vamal solicitat”, realitatea şi exactitatea celor declarate de importator în momentul îndeplinirii formalităţilor vamale de import definitiv, precum şi respectarea legislaţiei vamale urmând să fie constatate ulterior de organele de control special abilitate în acest sens. Art.61 din Legea nr.141/1997 privind Codul vamal al României, în vigoare la data efectuării importurilor, prevedea: „(1) Taxele vamale aplicabile sunt cele prevăzute la data înregistrării declaraţiei vamale de import”. Art.76 din Legea nr.141/1997 privind Codul vamal al României, în vigoare la data efectuării importurilor, prevedea: “Valoarea în vamă reprezintă acea valoare care constituie baza de calcul a taxelor vamale prevăzute în Tariful vamal de import al României”. Art.77 din Legea nr.141/1997 privind Codul vamal al României, în vigoare la data efectuării importurilor, prevedea: „ (1) Procedura de determinare a valorii în vamă este cea prevăzută în Acordul pentru aplicarea articolului VII al Acordului general pentru tarife şi comerţ (G.AT.T.) încheiat la Geneva la 1 noiembrie 1979, la care România este parte. 2) La valoarea în vamă, în măsura în care au fost efectuate, dar nu au fost cuprinse în preţ, se includ: a) cheltuielile de transport al mărfurilor până la frontiera română….”. Art.78 din Legea nr.141/1997 privind Codul vamal al României, în vigoare la data efectuării acestor operaţiuni de import, prevedea: „ (1) Valoarea în vamă se determină si se declară de către importator, care este obligat să depună la biroul vamal o declaraţie pentru valoarea în vamă, însoţită de facturi sau de alte documente de plată a mărfii şi a cheltuielilor pe parcurs extern, aferente acesteia. (2) Declaraţia de valoare în vamă poate fi depusă şi prin reprezentant, în acest caz răspunderea fiind solidară.”.

Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin H.G. nr.1114/2001, prevedea: “Art.109: (1) Determinarea valorii în vamă a mărfurilor care fac obiectul unor tranzacţii comerciale se efectuează potrivit regulilor cuprinse în Codul vamal al României şi în alte reglementări vamale. Pentru valoarea astfel stabilită se depune o declaraţie pentru valoarea în vamă, conform modelului prevăzut în anexa nr.5. (2) Pentru mărfurile primite de persoanele juridice, care nu fac obiectul unor tranzacţii comerciale, valoarea în vamă o constituie valoarea înscrisă în documentele primite de la expeditorul extern şi în declaraţia pentru valoarea în vamă depusă de persoana juridică destinatară…….în cazul bunurilor introduse în ţară de persoane fizice valoarea în vamă se stabileşte de Ministerul Finanţelor Publice pe baza cataloagelor de preţuri externe, corelate cu preţurile interne. Pentru autovehiculele şi vehiculele noi prevăzute la poziţiile tarifare 87.02, 87.03, 87.04, 87.11 şi 87.16 din Tariful vamal de import al României valoarea în vamă se determină pe baza preţului extern din factura de cumpărare emisă de producător sau de o firmă direct reprezentantă a acestuia. Prin vehicule noi se înţelege vehiculele neînmatriculate în străinătate sau cele procurate în aceleaşi condiţii şi înmatriculate temporar în străinătate, dar nu mai mult de 90 de zile de la data cumpărării. Valoarea în vamă a autovehiculelor şi a vehiculelor folosite se stabileşte pe fiecare categorie de vehicule, prin ordin al ministrului finanţelor publice, ţinându-se seama de vechimea şi de caracteristicile tehnice ale acestora. “

Art.110: Valoarea în vamă cuprinde şi următoarele cheltuieli efectuate pe parcursul extern, în măsura în care nu au fost cuprinse în preţul mărfii: cheltuielile de transport al mărfurilor şi cele de încărcare, de descărcare şi de manipulare, conexe acestuia, până la portul sau locul de import care se află la frontieră; costul asigurării.”. Art.1 al Acordului pentru aplicarea Articolului VTI al Acordului general pentru tarife şi comerţ 1994 (G.A.T.T.) ratificat prin Legea nr.133/1994 stipulează că “Valoarea în vamă a mărfurilor importate va fi valoarea de tranzacţie, adică preţul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfuri……ajustate conform prevederilor Articolului 8. Nota relativă la Art.1 al Acordului G.A.T.T. : „1. Preţul efectiv plătit sau de plătit este plata total efectuată sau de efectuat de cumpărător, vânzătorului sau în beneficiul acestuia, pentru mărfurile importate.”. Art.1 alin. (2) din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precizează că: “(2) Prezentul cod se aplică şi pentru administrarea drepturilor vamale. Art.32 alin. 3 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precizează că: “(3)taxele şi alte sume care se datorează, potrivit legii, în vamă sunt administrate de către organele vamale..

Art.125 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precizează că: “(1) în sensul prezentului titlu, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: achiziţie reprezintă bunurile şi serviciile obţinute de o persoană impozabilă, prin următoarele operaţiuni: livrări de bunuri şi sau prestări de servicii, efectuate de altă persoană către această persoană impozabilă…şi importul de bunuri; baza de impozitare reprezintă contravaloarea unei livrări de bunuri sau prestări de servicii impozabile, a unui import impozabil; importator reprezintă persoana pe numele căreia sunt declarate bunurile, în momentul în care taxa la import devine exigibilă; taxa înseamnă taxa pe valoarea adăugată, aplicabilă conform prezentului titlu;”. Art.126 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, stipulează că: “(1)…sunt operaţiuni impozabile în România cele care îndeplinesc…următoarele condiţii: a) operaţiunile careconstituie sau sunt asimilate cu o livrare de bunuri sau prestare de servicii…; (2) Este, de asemenea operaţiune impozabilă şi importul de bunuri efectuat în România de orice persoană, dacă locul importului este în România”.

Art.136 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, republicată, precizează că: (1)”În înţelesul prezentului titlu, se consideră import de bunuri intrarea de bunuri în România provenind dintr-un alt stat”. Art.136 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, republicată, precizează că: “În cazul unui import de bunuri, taxa pe valoarea adăugată devine exigibilă la data când se generează drepturi de import pentru bunurile respective, conform legislaţiei vamale în vigoare.” Art.139 din Legea nr.571/2003: „(1) Baza de impozitare pentru un import de bunuri este constituită din valoarea în vamă a bunurilor, stabilită conform legislaţiei vamale în vigoare, la care se adaugă taxele vamale, comisionul vamal, accizele şi alte taxe, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, datorate pentru importul de bunuri.”. Art.157 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precizează că: “(3) taxa pentru importul de bunuri, cu excepţia bunurilor scutite de taxă, se plăteşte la organul vamal, în conformitate cu reglementările în vigoare privind plata drepturilor de import”. Art.207 din Legea nr.571/2003: „Următoarele produse sunt supuse accizelor:.. g) autoturisme şi autoturisme de teren, inclusiv din import rulate, cu codurile: NC 8703.21: 8703.22; 8703.23.19; 8703.23.90; 8703.24; 8703.31; 8703.32.19; 8703.32.90; 8703.33.19 şi 8703.33.90″. Art.208 din Legea nr.571/2003:„ (7) în cazul produselor prevăzute la alin. (4) şi (5) (n.n. – autoturisme), accizele preced taxa pe valoarea adăugată şi se calculează o singură dată prin aplicarea cotelor procentuale prevăzute de lege asupra bazei de impozitare, care reprezintă: b) pentru produsele din import – valoarea în vamă stabilită potrivit legii, la care se adaugă taxele vamale şi alte taxe speciale, după caz”

În conformitate cu prevederile art.78 alin.2 din Regulamentul (CEE) nr.2913/92 al Consiliului, din 12 octombrie 1992, de instituire a Codului Vamal Comunitar: „Autorităţile vamale, după acordarea liberului de vama şi pentru a se convinge de acurateţea datelor cuprinse în declaraţie, pot controla documentele comerciale şi datele referitoare la operaţiunile de import sau export, cu privire la mărfurile în cauză sau la operaţiunile comerciale ulterioare în legătură cu aceste mărfuri. Ademenea controale pot fi efectuate la sediul declarantului, al oricărei alte persoane interesate direct MIU indirect din punct de vedere profesional de operaţiunile menţionate sau al oricărei alte persoane aflată în posesia documentului şi a datelor menţionate în scopuri comerciale. Aceste autorităţi pot verifica, de asemenea, mărfurile, când este încă posibil ca ele să fie prezentate”.

Fată de prevederile legale citate mai sus, s-a concluzionat că aşa cum prevăd dispoziţiile art.109 alin.1 din H.G. nr.1114/2001 pentru aprobarea Regulamentului de aplicarea a Codului vamal al României, determinarea valorii în vamă a mărfurilor care fac obiectul unor tranzacţii comerciale se efectuează potrivit regulilor cuprinse în Codul vamal al României, aprobat prin Legea nr.141/1997, la art.77 şi 78 şi anume potrivit procedurii prevăzute în Acordul privind aplicarea articolului VII al Acordului general pentru tarife şi comerţ 1994 (G.A.T.T.), încheiat la Geneva la 1 noiembrie 1979, la care România este parte. Potrivit art.1 din Acord, prima regulă de evaluare în vamă este următoarea: „Valoarea în vamă ii mărfurilor importate va fi valoarea de tranzacţie, adică preţul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfuri atunci când acestea sunt vândute pentru export cu destinaţia ţării de import.”

Din analiza facturii prezentate autorităţii vamale de S.C. D S.R.L.Tg.Jiu., rezultă că autovehiculul introdus în ţară în baza declaraţiei vamale de import nr. I 314/13.02.2006 a făcut obiectul unei tranzacţii comerciale, fiind achiziţionat de la firma Autohandel Huhne din Germania, condiţia de livrare fiind EXW Dobeln., situaţie în care determinarea valorii în vamă pentru stabilirea drepturilor vamale de import constând în accize şi TVA trebuia efectuată în conformitate cu dispoziţiile art.109 alin.1 din H.G. nr.1114/2001 pentru aprobarea Regulamentului vamal, şi anume potrivit regulilor cuprinse în Codul vamal la art.77 şi 78, care fac trimitere la procedura prevăzută în Acordul privind aplicarea articolului VII al Acordului general pentru tarife şi comerţ (G.A.T.T.), la care România este parte, a cărei primă regulă este că valoarea în vamă a mărfurilor importate este valoarea de tranzacţie, respectiv preţul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfurile importate.

În cazul operaţiunii vamale controlate nu sunt incidente prevederile art.109 alin.6 din Regulamentul vamal, privind stabilirea valorii în vamă a autovehiculelor folosite în baza valorilor aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice, în funcţie de vechimea şi caracteristicile tehnice, întrucât valorile din lista de valori în vamă aprobată prin Ordinul M.F.P. nr.687/2001 au fost elaborate in aplicarea dispoziţiilor art.109 alin.4 şi 6, precum şi în aplicarea pct.12 din Anexa nr.6 la Regulamentul vamal, care se referă la stabilirea valorilor în vamă pentru bunurile, autovehiculele şi vehiculele folosite introduse în tară de persoane fizice, necomercianţi, care nu au obligaţia legală de a evidenţia în acte contabile valorile de tranzacţie.

Având în vedere regula prevăzută la art.77 din Codul vamal al României aprobat prin Legea nr.141/1997, conform căreia procedura de determinare a valorii în vamă este cea prevăzută în Acordul pentru aplicarea articolului VII al Acordului general pentru tarife şi comerţ, la care România este parte, a cărei primă metodă prevăzută la art.1 este valoarea de tranzacţie, adică preţul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfuri, nu poate fi acceptată interpretarea conform căreia prevederile alin.6 al art.109 ar constitui o derogare de la principiile determinării valorii în vamă, având drept criteriu natura bunurilor (autovehicule şi vehicule folosite).

