Acţiune în anulare hotărâre arbitrală.Temei juridic.
Într-adevăr, Tribunalul arbitral a constatat, prin Hotărârea din data de 14.12.2011, atât rezilierea Contractului din data de 15.05.2009, cât şi a Actului adiţional din 16.02.2010, deşi prin cererea de arbitrare s-a solicitat numai rezilierea contractului.
Într-adevăr, Tribunalul arbitral a constatat, prin Hotărârea din data de 14.12.2011, atât rezilierea Contractului din data de 15.05.2009, cât şi a Actului adiţional din 16.02.2010, deşi prin cererea de arbitrare s-a solicitat numai rezilierea contractului.
Cu toate acestea, instanţa constată că prin actul adiţional sus-menţionat s-a modificat termenul de predare şi cuantumul tarifului aplicabil aferente fazei 5, fază asupra cărei executări părţile se află în litigiu.
Cu toate acestea, instanţa constată că prin actul adiţional sus-menţionat s-a modificat termenul de predare şi cuantumul tarifului aplicabil aferente fazei 5, fază asupra cărei executări părţile se află în litigiu.
Prin urmare, întrucât acest act adiţional reprezintă o anexă la contractul de proiectare şi are în vedere tocmai executarea fazei 5 aflată în litigiu, constatarea rezilierii şi a acestui act adiţional nu poate fi calificată drept ipoteza extra petita avută în vedere de legiuitor, prin art.364 alin.1 lit.f) Cod procedură civilă.
Prin urmare, întrucât acest act adiţional reprezintă o anexă la contractul de proiectare şi are în vedere tocmai executarea fazei 5 aflată în litigiu, constatarea rezilierii şi a acestui act adiţional nu poate fi calificată drept ipoteza extra petita avută în vedere de legiuitor, prin art.364 alin.1 lit.f) Cod procedură civilă.
Referitor la aşa-zisa omisiune a tribunalului arbitral de a se pronunţa asupra unui capăt de cerere(minus petita), instanţa a constatat că în fapt, constatarea rezilierii s-a făcut în baza stabilirii în prealabil a culpei exclusive a pârâtei-petente în neexecutarea obligaţiilor contractuale, aşa cum au fost dezvoltate în considerentele hotărârii atacate.
Referitor la aşa-zisa omisiune a tribunalului arbitral de a se pronunţa asupra unui capăt de cerere(minus petita), instanţa a constatat că în fapt, constatarea rezilierii s-a făcut în baza stabilirii în prealabil a culpei exclusive a pârâtei-petente în neexecutarea obligaţiilor contractuale, aşa cum au fost dezvoltate în considerentele hotărârii atacate.
Pe de altă parte, rezilierea unui contract reprezintă o sancţiune a neexecutării culpabile a contractului, constând în încetarea efectelor contractului numai pentru viitor, lăsând neatinse prestaţiile succesive care au fost făcute anterior rezilierii, astfel că nu se impunea referirea la o dată concretă la care să se raporteze această măsură.
Pe de altă parte, rezilierea unui contract reprezintă o sancţiune a neexecutării culpabile a contractului, constând în încetarea efectelor contractului numai pentru viitor, lăsând neatinse prestaţiile succesive care au fost făcute anterior rezilierii, astfel că nu se impunea referirea la o dată concretă la care să se raporteze această măsură.
Prin urmare, criticile cuprinse la pct.III din cererea arbitrală apar ca neîntemeiate.
Prin urmare, criticile cuprinse la pct.III din cererea arbitrală apar ca neîntemeiate.
Pentru aceste motive, instanţa a respins acţiunea în anulare formulată împotriva Hotărârii din data de 14.12.2011 a Tribunalului Arbitral de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Vâlcea.
Pentru aceste motive, instanţa a respins acţiunea în anulare formulată împotriva Hotărârii din data de 14.12.2011 a Tribunalului Arbitral de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Vâlcea.
TRIBUNALUL VÂLCEA – SECŢIA A II A CIVILĂ-SENTINŢA Nr. 2491/2012 din 20 Iunie 2012
La data de 09.02.2012 petenta SC AP SRL, cu sediul în Rm.Vâlcea a formulat acţiune în anulare a Hotărârii nr.xx/14.12.2011 a Tribunalului Arbitral de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Vâlcea, în temeiul dispoziţiilor art.364 alin.1) lit.f) şi i) Cod procedură civilă.
În motivare se arată că petenta a fost chemată în judecată de către intimata SC S SRL, pentru reziliere contract de proiectare nr.aa/15.05.2009 ca urmare a neîndeplinirii culpabile a obligaţiilor petentei, începând cu data de 20.04.2010.
Cererea a fost completată printr-un capăt de cerere prin care s-a solicitat plata sumei de 71.441 lei, reprezentând plăţi făcute în avans pentru lucrări ce nu i-au fost predate.
