În conformitate cu prevederile art. 1294 C.civ. „vinderea este o convenţie prin care două părţi se obligă între sine, una a transmite celeilalte proprietate unui lucru şi aceasta, a plăti celei dintâi preţul lui”, iar raportat la prevederile textelor de lege menţionate, rezultă că, între părţi s-a perfectat un contract de furnizare bunuri, respectiv de vânzare-cumpărare, în procedura achiziţiei publice, bunurile vândute fiind acceptate de pârâta cumpărătoare să achite furnizorului suma convenită între părţi, în două tranşe de 50% fiecare.
Secţia comercială, maritimă şi fluvială şi pentru cauze de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 317 din 17 martie 2011
Prin cererea adresată Tribunalului Constanța – Secția comercială și înregistrată sub nr. 14173/118/22.10.2010, reclamanta SC I.G.P SRL, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Comunei D., prin Primar, a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 198.049,66 lei, reprezentând debit neachitat, cf. facturii fiscale nr. SAL 63302/16.07.2010, neachitată la scadență și la plata sumei de 63.704,98 lei, reprezentând penalități convenționale calculate potrivit contractului perfectat între părți, cu cheltuieli de judecată.
Motivând acțiunea, reclamanta a învederat în esență că, între părți a fost perfectat contractul de furnizare nr. 1474/15.04.2010, privind furnizarea a 237 recipienți metalici pentru colectarea deșeurilor de 1,1, mc și 27.393 europubele de capacitate de 120 l, în urma licitației publice desfășurate în temeiul O.U.G. nr. 34/2006.
S-a menționat că, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (2) din contract, achizitorul se obligă să plătească prețul produselor către furnizor în termen de 28 de zile de la emiterea facturii, însă pârâtul a achitat doar o parte a facturii nr. SAL 63302/16.07.2010 în valoare totală de 637.049,66 lei, respectiv numai suma de 439.000 lei, la data de 11.10.2010, rămânând un debit restant în sumă de 198.049,66 lei.
A mai arătat reclamanta că, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (2) din contract, „în cazul în care achizitorul nu onorează facturile în termen de 28 de zile de la expirarea perioadei convenite, atunci acestuia îi revine obligația de a plăti, ca penalități, o sumă echivalentă cu o cotă procentuală de 0,5% pe zi de întârziere din plata neefectuată”, astfel că, pârâtul datorează și suma de 63.704,98 lei, reprezentând penalități de întârziere, calculate conformitate contractului de la scadență și până la data de 01.10.2010.
S-a mai menționat că, deși a convocat pârâtul la conciliere directă pentru data de 18.10.2010 în vederea soluționării litigiului pe cale amiabilă, acesta nu a dat curs invitației.
Pârâtul, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat la termenul de judecată.
în ședința publică din data de 25.11.2010, reclamanta a depus cerere de micșorare a câtimii pretențiilor, arătând că, înțelege să solicite obligarea pârâtei la plata sumei de 138.454,70 lei, reprezentând: suma de 74.749,72 lei – debit neachitat și suma de 63.704,98 lei, reprezentând penalități convenționale calculate până la data de 01.10.2010, motivat de faptul că, pârâtul a achitat la data de 26.10.2010, suma de 123.299,94 lei.
Prin Sentința civilă nr. 6777/COM din 25.11.2010, Tribunalul Constanța a admis acțiunea formulată de reclamanta SC I.G.P SRL, cu consecința obligării pârâtului să plătească reclamantei suma de 74.749,72 lei, reprezentând debit restant, suma de 63.704,98 lei, reprezentând penalități convenționale calculate până la data de 01.10.2010 și suma de 626,75 lei, reprezentând cheltuieli de judecată – taxă timbru (621,75 lei) și timbru judiciar (5 lei).
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență că, între reclamantă în calitate de furnizor alături de furnizorul SC E.R. SRL și pârâtă în calitate de achizitor, a fost perfectat contractul de furnizare nr. 1474/15.04.2010, în urma licitației publice desfășurate în temeiul O.U.G. nr. 34/2006, în baza acestui contract pârâtei fiindu-i furnizate (livrate) 237 recipienți metalici pentru colectarea deșeurilor de 1,1, mc și 27.393 europubele de capacitate de 120 l, așa cum rezultă din avizele de însoțire a mărfii și scrisorilor de transport anexate.