Potrivit principiului de interpretare a legii, „legea trebuie interpretată în sensul aplicării ei, nu în cel al neaplicării ei” şi, prin urmare, este evident că raţiunea emiterii O.M.F.P. nr.687/2001 a fost colectarea cat mai eficientă a resurselor bugetului general consolidat prin limitarea subevaluării în vamă a mărfurilor în cauză (interzicerea vămuirii sub valorile minime stabilite în funcţie de vechimea, tipul de combustibil şi capacitatea cilindrică a autovehiculelor uzate) şi nicidecum acordarea facilităţii de vămuire la o valoare inferioară valorii de tranzacţie, având la bază criteriul naturii mărfurilor importate (autovehicule şi vehicule uzate).

În consecinţă, dispoziţiile alin.6 al art.109 din H.G. nr.1114/2001 pentru aprobarea Regulamentului vamal nu pot fi interpretate având în vedere strict natura mărfurilor importate, ci prin coroborare cu prevederile Legii nr.141/1997 privind Codul vamal al României care, la CAPITOLUL VI – Secţiunea I – Importul, art.77, stipulează că determinarea valorii în vamă a bunurilor importate se efectuează potrivit procedurii prevăzute în Acordul privind aplicarea articolului VII al Acordului general pentru tarife şi comerţ (G.A.T.T.), încheiat la Geneva Ia 1 noiembrie 1979, la care România este parte, respectiv la valoarea de tranzacţie, iar la Secţiunea a III – a – Prohibiţii şi restricţii la import şi export, art. 873 reglementează modul de determinare a valorii în vamă a bunurilor introduse în tară de persoanele fizice ca fiind cel prevăzut în normele aprobate prin hotărâre a Guvernului. Normele la care face trimitere Codul vamal sunt cele prevăzute la art.109 alin.4 – 6 din H.G. nr.1114/2001 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului vamal, în aplicarea cărora a fost emis Ordinul M.F.P. nr.687/2001 pentru aprobarea valorilor în vană, care stabileşte valorile în vamă pentru diverse bunuri, autovehicule şi vehicule folosite introduse în ţară de persoane fizice.

Art.109 din Regulamentul vamal aprobat prin H.G. nr.l114/2001 stabileşte procedura de determinare a valorii în vamă în funcţie de caracterul tranzacţiilor si de titularii operaţiunilor de introducere a mărfurilor în ţară, respectiv: operaţiuni efectuate de persoane juridice; alin.1 – mărfuri care fac obiectul unor tranzacţii comerciale; alin.2 – mărfuri primite de persoane juridice care nu fac obiectul unor tranzacţii comerciale; alin.3 – mărfuri ale căror preţuri definitive se stabilesc pe bază de cotaţii bursiere; operaţiuni efectuate de persoane fizice: alin.4 – bunuri introduse în ţară de persoane fizice; alin.5 şi 6 se referă la stabilirea valorii în vamă a autovehiculelor şi vehiculelor noi şi folosite, prin prisma alin.4 şi anume cele introduse în ţară de persoane fizice necomercianţi, ca bunuri a căror valoare nu poate fi probată prin întocmirea unei evidenţe contabile, în sensul legii, ţinându-se seama de vechimea si de caracteristicile tehnice ale acestora.

Anexa nr.6 din Regulamentul vamal aprobat prin H.G. nr.1114/2001, intitulată “CONDIŢIILE şi LIMITELE privind introducerea şi scoaterea din ţară a bunurilor aparţinând călătorilor şi altor persoane fizice “, precizează la pct.12 că “Valoarea în vamă pentru bunurile introduse sau scoase din iară de călători şi de alte persoane fizice stabilite în România sau în străinătate, ce nu fac obiectul unor operaţiuni comerciale, se stabileşte de Ministerul Finanţelor Publice, prin aprobarea listei ie valori unice în vamă ale unor produse sau grupe de produse “, iar “pentru autovehiculele şi vehiculele introduse sau scoase din ţară de călători şi de alte persoane fizice stabilite în România sau domiciliate în străinătate valoarea în vamă se stabileşte potrivit art. 109 alin.5 şi 6 din prezentul regulament”.

Astfel, sensul art.109 din Regulamentul vamal trebuie stabilit prin coroborarea tuturor aliniatelor pe care le cuprinde, cu actul normativ care reglementează principiile determinării valorii în vamă, respectiv Legea nr.141/1997 privind Codul vamal, precum şi cu dispoziţiile Ordinului M.F.P. nr. 687/2001, care a fost emis în baza prevederilor alin.4 şi 6 ale art.109 şi ale pct.12 din anexa nr.6 la Regulamentul de aplicare a Codului vamal, referitoare la stabilirea valorii în vamă a bunurilor şi autovehiculelor introduse în ţară de persoane fizice. Se constată că legiuitorul, prin emiterea O.M.F.P. nr.687/2001 pentru aprobarea valorilor în vamă, având ca temei legal “prevederile art.109 alin.4 şi 6, precum şi ale pct.12 din Anexa nr.6 la Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României”, după cum este menţionat în preambul, a avut în vedere aplicarea acestei reglementări exclusiv pentru persoanele fizice, necomercianţi. Referitor Ia interpretarea actelor normative menţionate, prin adresa nr.445731/15.06.2010, Ministerul Finanţelor Publice – Direcţia de Politici şi Legislaţie în Domeniile Vamal şi Nefiscal a transmis următoarele precizări: “Prin Decretul Consiliului de Stat nr.183 din 11 iunie 1980 au fost acceptate unele rezultate ale negocierilor multilaterale din cadrul Acordului general pentru tarife şi comerţ – G.A.T.T. – Runda Tokio, printre care şi Acordul privind articolul VII al Acordului general pentru tarife şi comerţ încheiat la Geneva la 12 aprilie 1979 şi protocolul la acest acord, încheiat la Geneva la 1 noiembrie 1979 potrivit cărora se reglementează determinarea valorii în vamă pentru mărfurile care fac obiectul importurilor, respectiv valoarea de tranzacţie adică preţul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfuri când acestea sunt vândute pentru export cu destinaţia tării de import cu ajustările permise prin acord. Se arată că aceste prevederi privind determinarea valorii în vamă au fost reconfirmate prin Acordul de la Marrakech privind constituirea Organizaţiei Mondiale de Comerţ, ratificat de România prin Legea nr.133/1994.Principiile acestui acord au fost aplicate de România, până la data aderării la UE în mod unitar în special operaţiilor efectuate de persoane juridice.”

În acelaşi timp, prin adresa nr.38027/PG/23.12.2010, Ministerul Finanţelor Publice – Direcţia Generală Legislaţie – Direcţia de Politici şi Legislaţie în Domeniile Vamal şi Nefiscal, precizează următoarele: în ceea ce priveşte prevederile Legii nr.141/1997, referitoare la stabilirea valorii în vamă pentru importurile de autovehicule second hand, efectuate de societăţi comerciale, precizăm că în acest caz valoarea în vamă se determină în conformitate cu prevederile art.77 – 79 din Legea nr.141/19M7 privind Codul vamal al României, fără a fi aplicabile prevederile art.109 alin.6 din Hotărârea Guvernului nr.1114 din 9 noiembrie 2001 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României. Aceste din urmă prevederi se referă la valoarea în vamă a autovehiculelor şi vehiculelor folosite, introduse în tară de călători şi alte persoane fizice, după cum rezultă şi din pct.12 al anexei nr.6 la regulament, conform căruia: Pentru autovehiculele şi vehiculele introduse sau scoase din ţară de călători şi de alte persoane fizice stabilite în România sau domiciliate în străinătate valoarea în vamă se stabileşte potrivit art. 109 alin.5 şi 6 din prezentul regulament.”.

În concluzie, faţă de cele menţionate rezultă că, la momentul depunerii şi înregistrării la Biroul vamal Târgu-Jiu a declaraţiei vamale de import definitiv nr.I 314/13.02.2006, S.C. D S.R.L.Tg.Jiu, în calitate de titular al acestor operaţiuni vamale, nu a respectat dispoziţiile legale în vigoare referitoare la modul de determinare a valorii în vamă a autoturismului importat care a făcut obiectul unei tranzacţii comerciale încheiate cu partenerul din Belgia, prin declararea a valorii în vamă respectiv a bazei de impozitare, la nivelul din lista de valori în vamă aprobată prin Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 687/2001 şi nu la nivelul tranzacţiei comerciale efectuate. materializata în factura externe prezentate autorităţii vamale cu ocazia derulării operaţiunii de import.

Prin urmare, s-a constatat faptul că S.C. D S.R.L.Tg.Jiu, a încălcat astfel prevederile art.77 alin.1 din Codul vamal al României, aprobat prin Legea nr.141/1997, dispoziţii preluate, în acelaşi sens, la art.57 alin.1 din Codul vamal al României aprobat prin Legea nr. 86/2006, precum şi prevederile art.29 din Regulamentul (CEE) nr.2913/92 al Consiliului, de instituire a Codului Vamal Comunitar, în speţă fiind aplicabile dispoziţiile art.109 alin.1 din Regulamentul vamal aprobat prin H.G. nr.1114/2001, care prevăd că determinarea valorii în vamă pentru mărfurile care fac obiectul unor tranzacţii comerciale se efectuează potrivit prevederilor art.77 din Legea nr.141/1997 privind Codul vamal al României, respectiv în baza valorii de tranzacţie, aşa cum este stipulat în Acordul privind aplicarea articolului VII al Acordului general pentru tarife şi comerţ (G.A.T.T.), încheiat la Geneva la 1 noiembrie 1979, Ia care România este parte.

În conformitate cu prevederile art.78 alin.3 din Regulamentul (CEE) nr.2913/92 al Consiliului, din 12 octombrie 1992, de instituire a Codului Vamal Comunitar, care stipulează: “Atunci când revizuirea unei declaraţii sau un control ulterior indică faptul că dispoziţiile care reglementează regimul vamal respectiv au fost aplicate pe baza unor informaţii incomplete sau incorecte, autorităţile vamale, în conformitate cu dispoziţiile prevăzute, trebuie să ia măsurile necesare peni ni reglementarea situaţiei, ţinând seama de orice informaţie nouă de care dispun”, se va proceda la rectificarea bazei de impozitare, respectiv recalcularea datoriei vamale, prin aplicarea taxei pe valoare adăugată şi a altor drepturi vamale asupra bazei de impozitare calculată, în mod corect şi legal, la valoarea tranzacţiei efectuate, adică la valoarea înscrisă în factura externă prezentată autorităţii vamale cu ocazia efectuării importurilor în cauză.

Recalcularea datoriei vamale se face în temeiul art.100 din Legea nr.86/2006 privind Codul vamal al României, care precizează că: (1) Autoritatea vamală are dreptul ca, din oficiu sau la solicitarea declarantului, într-o perioadă de 5 ani de la acordarea liberului de vamă, să modifice declaraţia vamală. (3) Când, după reverificarea declaraţiei sau după controlul ulterior, rezultă că dispoziţiile ce reglementează regimul vamal respectiv au fost aplicate pe baza unor informaţii inexacte sau incomplete, autoritatea vamală ia măsuri pentru regularizarea situaţiei ţinând seama de noile elemente de care dispune.(5) în cazul în care se constată că a luat naştere o datorie vamală sau au fost sume plătite în plus, autoritatea vamală ia măsuri pentru încasarea diferenţelor în minus sau rambursarea sumelor plătite în plus, cu respectarea dispoziţiilor legale.”

Art.141 din Legea nr.141/1997 privind Codul Vamal al României, în vigoare la data efectuării importurilor în cauză prevedea: „(1)In cazul mărfurilor importate pentru care legea prevede drepturi de import, datoria vamală ia naştere în momentul înregistrării declaraţiei vamale. Debitorul datoriei vamale este considerat titularul declaraţiei vamale acceptate şi înregistrate. Poate fi debitor vamal, solidar cu titularul declaraţiei vamale acceptate şi înregistrate,şi persoana care, din culpă, a furnizat date nereale, înscrise în acea declaraţie, ce au determinat stabilirea incorectă a datoriei vamale.”. Art.223 din Legea nr.86/2006 privind Codul vamal al României stipulează că:”(1) Datoria vamală la import ia naştere prin punerea în liberă circulaţie a mărfurilor supuse drepturilor de import; Datoria vamală se naşte în momentul acceptării declaraţiei vamale în cauză. Debitorul este declarantul. în situaţia unei reprezentări indirecte, persoana pe seama căreia se face declaraţia vamală este debitor.”. Art.4 din Legea nr.86/2006 privind Codul vamal al României precizează că: „declarant persoana care întocmeşte declaraţia vamală în nume propriu sau persoana în numele căreia se face o declaraţie vamală”. Art.237 din Legea nr.86/2006 privind Codul vamal al României precizează: “(1)…cuantumul drepturilor de import…. se determină pe baza elementelor de taxare din momentul naşterii datoriei vamale”.

