Legea nr. 85/2006, art. 138 lit. a), e) şi d)
Cesionarea părţilor sociale şi pierderea calităţii de administrator nu-l absolvă pe fostul administrator statutar de consecinţele activităţii sale culpabile în perioada mandatului, câte vreme se dovedeşte că s-a datorat modului în care acesta şi-a desfăşurat activitatea, acumulând datorii, nerecuperând creanţele, nefiind predate documentele contabile ale firmei, lista activelor patrimoniale, bunurile materiale, iar contabilitatea nefiind condusă în conformitate cu legea.
C.A. Târgu Mureş, s. a ll-a civ., de cont. adm. şi fisc., dec. nr. 544/R din 28 februarie 2012, nepublicată
Prin sentinţa nr. 468 din 23 martie 2011 a Tribunalului Comercial Mureş s-a respins acţiunea judiciară specială promovată de lichidatorul judiciar S&B.L.C. S.P.R.L., practician în insolvenţă, în numele şi pe seama falitei SC T.S.T. SRL, în contradictoriu cu pârâtul M.M.A., având ca obiect angajarea răspunderii speciale, personale şi patrimoniale circumscrisă dispoziţiilor art. 138 alin. (l) lit. a), c), d) şi e) din Legea nr. 85/2006, până la con
curenţa întregului pasiv al falitei cuantificat la valoarea de 264.483,38 lei, precum şi a spezelor judiciare avansate în cadrul procedurii falimentului.
In considerentele hotărârii atacate, s-au reţinut următoarele: prin cererea de angajare a răspunderii personale a fostului administrator, M.M.A., formulată de lichidatorul judiciar al SC T.C.S.T. SRL, s-a solicitat obligarea pârâtului la plata prejudiciului adus societăţii, în sumă de 264.483,38 lei, susţinându-se că, prin conduita sa, fostul administrator a săvârşit fapte, care întrunesc elementele răspunderii personale, prevăzute de art. 138 alin. (1) lit. a), c)-e) din Legea nr. 85/2006.
Judecătorul-sindic a reţinut că, din informaţiile furnizate de gestionarul registrului comerţului, rezultă că societatca falită a cuprins în structura ci, de la înfiinţarea ce s-a petrecut la 9 octombrie 2008 şi până la 3 aprilie 2009 în calitate de asociaţi pe RL. şi pe M.M.A., iar ca administrator statutar unic pe M.M.A. Potrivit contractului de cesiune de părţi sociale din 3 aprilie 2009 şi a hotărârii A.G.A. SC T.C.S.T. SRL Târgu Mureş, asociaţii cedenţi au transmis drepturile societare pe seama asociatului unic cesionar G.B., cu aceeaşi ocazie fiind revocat mandatul de administrator statutar al domnului M.M.A., accastă calitatc societară preluând-o chiar asociatul unic cesionar şi continuator. După operarea cesiunii litigioase nu mai există vreo probă că s-ar fi desfaşurat vreo activitate comercială şi nu a mai fost depus niciun raport financiar din cele instituite în sarcina executivului falitei de legiuitor.
Din probatoriul administrat în cauză, reiese că societatea falită nu a mai desfaşurat activitate de la momentul intervenirii cesiunii, dar şi că nu mai are bunuri apte a fi supuse executării silite. Astfel, datorită conduitei culpabile a executivului ei, falita nu a îndeplinit în termenele scadente obligaţiile fiscale, întinderea lor augmentându-se prin aplicarca accesoriilor. Devalizarea societăţii în această modalitate a condus-o implacabil către insolvenţă, care a stat ca temei la deschiderea proccdurii judiciare. Au fost confirmate astfel susţinerile lichidatorului judiciar, desemnat în cauză, relativ la imposibilitatea faptică de a identifica activele imobilizate şi stocurile evidenţiate în documentele primare ale creditorilor, dar mai ales distorsionarea realităţilor comerciale opozabile ei, prin neevidenţierea scriptică la timp, a niciuneia dintre operaţiunilor comerciale desfăşurate de falită, în contabilitate, după momentul transmiterii drepturilor şi funcţiilor societare, de la pârât către asociatul/administratorul G.B., subzistând suficiente premise de a acccpta că intenţionat acesta din urmă a făcut să dispară documentele contabile preluate de la pârât, şi asemenea există suficiente şi rezonabile premise că activele societăţii falită au fost devalizate, activitatea ei comercială fiind continuată tocmai în acest scop.
