Legea nr. 85/2006, art. 80 alin. (1) lit. b)
în cadrul operaţiunii de lease-back prin care dreptul de proprietate asupra unor bunuri se transmite către finanţator care, apoi, le dă în folosinţa debitoarei, preţul de vânzare de aproximativ 70% din valoarea de evaluare reprezintă un preţ serios.
încheierea concomitentă a unor contracte de vânzare-cumpăra-re şi ulterior de leasing nu reprezintă fraudarea intereselor niciune-ia dintre părţi, ci obţinerea de avantaje admise de lege, debitoarea acceptând un preţ mai mic decât valoarea de piaţă a acestora, în condiţiile în care avea nevoie de lichidităţi pentru derularea operaţiunilor comerciale curente, cu avantajul utilizării în continuare a imobilelor înstrăinate.
C.A. Galaţi, dec. com. nr. 313 din 20 aprilie 2011,
nepublicată
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Brăila lichidatorul judiciar S.Q. S.P.R.L. Bacău, desemnat pentru debitoarea SC D.C. SRL Brăila, a chemat în judecată pe pârâta SC M.L. IFN SA Bucureşti (fosta E.L. IFN), pentru a se dispune în baza dispoziţiilor art. 81 şi urm. din Legea nr. 85/2006, în contradictoriu cu debitoarea SC D.C. SRL Brăila, reprezentată de administrator special M.M.: anularea transferurilor patrimoniale realizate prin contractele de vânzare-cumpărare autentificate la BNP S.L.A.; revenirea în patrimoniul reclamantei a bunurilor imobile ce fac obiectul acestor contracte de vânzare-cumpărare.
In motivarea acţiunii, s-a precizat că potrivit contractelor de vânzare-cumpărare menţionate, SC D.C. SRL Brăila a înstrăinat către SC M.L. IFN SA Bucureşti dreptul de proprietate asupra mai multor imobile. S-a arătat că între cele două societăţi s-au încheiat, totodată, contractele de leasing financiar din 28 martie 2007, prin care SC M.L. IFN SA (fosta E.L. IFN) a transmis folosinţa bunurilor achiziţionate conform contractelor de vânzare-cumpărare menţionate, prin sistemul leasingului financiar către SC D.C. SRL, la preţul total de 1.125.000 euro. Reclamanta a apreciat că, deşi această operaţiune comercială apare ca un mod de creditare avantajos pentru debitoarea falită SC D.C. SRL, în fond operaţiunea creează un evident dezavantaj creditorilor socictăţii. Astfel, în luna martie 2007, întrucât societatea avea nevoie de capital pentru desfăşurarea operaţiunilor curente şi acoperirea unor credite, a comandat la societatea de evaluări SHM SRL un raport de evaluare a activelor descrise mai sus, stabilindu-se prin raportul întocmit o valoare de piaţă de 1.612 000 euro. Evaluarea a fost făcută avân-du-se în vedere data inspecţiei pentru evaluare din data de 17 martie 2007, iar preţul era considerat a fi valabil la data de 19 martie 2007. Reclamanta a susţinut că prin acest transfer patrimonial în mod evident fraudulos, SC M.L. IFN SA Bucureşti (fosta E.L. IFN) a devenit proprietarul unor active la un preţ derizoriu redus cu mai mult de 50% din preţul de piaţa evaluat, adică de la 1.612.000 euro la 1.125.000 euro, fară nicio justificare, fiind invocate în acest sens dispoziţiile art. 80 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 85/2006.
In drept a invocat dispoziţiile art. 80 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 85/2006.
Prin sentinţa comercială nr. 874 din 11 octombrie 2010 a Tribunalului Brăila s-a respins ca nefondată acţiunea formulată de lichidatorul judi-
ciar. In motivarea sentinţei s-a reţinut că între părţi s-au încheiat la acelaşi moment şi contractcle de leasing financiar din 28 martie 2007, prin care pârâta SC M.L. IFN SA (fosta E.L. IFN), în calitate de finanţator, a transmis către debitoarea SC D.C. SRL, utilizator, dreptul de folosinţă a bunurilor imobile dobândite conform contractelor de vânzare-cumpărare menţionate, contra plăţii periodice a ratelor de leasing, la preţul de achiziţie de 1.125.000 euro. Valoarea de achiziţionare, respectiv preţul total al celor trei bunuri imobile, 1.125.000 euro, a fost considerat de lichidatorul judiciar derizoriu, neserios şi nereal.