Datoria vamală se stabileşte pe baza elementelor de taxare din momentul naşterii datoriei vamale, în conformitate cu prevederile art.141 alin.1 şi alin.2 şi art.148 alin.1 din Codul vamal al României, aprobat prin Legea nr.141/1997, dispoziţii preluate ulterior de art.223 alin.1 lit.a şi alin. 2, coroborate cu prevederile art.237 alin.1 din Codul vamal al României, aprobat prin Legea nr.86/2006, şi ale art.201 alin.1 lit.a, alin.2 şi alin.3 din Regulamentul (CEE) nr.2913/92 al Consiliului, de instituire a Codului Vamal Comunitar. Ţinând seama de cele prezentate mai sus şi în temeiul art.76, 77, 141 si 148 din Legea nr.141/1997 privind Codul vamal al României se va proceda la recalcularea drepturilor vamale datorate la import bugetului de stat consolidat prin rectificarea bazei de impozitare ca fiind valoarea de tranzacţie. Având în vedere prevederile art. 76, 77, 141 şi 148 din Legea 141/1997 privind Codul vamal al României, coroborate cu prevederile Articolul 1 din Acordul privind aplicarea articolului VII al Acordului general pentru tarife şi comerţ (G.A.T.T.) s-a procedat la calcularea drepturilor vamale suplimentare cuvenite bugetului de stat consolidat prin rectificarea bazei de impozitare ca fiind valoarea de tranzacţie astfel:

Pentru declaraţia vamală de import definitiv nr. I 314 înregistrată la Biroul Vamal Târgu-Jiu (actuala Direcţie Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale G) în data de 13.02.2006, având în vedere ca există o diferenţă netaxată de 9327euro adică 33123 lei la cursul valabil lei/euro de 3,5513. La valoarea în vamă recalculată după valoarea de tranzacţie, s-au stabilit diferenţe suplimentare de plată către bugetul de stat consolidat sumă totală de 8462 lei, din care: – accize: 1822 lei; T.V.A.: 6640 lei. La acestea se adaugă obligaţiile fiscale accesorii în sumă totală de 10603 lei, după cum urmează: dobânzi (majorări) de întârziere la accize: 3364 lei, calculate până la data de 08.02.2011; dobânzi (majorări) de întârziere la T.V.A: 12260 lei, calculate până la data de 08.02.2011; penalităţi de întârziere la accize: 273 lei (15% din obligaţiile fiscale principale nestinse, care se datorau la momentul naşterii datoriei vamale, adică la momentul acceptării declaraţiilor vamale de import, în conformitate cu prevederile art.1201 alin.2 lit.c din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, modificată şi completată prin O.U.G. nr.39/2010), calculate până la data încheierii prezentului proces-verbal de control (08.02.2011); penalităţi de întârziere la T.V.A.: 996 lei (15% din obligaţiile fiscale principale nestinse, care se datorau la momentul naşterii datoriei vamale, adică la momentul acceptării declaraţiei vamale de import, în conformitate cu prevederile art.1201 alin.2 lit.c din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, modificată şi completată prin O.U.G. nr.39/2010), calculate pană la data încheierii prezentului proces-verbal de control (08.02.2011).Conform art.148 alin.l din Legea nr.141/1997 privind Codul vamal al României, cuantumul drepturilor vamale s-a stabilit pe baza elementelor de taxare din momentul naşterii datoriei vamale, respectiv data înregistrării declaraţiilor vamale de import. Transformarea în lei a valorii în vamă a bunurilor importate s-a efectuat la cursul de schimb valutar comunicat de valabil la data întocmirii declaraţiilor vamale de import..

In conformitate cu prevederile art.100 alin.4 si 8 din Codul vamal al României, aprobat prin Legea nr.86/2006 coroborate cu prevederile art.78 din Normele metodologice privind realizarea supravegherii şi controlului vamal ulterior aprobate prin O.M.F.P. nr.7.521/2006, în baza prezentului proces verbal de control se va emite „Decizia pentru regularizarea situaţiei vamale”, document ce constituie titlul de creanţă. Conform prevederilor art.80 din Ordinul A.N.A.F. nr. 7.521/2006 „împotriva procesului-verbal de control care cuprinde măsuri ce nu se referă la o datorie vamală sau la diferenţe de alte impozite şi taxe datorate în cadrul operaţiunilor vamale inclusiv accesorii, se poate formula plângere prealabilă în condiţiile prevederilor art.7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Împotriva deciziei de regularizare şi a procesului verbal de control reclamantă a formulat contestaţie în condiţiile codului de procedură fiscală şi prin decizia nr.25/30.03.2011 biroul soluţionare contestaţii din cadrul D.G.F.P.G constată că a fost sesizat de Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale G prin adresa nr.937/02.03.2011, înregistrată la DGFP G sub nr.1077/03.04.2011, asupra contestaţiei formulate de S.C. D S.R.L.Tg.Jiu. Obiectul contestaţiei îl constituie măsurile dispuse de organele vamale din cadrul Compartimentului de Inspecţie Fiscală şi Control Ulterior al Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale G, prin decizia pentru regularizarea situaţiei nr.15/08.02.2011, privind suma totală de 24.086 lei, compusă din accize în sumă de 1.822 lei, TVA în sumă de 6.440 lei şi majorări şi penalităţi de întârziere în sumă de 15624 lei. Contestaţia a fost depusă în termenul prevăzut de art.207 alin .1 din Ordonanţa Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Constatând că în speţă sunt întrunite condiţiile prevăzute de art.205, art.206, art.207 şi art.209 alin.1 lit.a din OG nr.92/2003, DGFP G prin Biroul soluţionare contestaţii este investită să soluţioneze contestaţia formulată de către reclamantă. Reclamanta a contestat măsurile dispuse de organele vamale din cadrul Compartimentului de Inspecţie Fiscală şi Control Ulterior al Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale G, prin decizia pentru regularizarea situaţiei nr.15/08.02.2011 privind suma totală de 24.086 lei. Contribuabilul consideră actele de control ca fiind netemeinice şi nelegale pentru următoarele considerente: „Se apreciază că D.J.A.O.V. G a procedat eronat la regularizarea situaţiei prin decizia nr.15/08.02.2011 privind obligaţiile suplimentare stabilite de controalele vamale DVI nr.I 314/13.02.2006. La data importului, reglementările europene avute în vedere de organul vamal cu ocazia încheierii actelor contestate nu-şi găseau aplicabilitate, atâta timp cât au devenit obligatorii după 01.01.2007. Totodată, petenta precizează că nu îi sunt incidente prevederile art.100 din legea nr.86/2006, privind Codul Vamal al României.

Prin decizia pentru regularizarea situaţiei nr.38/12.05.2011, organele vamale din cadrul Compartimentului de Inspecţie Fiscală şi Control Ulterior al Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale G, au stabilit suplimentar de plată, accize în sumă de 1.822 lei, TVA suma de 6.440 lei şi majorări/penalităţi de întârziere în sumă totală de 15.624 lei, ca urmare a faptului că, la verificarea ulterioară a declaraţiei vamale de import definitiv nr.I 314/13.02.2006, întocmită cu ocazia efectuării de către reclamantă a operaţiunii vamale de import, s-a constatat că baza de impozitare a drepturilor vamale datorate, a fost calculată în baza O.M.F. nr.687/2001 la valoarea de 5753 euro, deşi valoarea facturată, conform facturii externe de 15.080 euro, era superioară valorilor prevăzute de O.M.F. nr.687/2001. Verificarea a fost dispusă de către Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale C cu adresa nr.37276/10.12.2010, în baza adresei Ministerului Finanţelor Publice – Direcţia de Politici şi Legislaţie în D omeniile Vamal şi Nefiscal nr.37276/10.12.2010.

Prin decizia nr.25/30.03.2011 pârâta D.G.F.P. G a respins contestaţia formulată de S.C. D S.R.L.Tg.Jiu împotriva deciziei de regularizare a situaţiei nr.15/08.02.2011 ca neîntemeiată. Pentru a pronunţa această decizie s-a reţinut că biroul soluţionare contestaţii din cadrul D.G.F.P. G a fost sesizat de Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale G prin adresa nr.937/02.03.2011, înregistrată la DGFP G sub nr.1077/03.04.2011, asupra contestaţiei formulate de S.C. D S.R.L.Tg.Jiu. Obiectul contestaţiei l-a constituit măsurile dispuse de organele vamale din cadrul Compartimentului de Inspecţie Fiscală şi Control Ulterior al Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale G, prin decizia pentru regularizarea situaţiei nr.15/08.02.2011, privind suma totală de 24.086 lei, compusă din accize în sumă de 1.822 lei, TVA în sumă de 6.440 lei şi majorări şi penalităţi de întârziere în sumă de 15.624 lei. Contestaţia a fost depusă în termenul prevăzut de art.207 alin.1 din Ordonanţa Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Constatând că în speţă sunt întrunite condiţiile prevăzute de art.205, art.206, art.207 şi art.209 alin.1 lit.a din OG nr.92/2003, DGFP G prin Biroul soluţionare contestaţii s-a considerat investit să soluţioneze contestaţia formulată de către reclamantă.

De asemenea, s-a menţionat că reclamanta contestă măsurile dispuse de organele vamale din cadrul Compartimentului de Inspecţie Fiscală şi Control Ulterior al Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale G, prin decizia pentru regularizarea situaţiei nr.15/08.02.2011 privind suma totală de 24.086 lei. Contribuabilul a considerat că actele de control sunt netemeinice şi nelegale pentru următoarele considerente: „Apreciem că D.J.A.O.V. G a procedat eronat la regularizarea situaţiei prin decizia nr.15/08.02.2011 privind obligaţiile suplimentare stabilite de controalele vamale DVI nr.1314/13.02.2006. La data importului, reglementările europene avute în vedere de organul vamal cu ocazia încheierii actelor contestate nu-şi găseau aplicabilitate, atâta timp cât au devenit obligatorii după 01.01.2007. Totodată, petenta precizează că nu îi sunt incidente prevederile art.100 din legea nr.86/2006, privind Codul Vamal al României.

Prin decizia pentru regularizarea situaţiei nr.15/08.02.2011, organele vamale din cadrul Compartimentului de Inspecţie Fiscală şi Control Ulterior al Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale G, au stabilit suplimentar de plată, accize în sumă de 1.822 lei, TVA suma de 6.440 lei şi majorări/penalităţi de întârziere în sumă totală de 15.624 lei, ca urmare a faptului că, la verificarea ulterioară a declaraţiei vamale de import definitiv nr.I 314/13.02.2006, întocmită cu ocazia efectuării de către reclamantă a operaţiunii vamale de import, s-a constatat că baza de impozitare a drepturilor vamale datorate, a fost calculată în baza O.M.F. nr.687/2001 la valoarea de 5.735 euro, deşi valoarea facturată, conform facturii externe de 15.080 euro, era superioară valorilor prevăzute de O.M.F. nr.687/2001. Verificarea a fost dispusă de către Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale C cu adresa nr.37276/10.12.2010, în baza adresei Ministerului Finanţelor Publice – Direcţia de Politici şi Legislaţie în Domeniile Vamal şi Nefiscal nr.445731/15.06.2010.

