C. proc. civ., art. 364 lit. b), art. 725 alin. (1) şi (2) Legea nr. 554/2004, art. 2 lit. c). art. 8 alin. (2)
O.U.G. nr. 34/2006, art. 288, art. 297
Preliminar examinării criticilor de nelegalitate invocate. Curtea a apreciat că se impun câteva considerente generale cu privire la obiectul contractului dedus judecăţii, dispoziţiile legale aplicabile şi modificările succesive pe care acestea le conţin, aspecte peremptorii, în opinia Curţii, în soluţionarea prezentului recurs.
Obiectul contractului încheiat la data de 15 august 2005 între reclamanta C.L. al M.V., în calitate de concedent, şi pârâta SC R.L.C. SA, astfel cum este definit de art. 2 din contract, l-a constituit concesionarea serviciului de iluminat public (S.I.P.) din M.V., constând in activităţi de operare propriu-zisă, gestiune, administrare, exploatare, întreţinere, precum şi finanţare şi realizare a investiţiilor din infrastructura aferentă serviciului de iluminat public, durata contractului fiind de 10 ani, cu posibilitatea prelungirii pentru o perioadă egală cu cel mult jumătate din durata sa iniţială.
Potrivit menţiunilor din preambulul contractului, acesta era supus, din punct de vedere al regimului juridic, reglementărilor cuprinse în Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, publicată în iM. Of. nr. 459 din 30 noiembrie 1998. cu modificările ulterioare.
Articolul 30 alin. (2) din Legea nr. 219/1998. astfel cum a fost modificat prin art. 4 pct. 13 din Legea nr. 528/2004, în vigoare la data semnării contractului, prevedea posibilitatea părţilor de a stipula în contract o clauză compromisorie pentru soluţionarea eventualelor litigii izvorâte din executarea contractului de concesiune, atribuind competenţa
de soluţionare a litigiilor instanţelor arbitrale române sau internaţionale, clauză pe care părţile au inserat-o în art. 26 alin. (2) din contractul de concesiune convenit.
Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi actele normative emise în aplicarea acesteia au fost abrogate expres prin O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică a contractelor de concesiune de lucrări publice servicii publice, publicată în M. Of. nr. 418 din 15 mai 2006. ordonanţă care a intrat în vigoare la data de 30 iunie 2006. cu excepţiile prevăzute la art. 307 alin. (2) din cuprinsul său.
Conform art. 3 din Secţiunea a 2-a din ordonanţă, contractul de concesiune de servicii este definit ca fiind contractul care are acelcaşi caracteristici cu contractul de servicii, cu deosebirea că. în contrapartida serviciilor prestate, concesionarul primeşte din partea autorităţii contractante dreptul de a exploata serviciile sau acest drept însoţit de plata unei sume de bani.
Cu privire la soluţionarea litigiilor apărute după închcicrca contractului, art. 286 din Secţiunea a 9-a din ordonanţă stabileşte competenţa numai în favoarea instanţei de judecată potrivit Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările ulterioare.
Mai trebuie precizat, cu referire la dispoziţiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, publicată în M. Of. nr. 1154 din 2 decembrie 2004 şi carc a intrat în vigoare la 5 ianuarie 2005, că. potrivit art. 2 lit. c) din lege, sunt asimilate actelor administrative, în sensul legii, şi contractele încheiate de autorităţile publiec carc au ca obiect executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publiec. achiziţii publice, competenţa de soluţionare a litigiilor legate de aplicarea şi executarea contractului administrativ aparţinând instanţei de administrativ [art. 8 alin. (2) din lege].
In sfârşit, potrivit dispoziţiilor tranzitorii cuprinse în art. 27 din Legea nr. 554/2004, cauzele aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii vor continua să se judece potrivit legii aplicabile în momentul sesizării instanţei; în acelaşi sens, art. 297 din
O.U.G. nr. 34/2006, Capitolul XI „Dispoziţii tranzitorii finale” prevede că, în măsura în carc ordonanţa de urgenţă nu dispune altfel, sunt aplicabile dispoziţiile dreptului comun.
In acest sens. Curtea a relevat dispoziţiile art. 725 alin. (1) C. proc. civ., cuprins în Cartea a VII-a carc constituie dreptul comun în materia conflictelor în timp a legilor de procedură, prin care s-a consacrat principiul aplicării imediate a legii noi de procedură. Normele tranzitorii cuprinse în Legea nr. 554/2004 şi O.U.G. nr. 34/2006 nu contravin celor statuate de art. 725 alin. (2) C. proc. civ., conform căruia numai procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţei legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanţe şi, prin urmare, îşi găscsc deplina aplicare în cauză.
