Este adevărat că procedura insolvenţei prezintă un pregnant caracter concursual, al cărei scop este acela de a asigura acoperirea pasivului debitorului aflat în , calitatea de creditor al recurentei prezumând interesul acesteia de a obţine un rezultat favorabil în cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, contrar celui dat de prima instanţă, în scopul final al încasării creanţei sale. Însă, dincolo de aceste observaţii, dreptul la recurs, recunoscut în condiţiile art. 8 din privind procedura insolvenţei, prezintă o exclusivă componentă procesuală şi este distinct de dreptul subiectiv material a cărui protecţie o urmăreşte.
Nicio dispoziţie a legii nu instituie excepţii procesuale, prin care să titularizeze dreptul la recurs, ca drept procesual, oricărei persoane ale cărei interese se leagă de lichidităţile patrimoniului debitorului aflat in insolvenţă.
Curtea de Apel Iaşi, decizia nr. 1322 din 23 noiembrie 2009
Prin sentinţa comercială nr. 345/S/28.05.2009 s-a respins acţiunea formulată de lichidatorul judiciar „A.” IPURL în contradictoriu cu pârâtul C.A.-D., în calitate de administrator al debitorului SC „E.” SRL Iaşi, fiind aprobat raportul întocmit de lichidatorul judiciar „A.” IPURL Iaşi.
În temeiul art.131 din Legea privind procedura insolvenţei, s-a dispus închiderea procedurii simplificate a insolvenţei debitorului SC „E.” SRL, radierea debitorului SC „E.” SRL Iaşi din evidenţele Oficiului Registrului Comerţului şi cele ale D.G.F.P. J.- Iaşi.
În temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenţei, a fost descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi privind procedura.
În temeiul art.4 alin.4 din Legea privind procedura insolvenţei, s-a aprobat în parte decontul prezentat de lichidatorul judiciar „A.” IPURL Iaşi şi s-a dispus plata către acesta, din fondul de lichidare, a sumei de 2.077 lei, din care suma de 292 lei reprezenta cheltuieli de procedură şi suma de 1.785 lei remuneraţie.
În temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenţei, s-a dispus notificarea sentinţe debitorului, creditorilor, Direcţiei Generale a Finanţelor Publice – Iaşi, Oficiului Registrului Comerţului pentru efectuarea menţiunii de radiere şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă.
Pentru a pronunţa această sentinţă tribunalul a reţinut că prin sentinţa comercială nr. 589/S/30.10.2008 s-a deschis procedura simplificată a insolvenţei împotriva debitorului SC „E.” SRL Iaşi, constatându-se că acesta făcea parte din categoria debitorilor prevăzuţi de art.1 alin.2 lit. e din Legea nr.85/2006, fiind anterior dizolvat conform încheierii nr.2094 din 07.04.2005 pronunţată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Iaşi. Prin menţionata hotărâre a fost desemnat lichidatorul judiciar care să administreze procedura, fiind stabilite termenele pentru determinarea masei pasive.
În exercitarea atribuţiilor conferite de lege, lichidatorul judiciar a procedat la notificarea deschiderii procedurii în condiţiile art.7 din Legea nr.85/2006, cu precizarea termenelor la care se referă art.62 din lege şi, în baza cererilor formulate de creditori, a întocmit tabelului creanţelor asupra averii debitorului, tabel care a fost definitivat prin încheierea nr.91/05.02.2009 şi care cuprindea doar pe creditorul Administraţia Finanţelor Publice a Mun. Iaşi cu o creanţă în sumă de 13.273 lei.
La data de 20.03.2009, lichidatorul judiciar a depus raportul final prin care a solicitat închiderea procedurii în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006, învederând faptul că în patrimoniul debitorului nu existau bunuri sau alte elemente de activ care să fie supuse procedurii de lichidare. Totodată, lichidatorul judiciar a solicitat ca pentru pasivul debitorului falit să răspundă cu averea proprie pârâtul C.A.-D., în calitate de administrator al debitorului pentru că nu a predat în cadrul procedurii documentele contabile şi nu a realizat prevăzută de lege a situaţiilor financiare anuale.
Raportul final a fost înregistrat, comunicat debitorului şi creditorul şi publicat în Buletinul procedurilor de insolvenţă nr. 737/13.02.2009, iar împotriva lui nu au fost formulate obiecţiuni potrivit art.129 alin.1 din Legea nr.85/2006.