Pentru produsele livrate, reclamanta a emis pârâtei factura fiscală nr. SAL – 63302/12.07.2010 în valoare totală de 637.049,66 lei (fila 9 din dosar), factură acceptată de pârât la plată, dar neachitată în totalitate la scadență.
Art. 31lit. b), art. 5 și art. 286 alin. (11) și alin. (29 din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, arată:
„Art. 31. – Contractele de achiziție publică sunt:
b) contracte de furnizare;
Art. 5. – (1) Contractul de furnizare este acel contract de achiziție publică, altul decât contractul de lucrări, care are ca obiect furnizarea unuia sau mai multor produse, prin cumpărare, inclusiv în rate, închiriere sau leasing, cu sau fără opțiune de cumpărare.
(2) Contractul de achiziție publică ce are ca obiect principal furnizarea de produse și, cu titlu accesoriu, operațiuni/lucrări de instalare și punere în funcțiune a acestora este considerat contract de furnizare.
Art. 286. – (1) Procesele și cererile privind actele autorităților contractante emise înainte de încheierea contractului, precum și acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire se soluționează în primă instanță de către secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante.
(11) Procesele și cererile privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor de achiziție publică se soluționează în primă instanță de către secția comercială a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante. Dispozițiile prezentei secțiuni se aplică în mod corespunzător.
(2) Litigiile privind desfășurarea procedurilor de atribuire care intră în sfera de aplicare a dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență, precum și cele privind drepturile și obligațiile contractate în cadrul acestor proceduri se soluționează de urgență și cu precădere, potrivit dispozițiilor art. 7202-7207 și art. 7209 din C.proc.civ, care se aplică în mod corespunzător.
în conformitate cu prevederile art. 1294 C.civ. „vinderea este o convenție prin care două părți se obligă între sine, una a transmite celeilalte proprietate unui lucru și aceasta, a plăti celei dintâi prețul lui”, iar raportat la prevederile textelor de lege menționate, rezultă că, între părți s-a perfectat un contract de furnizare bunuri, respectiv de vânzare-cumpărare, în procedura achiziției publice, bunurile vândute fiind acceptate de pârâta cumpărătoare, care era obligată potrivit art. 5.2, art. 5.4, art. 5.5, art. 6.1. și art. 6.2., precum și art. 7.3 din contractul părților să achite furnizorului (vânzătorului) SC I.G.P SRL, suma convenită între părți, în două tranșe de 50% fiecare, prima tranșă până cel mai târziu la data de 15.04.2010 și ultima tranșă până cel mai târziu la data de 30.06.2010.
Pârâtul nu a respectat această obligație convențională, neachitând la termenele scadente contravaloarea bunurilor furnizate, conform tranșelor menționate în contract.
în conformitate cu prevederile art. 969 C. Civ., „convențiile legal făcute, au putere de lege între părțile contractante”, iar conformitate disp. art. 1073 C.civ., creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, iar în caz contrar, are dreptul la dezdăunare, iar pârâtul, așa cum rezultă din probele coroborate, administrate în cauză, nu a executat întocmai obligațiile contractuale, fiind în culpă contractuală.
Instanța de fond, reținând în cauză că, pârâtul este în culpă contractuală pentru neplata integrală a sumei datorate la scadență, creanța fiind certă, lichidă și exigibilă, a admis acțiunea așa cum a fost precizată prin micșorarea câtimii pretențiilor și a obligat pârâta la plata debitului principal, respectiv la plata sumei de 74.749,72 lei, reprezentând debit restant.
în conformitate cu prevederile art. 11.2 din contractul părților, coroborat și cu dispozițiile art. 1081 și următoarele C. Civ., instanța de fond a admis și capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere în sumă de 63.704,98 lei – penalități convenționale calculate până la data de 01.10.2010, aceste penalități având rolul să acopere prejudiciul încercat de reclamantă ca urmare a neachitării întregului debit de către pârâtă, la scadența convenită de comun acord între părți prin contractul de furnizare.