Luând în examinare documentele existente la dosarul cauzei, constatările organelor vamale, motivele invocate de contribuabil, precum şi prevederile legale în vigoare aplicabile în speţă, pârâta prin biroul de soluţionare a contestaţiilor a reţinut următoarele aspecte de fapt şi de drept:

Referitor la suma totală de 24.086 lei, reprezentând accize în sumă de 1.822 lei, TVA în sumă de .440 lei s-a precizat că în fapt, din documentele aflate la dosarul contestaţiei, se reţine că în data de 13.02.2006, reclamanta cu declaraţia vamală de import definitiv nr.I 314 a importat un autoturism marca Volkswagen 3 BG, uzat, capacitate cilindrică 1.898 cmc, combustibil motorină, an fabricaţie 2003, în valoare totală de 15.080 euro, conform facturii externe definitive nr.10032-5/17.05.2006. Mijlocul de transport a fost încadrat la poziţia tarifară 87.03.32.90.002 – autoturisme şi ale vehicule, în principal concepute pentru transportul persoanelor (altele decât cele de la poziţia 87.02) inclusiv maşinile de tip „break” şi maşinile de curse, cu motor cu piston cu aprindere prin compresie (diesel sau semidiesel), cu capacitate cilindrică peste 1500 cmc, dar de maximum 2500 cmc, uzate conform tarifului vamal de import al României pe anul 2006.

Conform Tarifului vamal de import al României valabil în anul 2006, autovehiculul importat a beneficiat de tratament tarifar favorabil (taxa vamală 0%) conform Protocolului nr.4 privind definirea noţiunii de „produse originare” şi metodele de cooperare administrative, anexa la Acordul European, instituind o asociere între România, pe de o parte, şi Comunităţile Europene şi statele membre ale acesteia, pe de altă parte, ratificat prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.1/1997. La data efectuării operaţiunii de import definitiv, valoarea în vamă a autovehiculului importat a fost stabilită, conform OMF nr.687/2001 privind aprobarea valorilor în vamă, la suma de 5.753 euro, deşi valoarea facturii externe definitive era de 15.080 euro.

Cu adresa nr.37276/10.12.2010 Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale C a solicitat Biroului Vamal Tg.Jiu reverificarea declaraţiilor vamale de import care au avut ca obiect autovehicule second hand, referitor la modul de declarare şi determinare a valorii în vamă, în baza adresei nr.445731/15.06.2010 emisă de către Ministerul Finanţelor Publice – Direcţia de Politici şi legislaţie în Domeniile Vamal şi Nefiscal. Astfel, în conformitate cu art.61 din Legea nr.141/1997 privind Codul Vamal al României şi art.100 (alin.1, 2 şi 3) din Legea nr.86/2006 privind Codul Vamal al României, D.J.A.O.V. G a dispus reverificarea ulterioară din punct de vedere al valorii în vamă a declaraţiei vamale de import, care a avut ca obiect autovehiculul second hand, importat în anul 2006 de către reclamantă.

Conform Deciziei pentru regularizarea situaţiei nr.15/08.02.2011, organele vamale au constatat că valoarea în vamă stabilită conform O.M.F. nr.687/2001 privind aprobarea valorilor în vamă, respectiv 5753euro, era inferioară valorii facturate, aşa cum rezultă din factura externă definitivă nr.10032-5/01.02.2006, respectiv în valoarea totală de 15080 euro. Totodată, organele vamale au procedat la calcularea drepturilor vamale suplimentare cuvenite bugetului de stat consolidat prin rectificarea bazei de impozitare, în sensul considerării ca valoare în vamă a valorii de tranzacţie (facturată), ţinând cont de faptul că există o diferenţă netaxată de 9327 euro, adică 33123 lei la cursul lei/euro de 3,5513.

În drept, cauzei îi sunt incidente prevederile art.76 şi 77 alin.1 din Legea nr.141/1997 privind Codul vamal al României (în vigoare la data efectuării operaţiunilor vamale de import în cauză) care precizează: art.76: „Valoarea în vamă reprezintă acea valoare care constituie baza de calcul al taxelor vamale prevăzute în tariful vamal de import al României”; art.77 (1) „Procedura de determinare a valorii în vamă este cea prevăzută în Acordul privind aplicarea articolului VII al Acordului general pentru tarife şi comerţ ( G.A.T.T. ) încheiat la Geneva la 1 noiembrie 1979, la care România este parte”.

Conform prevederilor Părţii I – reguli de evaluare în vamă, art.1 din Acordul privind aplicarea articolului VII al Acordului General pentru tarife şi comerţ (G.A.T.T.), ratificat prin Legea nr.133/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.360/27.12.1994, cu modificările ulterioare: art.1 1. Valoarea în vamă a mărfurilor importate va fi valoarea de tranzacţie adică preţul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfuri când acestea sunt vândute pentru export cu destinaţia ţării de import (…)”. Din textele de lege citate anterior, s-a reţinut faptul că legiuitorul a precizat că valoarea în vamă a bunurilor importate o constituie valoarea de tranzacţie, adică preţul efectiv plătit.

Pentru lămurirea cauzei care face obiectul contestaţiei, direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, respectiv Direcţia de Politici şi Legislaţie în Domeniile Vamal şi Nefiscal, prin adresa nr.44573/15.06.2010, a emis interpretarea oficială a normelor legale supuse interpretării, conform căreia: „prin Decretul Consiliului de Stat nr.183 din 11 iunie 1980 au fost acceptate unele rezultate ale negocierilor multilaterale din cadrul Acordului General pentru Tarife şi Comerţ – GATT – Runda Tokio, prin care şi Acordul privind articolul VII al Acordului General pentru Tarife şi Comerţ încheiat la Geneva la 1 noiembrie 1979 potrivit cărora se reglementează determinarea valorii în vamă pentru mărfurile care fac obiectul importurilor, respectiv valoarea de tranzacţie adică preţul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfuri când acestea sunt vândute pentru export cu destinaţia ţării de import cu ajustările permise prin acord”.

De asemenea, aceste prevederi privind determinarea valorii în vamă au fost reconfirmate prin Acordul de la Marrakech privind constituirea Organizaţiei Mondiale de Comerţ, ratificat de România prin Legea nr.133/1994, fiind aplicată de România până la data aderării la U.E., în mod unitar în special operaţiilor efectuate de persoane juridice. Ţinând cont de prevederile legale în vigoare la data efectuării operaţiunii de import, precum şi de cele precizate de către Direcţia de Politici şi Legislaţie în Domeniile Vamal şi Nefiscal din cadrul Ministerului Finanţelor Publice prin adresa nr.44573/15.06.2010 privind modul de stabilire a valorii în vamă, argumentele aduse în susţinere de către petentă nu pot fi reţinute în soluţionarea favorabilă a contestaţiei.

Având în vedere aspectele prezentate, precum şi prevederile legale citate anterior, întrucât valoarea în vamă a autovehiculului importat a fost stabilită conform O.M.F. nr.687/2001 privind aprobarea valorilor în vamă, la o valoare mai mică decât valoarea de tranzacţie, preţul efectiv plătit şi înscris în factura externă definitivă nr.10032-5/01.02.2006, în mod legal organele vamale, la controlul ulterior, au procedat la calcularea drepturilor vamale suplimentare cuvenite bugetului de stat consolidate prin rectificarea bazei de impozitare ca fiind valoarea de tranzacţie, având în vedere că există o diferenţă netaxată în sumă de 9327 euro, respectiv 33123 lei la cursul valabil lei/euro de 3.5513, motiv pentru care contestaţia pentru acest capăt de cerere a fost respinsă ca neîntemeiată.

Referitor la suma de 15624 lei reprezentând majorări/dobânzi/penalităţi de întârziere aferente obligaţiilor vamale, s-a reţinut că aceste obligaţii accesorii au fost calculate, începând cu data de 08.02.2006, adică ziua imediat următoare scadenţei creanţei fiscale, prin aplicabilitatea prevederilor art.119 alin.1 şi art.120 alin.1 şi 2 şi a art.120^1 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, care precizează: art.119 Dispoziţii generale privind dobânzi şi penalităţi de întârziere: „(1) Pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi şi penalităţi de întârziere”; art.120 Dobânzi: „(1) Dobânzile se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate, inclusiv”. (2) pentru diferenţele suplimentare de creanţe fiscale rezultate din corectare a declaraţiilor sau modificarea unei decizii de impunere, dobânzile se datorează începând cu ziua imediat următoare scadenţei creanţei fiscale pentru care s-a stabilit diferenţa şi până la data stingerii acesteia inclusiv”; art.120^1 Penalităţi de întârziere: „Plata cu întârziere a obligaţiilor fiscale se sancţionează cu o penalitate de întârziere datorată pentru neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale principale. Nivelul penalităţii de întârziere se stabileşte astfel: a) dacă stingerea se realizează în primele 30 de zile de la scadenţă, nu se datorează şi nu se calculează penalităţi de întârziere pentru obligaţiile fiscale principale stinse; b) dacă stingerea se realizează în următoarele 60 de zile, nivelul penalităţii de întârziere este de 5% din obligaţiile fiscale principale stinse ; c) după împlinirea termenului prevăzut la lit.b), nivelul penalităţii de întârziere este de 15% din obligaţiile fiscale principale rămase nestinse. Penalitatea de întârziere nu înlătură obligaţia de plată a dobânzilor”.

Întrucât societatea contestatoare nu contestă modul de calcul al acestor obligaţii fiscale accesorii ci doar debitul în sine, şi având în vedere faptul că pentru capătul de cerere privind drepturi vamale datorate soluţia a fost de respingere şi întrucât majorările/dobânzi/penalităţi de întârziere reprezintă măsura accesorie în raport cu debitul, conform principiului” accesoriul urmează principalul” şi pentru acest capăt de cerere contestaţia a fost respinsă ca neîntemeiată.

Cu privire la fondul cauzei urmează a se reţine că la 13 februarie 2006 reclamanta a importat din Germania un autoturism marca Volkswagen 3BG, capacitate cilindrică 1898 cm/3, an de fabricaţie 2002, a înregistrat la Biroul Vamal Tg.Jiu prin comisionarul vamal SC Romtrans SA declaraţia vamală de import definitiv nr. I 314/13.02.2006 şi a ataşat factura externă nr.10032-5 din 01.02.2006 întocmită de firma Autohandel Huhne în care se consemnează valoarea de tranzacţie de 15080 Euro, certificatul de origine EUR 1, în această declaraţie fiind trecută la poziţia 22 valoarea facturată de 15080 euro, dar şi preţul articolului la rubrica 42 în sumă de 5.753 Euro ce reprezintă lista de valori în vamă conform Ordinului Ministrului Finanţelor Publice nr.687/17.04.2001, autoturismul second hand fiind încadrat la poziţia 87.03.32.90.003. Aceste aspecte rezultă din documentele existente la dosar, dar şi din argumentele reţinute în soluţionarea contestaţiei de către DGFP G prin decizia 25 din 30.03.2011 şi ale întâmpinării formulate de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale C.

Având ca temei legal disp.art.100 din Legea nr.86/2006 privind Codul Vamal al României, adresele cu număr 37276/10.12.2010 şi 5822/13.12.2010, ambele emise de Ministerul Finanţelor Publice – Direcţia de Politici şi Legislaţie în Domeniile Vamal şi Nefiscal, Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale C a procedat la emiterea deciziei pentru regularizarea situaţiei nr.15 din 08.02.2011 privind obligaţiile suplimentare stabilite urmare procesului verbal de control nr.2335 din 12 mai 2011 prin care a stabilit în sarcina reclamantei un debit reprezentând accize şi TVA în sumă totală de 8462 lei, accesorii în cuantum total de 15624 lei.

Ambele pârâte au susţinut că este culpa exclusivă a reclamantei în calculul eronat şi plata accizelor şi TVA-ului la momentul importului, în sensul că aceasta nu a completat declaraţia de valoare în vamă, obligatorie în conformitate cu dispoziţiile art.78 alin.1 din legea nr.141/1997 şi în aceste condiţii organele vamale au stabilit sumele încasate pe baza listei de valori în vamă aşa cum apare în Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr.687/17.04.2001 şi nu la suma de 15080 Euro ce figurează ca valoare a tranzacţiei comerciale în factura externă ataşată declaraţiei vamale.

