Acţiune în anularea hotărârii arbitrale. Lipsa elementelor structurale ale hotărârii. Nesocotirea dispoziţiilor imperative ale legii de către Tribunalul arbitral


C. proc. civ.. art. 364 lit. g) şi i)

Curtea a reţinut că „în cauză nu îşi găsesc incidenţa dispoziţiilor art. 364 lit. g) şi i) invocate de petentă” şi, în temeiul art. 366 şi urm. C. proc. civ.. a respins acţiunea, pentru următoarele considerente: sentinţa arbitrală nr. 206 din 5 octombrie 2006, pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, cuprinde atât dispozitivul, cât şi motivele carc au stat la baza soluţiei adoptate, împrejurarea că obiecţiunilc petentei la expertiză tehnică efectuată în cauză nu au fost încuviinţate la data de 5 octombrie 2006, când cauza a rămas în pronunţare asupra litigiului dedus judecăţii, nu poate veni în sprijinul pretenţiilor contestatoarei de anulare a hotărârii arbitrale. deoarece, pe de o parte, obiecţiunilc părţii au fost respinse ca neîntemeiate. iar, pe de altă parte. întrucât Tribunalul şi-a şi motivat decizia respingerii obiec-ţiunilor, hotărârea atacată cuprinzând motivele respingerii cererii de obiecţiuni.

în situaţia expusă, nu pot fi reţinute care ar fi actele omisiunii în legătură cu dispozitivul ori cu motivarea care a format convingerea arbitrilor.

Din motivele invocate de către petentă nu rezultă că Tribunalul arbitrar ar fi încălcat dispoziţii imperative ale legii atunci când a dat valoare probatorie unor fotografii prezentate în dosar ori unei expertize despre care se poate susţine că ar reprezenta o copie fidelă a altei expertize extrajudiciare, înlăturată în cauză (cum pretinde petenta), pentru că, pe de o parte, nu se poate solicita anularea hotărârii arbitrale pentru nemulţumiri care ţin de fondul litigiului, ca în cazul de faţă, iar, pe de altă parte, pentru că Tribunalul arbitral, în considerentele sentinţei, face referire expresă la notele scrise depuse de către pârâta-con-testatoare cu titlu de „obiecţiuni”, prin care au fost susţinute şi recunoscute cele prezentate şi ilustrate în fotografiile de la dosar. Prin urmare, convingerea Tribunalului arbitral

s-a format în contextul administrării unor probe supuse regulilor dreptului comun şi consacrate de legea civilă.

Faţă de cele expuse, ţinând seama că nu îşi găsesc aplicabilitatea dispoziţiilor art. 364 lit. g) şi i) C. proc. civ. invocate de către petentă în susţinerea acţiunii în anulare, Curtea a respins acţiunea acesteia ca neîntemeiată.

C.A. Bucureşti, s. a V-a com., dec. nr. 114 din 15 mai 2007 (irevocabilă prin dec. nr. 4134 din 14 decembrie 2007a I.C.C.J.).