Examinând cererea vizând stabilirea răspunderii personale a administratorului debitorului promovată de lichidatorul judiciar şi motivată generic pe prevederile art. 138 alin.1 lit. d din Legea nr. 85/2006, s-a constatat corespunzător probatoriului administrat, că fapta imputată pârâtului, cât şi condiţiile răspunderii personale a acestuia, astfel cum sunt instituite de art. 998 cod civil, nu au fost probate.
Potrivit art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului ajuns în stare de insolvenţă să fie suportată de organele de conducere sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă, prin una din faptele enumerate la lit. a-g ale acestui articol.
Răspunderea fondată pe prevederile art. 138 alin.1 din Legea nr. 85/2006 este o răspundere specială a administratorilor sau persoanelor care s-au implicat în activitatea societăţii în cauză, însă această răspundere nu devine automat operantă în toate cazurile în care pasivul social nu poate fi acoperit, ci numai atunci când se face dovada că prin acţiunea conştientă şi culpabilă, administratorii au cauzat starea de insolvenţă prin săvârşirea vreuneia dintre faptele expres şi limitativ enumerate de art.138 alin.1 lit. a-g din Legea nr. 85/2006 şi a căror urmare a fost crearea, menţinerea sau adâncirea stării de insolvenţă, fiind necesar deci a se proba întrunirea cumulativă a condiţiilor pentru atragerea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie.
În speţă, fapta imputată pârâtului era în legătură cu neprezentarea documentelor societăţii şi omisiunea realizării publicităţii prevăzute de lege a situaţiilor financiare anuale, fapte care în principiu nu erau direct producătoare de prejudicii şi care în lipsa unui minim probatoriu care să demonstreze raportul contributiv al acestora la starea de insolvenţă, nu au fost suficiente pentru a se constata vinovăţia administratorului-pârât, vinovăţie care trebuie determinată în raport cu motivele care au cauzat insolvenţa şi nu ca o consecinţă a faptului că nu a depus documentele contabile.
În condiţiile mai sus expuse s-a respins cererea promovată de lichidatorul judiciar şi, constatând în cadrul procedurii că debitorul nu deţinea bunuri sau elemente de patrimoniu care să asigure acoperirea creanţelor reclamate şi nici cheltuielile administrative, s-a dispus închiderea procedurii şi radierea debitorului din evidenţele registrului comerţului şi cele fiscale potrivit dispoziţiilor art.131 din Legea nr.85/2006 care prevăd că, în orice stadiu al procedurii, se va putea decide de judecătorul sindic închiderea procedurii în situaţia în care se constată că în averea debitorului nu există bunuri ori că acestea sunt insuficiente pentru acoperirea cheltuielilor administrative.
Referitor la cererea lichidatorului judiciar de a i se încuviinţa devizul de cheltuieli în sumă totală de 2.993 lei (292 lei cheltuieli de procedură şi 2.701 lei onorariu), aceasta a fost admisă în parte, respectiv doar pentru suma de 2.077 lei, din care suma de 292 lei cheltuieli de procedură efectuate de lichidator din fondurile proprii şi suma de 1.785 lei onorariu apreciat ca fiind îndestulător şi rezonabil, raportat la dimensiunea şi complexitatea procedurii care nu au necesitat un volum mare de muncă şi nici un efort semnificativ pentru efectuarea operaţiunilor, situaţie în care nu se justifica remunerarea bazată pe costuri (numărul de ore lucrate şi un tarif orar propriu). Plata decontului încuviinţat urma a se face, în lipsa disponibilităţilor în contul debitorului, din fondul de lichidare constituit potrivit art.4 din Legea nr.85/2006.
Împotriva sentinţei comerciale nr. 345/S/28.05.2009 a declarat recurs Administraţia Finanţelor Publice Iaşi, în ceea ce priveşte respingerea cererii de antrenare a răspunderii personale a pârâtului C.A.-D., cerere formulată de lichidatorul judiciar.
În motivarea cererii recurenta a susţinut că pârâtul se făcea vinovat de săvârşirea faptelor prevăzute de art. 138 lit. c şi d din Legea nr. 85/2006, în sensul că acesta a dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea în mod vădit, debitoarea, la încetare de plăţi, şi nu a depus actele contabile la solicitarea lichidatorului judiciar.
Recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei instanţei de fond şi obligarea pârâtului C.A.-D. la plata pasivului societăţii debitoare în sumă de 13.273 lei.