S-a reţinut că regimul juridic al operaţiunilor patrimoniale încheiate de debitoare cu pârâta SC M.L. IFN SA (fost E.L. IFN), respectiv de sale and lease-back, este reglementat de O.G. nr. 51/1997, care la art. 1 alin. (1) prevede că „prezenta ordonanţă se aplică operaţiunilor de leasing prin care o parte, denumită locator/finanţator, transmite pentru o perioadă determinată dreptul de folosinţă asupra unui bun, al cărui proprietar este, celeilalte părţi, denumită locatar/utilizator, la solicitarea accsteia, contra unei plăţi periodice, denumită rată de leasing, iar la sfârşitul perioadei de leasing locatorul/ finanţatorul se obligă să respecte dreptul de opţiune al locatarului/utilizatorului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing fară a schimba natura leasingului ori de a înceta raporturile contractuale (…)”• Totodată, se reţine şi art. 22 alin. (1) potrivit căruia dispoziţiile O.G. nr. 51/1997 se aplică şi în situaţia în care o persoană fizică sau juridică vinde un bun unei societăţi de leasing, pentru a-1 utiliza în sistem de leasing, cu dreptul sau obligaţia de răscumpărare la sfârşitul contractului de leasing. Potrivit alin. (2), este, de asemenea, permisă răscumpărarea bunului obiect al unui contract de leasing de către furnizor de la locator/finanţator.
Prin prisma dispoziţiilor legale menţionate, instanţa a reţinut că transferurile patrimoniale analizate au fost efectuate de debitoare în cadrul desfăşurării activităţii comerciale, fiind determinată de necesitatea acoperirii unor credite contractate la SC B. SA Bucureşti şi a radierii ipotecilor instituite, potrivit
răspunsurilor la interogatoriu. In cauză, debitoarea SC D.C. SRL s-a aflat în situaţia de a vinde cele trei imobile la valoarea de lichidare, acccptând un preţ mai mic decât valoarea de piaţă a acestora, în condiţiile în care avea nevoie de lichidităţi pentru derularea operaţiunilor comerciale curente, cu avantajul utilizării în continuare a imobilelor înstrăinate.
Instanţa a apreciat că, în cauză, nu se impune a fi analizată oportunitatea încheierii acestor transferuri, decizia aparţinând organelor de conducere ale debitoarei în funcţie de situaţia financiară a societăţii, singurele limite legale fiind date de dispoziţiile ce constituie temeiul legal al prezentei acţiuni. Totodată, s-a constatat că la momentul încheierii contractelor de
vânzare-cumpărare, SC D.C. SRL nu se afla în stare de , situaţia patrimonială a acesteia fiind analizată de finanţatorul SC M.L. IFN SA (fosta E.L. IFN). Instanţa a reţinut în acest sens datele menţionate în planul de afaceri întocmit de debitoare pentru anul 2007, care evidenţia evoluţia capitalului social de la înfiinţare, a activelor totale ale societăţii, precum şi extinderea activităţii în municipiul Brăila, unde avea deschise patru sedii secundare. De asemenea, SC D.C. SRL nu figura la acel moment cu incidente de plată înscrise la Centrala Incidentelor de Plăţi.
Faţă de probele administrate în cauză, instanţa a reţinut că transmiterea dreptului de proprietate al debitoarei asupra celor trei imobile descrise anterior şi folosirea ulterioară în sistem de leasing s-a realizat cu respectarea condiţiilor legale referitoare la preţ-sumă, 1.125.000 euro, astfel încât nu se poate aprecia că prestaţia debitorului SC D.C. SRL a depăşit-o vădit pe cea primită, în sensul Legii nr. 85/2006. Preţul plătit de pârâta SC M.L. IFN SA (fost E.L. IFN), la nivelul valorii de lichidare stabilite prin raportul de evaluare invocat de ambele părţi, întocmit de SHM SRL la data de 19 martie 2007, este apreciat de instanţă ca fiind real şi serios, în sensul dispoziţiilor art. 1303 C. civ. Suma de 1.125.000 euro plătită debitoarei de societatea de leasing nu poate fi considerată derizorie, nici prin prisma valorii semnificative a acesteia, nici prin raportare la valoarea de piaţă stabilită prin raport de 1.612.00 euro, aşa cum a susţinut lichidatorul judiciar, reprezentând aproximativ 70% din preţul de piaţă evaluat şi nu mai puţin de 50% din acest preţ, aşa cum s-a precizat în mod eronat prin acţiune. Valoarea de lichidare a fost stabilită prin raportul de evaluare, pagina 14 pct. 4.2, menţionându-se