Din interpretarea acestor prevederi legale rezulta ca pentru plata contributiei lunare de 5,5% asupra tuturor veniturilor de natura celor prevazute la art. 257 din Legea nr. 95/2006, este necesar ca persoana asigurata sa încheie un contract de asigurare cu casa de sanatate .
Prin cererea înregistrata la aceasta instanta sub nr. 5122/87/21.11.2011, reclamantul T.M. în contradictoriu cu pârâtul Casa de Asigurari de Sanatate T. a anularea deciziilor de impunere nr. 326/31.08.2011 si nr. 327/31.08.2011.
În motivarea actiunii reclamantul a aratat ca prin decizia nr. 326/31.08.2011 emisa de pârâtul Casa de Asigurari de Sanatate T a stabilit în sarcina sa obligatii de plata pentru anii 2006-2009 în suma de 2589 lei cu 2327 lei majorari de întârziere si penalitati calculate pâna la data 30.06.2011, iar prin decizia nr. 327/31.08.2011 au fost stabilite obligatii de plata pentru anii 2006-2007 în valoare de 561 lei cu 657 lei majorari si penalitati.
Cele doua decizii încalca prevederile art. 86 alin. 6 din Codul de procedura fiscala, atâta timp cât stabilesc atât obligatii principale cât si obligatii accesorii, nu cuprind data emiterii si data de la care urmeaza sa produca efecte, nu mentioneaza numele si calitatea persoanei împuternicite ale organului fiscal, temeiul juridic, respectiv art. 80 alin. 4 din Normele de aplicare a Codului fiscal nefiind aplicabile întrucât nu are obligatia sa depuna declaratie fiscala.
Pe de alta parte, potrivit art. II pct. 11 al OPCNAS nr. 509/23.07.2008, pârâtul era îndreptatit sa emita decizii de impunere anterior acestei date, nicidecum începând cu anul 2006.
Potrivit prevederilor art. 211 alin. 1 din Legea nr. 95/2006, fiind persoana angajata cu contract de pe durata nedeterminata, angajatorul sau a virat obligatiile pentru asigurarile de sanatate în raport de veniturile salariale, ori pentru veniturile obtinute din profesii liberale, în afara existentei unui contract de asigurare, nu se poate pune problema datorarii contributiei la asigurarile de sanatate.
Deoarece în perioada 2006-2009 nu a avut încheiat contract de asigurare, nu a avut obligatia sa depuna declaratia de venituri conform art. 32 alin. 4 din Normele aprobate prin Ordinul CNAS nr. 617/13.08.2007, ceea ce face sa fie inaplicabile dispozitiile art. 83 alin. 4 din Codul de procedura fiscala, privind stabilirea obligatiilor fiscale din oficiu.
În ce priveste cuantumul obligatiilor stabilite în sarcina sa, reclamantul a aratat ca asa cum prevede art. I pct. 11 din Ordinul CNAS, emiterea deciziei de impunere pe baza informatiilor primite de la ANAF se poate face începând cu data de 06.08.2008, nu cu anul 2006, ca în cazul sau.
Obligatiile stabilite în sarcina sa nu se întemeiaza pe documente care sa probeze realitatea bazei de impunere, nu cuprinde modalitatea de calcul a contributiei si a accesoriilor, termenul de plata si procentele majorarilor si penalitatilor.
Pe de alta parte, veniturile în suma de 3960 lei, aferente anului 2006 se regasesc în ambele decizii de impunere, ca de altfel si veniturile în valoare de 4680 lei, aferente anului 2007.
În drept, cererea a fost întemeiata pe dispozitiile art. 1 si art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, iar spre proba reclamantul a depus înscrisuri – filele 8-17.
Pârâtul Casa de Asigurari de Sanatate T a formulat întâmpinare – fila 21, prin care a aratat ca potrivit art. 213 si art. 257 din Legea nr. 95/2006, asiguratul care a obtinut venituri impozabile din alte activitati, precizate în declaratiile de impunere anuale emise de administratiile financiare este obligat sa achite contributia la asigurarile de sanatate pentru aceste venituri, decizii de impunere pe care reclamantul trebuia sa le solicite.
Nedepunerea declaratiilor de impunere si neâncheierea unui contract de asigurare nu-l scutesc pe asigurat de plata contributiilor în cauza, astfel ca cererea reclamantului este netemeinica si nelegala.
Pentru dovedirea sustinerilor facute în aparare, pârâtul a depus la dosarul cauzei înscrisuri – filele 23-26.
Analizând cererea în raport de probele administrate si prevederile legale incidente în cauza, instanta retine ca aceasta este întemeiata, pentru urmatoarele considerente:
Prin decizia de impunere nr. 326/31.08.2011 – fila 8, emisa de pârâtul Casa de Asigurari de Sanatate T a stabilit în sarcina reclamantului T.M. „obligatii de plata principale” în valoare de 2589 lei pentru anii 2006-2009, cu 2317 lei majorari si penalitati de întârziere calculate pâna la 30.06.2011, pentru venituri obtinute din activitati independente si dreptul de proprietate intelectuala.
Prin decizia de impunere nr. 327/31.08.2011 – fila 10 s-au stabilit „obligatii de plata principale” în valoare de 561 lei, pentru anii 2006-2007, cu 657 lei majorari de întârziere si penalitati, pentru venituri obtinute de reclamant din drepturi de proprietate intelectuala, temeiul juridic fiind art. 257 alin. 2 si alin. 3 din Legea nr. 95/2006 si art. 80 alin. 4 din Normele metodologice de aplicare a Codului de procedura fiscala, aprobate prin HG nr. 1050/01.07.2004.