La termenul de judecată din 26 octombrie 2009 instanţa a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a recurentei A.F.P. Iaşi în declararea recursului.
Recurenta a susţinut că avea calitate procesuală activă în declararea recursului, calitate ce rezulta din prejudiciul suferit ca urmare a intrării în incapacitate de plată a debitoarei, dar şi din caracterul colectiv al procedurii insolvenţei.
Excepţia este fondată.
În soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a recurentei Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Iaşi, analizată în temeiul art. 137 alin. 1, raportat la art. 298, cu aplicarea art. 316 Cod procedură civilă, curtea de apel a reţinut că subiectele recursului, identificate ca titulare ale dreptului cu conţinut procesual pentru declararea căii de atac, erau părţile litigante în fata instanţei a cărei hotărâre a fost atacată.
Potrivit art. 294 Cod procedură civilă, inclus in materia „judecata apelului”, la care art. 316 face trimitere, în calea de atac nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza cererii primordiale şi nu se pot face cereri noi. Prin urmare, calea de atac nu poate fi promovată de o persoană care nu a avut calitatea de parte în litigiul originar.
Pe de altă parte, având în vedere regula disponibilităţii procesului civil, reglementată de art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă, precum şi dispoziţiile înscrise în art. 295 Cod procedură civilă, la care art. 316 Cod procedură civilă face trimitere, potrivit cărora recursul se judecă în limitele conferite de cererea de recurs – cerere care, în cauză, viza doar aspecte legate de modalitatea în care instanţa a dispus asupra acţiunii întemeiate pe dispoziţiile art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 – curtea d constatat că, potrivit raţionamentului anterior enunţat, calitatea de părţi litigante în aceasta acţiune au avut-o exclusiv lichidatorul judiciar „A.” I.P.U.R.L. şi pârâtul C.A.-D.
În consecinţă, calitatea de parte în recurs s-a regăsit, potrivit principiului arătat, exclusiv în persoana acestor subiecte procesuale. Or, în cauză, această identitate procesuală a părţilor în recurs nu s-a suprapus cadrului procesual în limita căruia instanţa de fond a soluţionat cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006. Astfel, în fond, cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a fost formulată de lichidatorul judiciar „A.2 I.P.U.R.L., iar simetria cadrului procesual în recurs presupunea calitatea de recurent a aceluiaşi subiect de drept.
Examenul de formă şi conţinut al cererii de recurs a arătat însă că cererea de recurs a fost formulată de Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Iaşi, în calitate de creditor al SC „E.” S.R.L., aceasta acţionând independent, fără ca legea să îi recunoască dreptul la recurs individual.
Este adevărat că procedura insolvenţei prezintă un pregnant caracter concursual, al cărei scop este acela de a asigura acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţă, calitatea de creditor al recurentei prezumând interesul acesteia de a obţine un rezultat favorabil în cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, contrar celui dat de prima instanţă, în scopul final al încasării creanţei sale.
Însă dincolo de aceste observaţii, dreptul la recurs, recunoscut în condiţiile art. 8 din Legea nr. 85/2006, prezintă o exclusivă componentă procesuală şi este distinct de dreptul subiectiv material a cărui protecţie o urmăreşte. Nici o dispoziţie a legii nu instituie excepţii procesuale prin care să titularizeze dreptul la recurs, ca drept procesual, oricărei persoane ale cărei interese se leagă de lichidităţile patrimoniului debitorului aflat in insolvenţă.
În consecinţă, cadrul procesual subiectiv în judecată a fost stabilit în faţa instanţei de fond în persoana participanţilor la această procedură şi cum Administraţia Finanţelor Publice Sector 4 nu a avut în faţa primei instanţe calitate procesuală în cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, a cărei soluţie a fost criticată în recurs, ci doar comitetul creditorilor, curtea de apel a constatat că, în mod simetric, dreptul la recurs aparţinea litiganţilor iniţiali, în raport de care recurenta era terţ.
Aşa fiind, neavând calitatea de parte în litigiul derulat în faţa instanţei de fond şi cum prin recurs se critica exclusiv soluţia dată cererii întemeiate pe dispoziţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, Administraţia Finanţelor Publice Iaşi nu putea avea calitatea de recurentă.
În consecinţă, curtea de apel a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active şi. pe cale de consecinţă, a respins recursul Administraţiei Finanţelor Publice Iaşi ca fiind promovat de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.