Revenind la chestiunea arbitrabilităţii litigiului de faţă din perspectiva caracterului valid şi operant al clauzei compromisorii convenite de părţi, aspecte care constituie motivele de critică invocate de recurcntă. Curtea a apreciat că evoluţia legislativă, rcspectiv modificările cadrului legal în materia contractului de concesiune, constituie repere relevante în soluţionarea cauzei de faţă.
Determinarea sferei litigiilor susceptibile de a fi soluţionate pe calea arbitrajului este o chestiune de ordine publică, deoarece ordinea publică şi dispoziţii imperative ale legii impun ca anumite litigii să nu fie scoase din competenţa jurisdicţiei statale. Arbitra-bilitatea. aşa cum este configurată în dispoziţiile cuprinse în Cartea a IV-a a Codului de procedură civilă „Despre arbitraj”, vizează un dublu aspect. ratione personae şi ratione materiae.
După natura lor, numai litigiile patrimoniale sunt susceptibile a fi soluţionate pe calea arbitrajului, iar ratione personae, arbitrabilitatea priveşte capacitatea mai largă sau mai restrânsă a persoanelor de drept public de a recurge la arbitraj. Prin urmare, concluzia pe
carc o impune cadrul legal cu privire la arbitrajul privat (civil şi comercial) este aceea că arbitrabilitatca constituie, în esenţă, o condiţie de valabilitate a convenţiei arbitrale. iar o convenţie arbitrală având ca obiect litigii nearbitrale încalcă ordinea publică.
în cauză, la data încheierii contractului de concesiune de către părţi (15 august 2005), Legea nr. 219/1998, în varianta în vigoare de la acea dată. permitea părţilor a insera în contractul lor o clauză compromisorie. ceea ce semnifica o abilitare legală pentru entitatea administraţiei publice locale de a recurge la arbitrajul privat comercial.
Evoluţia legislativă în materia contractului de concesiune, calificarea sa ca un contract administrativ supus jurisdicţiei contenciosului administrativ şi abrogarea expresă a Legii nr. 219/1998 prin O.U.G. nr. 34/2006. intrată în vigoare la 30 iunie 2006. impun concluzia că, la data sesizării Tribunalului arbitral cu cererea de arbitrare – 6 iulie 2006 -(după intrarea în vigoare a Legii nr. 554/2004 şi a O.U.G. nr. 34/2006), clauza compro-misorie devenise inoperantă, nemaiexistând fundamentul legal pentru ca entitatea administraţiei publice locale să recurgă la o justiţie privată.
Cu alte cuvinte, natura administrativă a contractului de concesiune având ca obiect bunuri şi servicii de interes public local exclude arbitrajul comercial privat, deoarecc autorităţile administrative implicate acţionează în calitate de putere publică şi îşi exercită atribuţiile pentru satisfacerea unui interes public, potrivit actualului context legislativ.
Curtea a apreciat că o asemenea concluzie nu constituie o încălcare a principiului tempus regii aetum, cu consecinţa aplicării retroactive a legii noi contractului sub aspectul drepturilor şi obligaţiilor părţilor, deoarece exceptarea de la jurisdicţia privată a acestor categorii de contracte administrative constituie o chestiune de procedură, de competenţă absolută, materie în care legea nouă este de imediată aplicare şi raporturilor juridice stabilite sau formate înainte de promulgarea sa.
Aşa fiind, cum arbitrabilitatca, condiţie esenţială de valabilitate a clauzei compromisorii, este o chestiune de ordine publică, legea nouă care statuează şi reglementează o asemenea materie sub aspectul competenţei, excluzând jurisdicţia privată, se aplică tuturor cauzelor ivite după intrarea ci în vigoare, în acest sens fiind şi dispoziţiile tranzitorii evocate în cuprinsul acestor considerente, cu menţiunea că pentru drepturile pe care părţile le pot avea după natura contractului convenit (altele decât cele referitoare la ordinea publică şi legile de competenţă) se aplică legea în vigoare sub imperiul căreia s-a încheiat contractul.
Pentru raţiunile mai sus înfăţişate. Curtea, constatând că la data sesizării Tribunalului arbitral clauza compromisorie devenise inoperantă, lipsind arbitrajul de fundamentul său legal, că acest motiv de desfiinţare a hotărârii arbitrale a fost soluţionat cu încălcarea legii de instanţa învestită cu acţiunea în anularea hotărârii arbitrale. în temeiul art. 312 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a admis prezentul recurs şi a modificat sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, în sensul admiterii acţiunii în anulare formulate de reclamant, anulării hotărârii arbitrale nr. 10 din 27 decembrie 2006, pronunţată de Tribunalul arbitral, şi trimiterii cauzei la Tribunalul Vaslui. Secţia de contencios administrativ, pentru soluţionarea în primă instanţă, potrivit competenţei reglementate de art. 288 din O.U.G. nr. 34/2006, cu referire la art. 2 lit. d) C. proc. civ.
I.C.C.J.. s. com., dec. nr. 973 din 7 martie 2008