Potrivit prevederilor art. 211 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 privind reformarea în domeniul sanatatii, sunt asigurati toti cetatenii români cu domiciliul în tara, calitate în care persoana în cauza încheie un contract de asigurare cu casele de asigurari de sanatate, direct sau prin angajator.
Din interpretarea fie doar literala a acestor prevederi legale rezulta în mod neîndoielnic ca pentru plata contributiei lunare de 5,5% care se aplica, potrivit art. 257 alin. 2 si alin. 3 din Legea nr. 95/2006, asupra tuturor veniturilor de natura celor prevazute la alin. 2 lit. a – d, alin. 2ąsi 2˛ si la art. 213 alin. 2 lit. h, este necesar ca persoana asigurata sa încheie un contract de asigurare cu casele de asigurari de sanatate, direct sau prin angajator.
Cum în cauza de fata contributia este stabilita asupra unor venituri obtinute din activitati independente si din drepturi de proprietate intelectuala, era imperios necesara încheierea directa a unui contract de asigurare cu reclamantul, conditie prealabila care neîndeplinita afecteaza însasi dreptul pârâtului de a percepe o asemenea contributie.
Din aceasta perspectiva este de observat ca daca legiuitorul ar fi dorit ca aceasta contributie de 5,5% sa se nasca doar din calitatea de asigurat, nu ar fi avut nicio retinere juridica sa reglementeze în cadrul aceluiasi alin. 1 al articolului 211 din Legea nr. 95/2006, obligatia încheierii unui contract de asigurare.
Corelativ, în conditiile în care pârâtul nu a facut dovada ca a încheiat contract de asigurare cu reclamantul nu se poate pune problema aplicarii prevederilor art. 257 alin. 2 si alin. 3 din Legea nr. 95/2006.
În al doilea rând, în sensul concluziei care precede sunt si prevederile art. 32 alin. 4 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul nr. 617/13.08.2007 al Presedintelui Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (CNAS), potrivit carora, persoanele fizice, asigurate pe baza de contract de asigurare de sanatate, si doar acestea, altele decât cele pentru care colectarea contributiei se realizeaza de Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF), ca în cauza de fata, declara obligatiile catre fond.
Ori, în lipsa unui contract de asigurari de sanatate nu sunt aplicabile nici prevederile art. 83 alin. 4 din Codul de procedura fiscala si nici dispozitiile art. 80 alin. 4 din Normele metodologice de aplicare a acestui cod, aprobate prin HG nr. 1050/2004, care sa îndreptateasca pe pârât sa stabileasca din oficiu obligatii fiscale, mai ales ca lipsa unui asemenea contract nu obliga pe reclamant sa depuna declaratie fiscala.
În al treilea rând, potrivit prevederilor art. 87 alin. 1 din Codul de procedura fiscala, decizia de impunere trebuie sa cuprinda, pe lânga elementele prevazute la art. 43 alin. 2 si categoria de impozit, taxa, contributie sau alta suma datorata, precum si cuantumul acestora, pentru fiecare perioada impozabila.
Deciziile de impunere contestate au inserata mentiunea „pâna la data de 30.06.2011 majorari si penalitati calculate în suma de…” în baza art. 19 din Codul de procedura fiscala, desi acest articol reglementeaza doar majorari de întârziere, fara însa ca acest debit accesoriu al contributiei generatoare sa fie individualizat pe fiecare an de impunere, cum cere art. 87 alin. 1 din codul citat.
Pe de alta parte, continutul constitutiv al deciziei de impunere nr. 327/31.08.2011 – fila 10, se regasesc în decizia de impunere nr. 326/31.08.2011 – fila 8 (mai putin suma privind majorarile si penalitatile), ceea ce echivaleaza cu o dubla impunere, ceea ce este inadmisibil.
Prin urmare, chiar daca pârâtul a interpretat prevederile art. 86 alin. 6 din Codul de procedura fiscala în sensul ca decizia de impunere si decizia referitoare la obligatiile de plata accesorii, sunt acte administrativ fiscale distincte, obligatia principala si elementele care au determinat-o din decizia nr. 327/31.08.2011 nu trebuia sa se regaseasca si în decizia nr. 326/31.08.2011.
În fine, deciziile de impunere în discutie nu cuprind nici mentiuni privind audierea contribuabilului potrivit prevederilor art. 43 alin. 2 lit. j din Codul de procedura fiscala, încalcându-se astfel principiul general de conduita în administrarea impozitelor, taxelor si contributiilor prevazut de art. 9 alin. 1 din Codul de procedura fiscala, privind dreptul contribuabilului de a fi ascultat, chiar daca aceasta deficienta nu atrage nulitatea prevazuta de art. 46.
Sub acest ultim aspect, instanta retine ca nu sunt motive sa constate nulitatea absoluta a celor doua decizii de impunere cum solicita reclamantul, întrucât aceste acte administrativ-fiscale nu sunt emise de o persoana împuternicita a organului fiscal, ci de însusi conducatorul acestuia, astfel ca nu sunt îndeplinite cerintele prevazute de art. 46 din Codul de procedura fiscala.
În considerarea acestor motive, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004 instanta va admite cererea reclamantului si va anula deciziile de impunere nr. 326 si 327 ambele din 31.08.2011 emise de pârât.