în conformitate cu prevederile art. 274 C.proc.civ., instanța de fond a obligat pârâtul ca parte căzută în pretenții și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 626,75 lei, reprezentând taxă de timbru (621,75 lei) și timbru judiciar (5 lei).
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Consiliul Local al Comunei D., prin Primar, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cu invocarea temeiurilor de drept prevăzute de art. 3041 C.proc.civ., coroborat cu art. 312 alin (3), teza 2 C.proc.civ., și următoarea motivație, în esență:
pe fondul cauzei, instanța, fără o cercetare amănunțită a fondului a admis acțiunea reclamantei, fără a efectua o verificare temeinică și solidă a probatoriilor administrate, soluționând cererea la primul termen de judecată;
referitor la cererea de micșorare a câtimii pretențiilor depusă de reclamantă la primul termen de judecată și singurul, aceasta nu a fost comunicată pârâtei pentru a lua la cunoștință, iar în virtutea principiului disponibilității, instanța era obligată să analizeze mai profund cauza și să pună în discuția părților acest aspect;
instanța de fond avea obligația să dispună o expertiză tehnico-contabilă în cauză, să clarifice clar situația de fapt, având în vedere că în derularea raporturilor contractuale dintre părți, s-au achitat în decursul timpului diferite sume de bani;
reclamanta se prevalează în micșorarea câtimii pretențiilor de faptul că pârâta a achitat o parte din debit, dar achitarea unei părți din contract nu poate fi interpretată ca o recunoaștere a datoriei în întregul său.
Solicită admiterea recursului, cu consecința casării hotărârii recurate și rejudecând cauza se solicită administrarea corectă și detaliată a probatoriilor, printr-o cercetare temeinică a fondului cauzei.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma susținerilor părților, văzând și dispozițiile art. 312 C.proc.civ., Curtea apreciază în sensul respingerii recursului, ca nefondat, pentru următoarele considerente, în esență:
Instanța a fost investită cu soluționarea unei cauze având ca obiect pretenții, rezultate dintr-un contract intervenit între părți intitulat Contract de furnizare nr. 1474/15.04.2010, ce a avut ca obiect furnizarea a 237 recipienți metalici pentru colectare deșeuri de 1,1 m.c și 27.393 europubele de capacitate 120 l, urmare licitației publice desfășurate în temeiul O.U.G. nr. 34/2006.
Cu alte cuvinte temeiul de drept invocat pentru obligarea la plata debitului restant, l-a constituit dispozițiile cuprinse în O.U.G. nr. 34/2006, cu referire la dispozițiile cuprinse în art. 969 C.civ. și cu aplicarea art. 1073 C.civ., cu referire la art. 43 C.com..
Susținerile recurentei privind greșita soluționare a cauzei la primul termen de judecată, fără o cercetare amănunțită a fondului și fără efectuarea unei verificări temeinice și solide a probatoriilor administrate, sunt nefondate, urmând a fi respinse, apreciază Curtea deoarece, cererea de chemare în judecată s-a soluționat după o procedură specială cuprinsă în O.U.G. nr. 34/2006.
Astfel, potrivit art. 286 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 „în fața instanței de judecată litigiile privind drepturile și obligațiile contractate în cadrul procedurilor de atribuire, care intră în sfera de aplicare a dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență se soluționează de urgență și cu precădere, potrivit dispozițiilor art. 7202- art. 7207 și art. 7209 din C.proc.civ, care se aplică în mod corespunzător”.
Așa fiind, Curtea apreciază că, în mod legal și temeinic, instanța a soluționat cauza la primul termen de judecată, aceasta cu atât mai mult cu cât, recurenta nu a înțeles a depune întâmpinare la dosarul cauzei și nici nu s-a prezentat în fața instanței, chiar dacă potrivit art. 2871alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 era obligată a depune întâmpinare în termen de 3 zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată. De altfel, potrivit art. 2875alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 „Lipsa părții legal citate nu poate împiedica judecata cauzei, dacă legea nu dispune altfel”, iar potrivit alin. (2) al aceluiași text de lege „Dacă la orice termen fixat pentru judecată se înfățișează numai una dintre părți, instanța, după ce va cerceta toate lucrările din dosar și va asculta susținerile părții prezente, se va pronunța în sensul dovezilor administrate, examinând și excepțiile și apărările părții care lipsește”.