S-a pretins că petenta şi-ar fi încălcat obligaţia de predare la termen a subfazelor 1 şi 2 din Faza de proiectare nr.5, pentru că nu există procese-verbale de predare-primire şu nu s-au emis facturi decât pentru primele două subfaze.
Petenta menţionează că, la rândul său, a formulat cerere reconvenţională pentru obligarea intimatei la plata sumei de 239.123,57 lei ce reprezintă jumătate din valoarea subfazei nr.2 pentru care s-a emis factura fiscală yyy/20.04.2010 şi contravaloarea subfazelor 3 şi 4, precum şi contravaloarea penalităţilor rezultate din neonorarea la termen a plăţilor aferente facturii.
Tribunalul arbitral a admis cererea principală, a constatat reziliat contractul şi actul adiţional la contract, respingând cererea reconvenţională şi cererea de completare a reclamantei.
Hotărârea este criticată, pentru următoarele aspecte:
În primul rând, se critică respingerea excepţiei inadmisibilităţii cererii, potrivit dispoziţiilor art.7201 Cod procedură civilă , reclamanta nefăcând dovada îndeplinirii procedurii prealabile, întrucât niciuna dintre notificări nu îndeplineşte condiţiile legii.
În aceste condiţii, se arată că sunt incidente prevederile art.364 alin.1 lit.i) Cod procedură civilă .
Cu privire la petitul cererii, petenta arată că acesta este inadmisibil, atâta timp cât nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor art.16.2 din contract referitoare la notificarea prealabilă cu 10 zile înaintea încetării contractului.
În plus, se menţionează că tribunalul arbitral a omis să se pronunţe pe cererea reclamantei referitoare la constatarea rezilierii din culpa exclusivă a petentei şi începând cu data de 20.04.2010, constatând în schimb şi rezilierea a actului adiţional din data de 16.02.2010, fără a se fi cerut prin cerere.
Prin urmare, se invocă incidenţa dispoziţiilor art.364 lit.f) Cod procedură civilă.
Cu privire la respingerea cererii reconvenţionale, se subliniază faptul că s-a reţinut corect faptul că reclamanta a primit documentaţia aferentă subfazelor 1 şi 2, achitând numai contravaloarea subfazei 1 şi jumătate din subfaza 2, aspect recunoscut de martora OM şi dovedit cu registrul de corespondenţă.
Se menţionează şi raportul de expertiză potrivit căruia pârâta ar fi emis facturile fiscale pentru întreaga fază 5, din care reclamanta a recunoscut numai facturile fiscale aferente subfazelor 1 şi 2, facturi înregistrate în contabilitatea reclamantei care a solicitat TVA-ul corespunzător celor două plăţi.
Faţă de aceste împrejurări, petenta consideră că tribunalul arbitral ar fi încălcat dispoziţiile imperative ale indivizibilităţii plăţii prevăzute de art.1101 Cod civil, întrucât nu ne aflăm în niciuna dintre excepţiile în care debitorul poate face o plată parţială.
Pentru aceste considerente se solicită admiterea acţiunii în anulare.
Prin întâmpinare, intimata arată următoarele:
Cu privire la procedura concilierii prealabile, intimata menţionează că aceasta este obligatorie numai în procesele şi cererile în materie comercială soluţionate de către instanţele de judecată, procedura judecătorească şi cea arbitrală fiind distincte.
Procedura concilierii directe, în cazul cererii de arbitrare ar fi fost obligatorie, dacă, potrivit dispoziţiilor art.341 alin.2) Cod procedură civilă, părţile ar fi stabilit astfel în convenţia arbitrală, ceea ce, în speţă, nu este cazul.
Referitor la inadmisibilitatea cererii reclamantei, intimata arată că probele administrate în cauză au demonstrat că reclamanta se face culpabilă de neîndeplinirea obligaţiei contractuale de întocmire a proceselor-verbale de predare-primire semnate de petentă, în calitate de beneficiar, aceasta fiind singura premisă a emiterii legale a facturilor fiscale.
Prin urmare, se arată că aceste susţineri sunt neîntemeiate, iar în plus, acestea nu se încadrează în dispoziţiile art.364 Cod procedură civilă.
În ceea ce priveşte pronunţarea pe lucruri ce nu s-au cerut, se menţionează că, potrivit prevederilor art.19 pct.19.4 din contract, „Toate anexele prezentului contract sunt parte integrantă din acesta”, iar conform pct.5 din Actul adiţional din data de 16..02.2010 „Prezentul act adiţional reprezintă anexa la contractul de proiectare din data de 15.05.2009.”
Întrucât acest act adiţional face parte din contract, măsura rezilierii ar fi operat implicit şi cu privire la acesta.
De asemenea, se arată că tribunalul arbitral a reţinut culpa exclusivă a pârâtei în executarea contractului, aspect dezvoltat în considerentele hotărârii atacate.