în mod indubitabil, prin inacţiunc, administratorul falitei de la un moment dat – 3 aprilie 2009 – a omis să ţină contabilitatea societăţii în mod corespunzător, operaţiunile comerciale desfăşurate în perioada fiinţei socie
tăţii falit după încetarea concretă a activităţii comercială, (acestea nefiind înregistrate ori evidenţiate în contabilitate), creând în acest fel dezorganizare în structura internă executivă a societăţii şi lipsind-o de instrumentele specifice de evaluare proprii a performanţelor comerciale, ceea ce a condus în cele din urmă la multiplicarea pierderilor financiare cunoscute anterior prin modalitatea expusă în cele ce preced şi ascunderea celorlalte fapte prejudiciabile săvârşite în dauna falitei. S-a arătat astfel că această faptă omisivă se circumscrie elementului material al răspunderii speciale reglementate de art. 138 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006. Lichidatorul judiciar a reclamat că respectiva faptă omisivă ar fi fost săvârşită de pârâtul M.M.A., însă acesta a adus cuvenitele dovezi de a fi predat activele falitei şi documentele ei contabile domnului G.B., astfel că doar în sarcina aces-
tuia s-ar fi putut reţine. In mod cert pârâtul M.M.A. a exercitat în calitate de administrator statutar unic în perioada 2008-2009 funcţiile executive pe seama societăţii falite, astfel că acesta este expus aceleiaşi răspunderi speciale şi materiale avută în vedere.
Intr-adevăr, neîndeplinirea obligaţiei de ţinere a evidenţelor contabile şi nepredarea acestora lichidatorului judiciar constituie un astfel de element material, însă pârâtul M.M.A. a înfăţişat un script ce cuprinde un act recog-nitiv din partea celui căruia i-a fost opus, respectiv domnului G.B., din care rezultă că acesta a preluat întreg patrimoniul societăţii falită la momentul ocupării funcţiei de administrator statutar unic al acesteia deopotrivă cu cea de asociat unic, precum şi contabilitatea operaţiunilor comerciale efectuate de falită în perioada 2008-2009. Cum în privinţa pârâtului M.M.A. nu subzistă fară nicio tăgadă existenţa elementelor material circumscrise dispoziţiunilor art. 138 alin. (1) lit. a), c), d) şi e) din Legea nr. 85/2006, în privinţa acestuia judecătorul-sindic nu a dispus angajarea răspunderii speciale solicitată în contra lui de subiectul activ al pricinii alegate.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termenul legal, S&B.L.C. S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC T.C.S.T. SRL, criticând hotărârea atacată ca nelegală pentru următoarele motive: în cererea de angajare a răspunderii personale a pârâtului M.M.A., s-a arătat că nu s-a reuşit intrarea în posesia documentelor contabile ale debitoarei, în acest sens administratorul actual G.B. declarând în interogatoriul dat în faţa jude-cătorului-sindic că fostul administrator, odată cu cesionarea părţilor sociale, nu a procedat la predarea documentelor contabile ale debitoarei, la predarea bunurilor din patrimoniul acesteia şi a fondurilor aflate în casierie şi conturile bancare. Mai mult, în interogatoriu, G.B. a menţionat că nu s-a implicat
în administrarea societăţii falite. In adresa nr. 425557 din 2 februarie 2010 a A.N.A.F. Târgu Mureş, se menţionează că la data cesionării părţilor sociale, respectiv 17 aprilie 2009, debitoarea figura cu obligaţii restante la bugetul general consolidat al statului, cu suma de 120.044 lei. Pe de altă parte,
toate obligaţiile restante faţă de ceilalţi creditori înscrişi la masa credală, respectiv SC M. SRL, 61.922,59 lei, Primăria Municipiului Târgu Mureş, 74 lei şi SC P.T. SRL, 32.618,79 lei, provin din perioada în care societatea era administrată de M.M.A. Cererea de deschidere a procedurii solicitată de creditorul SC P.T. SRL a fost înregistrată la Tribunalul Comercial Mureş la data de 2 iunie 2009, la o lună şi jumătate de la cesionarea părţilor sociale, deci, evident că starea de insolvenţă este anterioară datei la care au fost cesionate părţile sociale şi societatea a ajuns în această stare în perioada în care a fost administrată de pârâtul M.M.A. Dovada faptului că starea de insolvenţă a debitoarei provine încă din perioada când aceasta era administrată de pârâtul M.M.A. rezultă şi din sentinţa comercială nr. 1678 din 19 august 2009, precum şi din cererea de deschidere a procedurii, formulată de SC P.T. SRL, în care se menţionează că biletele la ordin, scadente la 16 martie 2009 şi respectiv 2 martie 2009, au fost refuzate de bancă, din lipsă de disponibil, anterior cesionării părţilor sociale.
