Când legiuitorul a dorit ca societăţilor cu răspundere limitată să li se aplice dispoziţiile prevăzute pentru alte forme de societăţi, a reglementat în mod expres aceasta posibilitate prin norme de trimitere, acestea având caracter limitativ şi de strictă interpretare.
Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 2140 din 14 noiembrie 2011
Prin Sentința comercială nr. 1278/C din 4 mai 2011, pronunțată în dosarul nr. 553/1371/2011 al Tribunalului Comercial Mureș, s-a admis acțiunea formulată de reclamanții C.G., P.A., A.M., în contradictoriu cu pârâta SC C.I.E.J. SRL, și s-a dispus anularea celor cinci hotărâri adoptate de adunarea generală a asociațiilor pârâtei, în ședința din 20 ianuarie 2011. Pârâta a fost obligată să le plătească reclamanților suma de 1539,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
în considerentele hotărârii, s-a reținut că la data de 20 ianuarie 2010 a avut loc AGA a pârâtei, fiind adoptate cinci hotărâri.
Astfel, s-a aprobat raportul administratorului pe anii 2006 – 2008, bilanțul și repartizarea beneficiului și a pierderilor pe aceeași perioadă, a fost prelungit mandatul administratorului M.C. pe o perioadă de 4 ani începând cu data de 21 aprilie 2011 și până la data de 20 aprilie 2015, fiind aprobată o indemnizație în favoarea acestuia în valoare de 40.000 euro brut, pe anul 2008, respectiv 39.000 de euro pe anul 2009.
Reclamanții, prin mandatara F.E., au votat împotriva adoptării tuturor acestor hotărâri, ei având un număr de 3286 de părți sociale.
Pentru adoptarea acestor hotărâri, a votat asociatul M.C. cu un nr. de 3270 de părți sociale, din care 3045 părți sociale personale și 737 părți sociale pentru care a primit mandat de la asociata M.L., în baza procurii nr. 3782 din 3 decembrie 2010.
Potrivit art. 125 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, membrii consiliului de administrație, directorii, respectiv membri directori adjuncți și ai consiliului de supraveghere, ori funcționarii societății, nu-i pot reprezenta pe acționari, sub sancțiunea nulității hotărârii, dacă fără votul acestora, nu s-ar fi obținut majoritatea cerută.
în condițiile în care asociatul M.C. a votat în calitate de administrator al pârâtei, cu un nr. de 3782 părți sociale, s-a apreciat de către prima instanță că au fost încălcate prevederile art. 125 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, dar și cele cuprinse în art. 192 și 193 din Legea nr. 31/1990.
împotriva acestei hotărâri, a declarat apel pârâta SC J. SRL, solicitând modificarea hotărârii, în sensul respingerii acțiunii reclamanților, susținând că adunarea generală din 20 ianuarie 2011, a fost convocată legal și statutar, că niciunul dintre asociați nu au formulat obiecțiuni în legătură cu legalitatea acestei adunări, iar hotărârile au fost luate cu cvorum legal și statutar.
Se susține de asemenea că dispozițiile art. 125 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, nu sunt aplicabile societăților comerciale cu răspundere limitată, legiuitorul atunci când a dorit să dea eficiență juridică unor dispoziții specifice altor tipuri de societăți și celor cu răspundere limitată, a prevăzut în mod expres acest lucru,ori în ceea ce privește dispozițiile art. 125 alin. 5 din Legea nr. 31/1990, aplicabile societăților pe acțiuni, legiuitorul nu face nicio referire în sensul aplicării lor și societăților cu răspundere limitată.
Se susține de asemenea că dispozițiile art. 192 și 193 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, nu sunt incidente în cauză.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, reclamanții solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea soluției primei instanțe ca fiind temeinică și legală, susținând că la adoptarea acestor hotărâri s-a avut în vedere și votul exprimat de administratorul asociat, că fără votul acestuia, hotărârile nu puteau fi adoptate, fiind astfel încălcate prevederile art. 125 alin. (5) din Legea nr. 31/1990. Se susține de asemenea că nu au fost respectate prevederile art. 192 și 193 din Legea nr. 31/1990.
La ședința publică din 7 noiembrie 2011, instanța, în raport de prevederile art. 132 alin. (9) teza a II-a din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora hotărârea primei instanțe este supusă recursului în termen de 15 zile de la comunicare, recalifică calea de atac, din apel în recurs.
Examinând cererea de recurs, în raport de motivele invocate și în limitele prevăzute de art. 3041 C.proc.civ., Curtea a constat că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea dedusă judecății, s-a solicitat anularea hotărârilor AGA nr. 1 – 5 din 20 ianuarie 2011, invocându-se încălcarea dispozițiilor art. 125 alin. (5) din Legea nr. 31/1990.
Prin sentința recurată, s-a anulat aceste hotărâri, reținându-se încălcarea dispozițiilor legale sus menționate, dar și a celor prevăzute de art. 192 și 193 din Legea nr. 31/1990, fără însă să se precizeze în ce constă încălcarea acestor ultime dispoziții.
Verificând dacă în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 125 din Legea nr. 31/1990, instanța reține că societatea este una cu răspundere limitată, regimul juridic al acestui tip de asociere este reglementat distinct în Legea nr. 31/1990, la Titlul III, cap. VI, art. 191- 203.