Reține Curtea că, în mod legal și temeinic instanța de fond, având în vedere probatoriul administrat, a procedat la soluționarea cauzei, aceasta cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 2876din O.U.G. nr. 34/2006, nu avea posibilitatea de a dispune decât „o singură dată amânarea judecării cauzei” numai în mod excepțional „pentru motive temeinice și care nu sunt imputabile părții sau reprezentantului ei”.
în speță, Curtea constată că, recurenta pârâtă nu a invocat motive temeinice care să fi putut justifica o eventuală cerere de amânare, din actele și lucrările dosarului nerezultând că, hotărârea s-ar fi pronunțat fără o cercetare amănunțită a fondului, ori fără o verificare temeinică și solidă a probatoriilor.
în ce privește cererea de micșorare a câtimii obiectului pretențiilor, instanța de control reține că, în mod legal și temeinic s-a procedat la luarea în dezbatere a acesteia, atât timp cât, între intimata reclamantă în calitate de furnizor alături de furnizorul SC E.R SRL și recurenta pârâtă în calitate de achizitor, a fost perfectat contractul de furnizare nr. 1474/15.04.2010, iar pentru produsele livrate (237 recipienți metalici pentru colectare deșeuri de 1,1 m.c și 27.393 europubele de capacitate de 120 l), s-a emis factura fiscală nr. SAL 63302/12.07.2010, în valoare totală de 673.049,66 lei, acceptată la plată, dar neachitată în totalitate la scadență.
Au fost produse dovezi în sensul art. 1169 C.civ., că recurentul pârât nu a înțeles a respecta obligațiile contractuale, neachitând la termenele scadente contravaloarea bunurilor furnizate, conform tranșelor menționate în contract și cuprinse în art. 5.2, art. 5.4, art. 5.5, art. 6.1, art. 6.2, precum și art. 7.3, în tranșe de 50% fiecare, prima tranșă până cel mai târziu la data de 15.04.2010 și ultima tranșă până cel mai târziu la data de 30.06.2010.
în aceste condiții, apreciază Curtea că, în mod legal și temeinic instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 969 C.civ. potrivit cărora „Convențiile legal făcute, au putere de lege între părțile contractante”, precum și ale art. 1073 C.civ., potrivit cărora „Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare”, odată ce, recurenta nu a executat întocmai obligațiile contractuale pe care și le-a asumat.
într-o altă ordine de idei, recurentul este culpabil de a nu se fi prezentat în fața instanței pentru a-și propune probatoriul spre administrare, neputându-se imputa instanței de fond „obligația de a dispune o expertiză tehnico-contabilă”, ce ar fi avut menirea să clarifice „clar” situația de fapt.
Nu au fost produse dovezi de către recurentă, în sensul art. 1169 C.civ., din care să fi rezultat că, achitarea în decursul timpului a diferitelor sume de bani, ar fi generat o altă situație de achitare a sumelor de bani decât cea avută în vedere de instanță, pentru a putea fi reținută susținerea sa privind derularea raporturilor contractuale dintre părți.
Apreciază Curtea că, în conformitate cu prevederile art. 11.2 din contract, potrivit cu care „în cazul în care achizitorul nu-și onorează obligațiile în termen de 28 zile de la expirarea perioadei convenite, atunci acestuia îi revine obligația de a plăti, ca penalități, o sumă echivalentă cu o cotă procentuală din plata neefectuată – 0,5%/zi” – în mod legal și temeinic, făcând aplicarea art. 1081 și următoarele C.civ., instanța de fond a admis capătul de cerere privind obligarea recurentei la plata penalităților de întârziere, ce au rolul de a acoperi prejudiciul încercat de reclamantă, ca urmare a neachitării integrale a debitului, la scadența convenită de comun acord între părți prin contractul de furnizare.
Cum nu sunt motive pentru a se dispune reformarea hotărârii recurate, văzând și dispozițiile art. 312 C.proc.civ., Curtea respinge recursul, ca nefondat.
