Actul preparator nu este susceptibil de a fi atacat direct pe calea unei acţiuni în administrativ, ci poate fi atacat odată cu actul sau decizia dennitivă dată pe baza sa.
(Secţia de contencios administrativ, sentinţa nr. 470/1994)
Prin cererea înregistrată la data de 14.02.1994, la Tribunalul judeţean Covasna, reclamanta T.S. a chemat în judecată Consiliul Local Sfântu
Gheorghe, solicitând să se constate refuzul nejustificat al pârâtei de a încheia cu ea contractul de vânzare-cumpărare pentru apartamentul situat în oraşul Sfântu Gheorghe, str. Laszlo Ferenc. A mai solicitat obligarea pârâtei să încheie contract de vânzare-cumpărare pentru apartamentul în care locuieşte, cu contractul de închiriere (nr. 1.170/19.09.1990).
în motivarea cererii, reclamanta arată că doreşte să cumpere locuinţa pe care o foloseşte pe baza contractului de închiriere, dar nu a putut finaliza întocmirea actelor necesare, întrucât a fost refuzată, cu motivarea că apartamentul face parte din imobilele intrate în proprietatea statului, conform Decretului nr. 223/1974.
în acest sens, face referire expresă la adresa nr. 188/18.01.1984 a Consiliului Local al municipiului Sfântu Gheorghe, pe care o consideră un abuz administrativ, întrucât Decretul nr. 223/1974 a fost abrogat.
Petenta a depus la dosar acte din care rezultă parcurgerea procedurii administrative prealabile, reglementată de dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 29/1990.
La data de 7.03.1994, petenta îşi precizează acţiunea, în sensul că solicită obligarea pârâtei să dea curs cererii sale de a i se elibera o adeverinţă, din care să rezulte că este cu plata chiriei la zi.
De precizat că această delimitare a obiectului cauzei nu se mai regăseşte în concluziile orale ale petentei, şi nici în notele scrise, depuse cu ocazia judecării cauzei, când reclamanta reclamă că pârâta nu îndeplineşte obligaţia de “a face”, adică de a-şi da consimţământul la transferul dreptului de proprietate pentru apartamentul în care locuieşte.
Mai este de observat că în notele scrise, depuse la 18.08.1994, reclamanta precizează că pârâtă în cauză este R.A.G.C.L. – care, de altfel, a şi fost citată.
Petiţionara a depus la dosar sentinţa civilă nr. 255/18.01.1993, pronunţată de Judecătoria sectorului 5, prin care s-a desfăcut căsătoria, din vina pârâtului, şi s-a dispus încredinţarea minorei Mihaela, născută din căsătoria părţilor, reclamantei.
De precizat că soluţionarea cauzei de către Tribunalul Municipiului Bucureşti – secţia contencios administrativ s-a făcut ca urmare a pronunţării încheierii nr. 345/4.05.1994, de Curtea Supremă de Justiţie, prin care s-a strămutat soluţionarea cauzei de la Tribunalul judeţean Covasna la Tribunalul Municipiului Bucureşti.
Pârâta a susţinut, prin întâmpinarea depusă la dosar, că apartamentul în care locuieşte reclamanta, şi care este solicitat la cumpărare, nu se înscrie în prevederile Decretului-lege nr. 61/1990, care reglementează modalităţile de vânzare-cumpărare a apartamentelor construite din fondul statului, iar apartamentul cerut de reclamantă nu a fost construit de stat, ci a fost trecut în proprietatea sa în baza Decretului nr. 223/974.
Mai mult, Legea nr. 85/1992 prevede că: “contractele de vânzare-cumpărare ale locuinţelor care nu au fost construite din fondurile statului, ci au fost trecute în această proprietate, cele de vânzare-cumpărare ale locuinţelor de serviciu aparţinând societăţilor comerciale şi regiilor autonome, care contravin prevederilor prezentei legi, precum şi orice alt contract încheiat cu încălcarea dispoziţiilor Decretului-lege nr. 61/1990, sunt lovite de nulitate absolută”.
Din actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele: Reclamanta locuieşte cu chirie într-un apartament, în oraşul Sfântul Gheorghe (apartament ce a fost trecut în proprietatea statului prin decizia nr. 30/1987 a Consiliului Popular Judeţean Covasna).
în prezent, doreşte să cumpere acest apartament şi întrucât întreprinderea de Gospodărie Comunală şi Locativă nu este de acord să procedeze la vânzarea lui, 1-a chemat în judecată, considerând că prin abuz (art. 1 din Legea nr. 29/1990), nu-i întocmeşte dosarul de vânzare a casei. Pe această linie, susţine că pârâta trebuie obligată la eliberarea unei adeverinţe din care să rezulte că este la zi cu plata chiriei, act care, alături de celelalte, constituie acte preparatorii în dosarul ce se întocmeşte pentru vânzare-cumpărare.
Este important a se reţine această circumstanţiere a obiectului cauzei, cu atât mai mult cu cât reclamanta nu reclamă un simplu abuz în eliberarea unei adeverinţe prin care să se constate că este la zi cu plata chiriei, ci, aşa cum rezultă din notele scrise întocmite de aceasta, ea reclamă că pârâtei îi incumbă obligaţia de “a face”, adică de a-şi da consimţământul la transferul dreptului de proprietate.
Deci, abuzul reclamat de petentă priveşte de fapt acest aspect al consimţământului pentru vânzare, iar nu constatarea unei simple situaţii de fapt, că reclamanta este la zi cu plata chiriei.
De altfel, la dosar se găseşte adeverinţa care atestă că reclamanta este la zi cu plata chiriei, iar toată corespondenţa reclamantei, purtată cu pârâta, priveşte nu o simplă constatare a plăţii chiriei, ci faptul că reclamanta doreşte întocmirea dosarului pentru cumpărarea locuinţei.
Susţinerea că reclamanta ar fi obţinut, la 5.01.1993, avizul Biroului judeţean de vânzare a locuinţelor Covasna, pentru cumpărarea locuinţei, este nedovedită, iar în situaţia în care acest aviz ar exista, ar fi expresia încălcării Decretului-lege nr. 61/1990, Legii nr. 85/1992 şi Legii nr. 76/1994, care reglementează şi condiţiile în care pot fi cumpărate locuinţele proprietate de stat, cumpărarea vizând numai locuinţele construite din fondurile statului, iar nu cele trecute în proprietatea statului, conform Decretului nr. 223/1974, ce au alt regim juridic.
De altfel, chiar admiţând că, cererea reclamantei ar viza refuzul pârâtei, este discutabilă şi calitatea de organ administrativ al acesteia, de a elibera o adeverinţă, ce constituie un act preparator, în vederea obţinerii unui act administrativ, care ar produce efecte juridice. Acest act preparator nu este susceptibil de a fi atacat direct pe calea unei acţiuni în contencios administrativ; din contra, el este susceptibil de a fi atacat o dată cu actul sau decizia definitivă dată pe baza sa.
în aceste condiţii, cererea reclamantei urmează a fi respinsă.