Din acest punct de vedere, al imposibilităţii organelor vamale de stabilire la momentul importului a valorii corecte a autoturismului la care trebuiau calculate accizele şi TVA – ul, tribunalul reţine că apărarea pârâtelor este neîntemeiată, întrucât chiar şi în lipsa declaraţiei vamale care să ateste valoarea în vamă, pârâta Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale C avea obligaţia şi posibilitatea să pretindă reclamantei şi să-i calculeze acesteia drepturile vamale la valoarea ce rezulta din documentele ataşate declaraţiei vamale în detaliu din 01.02.2006 (factura externă).

Pe de altă parte, conform art.113 din H.G. nr.1114/2001 atunci când biroul vamal are îndoieli privind exactitatea informaţiilor sau a documentelor furnizate pentru determinarea valorii in vama, poate solicita importatorului sa prezinte justificări suplimentare, inclusiv documente sau alte evidente. Daca informaţiile si documentele prezentate nu sunt in măsura sa dovedească exactitatea valorii in vama declarate, biroul vamal are dreptul sa refuze determinarea valorii in vama pe baza preţului de tranzacţie. Înainte de a lua o decizie finala biroul vamal comunica importatorului in scris, la cerere, motivele refuzului. In acelaşi mod se procedează si in cazul in care importatorul nu prezintă documentele solicitate de autoritatea vamala.

Însă, aşa cum rezultă din întâmpinare, s-a făcut vămuirea în conformitate cu dispoziţiile Ordinului nr.687/2001, anexa 3 la suma de 5735 Euro corespunzătoare autovehiculului second hand cu capacitatea cilindrică de 1898 cm/3, an de fabricaţie 2002, acordându-se de către pârâtă liber de vamă în conformitate cu art.73 din legea nr.141/1997: „liberul de vama se acorda in scris, daca sunt îndeplinite condiţiile si daca sunt efectuate formalităţile de vămuire si numai după prezentarea documentelor legale care atesta efectuarea plăţii datoriei vamale.”

Noţiunile cu care se operează în speţă sunt cele definite de art.3 lit.s din codul vamal reglementat prin legea nr.141/1997 respectiv: declaraţie vamala – actul unilateral cu caracter public, prin care o persoana manifesta, in formele si in modalităţile prevăzute in reglementările vamale, voinţa de a plasa mărfurile sub un regim vamal determinat; litera t – declarant – persoana care întocmeşte si depune declaraţia vamala in nume propriu sau persoana in numele căreia este întocmita declaraţia vamala de către mandatar sau comisionar; u) liber de vamă – actul prin care autoritatea vamala lasă la dispoziţia titularului declaraţiei vamale mărfurile vămuite, in scopul prevăzut de regimul vamal sub care acestea au fost plasate; v) vămuire – ansamblul de operaţiuni efectuate de autoritatea vamala de la prezentarea mărfurilor, a mijloacelor de transport si a oricăror alte bunuri pana la acordarea liberului de vama; x) decizie vamala – orice act al autoritarilor vamale, privind reglementările vamale, adoptat de acestea, care produce efecte juridice asupra uneia sau mai multor persoane; y) bunuri – mărfuri, vietăţi, orice alte produse, precum si mijloace de transport.

Conform art.39 din HG nr.1114/2001 – declararea mărfurilor si prezentarea lor pentru vămuire se fac de către importatori, exportatori sau reprezentanţi ai acestora, prin depunerea unei declaraţii vamale in detaliu, in forma scrisa, in termen de 30 de zile de la data depunerii declaraţiei sumare. La declararea mărfurilor se utilizează Tariful vamal integrat, ce cuprinde totalitatea reglementarilor legale privind acordarea regimului vamal, care se aproba prin decizie a directorului general al Direcţiei Generale a Vămilor, care se publica in Monitorul Oficial al României, Partea I.Declaratia vamala in detaliu este prevăzuta in anexa nr. 4. Normele tehnice de completare, utilizare si tipărire se stabilesc de Direcţia Generala a Vămilor si se publica in Monitorul Oficial al României, Partea I.

Declaraţia vamala in detaliu, semnata de importator, de exportator sau de reprezentantul acestuia, are valoarea unei declaraţii pe propria răspundere a acestuia in ceea ce priveşte exactitatea datelor înscrise in declaraţia vamala, autenticitatea documentelor anexate la declaraţia vamala, plasarea mărfurilor sub regimul vamal solicitat. Conform art.41 (1) Declaraţia vamala in detaliu, întocmită potrivit formularului din anexa nr.4 si depusa conform art.40 si 41, după verificarea si acceptarea de către autoritatea vamala potrivit normelor tehnice de completare, utilizare si tipărire, se înregistrează in evidentele biroului vamal. (2) Data declaraţiei vamale in detaliu acceptata este data înregistrării ei si determina stabilirea si aplicarea regimului vamal.

Declaraţia vamala de import se depune la autoritatea vamala împreuna cu următoarele documente:a) documentul de transport al mărfurilor sau, in lipsa acestuia, alte documente emise de transportator, cuprinzând date referitoare la mărfurile transportate; b) factura, in original sau in copie, ori un alt document pe baza căruia se declara valoarea in vama a mărfurilor; c) declaraţia de valoare in vamă; d) documentele necesare aplicării unui regim tarifar preferenţial sau altor măsuri derogatorii la regimul tarifar de baza; e) orice alt document necesar aplicării dispoziţiilor prevăzute in normele legale specifice care reglementează importul mărfurilor declarate; f) codul fiscal al titularului.

Controlul vamal are drept scop prevenirea încălcării reglementarilor vamale si stricta respectare a condiţiilor si termenelor legale, precum si descoperirea fraudelor vamale. Controlul vamal exercitat de autoritatea vamala prin agenţii săi abilitaţi in cadrul atribuţiilor care le sunt conferite prin reglementările vamale se executa in mod obligatoriu prin verificarea documentelor necesare efectuării vămuirii.(art. 56).

Controlul documentar consta in verificarea:a) corectitudinii completării declaraţiei vamale in detaliu; b) existentei documentelor anexate la declaraţia vamala in detaliu potrivit regimului vamal solicitat; c) concordantei dintre datele înscrise in declaraţia vamala in detaliu si cele din documentele anexate;d) formala a documentelor anexate.

Conform art.73 – liberul de vama se acorda in scris, daca sunt îndeplinite condiţiile si daca sunt efectuate formalităţile de vămuire si numai după prezentarea documentelor legale care atesta efectuarea plăţii datoriei vamale. Este adevărat că în conformitate cu Legea nr.141/1997 – Codul Vamal – în vigoare la momentul importului este stipulată procedura de determinare a valorii în vamă , care în concret s-a făcut în temeiul HG nr.1114/2001 – art.109 alin. 6 (pentru autoturismele vechi).

Astfel, conform art.109 din H.G. nr.1114/2001(1) Determinarea valorii in vama a mărfurilor care fac obiectul unor tranzacţii comerciale se efectuează potrivit regulilor cuprinse in Codul vamal al României si in alte reglementari vamale. Pentru valoarea astfel stabilita se depune o declaraţie pentru valoarea in vama, conform modelului prevăzut in anexa nr. 5. (2) Pentru mărfurile primite de persoanele juridice, care nu fac obiectul unor tranzacţii comerciale, valoarea in vama o constituie valoarea înscrisă in documentele primite de la expeditorul extern si in declaraţia pentru valoarea in vama depusa de persoana juridica destinatara. (3) Pentru mărfurile ale căror preturi definitive se stabilesc pe baza de cotaţii bursiere si pentru mărfurile a căror valoare definitiva se determina pe baza rezultatelor determinărilor cantitative si calitative efectuate potrivit condiţiilor menţionate in contractele comerciale, valoarea in vama se determina pe baza facturii pro forma emise de furnizor, cu preturile cunoscute la data întocmirii acesteia. In termen de 150 de zile de la data declaraţiei vamale se depune factura definitiva pe baza căreia se fac regularizările privind obligaţiile de plata în vamă. (4) In cazul bunurilor introduse in tara de persoane fizice valoarea in vama se stabileşte de Ministerul Finanţelor Publice pe baza cataloagelor de preturi externe, corelate cu preturile interne. (5) Pentru autovehiculele si vehiculele noi prevăzute la poziţiile tarifare 87.02, 87.03, 87.04, 87.11 si 87.16 din Tariful vamal de import al României valoarea in vama se determina pe baza preţului extern din factura de cumpărare emisa de producător sau de o firma direct reprezentanta a acestuia. Prin vehicule noi se înţelege vehiculele neînmatriculate in străinătate sau cele procurate in aceleaşi condiţii si înmatriculate temporar in străinătate, dar nu mai mult de 90 de zile de la data cumpărării. (6) Valoarea in vama a autovehiculelor si a vehiculelor folosite se stabileşte pe fiecare categorie de vehicule, prin ordin al ministrului finanţelor publice, ţinându-se seama de vechimea si de caracteristicile tehnice ale acestora. Anexa 6 din Regulamentul de aplicare a Legi nr.141/1997 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României HG nr.1114/2001 şi orice dispoziţie contrară – a fost abrogată de OUG nr.59 din 22 august 2003 privind unele categorii de bunuri scutite de la plata datoriei vamale.

Pârâta D.G.F.P. G a invocat în motivarea deciziei neaplicarea art.109 alin.6 din H.G. Nr.1114/2001, susţinându-se că aceste prevederi sunt incidente doar în cazul persoanelor fizice necomercianţi care nu aveau obligaţia evidenţierii contabile a valorii de tranzacţie sau pentru persoane juridice care importă autovehicule uzate obligaţi să ţină evidenţe financiar contabile privind valoarea de tranzacţie pe baza documentelor justificative, dar care se încadrau în limitele valorice prevăzute de Ordinul M.F.P.687/2001.

Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale C în întâmpinare a susţinut însă punctul de vedere conform căruia speţei nu i se aplică art.109 alin.6 din HG nr.1114/2001 având în vedere că valorile din lista de valori în vamă aprobate prin Ordinul MFP nr.687/2001 au fost elaborate în aplicarea dispoziţiilor art.109 alin.4 şi 6, a punctului 12 din anexa 6 la HG nr.1114/2001 şi ordinul invocat se aplică doar bunurilor introduse în ţară de persoane fizice, necomercianţi, care nu au obligaţia legală de a evidenţia în actele contabile valorile de tranzacţie.

Lecturându-se dispoziţiile Ordinului nr.687 se observă că la momentul adoptării acestui act normativ ce a fost publicat în Monitorul Oficial al României nr.207 din 24 aprilie 2001 încă nu era emisă HG nr.1114 publicată în M.O. nr.735/19 noiembrie 2001 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României, aşa încât apărarea pârâtei ANV- Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale C – Direcţia Judeţeană Pentru Accize şi Operaţiuni Vamale G în sensul emiterii Ordinului nr.687/2001 în conformitate cu art.12 din anexa 6 la HG nr.1114/2001, în enunţul prezentat anterior va fi înlăturată ca neîntemeiată. Se observă că legiuitorul a diferenţiat regimul vamal al „bunurilor” care aşa cum s-a expus deja cuprinde – mărfuri, vietăţi, orice alte produse, precum si mijloace de transport -, făcând referire expresă cu privire la regimul vamal al mijloacelor de transport.

Din interpretarea art.109 din H.G. nr.1114/2001 în vigoare la momentul importului efectuat de reclamantă (9 februarie 2006) coroborat cu Ordinul nr.687/2001 (abrogat la data de 4 iulie 2006 prin Ordinul 1076) tribunalul reţine următoarele: conform art.109 alin.1 din H.G. nr.1114/2001, determinarea valorii în vamă a mărfurilor care fac obiectul tranzacţiilor comerciale se efectuează conform Codului Vamal, în concret art.1 şi 2 din Legea nr.146/1997 aplicându-se deopotrivă persoanelor fizice şi juridice. În cuprinsul dispoziţiei legale regăsim noţiunea de „mărfuri „ – alin. 1, 2 şi ; „bunuri„ – alin.4; „autovehicule noi” – alin.5; valoarea în vamă a autovehiculelor folosite – alin.6.

