Acţiune a prefectului pentru anularea unei hotărâri a consiliului local. Termen. O.U.G. nr. 22/1997. Neretroactivitate


Decizia prin care s-a declarat neconstituţională O.U.G. nr. 22/1997 produce efecte numai pentru viitor, începând cu 8.06.1998, când a fost publicată în Monitorul Oficial. în speţă, la 5.06.1998, când a fost sesizată instanţa, erau aplicabile prevederile art. 111 din Legea nr. 69/1991, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 22/1997, care nu mai precizează un termen expres pentru formularea acţiunilor prefectului.

(Secţia de administrativ, sentinţa nr. 426/1998)

Prin acţiunea înregistrată sub nr. 255/1998, Prefectul judeţului Ilfov cheamă în judecată Consiliul Local al Comunei Popeşti – Leordeni pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea hotărârii nr. 6/1998, prin care se aprobă „scoaterea la licitaţie, în condiţiile legii, a terenului în suprafaţă totală de 1,78 ha şi construcţiei ce constituie domeniul privat al Consiliului Local al comunei Popeşti -Leordeni”.

în motivarea hotărârii, se arată că s-a organizat licitaţia pentru terenul de 1,78 ha, deşi consiliul local nu prezintă dovada titlului de proprietate, nu se menţionează preţul de începere a licitaţiei, când are loc licitaţia, caietul de sarcini etc. în drept, îşi întemeiază acţiune pe dispoziţiile art. 111 din Legea nr. 69/1991, modificată prin O.U.G. nr. 22/1997.

La dosarul cauzei s-a depus hotărârea nr. 6/12.02.1998 a Consiliului Local al Comunei Popeşti – Leordeni, adresa nr. 2.292/1998 a Prefecturii Ilfov, prin care se solicită să înainteze actele care au stat la baza emiterii acestei hotărâri, rapoartele comisiei de specialitate de pe lângă Consiliul Local Popeşti-Leordeni şi o întâmpinare, prin care se solicită respingerea acţiunii, ca tardivă, întrucât nu a fost formulată în termenul de 30 de zile de la comunicarea actului.

Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul constată că acţiunea este fondată şi urmează a fi admisă, pentru următoarele motive:

Din actele dosarului nu rezultă că terenul în suprafaţă de 1,78 ha, identificat conform anexei 1, ar constitui domeniul privat al Consiliului Local al Comunei Popeşti Leordeni. Adresa nr. 1.948/1997 a S.C. „A.” -S.A., prin care se comunică primăriei că anumite suprafeţe de teren nu fac parte din patrimoniul acestei societăţi, nu poate constitui act de proprietate pentru consiliul local. Mai mult decât atât, în acea hotărârea nu se menţionează preţul de începere a licitaţiei, data şi locul susţinerii licitaţiei, caietul de sarcini, menţiuni care sunt strict necesare şi obligatorii într-o hotărâre a consiliului local.

în ce priveşte excepţia de tardivitate a formulării acţiunii, tribunalul constată că aceasta este neîntemeiată, deoarece la data introducerii acestei acţiuni (5.06.1998) era în vigoare Ordonanţa de Urgenţă nr. 22/1997, care, în art. 111 nu mai menţionează un anumit termen pentru formularea acestor acţiuni, aşa cum era prevăzut în art. 111 alin. 3 din Legea nr. 69/1991. Este adevărat că la 8.06.1998 s-a publicat în M.Of. decizia Curţii Constituţionale prin care s-a decis că O.U.G. nr. 22/1997 este neconstituţională, însă această decizie nu se aplică retroactiv, ci numai din momentul publicării.