C. proc. civ., art. 364 lit. d). f) şi i)
Curtea, analizând actcie şi lucrările dosarului, a reţinut că acţiunea în anularea hotărârii arbitrale nr. 186 din 25 iulie 2006, pronunţată în dosarul nr. 94/2005 al Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, întemeiată pe dispoziţiile art. 364 lit. d). 0 şi i) C. proc. civ., este nefondată.
Potrivit dispoziţiilor art. 364 C. proc. civ., „hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai prin acţiune în anulare (…)”, dacă se constată îndeplinite vreunul dintre motivele prevăzute la lit. a)-i) din art. 364 C. proc. civ.
Articolul 364 lit. d) C. proc. civ., invocat de petentă. prevede că hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată dacă „partea a lipsit la termenul când au avut loc dezbaterile şi proccdură de citarc nu a fost legal îndeplinită”.
Din analiza actelor dosarului arbitral rezultă însă că, deşi petenta, prin reprezentantul său, nu a fost prezentă la data când au avut lex; dezbaterile în fondul cauzei, 11 iulie 2006, procedura de citare a acesteia a fost legal îndeplinită.
De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 358′ C. proc. civ., „neprezentarea părţii legal citate nu împiedică dezbaterea litigiului, afară numai dacă partea nu va cerc, cel mai târziu până în preziua dezbaterii, amânarea litigiului pentru motive temeinice (…)”.
în ceea ce îl priveşte pe dl. A.F., domnia sa a avut termen în cunoştinţă, ceea ce nu mai presupune, potrivit legii române, citarea sa pentru fiecare termen procesual.
Curtea a constatat că Tribunalul arbitral nu a încălcat nici prevederile art. 369’ C. proc. civ., după cum susţine, nefondat, petenta. Astfel, potrivit art. 358′ C. proc. civ., unul dintre textele de lege la care facc trimitere art. 369′ C. proc. civ., „între data primirii citaţiei şi termenul de dezbatere trebuie să existe un interval de timp de cel puţin 15 zile”.
Textul de lege se referă expres la „data primirii citaţiei”, or, în prezenta speţă. în şedinţa din 22 iunie 2006, anterioară şedinţei din 11 iulie 2006. când au avut loc dezbaterile, au fost prezente ambele părţi, care au luat termen în cunoştinţă, situaţie în care nu mai era necesară citarea părţii cu sediul în străinătate, cu dublarea termenului defipt de lege.
Celelalte termene prevăzute de art. 369′ C. proc. civ., respectiv termenele dispuse de art. 349. art. 350. art. 3512, art. 362 C. proc. civ., nu reglementează procedura de citare a părţii, în sensul prevăzut de art. 364 lit. d) C. proc. civ., vizând numirea arbitrilor, recuzarea acestora şi formularea unei cereri de completare a hotărârii.
Aceste texte de lege. pe lângă faptul că nu sunt de natură a atrage nulitatea hotărârii arbitrale în cazul nerespectării lor. deoarece nu se înscriu în dispoziţiile art. 364 lit. d) C. proc. civ., nici nu a fost reclamată încălcarea lor pe tot parcursul derulării procedurii de către pârâta-petentă. astfel încât se poate aprecia că. şi în situaţia în care ar fi fost încălcate, a operat o acoperire a eventualelor vicii de procedura, singura sancţiune pentru nerespectarea termenelor, inclusiv a celui prevăzut de art. 358′ C. proc. civ., fiind amânarea cauzei la cererea părţii lezate.
Rezultă că motivul de nulitate a hotărârii arbitrale prevăzute de art. 364 lit. d) C. proc. civ. şi invocat de către petentă nu se obiectivcază, fiind nefondat.
Articolul 364 lit. 0 C. proc. civ. prevede ca tribunalul arbitral să se fi pronunţat asupra unor lucruri carc nu s-au cerut sau să nu se fi pronunţat asupra unui lucru cerut ori să fi dat mai mult decât s-a cerut. Motivul de anulare este identic cu motivul de recurs
prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. şi cel de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., pentru dreptul comun.
Curtea a constatat că Tribunalul arbitral a soluţionat toate capetele de cererc din acţiunea cu care a fost sesizat, nefiind un caz de minus pe ti (a, iar cele învederate de către petenta-pârâtă reprezintă apărări de fond ale acesteia şi au fost soluţionate ca atare. Tribunalul arbitral motivând prin considerentele hotărârii respingerea lor, inclusiv neadmiterea cererii pârâtei-petente de citare în cauză a d-lui G.M.
Aşa fiind, şi acest motiv de anulare a hotărârii arbitrale prevăzut de art. 364 lit. f) C. proc. civ. este nefondat.
Motivul de anulare a hotărârii arbitrale. invocat de către petenta-pârâtă. prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc. civ.. este. de asemenea, nefondat. Potrivit textului de lege invocat, hotărârea arbitrală este nulă dacă încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii, sens în care petenta a reclamat încălcarea dispoziţiilor art. 369* C. proc. civ., carc prevăd că dezbaterea litigiului în faţa tribunalului arbitral se facc în limba stabilită prin convenţia arbitrală. convenţie carc, în cazul de faţă. potrivit art. 21 din contractul de închiriere închciat între părţi la 17 septembrie 2001. prevede limba engleză. Partea neavând interpret de limba italiană şi procedura deslăşurându-se în limba română, şi nu în limba engleză, a determinat imposibilitatea acestuia de a se apăra şi reprezenta petenta. La dosarul cauzei există însă dovezi potrivit cu carc procedura s-a desfăşurat în limba engleză (a se vedea încheierile de şedinţă, cât şi actcie de procedură sau înscrisurile depuse, interogatoriile administrate).
De asemenea, petenta, prin reprezentatul său, a depus la dosar memorii, a propus probe, a purtat corespondenţă în limba italiană, dl. A.F. fiind asistat (însoţit) de un interpret adus de acesta şi a formulat apărări scrise şi orale, fără a indica vreodată o presupusă încălcare a dreptului la apărare.
Celelalte susţineri colaterale ale petentei nu sunt întemeiate pe dispoziţiile legale, simpla indicare în petitul acţiunii a dispoziţiilor art. 364 lit. d), f) şi „următoarele” C. proc. civ. neputând constitui un temei de drept propriu-zis al acţiunii. Acţiunea în anulare este limitată la dispoziţiile lit. a)-i) ale art. 364 C. proc. civ., cu condiţia să se facă dovada încălcării acestora prin hotărârea arbitrală atacată. Petenta are însă nemulţumiri faţă de soluţia dată în judecarea cauzei, acuzele fiind aduse în fapt modului de soluţionare a litigiului de către Tribunalul arbitral, ceea ce excede sferei dispoziţiilor art. 364 C. proc. civ., ca. de altfel, şi sferei controlului judecătorcsc. anularea unei hotărâri arbitrale neputând fi cerută sub cuvânt că arbitrii (arbitrul unic) au săvârşit şi alte greşeli de judecată afară de cele limitativ enunţate în art. 364 C. proc. civ.
Prin urmare, niciunul dintre motivele prevăzute în art. 364 lit. a)-i) C. proc. civ. nu dă instanţei judecătoreşti dreptul să cerectczc modul în carc Tribunalul arbitral a soluţionat fondul pricinii, ci numai să verifice dacă nu au fost respectate condiţiile de formă ale arbitrajului.
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 365 alin. (1), art. 364 C. proc. civ., a respins acţiunea în anularea hotărârii arbitrale.
C.A. Bucureşti, s. a V-a com., sent. nr. 87 din 2 aprilie 2007 (irevocabilă prin respingerea recursului de către I.C.C.J.).