că această valoare este dată de ccl mai probabil preţ care se poate obţine pentru cele trei proprietăţi imobiliare, într-o perioadă limitată la 120 zile. Nu se poate reţine că prin înstrăinarea imobilelor deţinute în patrimoniu la preţul de 1.125.000 euro au fost prejudiciaţi creditorii înscrişi în procedura de insolvenţă cu diferenţa de 487.000 euro până la valoarea de piaţă de 1.612.00 euro, în condiţiile în care preţul plătit a fost negociat de părţi în împrejurările concrete ale încheierii tranzacţiei, fiind avută în vedere valoarea de lichidare. Totodată, preţul încasat a fost utilizat în folosul societăţii, pentru acoperirea creditelor bancare contractate, cu consecinţa diminuării pasivului şi implicit favorizarea creditorilor.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs lichidatorul judiciar S.Q. S.P.R.L. Bacău, care a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că, deşi la prima vedere operaţiunea prin care s-a transmis folosinţa bunurilor achiziţionate către SC D.C. SRL Brăila la preţul de 1.125.000 euro apare ca un mijloc avantajos de creditare pentru debitoare, în fond operaţiunea creează un evident dezavantaj creditorilor societăţii debitoare. Raportul de evaluare întocmit de S.H.M. SRL a evidenţiat faptul că activul societăţii are o valoare de piaţă de 1.612.000 euro la data de 19 martie 2007. Prin acest transfer patrimonial fraudulos SC M.L. IFN SA a devenit proprietarul unor active la un preţ derizoriu, redus cu mai mult de 50% din preţul de piaţă evaluat. Creditorii debitoarei sunt prejudiciaţi prin aceea că masa credală a acesteia a fost diminuată cu echivalentul sumei de 487.000 euro, cu atât mai mult cu cât intimata-pârâtă SC M.L. IFN SA cunoştea valoarea de piaţă reala a bunurilor cumpărate. Au solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei recurate, în sensul anularii transferului patrimonial realizat între SC D.C. SRL şi SC M.L. IFN SA Bucureşti.
Verificând legalitatea sentinţei comerciale nr. 874 din 11 octombrie 2010 a Tribunalului Brăila prin prisma motivelor de recurs invocate, instanţa de control judiciar a reţinut că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: curtea a reţinut că în cursul anului 2007, întrucât societatea debitoare avea nevoie de capital pentru desfăşurarea operaţiunilor curente şi pentru acopcrirea unor crcdite, s-a comandat la societatea de evaluări S.H.M. România SRL un raport de evaluare a activelor din care a reieşit valoarea de piaţă a acestora de 1.612.000 euro, data inspecţiei pentru evaluare fiind 17 martie 2007, iar preţul fiind considerat valabil la data de 19 martie 2007. Prin contractele de vânzare-cumpărare autentificate la B.N.P. S.L.A. s-a transferat dreptul de proprietate asupra unor imobile la preţul total de 1.125.000 euro, ulterior între părţi încheindu-se un contract de lease-back
prin care bunurile erau date în folosinţa debitoarei. încheierea concomitentă a unor contracte de vânzare-cumpărare şi ulterior de leasing nu reprezintă fraudarea intereselor niciuneia dintre părţi, ci obţinerea de avantaje admise de lege. Instanţa de control judiciar nu va reţine susţinerea recurentului în sensul că preţul la care au fost vândute activele este derizoriu, în mod corect apreciind instanţa de fond că preţul de vânzare reprezintă aproximativ 70% din valoarea de evaluare, preţul fiind serios în accepţiunea art. 1303 C. civ. Mai mult, valoarea de lichidare a fost stabilită prin raportul de evaluare, aceasta fiind dată de cel mai probabil preţ care se poate obţine pentru cele trei proprietăţi imobiliare, într-o perioadă limitată de 120 de zile. Astfel, este puţin probabil ca debitoarea să fi obţinut în momentul vânzării către o terţă persoană un preţ mai avantajos.
In ceea ce priveşte intenţia debitoarei ca prin încheierea acestor contracte să-şi fraudeze creditorii, la momentul încheierii acestora, anul 2007, debitoarea era în plină dezvoltare economico-financiară, nu figura în Centrala Riscurilor Bancare şi Centrala Incidentelor de Plăţi, iar în momentul încheierii contractelor de leasing a fost supusă unei proceduri prealabile de finanţare în care i-a fost verificată situaţia financiară şi juridică.