Interpretarea dată de pârâte art.109 alin.4, 5 şi 6 în sensul că acestea se coroborează cu titularul operaţiunii de introducere a mărfii în ţară, în toate cele trei cazuri (alin.4, 5, 6) fiind călătorii, persoanele fizice necomercianţi care nu au obligaţia evidenţierii contabile a valorii de tranzacţie sau persoanele juridice care importă autovehicule uzate şi obligaţi să ţină evidenţe financiar contabile privind valoarea de tranzacţie pe bază de documente justificative, dar care se încadrează în limitele valorice prevăzute de OMF nr.687/2001 este însă una care excede voinţei legiuitorului, aceasta întrucât în cazul mărfurilor sau bunurilor importate, când s-a dorit a se face o diferenţiere în privinţa regimului vamal s-a instituit în mod expres cum se face determinarea valorii în vamă, în concret: alin.1- determinarea valorii în vamă a mărfurilor care fac obiectul unor tranzacţii comerciale; alin.2 – pentru mărfurile primite de persoanele juridice, care nu fac obiectul unor tranzacţii comerciale … alin.4 – în cazul bunurilor introduse in ţară de persoane fizice valoarea în vamă se stabileşte de Ministerul Finanţelor Publice pe baza cataloagelor de preţuri externe, corelate cu preţurile interne.

Spre deosebire de aceste două dispoziţii, în alineatele 5 şi 6 care se referă la determinarea valorii în vamă pentru autovehiculele noi, respectiv cele second hand, legiuitorul nu a diferenţiat în funcţie de persoanele fizice sau juridice aşa cum s-a susţinut de către pârâte. De asemenea, se reţine că în speţă nu este incident punctul 12 din anexa 6 a H.G. nr.1114/2001 care se referă doar la valoarea în vamă pentru bunurile introduse sau scoase din ţară de călători şi de alte persoane fizice stabilite in România sau in străinătate care nu mai era în vigoare în 2006., abrogat prin OUG nr.59/2003.

Reclamanta este însă persoană juridică de drept privat, determinarea valorii în vamă a autoturismului importat făcându-se în conformitate cu dispoziţiile art.109 alin.6 al HG 1114/2001, ce nu diferenţiază între persoanele fizice şi juridice sau între public şi privat, şi care face trimitere la ordinul ministrului finanţelor publice prin care se aprobă acestea, avându-se în vedere vechimea şi caracteristicile lor. Întrucât la 6 februarie 2006 lista de valori în vamă era aprobată doar prin Ordinul 687/2001, se constată că organele vamale au calculat corect în 2006 drepturile de import la suma de catalog de 5210 euro şi nu la valoarea de tranzacţie de 11800 euro atunci când au acordat liber de vamă. De altfel, noţiunea de „preţ extern din factura de cumpărare” la care se calculează valoarea în vamă se foloseşte doar pentru autovehiculele noi, aşa cum rezultă din art.109 alin.5 al HG nr.1114/2001.

Invocarea în prezent a celor două adrese emise în anul 2010 de Ministerul Finanţelor Publice în interpretarea modalităţii de stabilire a valorii de import definitiv al autoturismelor second hand prin referire la Decretul nr.183/1980 prin care au fost acceptate unele rezultate ale negocierilor din cadrul Acordului General pentru Tarife şi Comerţ în conformitate cu care valoarea în vamă a mărfurilor importate va fi valoarea de tranzacţie, adică preţul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfuri când acestea sunt vândute pentru export cu destinaţia ţării de import nu este relevantă în cauză întrucât acesta a fost un tratat multilateral guvernamental prin care ţările membre se obligau să respecte anumite principii şi reguli în domeniul relaţiilor comerciale, să reducă, să elimine sau să consolideze taxele vamale şi să înlăture restricţiile cantitative sau de altă natură din calea schimburilor comerciale reciproce, trecând treptat la liberalizarea acestora.

Momentul înfiinţării Organizaţiei Mondiale a Comerţului este reprezentat de adoptarea Acordului de la Marrakech la 15 aprilie 1994, ce a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1995, ratificat de România prin Legea nr.133/1994. Principiile acestui acord, în concret cel al tratamentului naţional obligă statele membre OMC să nu creeze dezavantaje concurenţiale pentru companiile, produsele sau serviciile altor state membre faţă de proprii naţionali, produse sau servicii, în privinţa produselor singura modalitate acceptată fiind reprezentată de utilizarea tarifelor vamale în sensul că măsurile interne adoptate de către un stat membru nu trebuie să defavorizeze produsele autohtone faţă de cele străine.

În acest context se observă că şi în Legea nr.133/1994 –art.2 este prevăzut că „Ministerul Comerţului va publica periodic modificările în regimul de import şi export ce survin ca urmare a aplicării angajamentelor asumate de România”, conform marjei de apreciere lăsate la îndemâna statului membru fiind adoptat Codul Vamal, în speţă Legea nr.141/1997 şi în aplicarea legii Hotărârea de Guvern nr.1114/1997 privitor la Regulamentul de aplicare a Codului Vamal, funcţie de aceste acte normative făcându-se analiza contestaţiei promovate de reclamantă.

În consecinţă nu se poate reţine faptul că reclamanta nu ar fi respectat dispoziţiile Legii nr.141/1997 sau principiul conform căruia valoarea în vamă coincide cu valoarea de tranzacţie, întrucât aşa cum s-a menţionat în cauza de faţă nu erau aplicabile dispoziţiile art.1 pct.1 din acordul G.A.T.T. care prevăd că valoarea în vamă a mărfurilor importate va fi valoarea de tranzacţie, respectiv preţul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfuri atunci când acestea sunt vândute pentru export cu destinaţia ţării de import.

Trebuie ţinut seama de faptul că principiul prevăzut de art.1 din acord în ceea ce priveşte valoarea de tranzacţie despre care se face vorbire trebuie să fi acceptată ca valoare a mărfurilor importate în situaţia în care sunt îndeplinite cele patru condiţii şi anume: să nu existe restricţii referitoare la cedarea sau utilizarea mărfurilor de către cumpărător decât cele determinate în mod precis; vânzarea sau preţul să nu fie subordonate unor condiţii sau unor prestaţii a căror valoare nu este determinabilă pentru ceea ce se referă la mărfurile de evaluat; nici o parte a produsului oricărei vânzări, cesiuni sau utilizări ulterioare a mărfurilor de către cumpărător să nu revină direct sau indirect vânzătorului afară de cazul în care o ajustare corespunzătoare poate fi operată în virtutea dispoziţiilor art. 8; cumpărătorul şi vânzătorul să nu fie legaţi sau dacă sunt legaţi, valoarea de tranzacţie să fie acceptabilă în scopuri vamale, în virtutea dispoziţiilor paragrafului 2 al art. 1.

Din actele şi probele prezentate de cele două pârâte nu rezultă existenţa celor patru condiţii pentru ca valoarea de tranzacţie să poate fi acceptată ca valoare în vamă a autoturismului second-hand importat. De altfel, din prevederile acordului rezultă că preţul efectiv plătit sau de plătit ca valoare în vamă se determină în conformitate cu dispoziţiile cuprinse în notele interpretative ale acestuia şi care prevăd că aplicarea metodelor de evaluare ale valorii în vamă a mărfurilor se face prin aplicarea succesivă a articolelor cuprinse în acord referitoare la regulile de evaluare.

Rezultă astfel că atunci când valoarea în vamă nu poate fi determinată prin aplicarea dispoziţiilor art.1 se va încerca aplicarea succesivă a articolului următor şi aşa mai departe, astfel că preţul achitat pentru bunurile importate şi preţul declarat în vamă nu sunt identice cu preţul de tranzacţie menţionat în factura externă şi preţul efectiv plătit de intimată întrucât la momentul respectiv conform principiului aplicării legii în timp, precum şi a dispoziţiilor art.20 alin.2 din Constituţie s-a făcut aplicarea legislaţiei naţionale cu aplicarea justificată a dispoziţiilor art.7 din acordul G.A.T.T. întrucât la momentul respectiv ţara noastră nu era membră a Uniunii Europene iar conform acestor dispoziţii stabilirea valorii în vamă poate fi determinată de statul respectiv care pentru determinarea valorii în vamă a autovehiculelor noi sau second-hand au fost stabilite conform dispoziţiilor Ordinului nr. 687/2001.

De altfel, aşa cum s-a menţionat anterior, acest ordin a fost emis în condiţiile art.109 alin.6 din HG nr.1114/2001 care reglementează valoarea în vamă a autovehiculelor noi şi vehiculelor folosite, fără a fi diferenţiată persoana care efectuează această operaţie, întrucât din interpretarea dată de cele două pârâte ar rezulta per a contrario faptul că persoanelor juridice le este interzisă introducerea în ţară a autovehiculelor noi şi vehiculelor folosite, având posibilitatea de a introduce în ţară doar pe cele noi conform alin.5 al art.109, ceea ce ar determina atât o în situaţii identice sau similare, cât şi încălcarea altor drepturi şi libertăţi fundamentale reglementate de lege în ceea ce priveşte capacitatea de exerciţiu şi de folosinţă a persoanei juridice respective.

În ceea ce priveşte emiterea deciziei nr.15 din 08.02.2011 pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal D.V.I. nr. I 314/13.02.2006 se constată că a avut la bază dispoziţiile art.35 şi 36 din Ordinul nr.7521/2006, ale art.61 alin.1 şi 2 din Legea nr.141/1997, care au fost înlocuite prin art.100 alin.1, 2 şi 3 din Legea nr.86/2006 în sensul că: „Autoritatea vamală are dreptul ca, din oficiu sau la solicitarea declarantului, într-o perioadă de 5 ani de la acordarea liberului de vamă, să modifice declaraţia vamală. (2) În cadrul termenului prevăzut la alin.1, autoritatea vamală verifică orice documente, registre şi evidenţe referitoare la mărfurile vămuite sau la operaţiunile comerciale ulterioare în legătură cu aceste mărfuri. Controlul se poate face la sediul declarantului, al oricărei alte persoane interesate direct sau indirect din punct de vedere profesional în operaţiunile menţionate sau al oricărei alte persoane care se află în posesia acestor acte ori deţine informaţii în legătură cu acestea.

De asemenea, poate fi făcut şi controlul fizic al mărfurilor, dacă acestea mai există. (3) Când după reverificarea declaraţiei sau după controlul ulterior rezultă că dispoziţiile care reglementează regimul vamal respectiv au fost aplicate pe baza unor informaţii inexacte sau incomplete, autoritatea vamală ia măsuri pentru regularizarea situaţiei, ţinând seama de noile elemente de care dispune.”.

Din procesul verbal de control nr.618 din 08.02.2011, care a stat la baza deciziei pentru regularizarea situaţiei, nu rezultă că în urma reverificării declaraţiei şi după controlul ulterior efectuat într-o perioadă de cinci ani de la acordarea liberului de vamă, dispoziţiile care au fost aplicate în condiţiile Ordinului nr.687/2001 ar fi fost aplicate pe baza unor informaţii inexacte sau incomplete sau ar fi intervenit noi elemente care determinau autoritatea vamală să ia măsuri pentru regularizarea situaţiei. Atât procesul verbal de control, cât şi decizia pentru regularizarea situaţiei au avut în vedere aceleaşi elemente şi informaţii ce au existat la data emiterii declaraţiei vamale, şi anume, factura externă nr.10032-5 din 1 februarie 2006 şi declaraţia vamală nr. I 314 din 13.02.2006, în care au fost prezentate în mod complet şi exact toate informaţiile pentru aplicarea dispoziţiilor care reglementează regimul vamal.