Examinând hotărârea atacată prin prisma acestor considerente, precum şi din oficiu, potrivit art. 304′ C. proc. civ., curtea a constat următoarele: după cum a reţinut şi judecătorul-sindic, administrator statutar al societăţii falite a fost desemnat prin actul constitutiv, la data de 9 octombrie 2008, pârâtul M.M.A. Anterior cesiunii de părţi sociale, din 3 aprilie 2009 (intervenită între asociaţii P.L. şi M.M.A., pe de o parte, şi G.B., pe de altă parte), acelaşi pârât a încheiat cu asociatul cesionar, la data de 1 aprilie 2009, un proces-verbal prin care se menţiona predarea-primirea listei mijloacelor fixe, a obiectelor de inventar, a documentelor contabile, precum şi a celor cu regim spccial.
Referitor la conduita pârâtului în timpul exercitării mandatului de administrator statutar, judecătorul-sindic a reţinut că, datorită culpei acestuia, nu au fost achitate obligaţiile fiscale la scadenţă, consecinţa fiind calculul accesoriilor care au dus la devalizarea societăţii. Pe de altă parte, s-a reţinut prin hotărârea atacată că în patrimoniul societăţii nu au fost identificate active imobilizate şi nici stocuri, aşa cum au fost evidenţiate în documentele primare ale creditorilor. Mai mult, s-a concluzionat că activele societăţii au fost devalizate şi că activitatea comercială a societăţii a fost continuată tocmai în acest scop. Tot în considerentele hotărârii atacate, s-a reţinut că, prin inacţiune, administratorul a omis să ţină contabilitatea societăţii, în conformitate cu legea, nefiind înregistrate în operaţiuni comerciale, ceea ce a condus la pierderi financiare considerabile.
Cu privire la această din urmă faptă, aplicarea dispoziţiilor art. 138 alin. (1) lit. d) din a fost înlăturată, întrucât pârâtul ar fi prezentat documente din care rezultă predarea către noul asociat atât a activelor, cât şi a documentelor contabile. Această stare de fapt, aşa cum a fost reţinută de judecătorul-sindic, este de natură, în opinia curţii, să con
ducă la angajarea răspunderii personale a pârâtului M.M.A. pentru motive expuse în continuare. Astfel, este de observat că la data cesionării părţilor sociale, societatea debitoare acumulase deja atât datorii fiscale în cuantum de 120.044 lei, cât şi obligaţii restante faţă de ceilalţi creditori, înscrişi la masa credală. Pe de altă parte, tot în perioada în care societatea era administrată de pârâtul M.M.A., au fost refuzate la plată bilete la ordin, scadente la 16 martie 2009 şi respectiv 2 martie 2009; împrejurare carc de altfel, a determinat şi deschiderea procedurii, la solicitarea creditoarei SC P.T. SRL.
In altă ordine de idei, după cum rezultă din declaraţia luată asociatului P.L.D., rezultă că pârâtul era persoana care se ocupa de activitatea societăţii, iar martorul, de finanţarea acesteia. Mai mult, acest asociat nu are cunoştinţă despre stocurile de marfa evidenţiate în contabilitatea societăţii, la sfârşitul anului 2008, în valoare de 331.665 lei, şi respectiv, a creanţelor de recuperat, în cuantum de 255.262 lei, existente la aceeaşi dată. Rezultă, aşadar, pe de o parte, atât împrejurarea că, în perioada în care pârâtul era administratorul societăţii, au fost acumulate datorii către creditori şi către bugetul de stat de 120.044 lei, cât şi împrejurarea că din cauza pasivităţii administratorului pârât, societatea debitoare nu a recuperat creanţe în valoare de 255.262 lei.
Nu în ultimul rând, este de observat că tocmai în cuprinsul considerentelor hotărârii atacate se fac ample referiri la conduita culpabilă a executivului societăţii, consecinţa acestei conduite fiind devalizarea societăţii şi ajungerea acesteia în stare de insolvenţă.
Relevantă este şi împrejurarea că cererea de deschidere a procedurii a fost formulată la data de 2 iunie 2009, iar cesiunea părţilor sociale a avut loc la data de 3 aprilie 2009, din acest fapt se desprinde că motivele care au dus la ajungerea societăţii în stare de insolvenţă sunt anterioare deschiderii proccdurii şi, implicit, anterior cesiunii părţilor sociale. Acest aspect, de altfel, a fost reţinut şi de către judecătorul-sindic, în opinia acestuia toate creanţele acceptate la masa credală a debitoarei şi cuprinse în tabelul definitiv consolidat din 19 ianuarie 2010 fiind născute sub mandatul executiv al pârâtului; şi mai mult, s-a reţinut că pârâtul a pus la dispoziţia partenerilor de afaceri titluri şi efecte comerciale fară acoperire, în disponibilul din cont.
