Prin sentinţa civilă nr. 494/E din 22 septembrie 2005, Tribunalul Iaşi a admis acţiunea formulată de reclamantul Prefectul Judeţului Iaşi în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului Iaşi, constatând nulitatea hotărârii nr. 246 din 30 mai 2005, adoptată de acesta din urmă.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că, prin hotărârea nr. 246 din 30 mai 2005, Consiliul Local Iaşi a aprobat regulamentul privind blocarea/deblocarea roţilor autovehiculelor sau remorcilor oprite, staţionate şi parcate neregulamentar pe domeniul public al Municipiului Iaşi, anexă la hotărâre, şi că, potrivit acestuia, activitatea de blocare/deblocare a roţilor autovehiculelor şi remorcilor se execută de Direcţia de Servicii Publice Municipale Iaşi, din cadrul Primăriei Municipiului Iaşi.
S-a mai reţinut că, potrivit art. 6 din Regulamentul anexă la H.C.L. nr. 246/2005, în cazul opririi, staţionării şi parcării neregulamentare, se procedează la blocarea roţilor, iar contravenientul datorează contravaloarea prestării serviciului de blocare/deblocare ce este percepută de Primăria Municipiului Iaşi, urmând ca în cazul nesolicitării deblocării roţilor, autovehiculul să fie ridicat cu autoplatforma şi depozitat în baza D.S.P.M. Iaşi, tarifele percepute de această unitate urmând să fie suportate de proprietarul autovehiculului.
Prima instanţă a apreciat că, potrivit art. 60 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, se consideră oprire/imobilizarea voluntară a unui vehicul pe drum public, pe o durată de cel mult 5 minute, peste această durată imobilizarea considerându-se staţionare, organele de poliţie putând dispune în baza art. 61 din acelaşi act normativ, ridicarea şi depozitarea în spaţii special amenajate a autovehiculelor oprite sau staţionate neregulamentar pe partea carosabilă şi care constituie un obstacol pentru circulaţia publică, contravaloarea cheltuielilor pentru transportul şi depozitarea vehiculului oprit sau staţionat neregulamentar suportându-se de proprietarul acestuia.
Raportându-se la dispoziţiile O.U.G. nr. 195/2002, prima instanţă a apreciat că oprirea, staţionarea sau parcarea vehiculelor pe partea carosabilă reprezintă contravenţie şi că sancţiunea complementară se aplică de către agentul constatator-poliţist şi că reglementarea prin hotărârea Consiliului Local Iaşi a unei sancţiuni complementare la o contravenţie la regimul circulaţiei pe drumurile publice, ce se aplică de către salariaţii Primăriei Iaşi, care colectează şi fondurile acumulate ca urmare a stabilirii unei taxe de blocare/deblocare a roţilor ori pentru ridicarea autovehiculelor, contravine prevederilor art. 2 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001.
Recursul introdus de pârâtul Consiliul Local Iaşi a fost admis, cu modificarea în tot a sentinţei civile nr. 494/E/2005, în sensul respingerii acţiunii reclamantului Prefectul Judeţului Iaşi în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local Iaşi cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, reţinându-se următoarele:
Actul administrativ contestat reglementează activitatea de blocare/deblocare a roţilor autovehiculelor sau remorcilor oprite, staţionate şi parcate neregulamentar pe domeniul public al Municipiului Iaşi.
Din conţinutul regulamentului anexă la H.C.L. nr. 246/30.05.2005 rezultă că Direcţiei de Servicii Publice Municipale din cadrul Primăriei Iaşi îi era dată în competenţă activitatea de constatare a opririi, staţionării şi parcării neregulamentare, alături de agenţii Poliţiei rutiere, luarea măsurilor de blocare/deblocare a roţilor, de ridicare şi de depozitare a autovehiculelor/remorcilor, precum şi activitatea de încasare a contravalorii prestaţiei.
Din terminologia utilizată rezultă fără echivoc că direcţia de Servicii Publice Municipale Iaşi are statut de „prestator” şi nu cea de agent constatator în sensul art. 93 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, la art. 8 din regulament stabilindu-se de astfel că cel care aplică sancţiuni contravenţionale este „agentul constatator al Poliţiei rutiere”.