În legătură cu efectele rezilierii, intimata subliniază că aceasta operează, aşa cum însăşi petenta a arătat, numai pentru viitor, adică în raport de rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Referitor la soluţionarea cererii reconvenţionale, se menţionează că efectuarea celor două plăţi şi recunoaşterea din partea intimatei a primirii documentaţiei pentru cele două subfaze confirmă buna intenţia a intimatei de a continua colaborarea cu petenta, cu toate că aceasta nu a întocmit procesele-verbale de predare-primire semnate de intimata-pârâtă, ceea ce nu este un argument care să susţină pretenţiile din cererea reconvenţională.
Pentru aceste considerente se solicită respingerea acţiunii în anulare.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele:
În primul rând, motivele acţiunii în anulare vor fi analizate prin prisma dispoziţiilor art.364 alin.1 lit.f) şi i) Cod procedură civilă, invocate ca temei juridic, dispoziţii care arată că „ Hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai prin acţiune în anulare pentru unul din următoarele motive:
f) tribunalul arbitral s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut;
i) hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii.”
În speţă, se arată că tribunalul arbitral s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, pe de o parte şi nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, pe de altă parte, cu privire la nepronunţare cu privire la culpa în executarea contractului de proiectare, la data constatării rezilierii şi pronunţare asupra unui lucru care nu s-a cerut referitor la actul adiţional.
Aceste aspecte sunt întemeiate pe dispoziţiile art.364 alin.1 lit.f) Cod procedură civilă.
Celelalte motive sunt încadrate în cele ale art.364 alin.1 li.i) Cod procedură civilă, specificându-se că s-au încălcat dispoziţii imperative în legătură cu respectarea dispoziţiilor art.7201 Cod procedură civilă, cele legate de clauza contractuală a art.16.2 şi de încălcarea principiului indivizibilităţii plăţii reglementat de art.1101 Cod civil.
Instanţa a constatat că următoarele motive nu încalcă dispoziţii imperative, şi anume cele legate de încălcarea prevederile art.16.2 din contract şi respectiv ale art.1101 Cod civil.
Specificitatea acţiunii în anularea unei hotărâri arbitrale constă în aceea că aceasta nu permite instanţei cenzurarea temeiniciei hotărârii arbitrale, ci numai un control judecătoresc al legalităţii acesteia din perspectiva motivelor prevăzute limitativ de art. 364 lit. a) -i) din Codul de procedură civilă.
În fapt, petenta face trimitere la dispoziţiile art. 979 din Codul civil( nerespectarea clauzei contractuale referitoare la notificarea prealabilă a rezilierii contractului, art.16.2 din contractul de proiectare), norme ce nu sunt de ordine publică şi nici nu pot fi considerate drept norme imperative ale legii în sensul avut în vedere de prevederile art. 364 lit. i) din Codul de procedură civilă.
Este ceea ce rezultă din chiar formularea art. 969 din Codul civil, potrivit căruia convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, acestea putând fi revocate prin consimţământul mutual sau din cauze autorizate de lege.
Câtă vreme contractul este numai legea părţilor contractante, clauzele unui contract nu pot fi considerate ca fiind de ordine publică, iar art. 969 din Codul civil nu poate fi calificat ca dispoziţie imperativă de lege vizată de art. 364 lit. i) din Codul de procedură civilă.
În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art.1101 Cod civil, din susţinerile acestui motiv de anulare, instanţa a constatat că în fapt nu este vorba de critici referitoare la interpretarea şi aplicarea unor prevederi dispozitive raportat la o situaţie de fapt legată de recunoaşterea parţială de către reclamantă a executării obligaţiilor contractuale din partea pârâtei-petente.
Principiul indivizibilităţii plăţii nu are incidenţă în speţa de faţă, întrucât nu se pune problema plăţii în întregime a unei datorii certe, lichide şi exigibile, ci tribunalul arbitral a analizat dacă petenta este sau nu titulara unei astfel de creanţe, constatând în final că aceasta nu deţine creanţa solicitată prin cererea reconvenţională faţă de reclamantă.
Prin urmare, acţiunea în anulare apare ca inadmisibilă sub cele două aspecte( criticile II şi IV din acţiune).
În ceea ce priveşte neîndeplinirea procedurii prealabile a concilierii directe, procedura concilierii, reglementată în art. 720^1 din Codul de procedură civilă, nu se identifică cu obligaţia pe care şi-o asumă părţile de a rezolva un litigiu pe cale amiabilă şi este incidentă numai justiţiei statale, fiind incompatibilă cu justiţia privată, pentru a cărei activare este suficientă, în speţa de faţă, clauza compromisorie.
Faţă de cele reţinute, această critică apare ca neîntemeiată, condiţii în care va fi respinsă.
În continuare, vor fi analizate criticile legale de incidenţa prevederilor art.364 alin.1 lit.f) Cod procedură civilă.