în aceste condiţii, este de observat că, urmare a conduitei pârâtului, în perioada în care acesta a fost administrator statutar al societăţii falite, activitatea societăţii a fost continuată, deşi aceasta acumula datorii restante către bugetul de stat, se confrunta cu o lipsă de disponibil (dat fiind refuzul la plată a biletelor la ordin introduse de creditoarea SC P.T. SRL), lipsa de susţinere financiară rezultând de altfel şi din declaraţia martorului P.L.D., care a afirmat că a încetat finanţarea societăţii din fonduri proprii.
Aceeaşi concluzie a fost împărtăşită şi de judecătorul-sindic, care a stabilit că, după operarea cesiunii părţilor sociale, nu au mai existat probe
precum că societatea ar fi desfăşurat activitate comercială, nefiind depus niciun raport financiar relativ la situaţia economico-financiară a societăţii. Faţă de această stare de fapt, curtea a apreciat că în sarcina pârâtului poate fi reţinută fapta prevăzută de art. 138 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/2006.
în altă ordine de idei, deşi pârâtul a susţinut că a predat întreaga evidenţă contabilă a societăţii către noul asociat, exhibând în acest sens un proces-verbal de predare-primirc, această susţinere nu este probată, ci dimpotrivă, G.B., asociatul cesionar, a declarat că nu i-au fost predate nici documentele contabile, nici lista activelor patrimoniale ale societăţii, şi cu atât mai puţin, nu i-au fost predate efectiv bunuri materiale. Aşadar, şi sub acest aspect se poate susţine, cu suficient temei, prin raportare la întreaga activitate desfăşurată de administrator în timpul mandatului său, că acesta nu a ţinut o conformă cu legea, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 138 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006.
Şi nu în ultimul rând, potrivit susţinerilor judecătorului-sindic, aşa cum au fost reţinute acestea în cuprinsul considerentelor hotărârii atacate, din probatoriul administrat în cauză s-a relevat că societatea nu mai desfăşoară activitate şi că nu deţine bunuri apte a fi supuse executării silite, or, potrivit Anexei 2 la procesul-verbal de predare-primire, societatea debitoare deţinea bunuri la data cesiunii părţilor sociale, care însă, nefiind predate noului asociat G.B., este cert că au fost deturnate de către pârât, fiind astfel realizată ipoteza legală prevăzută de art. 138 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 85/2006.
Această din urmă concluzie se impune prin raportare la întreaga conduită a pârâtului administrator, sub al cărui mandat societatea falită a înregistrat datorii atât către bugetul de stat, cât şi către crcditorii-parteneri contractuali, nu au fost recuperate creanţele datorate de către terţi falitei, au fost emise bilete la ordin fără acoperire şi societatea nu a beneficiat de o evidenţă contabilă conformă cu legea.
Toate aceste aspecte de fapt, care arată conduita culpabilă a pârâtului, se impun a fi analizate prin prisma faptului că, potrivit evidenţelor D.G.F.P. Mureş, anterior cesiunii părţilor sociale, în primul trimestru al anului 2009, societatea avea o activitate semnificativă (cu livrări de servicii şi bunuri de peste 1.000.000 lei şi achiziţii de peste 600.000 lei) pentru ca, odată cu cesionarea părţilor sociale, societatea să fie complet devalizată de disponibilităţi financiare, să nu poată onora obligaţiile fiscale şi către creditori şi să nu deţină active patrimoniale urmăribile.
In aceste condiţii, cercetarea cauzei şi sub aspectul dispoziţiilor art. 138 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 85/2006 devine superfluă în condiţiile în care există suficiente temeiuri care să conducă la angajarea răspunderii personale a administratorului societătii falite.
Pentru aceste motive, curtea a apreciat că recursul promovat în cauză este întemeiat, potrivit art. 312 alin. (1) teza a Il-a C. proc. civ. îl admite
şi modifică hotărârea atacată în sensul admiterii acţiunii formulate de lichidatorul judiciar, urmând a dispune obligarea pârâtului M.M.A. la plata sumei de 264.483,38 lei, la care se adaugă cheltuielile procedurii (inclusiv remuneraţia lichidatorului judiciar).