În realitate declaraţia pentru regularizarea situaţiei a avut în vedere şi dispoziţiile art.36 din Ordinul nr.7521/2006, ale art.61 alin.1 şi 2 din Legea nr.141/1997, care au fost înlocuite prin art.100 alin.1, 2 şi 3 din Legea nr.86/2006, precum şi adresa nr.37266 din 10 decembrie 2010 emisă de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale C care la rândul său a avut în vedere adresele nr.445731 din 15 iunie 2010 şi nr.446288/PG din 23 decembrie 2010 emise de Ministerul Finanţelor Publice – Direcţia de politici şi legislaţie în domeniile vamal şi nefiscal, efectuându-se o reinterpretare a dispoziţiilor legale aplicabile la momentul întocmirii declaraţiei vamale, în sensul că în mod greşit s-a consemnat valoarea din lista de valori aprobată prin Ordinul MFP nr.687/2001 ca fiind baza de impozitare pentru calculul datoriei vamale şi nu valoarea de tranzacţie înscrisă în factura externă şi prezentată autorităţii vamale cu ocazia derulării operaţiunii de import.

Din declaraţia vamală, respectiv formularul tipizat şi completat de reclamantă, rezultă că informaţiile înscrise sunt exacte, atât în ceea ce priveşte valoarea de tranzacţie din factura externă prezentată, cât şi în ceea ce priveşte valoarea în vamă pentru autovehiculul cumpărat din Germania şi importat în România, care se încadra în dispoziţiile art.2 din Ordinul MFP nr.687/2001, cu aplicarea anexei 3 care stabileşte valoarea în vamă pentru autoturismele importate, respectiv pentru capacitatea cilindrică cuprinsă între 1901 – 2000 cm.3, valoarea în vamă a autoturismului importat, care are cinci ani de la data fabricaţiei era de 5218 euro, sumă ce a fost completată la rubrica respectivă privind preţul articolului.

Reinterpretarea dispoziţiilor legale în vigoare, în sensul că acest ordin nu s-ar aplica persoanelor juridice este un mijloc procesual ce s-ar fi putut avea în vedere la momentul acordării liberului de acces în vamă şi nu la momentul reverificării declaraţiei, deoarece interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor, precum şi reinterpretarea lor în termenul de cinci ani de la acordarea liberului de vamă nu reprezintă o cauză de regularizare a situaţiei respective, întrucât legiuitorul menţionează că doar în situaţia în care dispoziţiile care au fost aplicate se datorează unor informaţii inexacte sau incomplete, având în vedere faptul că pârâtele sunt cele care au obligaţia aplicării dispoziţiilor legale în ceea ce priveşte operaţiunile de impunere a valorilor în vamă şi a stabilirii datoriei vamale pentru acordarea liberului de vamă, nefiind culpa reclamantei în ceea ce priveşte obligaţia autorităţii de a efectua activitatea de verificare şi aplicare a legislaţiei corespunzătoare.

Este adevărat că autoritatea vamală are drept de control, conform dispoziţiilor art. 61 din Legea nr.141/1997, pe o perioadă de 5 ani de la data depunerii declaraţiei vamale, dar acest lucru nu înseamnă că poate reveni altfel decât în condiţiile legii asupra unor măsuri dispuse printr-un act juridic ce nu s-a dovedit a fi necorespunzător, cu atât mai mult cu cât data declaraţiei vamale in detaliu acceptata este data înregistrării ei si determina stabilirea si aplicarea regimului vamal.

De asemenea, pârâtele la emiterea deciziei nu au avut în vedere legislaţia comunitară, precum şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, deoarece la data de 24 mai 2011 ţara noastră devenise membru al Uniunii Europene, iar regulamentele C.E.E. alături de Tratatul de Aderare au caracter obligatoriu şi prioritar faţă de legislaţie naţională, astfel că la momentul emiterii deciziei privind regularizarea situaţiei dobânzile pentru întârziere eferente cuantumului taxelor vamale de recuperat nu pot fi percepute în temeiul acestor dispoziţii, decât pentru perioada ulterioară expirării termenului de plată şi anume până la data de 5 a lunii următoare, când data comunicării este cuprinsă între intervalul 1-15 din lună sau până la data de 20 a lunii următoare când data comunicării este cuprinsă în intervalul 16-31 din lună, termen de plată stabilit de către pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor prin decizia respectivă.

Aceste aspecte au fost reţinute prin hotărârea din 31 martie 2011 în cauza C-546/09 pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene privind interpretarea art.232 alin.1 lit.b din Regulamentul C.E.E nr.2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituirea Codului vamal comunitar astfel cum a fost modificat prin Regulamentul C.E. nr.1791/2006 al Consiliului din 20 noiembrie 2006 care menţionează că în lipsa unor dispoziţii pertinente art.214 alin.3 din Regulamentul nr.2913/92 trebuie interpretat în sensul că autorităţile naţionale nu pot în temeiul acestor dispoziţii să aplice debitorului datorii vamale, dobânzi compensatorii pentru perioada cuprinsă între data declaraţiei vamale iniţiale şi data înscrierii ulterioare a acesteia în evidenţa contrabilă.

Conform dispoziţiilor art.201 alin.1 lit.a şi alin.2 din Codul vamal comunitar o datorie vamală la import poate să ia naştere printre alte situaţii în momentul acceptării declaraţiei vamale în cauză. De asemenea, raportat la dispoziţiile art.217 alin.1 şi 2 din acelaşi cod rezultă că orice valoare a drepturilor de import se calculează de autorităţile vamale de îndată ce intră în posesia datelor necesare şi este înscrisă în evidenţa contabilă, urmând a se stabili reguli practice pentru înscrierea în evidenţa contabilă a valorii drepturilor, reguli care pot varia.

Din art.221 alin.1 şi 3 din Codul vamal rezultă că în momentul în care a fost înscrisă în evidenţa contabilă, valoarea drepturilor se comunică debitorului, iar comunicarea către debitor nu poate fi efectuată după expirarea unui termen de 3 ani de la data la care a luat naştere datoria vamală, decât în situaţia în care se constată că imposibilitatea stabilirii valorii exacte este rezultatul unui act care poate declanşa urmărirea penală.

În art.4 din Codul vamal comunitar se defineşte declaraţia vamală ca fiind documentul în care o persoană indică în forma şi modalitatea prevăzută dorinţa de a plasa mărfurile sub un anumit regim vamal. Conform dispoziţiilor art.62 din cod declaraţiile scrise se fac pe un formular corespunzător modelului oficial recomandat, care conţine toate detaliile necesare aplicării dispoziţiilor ce reglementează regimul vamal pentru care se declară mărfurile. În alin.2 al aceluiaşi articol se menţionează că declaraţia trebuie însoţită de toate documentele solicitate pentru aplicarea dispoziţiilor care reglementează regimul vamal pentru care se declară mărfurile.

În art.66 alin.2 din cod se menţionează că declaraţia nu se poate invalida după ce s-a acordat liberul de vamă, cu excepţia situaţiilor definite anterior. Ulterior, în urma controlului efectuat, organele vamale române au apreciat că prin raportare la data când s-au întocmit formalităţile vamale de import, dată la care s-a încheiat regimul de tranzit, valoarea autovehiculelor importate se stabileşte potrivit art.109 din HG nr.1114/2001 şi a art.1 al Acordului G.A.T.T., motiv pentru care au fost recalculate obligaţiile vamale în raport de noile dispoziţii şi s-a întocmit actul constatator ce a stat la baza deciziei privind regularizarea situaţiei, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei o diferenţă de drepturi vamale.

Problema de drept dedusă judecăţii constă, aşa cum s-a mai menţionat, în stabilirea normei legale incidente, atât în ceea ce priveşte instituţia de drept material, cât şi în ceea ce priveşte norma de drept procesual, coroborat cu principiile ce guvernează aplicarea legii civile în timp, şi anume, neretroactivitatea acesteia şi aplicarea imediată a legii civile noi.

În raport de aceste principii se poate reţine faptul că situaţiile născute anterior intrării în vigoare a legii noi rămân supuse reglementării vechi, dispoziţia nouă aplicându-se de îndată, dar numai raporturilor juridice ivite după intrarea ei în vigoare. În cauza de faţă este evident că norma nouă reprezentată de HG nr.1114/2001 nu este aplicabilă speţei de faţă, întrucât această hotărâre a intrat în vigoare la data de 19 noiembrie 2001, iar Ordinul nr.687/2001 intrase în vigoare la data de 24 aprilie 2001 făcându-se referire la pct.12 din anexa 6 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, care la momentul respectiv era Regulamentul nr.626/1997.

Conform dispoziţiilor art.90 alin.2 din Legea nr.86/2006 data declaraţiei vamale acceptate este data înregistrării, care determină stabilirea şi aplicarea tuturor dispoziţiilor privind regimul vamal, prin urmare este în afara oricărui echivoc că suma datorată este cea calculată prin raportare la data înregistrării declaraţiei vamale, astfel că nu îndreptăţesc organele vamale să recalculeze taxele prin raportare la o nouă reinterpretare a dispoziţiilor legale în vigoare şi aplicate la data înregistrării declaraţiei vamale.

Raportat la dispoziţiile art.114 alin.1 din Legea nr.86/2006 regimul de tranzit se consideră încheiat şi obligaţiile titularului se consideră îndeplinite atunci când mărfurile plasate sub acest regim şi documentele solicitate au fost prezentate biroului vamal de destinaţie. Pe cale de consecinţă, este evident că data de la care iau naştere drepturile de import este data la care operaţiunea s-a finalizat, iar în cauza de faţă, operaţiunea de import a autoturismului a fost finalizată la 13 februarie 2006 când s-a încheiat regimul de tranzit. Astfel, chestiunea juridică sub aspectul interpretării legii aplicabile, în sensul de a stabili normele legale incidente importului efectuat de reclamantă sub aspectul obligaţiilor pecuniare pe care aceasta le datorează, având în vedere cele două acte administrative fiscale emise, şi anume cel de la data importului şi cel de la data regularizării situaţiei.

În raport şi de legislaţia comunitară, tribunalul va analiza cauza nu numai prin prisma principiilor ce guvernează aplicarea legii civile în timp, ci şi prin prisma principiilor ce guvernează aplicarea legii civile în spaţiu, a principiilor ce guvernează principiul ierarhiei juridice a actelor normative, precum şi a principiului priorităţii raportat la dispoziţiile art.20 din Constituţie.

În consecinţă, la data importului autoturismului de către reclamantă erau aplicabile aşa cum s-a menţionat şi anterior Codul vamal aprobat prin Legea nr.141/1997, Ordinul MFP nr.687/2001, HG nr.1114/2001, precum şi Acordul G.A.T.T. aprobat prin Decretul nr.138/1980, în sensul că organele vamale au stabilit în mod corect obligaţiile vamale determinate de dispoziţiile menţionate anterior privind regimul vamal.

Art.109 alin.5 şi 6 din Codul vamal reglementează modalitatea de calcul a obligaţiilor vamale pentru operaţiunea de introducere a autovehiculelor noi, precum şi a autovehiculelor folosite, fără ca legiuitorul să diferenţieze aceste obligaţii vamale în raport de calitatea persoanei care efectuează operaţiunea de import, astfel că interpretarea dată de autorităţile vamale la aproape cinci ani de la acordarea liberului de vamă, în sensul că normele din Regulamentul de aplicare al Codului vamal ar restrânge determinarea valorii în vamă în condiţiile punctului 12 din anexa 6 a HG nr.1114/2001, precum şi lista de valori prevăzută de OMFP nr.687/2001 ar fi aplicabile doar persoanelor fizice nu şi persoanelor juridice, reprezintă o încălcare a două principii ce guvernează instituţia interpretării normelor legale, principiul ierarhiei actelor normative şi principiul ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus (unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem), întrucât din aceste dispoziţii rezultă în mod clar şi evident că valoarea în vamă nu se stabileşte la valoarea tranzacţiei, ci se stabileşte de către Ministerul Finanţelor Publice prin aprobarea unor liste cu valori unice în vamă ale unor produse sau grupe de produse, cu motivarea că bunurile respective pot fi introduse sau scoase din ţară de către călători sau alte persoane fizice stabilite în România sau străinătate şi care nu fac obiectul unor operaţiuni comerciale.

