Cheltuielile de întreţinere aferente imobilului, ţinând seama de calitatea părţilor în litigiu (spital şi, respectiv, asociaţie de locatari), nu pot fi considerate acte sau fapte de comerţ, ne fiind aplicabile prevederile art. 3 şi următoarele din Codul comercial.
(Secţia comercială, sentinţa nr. 4.143/11.11.1997).
Spitalul C. S. B. a chemat în judecată Asociaţia de locatari membri ai U. A. P., solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 10.563.800 lei, reprezentând cheltuieli de întreţinere aferente imobilului din str. Eforie, precum şi obligarea acesteia să încheie un contract în acest sens, cu suportarea cheltuielilor de judecată.
în motivarea acţiunii s-a învederat că reclamanta are în administrare imobilul din str. Eforie, convenind cu pârâta, care utilizează parte din acest imobil, să suporte cheltuielile cuprinse în facturile ce vin de la furnizorii autorizaţi – ROMGAZ, RENEL, R.G.A.B. etc. în acest sens, părţile au încheiat contractul nr. 1.431/12.05.1994, prin care au fost stabilite cuantumurile ce urmează a fi suportate de pârâtă, potrivit dispoziţiilor legale. Nejustificat, pârâta a refuzat să achite cheltuielile ce îi reveneau, impunându-se, pe lângă obligarea sa la plata acestora, şi să se dispună ca pârâta să încheie un nou contract, în continuarea celui ce a expirat la data de 1.05.1996.
Pe parcursul soluţionării litigiului, reclamanta a renunţat la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la încheierea unui nou contract.
Analizând actele şi lucrările cauzei, instanţa reţine că obiectul acţiunii deduse judecăţii, astfel cum aceasta a fost precizată, îl constituie obligarea pârâtei la plata cotei părţi din contravaloarea cheltuielilor de întreţinere aferente imobilului aflat în administrarea reclamantei, respectiv electricitate, apă, gaze, etc.
Nici una dintre părţile în litigiu nu are calitatea de comerciant, nefiind aplicabile prevederile art. 56 şi art. 893 Cod comercial.
Cheltuielile de întreţinere aferente imobilului folosit, ţinând seama de calitatea părţilor în litigiu, nu pot fi considerate acte sau fapte de comerţ, nefiind aplicabile prevederile art. 3 şi următoarele Cod comercial.
Astfel fiind, se apreciază că, în speţă, cauza dedusă judecăţii reprezintă un litigiu civil, competenţa rezolvării acestuia revenind, conform prevederilor art. 1 pct. 1 CTfd proc. civilă, judecătoriei, iar nu tribunalului, urmând ca, în baza dispoziţiilor art. 158 Cod proc. civilă, să se dispună declinarea soluţionării acţiunii în favoarea Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, pe a cărei rază de jurisdicţie se află sediul pârâtei.