Faptul că oprirea, staţionarea şi parcarea neregulamentară constituie contravenţii şi că organele de poliţie sunt cele care pot aplica şi sancţiunea complementară prevăzută de art. 61 din O.U.G. nr. 195/2002 nu înseamnă, în mod automat, că primarul ori împuterniciţii Consiliului Local s-ar substitui organelor de poliţie şi că măsura blocării/deblocării roţilor ori ridicarea şi depozitarea autovehiculelor în baza D.S.P.M. Iaşi nu poate fi tratată şi într-un alt cadru normativ decât cel prevăzut de Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 194/2002.
Prima instanţă nu a avut în vedere că, potrivit prevederilor din anexa la Legea nr. 213/1998, străzile, pieţele publice, parcurile publice, precum şi zonele de agrement fac parte din domeniul public al Municipiului Iaşi şi că, conform art. 38(2) lit. f din Legea nr. 215/2001, Consiliul local administrează domeniul public şi privat, având dreptul de a se stabili măsuri de utilizare a drumurilor şi a întregii structuri aparţinând căilor de comunicaţii de interes local (litera. l).
În considerarea calităţii de administrator al domeniului public şi de organizator al serviciilor publice locale, Consiliului Local Iaşi trebuia să i se recunoască dreptul de a adopta măsuri specifice de utilizare a infrastructurii rutiere municipale, drept ce este independent de dreptul de a constata şi aplica sancţiuni contravenţionale la normele privind circulaţia pe drumurile publice.
Ori utilizarea domeniului public, în alte condiţii decât cele reglementate, îndreptăţeşte autoritatea administrativă emitentă a actului contestat să ia măsuri proprii, fără a fi nevoie să procedeze la aplicarea de sancţiuni contravenţionale, fie ele şi complementare, faptul că măsura ridicării unui vehicul ce ocupă neregulamentar domeniul public poate fi calificată şi sancţionată ca şi contravenţie neînsemnând o îngrădire ori o anulare a dreptului autorităţii administrative de a adopta măsuri proprii, cu caracter pur administrativ, de a-şi apăra dreptul şi interesele născute din statutul său organizator şi de conducător al serviciilor publice municipale, reglementările de ordin administrativ neînlăturând şi nesuprapunându-se cu reglementările adoptate în materie contravenţională.
Că răspunderea administrativă poate coexista alături de răspunderea contravenţională, o dovedesc prevederile H.G. nr. 147/1992, care recunosc primarilor şi împuterniciţilor consiliilor locale dreptul de a lua măsuri de blocare şi de ridicare a autovehiculelor sau remorcilor staţionate neregulamentar.
Chiar dacă la art. 5 din actul normativ citat s-a prevăzut că blocarea ori restituirea autovehiculelor se efectuează după ce s-a făcut dovada achitării amenzii contravenţionale, aceasta nu înseamnă că măsura administrativă este condiţionată de aplicarea în prealabil a sancţiunii contravenţionale, autorităţile administrative putând acţiona şi independent de agentul constatator al contravenţiei.
Prin activitatea reglementată de Hotărârea Consiliului Local nr. 246/2005 nu se face altceva decât să se redea domeniului public funcţionalitatea stabilită prin lege, tarifele percepute apărând ca o despăgubire plătită proprietarului domeniului public pentru utilizarea în condiţii neregulamentare a infracţiunii rutiere şi pentru acoperirea cheltuielilor efectuate cu aducerea acesteia în parametrii optimi.
De altfel, H.G. nr. 147/1992 nu este singurul act normativ prin care legiuitorul a permis autorităţilor publice locale să ia măsuri de a utilizării corespunzătoare a bunurilor aparţinând domeniului public şi a serviciilor publice, dreptul de intervenţie şi de reglementare prin acte administrative fiindu-le recunoscut acestora prin Legea nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat, H.G. nr. 2406/2004 privind gestionarea vehiculelor scoase din uz sau chiar Legea nr. 50/1991, care permite ca orice construcţie executată fără autorizaţie pe terenuri aparţinând domeniului public să fie desfiinţate pe cale administrativă.
(Decizia nr. 31/C.A./13.02.2006)