De altfel, lista de valori din Ordinul nr.687/2001 în anexele respective nu se menţionează faptul că valoarea în vamă s-a aplica exclusiv persoanelor fizice, menţionându-se în art.2 că în ceea ce priveşte valoarea în vamă pentru autovehiculele şi vehiculele folosite, nu şi pentru cele noi este cea prevăzută în anexele 2-6.

În art.5 din ordin se menţionează că orice prevedere contrară îşi încetează obligativitatea. Acest ordin este în concordanţă cu dispoziţiile art.7 al Acordului G.A.T.T.pentru aplicarea art.VII al Acordului general pentru tarife şi comerţ care menţionează: „Dacă valoarea în vama a mărfurilor importate nu poate fi determinata prin aplicarea dispoziţiilor art. 1-6 inclusiv, ea va fi determinata prin mijloace rezonabile compatibile cu principiile şi dispoziţiile generale ale prezentului acord şi ale art.VII al acordului general şi pe baza datelor disponibile în ţara de import.

Valoarea în vama determinata prin aplicarea dispoziţiilor prezentului articol nu se va baza pe: preţul de vânzare în ţara de import al mărfurilor produse în acea ţara; un sistem prevăzând acceptarea în scopuri vamale a celei mai ridicate din doua valori posibile; preţul mărfurilor pe piaţa interna a tarii de export; costul de producţie, altul decât valorile calculate care au fost determinate pentru mărfurile identice sau similare conform dispoziţiilor art.6; preţul mărfurilor vândute pentru export cu destinaţia unei alte tari decât ţara de import; valori în vama minimale; valori arbitrare sau fictive. La cererea sa, importatorul va fi informat în scris asupra valorii în vama determinate prin aplicarea dispoziţiilor prezentului articol şi de metoda utilizata pentru determinare.”.

Raportat la data emiterii deciziei pentru regularizarea situaţiei se constată de asemenea încălcarea dreptului Uniunii Europene, respectiv a art.221 alin.3 din Codul vamal comunitar în sensul că valoarea drepturilor nu poate fi comunicată de către autorităţile vamale după expirarea unui termen de trei ani de la data când a luat naştere datoria vamală şi având în vedere că aceste dispoziţii au devenit obligatorii pentru ţara noastră la data de 1 ianuarie 2007, dată de la care se poate calcula acest termen de prescripţie, urmează a se constata că decizia privind regularizarea obligaţiilor vamale, care aşa cum s-a menţionat anterior nu a fost emisă în condiţiile procesuale amintite, comunicarea acesteia nu mai este posibilă din cauza faptului că termenul stabilit la art.221 alin.3 din Codul vamal este expirat, astfel că datoria vamală va putea fi considerată prescrisă şi prin urmare stinsă în sensul art.233 din Codul vamal raportat şi la jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, respectiv hotărârea din 28 ianuarie 2010 pronunţată în cauza C-264/08, într-o contestaţie la raportat la caracterul executoriu al actelor administrativ fiscale reglementat de codul fiscal.

Astfel, depunerea la biroul vamal a unei declaraţii semnate de către declarant sau reprezentantul acestuia îl obligă pe acesta “să răspundă de corectitudinea informaţiilor, autenticitatea documentelor anexate…”, dar mai ales de “respectarea tuturor obligaţiilor ce decurg din plasarea respectivelor mărfuri sub regimul avut în vedere”. Art. 4 pct.22 din Codul vamal al României/Legea nr.86/2006, corespunzător art.4 pct.21 din Codul vamal comunitar-Regulamentul nr.2913/92, prevede că prin declarant se înţelege “persoana care întocmeşte declaraţia vamală în nume propriu sau persoana în numele căreia se face o declaraţie vamală” iar titularul regimului vamal este, potrivit art.4 pct.25 din Legea nr.86/2006 “persoana în numele căreia s-a făcut declaraţia vamală sau persoana căreia i-au fost transferate drepturile şi obligaţiile persoanei menţionate anterior în privinţa regimului vamal…”.

Organele vamale consideră că nu s-au respectat dispoziţiile legii nr.141/1997 şi nici principiul conform căruia valoarea în vamă coincide cu valoarea de tranzacţie. Acest principiu este cuprins în Acordul GATT la art.1 pct.1 şi prevede că valoarea în vamă a mărfurilor importate va fi valoarea de tranzacţie, adică preţul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfuri, atunci când acestea sunt vândute pentru export cu destinaţia ţării de import. De menţionat că acest preţ efectiv plătit sau de plătit se determină în conformitate cu notele interpretative ale acestuia. Încă de la primele dispoziţii cuprinse în notele interpretative se prevede că aplicarea metodelor de evaluare ale valorii în vamă a mărfurilor se face prin aplicare succesivă a articolelor cuprinse în Acord referitoare la regulile de evaluare. Atunci când valoarea în vamă nu poate fi determinată prin aplicarea dispoziţiilor art.1, se va încerca aplicarea succesivă a articolul următor, şi aşa mai departe. Este fără echivoc faptul că atât marfa importată, respectiv autoturismul, cât şi suma totală de plată, se regăsesc în declaraţia vamală de import şi, mai mult, sunt şi confirmate de dovada plăţii facturii, astfel că preţul achitat pentru bunul importat şi preţul declarat în vamă nu erau identice cu preţul de tranzacţie menţionat în factura externă şi preţul efectiv plătit de reclamantă prin dispoziţia de plată externă. În consecinţă, pârâtele nu au făcut dovada faptului că se justifică aplicarea dispoziţiilor art.1 pct.1 din Acordul GATT, ci cel mult a dispoziţiilor art.7 din Acord coroborat cu dispoziţiile legislaţiei naţionale.

Codul vamal stabileşte în art.77 că baza evaluării în vamă a mărfurilor importate o constituie valoarea de tranzacţie, dacă sunt îndeplinite cerinţele prevăzute în art.1 din Acordul pentru aplicarea art.VII al Acordului GATT, text care stabileşte printre alte situaţii şi valoarea în vamă este valoarea de tranzacţie. Valoarea în vamă a mărfurilor importate reprezintă valoarea care constituie baza de calcul a taxelor vamale prevăzute în tariful de import al României şi care se determină potrivit regulilor prevăzute în Acord. Potrivit art.1 din Acordul de la Marakech privind constituirea Organizaţiei Mondiale de Comerţ, ratificat de România prin legea nr.133/1994, valoarea în vamă a mărfurilor importate este valoarea de tranzacţie, adică preţul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfuri, când acestea sunt vândute pentru export cu destinaţia ţării de import, ajustate conform prevederilor art.8.

Pentru ca valoarea de tranzacţie despre care face vorbire art.1 să fie acceptată ca valoare în vamă a mărfurilor importate, pârâtele aveau obligaţie să facă dovada îndeplinirii celor patru condiţii prevăzute, şi anume: să nu existe restricţii referitoare la cedarea sau utilizarea mărfurilor de către cumpărător, decât cele determinate în mod precis, vânzarea sau preţul să nu fie subordonate unor condiţii sau unor prestaţii a căror valoare nu este determinabilă pentru ceea ce se referă la mărfurile de evaluat; nici o parte a produsului oricărei vânzări, cesiuni sau utilizării ulterioare a mărfurilor de către cumpărător să nu revină direct sau indirect vânzătorului, afară de cazul în care o ajustare corespunzătoare poate fi operată în virtutea dispoziţiilor art.8; cumpărătorul şi vânzătorul să nu fie legaţi sau dacă sunt legaţi, valoarea de tranzacţie să fie acceptabilă, în scopuri vamale, în virtutea dispoziţiilor paragrafului 2 al art.l.

În ceea ce priveşte ajustările care pot fi aduse valorii de tranzacţie, conform art.8, textul stipulează elementele care pot fi adăugate preţului efectiv plătit sau de plătit pentru mărfurile importate, orice element care se adaugă preţului bazându-se pe date obiective şi cuantificabile, potrivit paragrafului 3 al art.8. Prin urmare, art.1 din Acordul privind aplicarea art.VII din Acordul general pentru tarife şi comerţ prevede doar una din regulile de bază în stabilirea valorii în vamă a mărfurilor importate, care poate fi valoarea de tranzacţie şi reglementată de legislaţia naţională a statelor semnatare.

Aşa cum s-a menţionat mai sus, din examinarea probelor aflate în dosar rezultă că reclamanta a prezentat declaraţia vamală de import, factura externă, dispoziţiile de plată valutară externă, extrasele de cont prin care a făcut dovada valorii de tranzacţie a autoturismului importat, valoarea în vamă a autoturismului importat, iar pârâtele au acceptat valoarea în vamă în condiţiile Ordinului nr.687/2001, apreciind la momentul respectiv că valoarea în vamă a autoturismului nu poate fi determinată prin aplicare dispoziţiilor art.1 din Acord, ea fiind determinată prin reglementările naţionale, care sunt compatibile cu principiile şi dispoziţiile generale ale acordului.

Având în vedere aceste considerente, în temeiul art.18 din Legea nr.554/2004 contestaţia se priveşte ca întemeiată şi va fi admisă, anulându-se decizia nr.72/2011 emisă de D.G.F.P. G şi decizia nr.12/2011 emisă de D.R.A.O.V.C.

În ceea ce priveşte procesul verbal de control nr.2435/19.05.2011 încheiat de DJAOV G, având în vedere considerentele menţionate, urmează să se respingă acest capăt de cerere întrucât procesul verbal de control nu reprezintă un act administrativ emis în condiţiile art.2 lit.c din legea nr.554/2004.

Definiţia actului administrativ unilateral este dată de dispoziţiile art.2 lit.c din LCA: „act administrativ – actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de contracte administrative supuse competenţei instanţelor de contencios administrativ;”.

De asemenea, în art.2 lit.b din LCA se defineşte termenul de autoritate publică în sensul că reprezintă: „orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate autorităţilor publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică;”.

Potrivit dispoziţiilor art.1 pct.1 din Legea nr.554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal al unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi pentru repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Raportat la noţiunea de act administrativ care este redată în art. 2 lit. c, aşa cum s-a arătat anterior, se constată că procesul verbal de control reprezintă doar un act premergător emiterii deciziei de regularizare, decizie care întruneşte elementele constitutive ale actului administrativ, aşa cum a fost definit de legiuitor, astfel că nu poate procesul verbal de control nu poate fi asimilat unui act administrativ de sine stătător.

De altfel, această problemă de drept a fost dezlegată de instanţa de recurs prin decizia de casare cu trimitere şi în condiţiile art.312 c.pr.civ. este obligatorie pentru instanţa de fond în cel de-al doilea ciclu procesual.

Având în vedere aceste considerente, în temeiul art.18 din Legea nr.554/2004 contestaţia se priveşte ca întemeiată şi va fi admisă, anulându-se decizia nr.21/2011 emisă de D.G.F.P. G şi decizia nr.12/2011 emisă de D.R.A.O.V.C; văzând şi dispoziţiile art. 274 C.p. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite în parte contestaţia formulată de reclamanta S.C. D S.R.L., împotriva pârâţilor Direcţia Generală a Finanţelor Publice G, ANV- Direcţia Regională Pentru Accize şi Operaţiuni Vamale C pentru Direcţia Judeţeană Pentru Accize şi Operaţiuni Vamale G şi Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale C pentru Autoritatea Naţională a Vămilor .

Anulează decizia nr.25/30.03.2011 privind soluţionarea contestaţiei formulate de reclamantă şi înregistrată la D.J.A.O.V. G sub nr.1077/03.04.2011.

Admite contestaţia formulată de reclamanta S.C. D S.R.L.

Anulează decizia pentru regularizarea situaţiei nr.15/08.02.2011

Respinge capătul de cerere privind anularea procesului-verbal de control nr.618/08.02.2011.

Hotărâre definitivă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică din 21.02.2012, la Tribunalul Gorj.