Când legiuitorul a dorit ca societăților comerciale cu răspundere limitată să li se aplice dispozițiile prevăzute pentru alte forme de societăți, a reglementat în mod expres această posibilitate prin norme de trimitere. Astfel, art. 196 și 197, fac trimitere la aplicabilitatea prevederilor art. 132, stipulate pentru societăți pe acțiuni, în ceea ce privește dreptul de a ataca hotărârile adunărilor generale, și la dispozițiile art. 75, 76, 77 alin. (1) și art. 79, stipulate pentru societatea în nume colectiv și pentru societatea cu răspundere limitată.
Având în vedere caracterul limitativ și de strictă interpretare a normelor de trimitere, în mod nelegal, prima instanță a extins enumerarea și la prevederile art. 125 prevăzute de Legea nr. 31/1990 numai pentru societățile pe acțiuni.
Așa cum s-a precizat mai sus, cadrul legal aplicabil societăților cu răspundere limitată este reglementat prin art. 191 – 203 din Legea nr. 31/1990.
Potrivit prevederilor art. 191 din Legea nr. 31/1990, „hotărârile asociațiilor se iau în adunarea generală iar prin actul constitutiv se va putea stabili că votarea se poate face și prin corespondență”. Art. 192 alin. (1), din aceeași lege, prevede că „adunarea generală decide prin votul reprezentând majoritatea absolută a asociațiilor și a părților sociale, în afară de cazul când în actul constitutiv se prevede altfel”.
Prin actul de constituire a societății, s-a prevăzut la art. 15 „că adunările generale ordinare și extraordinare vor fi convocate în scris de oricare dintre administratorii societății. Convocatorul va fi transmis tuturor asociațiilor, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, cu cel puțin 20 de zile înainte de ședințele adunării generale. La prima și a doua ședință a adunării generale ordinare, trebuie să participe cel puțin asociații reprezentând 59% din capitalul social al societății; între prima și a doua ședință a adunării generale ordinare, va trebui să existe un interval de timp de minimum 15 zile. Cea de-a treia ședință a adunării generale ordinare se va putea desfășura indiferent de numărul asociațiilor prezenți și proporția de capital social reprezentat de aceștia, la un interval de cel puțin 7 zile față de a doua ședință. Hotărârile se vor adopta cu votul asociațiilor reprezentând majoritatea simplă a capitalului social reprezentat în adunare …”.
Verificând dacă în speță au fost respectate aceste dispoziții, se constată că prin acțiunea dedusă judecății, nu a fost contestată modalitatea de organizare și convocare a adunărilor generale, hotărârile au fost luate la a treia adunare generală, fiind întrunit votul acționarilor reprezentând majoritatea simplă a capitalului social reprezentat în adunare, așa cum este cerut prin actul constitutiv. în atare situație, hotărârile luate la AGA din 20 ianuarie 2011, sunt legale și temeinice din acest punct de vedere.
Prin aceeași hotărâre, s-a reținut că nu au fost respectate nici prevederile art. 192 și 193 din Legea nr. 31/1990. Prin art. 192 se reglementează organul suprem și decizional al societăților cu răspundere limitată, respectiv adunarea generală, precum și condițiile de cvorum necesare pentru adoptarea hotărârilor. Condiția de cvorum a fost verificată de instanța de control, în raport de aceste dispoziții, dar și de clauzele înscrise în actul constitutiv, concluzionându-se că a fost respectată condiția de cvorum solicitată.
Art. 193, la care se face referire în hotărârea recurată, reglementează dreptul asociațiilor de a vota în cadrul adunării generale a asociațiilor, limitările aduse acestuia și condițiile de cvorum ce trebuie îndeplinite pentru adoptarea valabilă a unei hotărâri, în cazul în care la prima convocare a adunării generale nu s-a putut lua o decizie din cauza neîntrunirii majorității cerute.
în speță nu s-au evidențiat încălcări în ceea ce privește exprimarea votului față de numărul de părți sociale deținute de asociații prezenți la adunarea generală, au fost respectate clauzele din actul constitutiv, în legătură cu cvormul necesar pentru adoptarea hotărârilor, iar în ceea ce privește limitările la exercitarea dreptului de vot, prevăzute la alin. (2), se poate constata că sunt evidențiate în mod limitativ două situații și anume, interdicția asociatului de a vota în cazul în care se dezbat probleme referitoare la aporturile sale în natură sau la actele juridice încheiate între el și societate. Fiind o normă imperativă și reprezintă un caz special de interdicție al dreptului de vot, și această interdicție nu poate fi extinsă și la alte situații în virtutea principiului exceptio est strictissime interpretationis și cum pe ordinea de zi a adunării generale din 20 ianuarie 2011, nu s-a regăsit niciuna dintre aceste probleme, asociatul M.C. avea dreptul să participe la vot, pentru adoptarea hotărârilor vizând problemele dezbătute în cadrul acestei adunări.
De altfel, dacă se analizează atât considerentele hotărârii primei instanțe dar și conținutul acțiunii reclamanților și a întâmpinării la recurs, se poate constata că nu sunt aduse argumente care să justifice susținerea încălcării dispozițiilor art. 192, 193 din Legea nr. 31/1990.
Pentru toate aceste considerente, recursul pârâtei apare ca fiind fondat, urmând a fi admis în condițiile prevăzute de art. 312 alin. (1) C.proc.civ., raportat la art. 304 pct. 9 din același cod, și se va dispune modificarea hotărârii primei instanțe, în sensul respingerii acțiunii reclamanților.
în baza dispozițiilor art. 274 C.proc.civ., intimații reclamanți, vor fi obligați să-i plătească pârâtei recurente, suma de 2480 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în primă instanță și recurs.
