Deoarece reclamanta are posibilitatea promovării unei cereri în realizarea însăşi a dreptului, acţiunea în constatare întemeiată pe prevederile art. 111 Cod procedură civilă, nu poate fi primită.
(Secţia comercială, decizia nr. 724/28.09.1995)
Prin sentinţa civilă nr. 1.699/24.02.1995 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti s-a respins cererea formulată de reclamanta S.C. „F.” – S.A. Bucureşti împotriva pârâtei S.C. „RM.” – S.A. Bucureşti, ca inadmisibilă, şi a fost obligată reclamanta la plata sumei de 400.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a avut în vedere că acţiunea, aşa cum a fost restrânsă, este inadmisibilă, în raport de prevederile art. 111 Cod proc. civilă, deoarece reclamanta are posibilitatea promovării unei cereri în realizarea însăşi a dreptului.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, considerând-o netemeinică şi nelegală.
în motivarea apelului, reclamanta a arătat că nu a pierdut dreptul de folosinţă asupra magazinului în cauză, fiind doar împiedicată să-şi exercite acest drept.
De asemenea, reclamanta apelantă a arătat că motivarea instanţei de fond, în sensul că nu ar beneficia de prevederile art. 111 Cod proc. civilă privind acţiunea în constatare, nu este corectă, deoarece în magazinul situat în B-dul Metalurgiei, sectorul 4, ea funcţionează efectiv, pe bază de autorizaţie legală.
Cât priveşte magazinul din B-dul Ion Şulea, sectorul 3, nici nu este cel care a fost trecut în protocol, situaţia acestuia fiind diferită de a celorlalte magazine.
Astfel, aici au existat două magazine, lipite unul de altul, dintre care unul de carne, ce aparţinea pârâtei intimate, şi unul de legume-fructe, ce aparţinea reclamantei apelante. Pârâta a spart peretele dintre cele două magazine, însuşindu-şi magazinul ce aparţinea apelantei intimate.
Referitor la motivul invocat de prima instanţă cu privire la Legea nr. 15/ 1990, de unde rezultă că F.P.S. şi RP.P. ar fi proprietare ale spaţiilor comerciale şi că a cu ele ca aport la înfiinţarea pârâtei intimate, este netemeinic, deoarece, în aceeaşi măsură, cele două fonduri au venit cu aport şi acţiuni şi la înfiinţarea reclamantei apelante, care este societate cu capital majoritar de stat, pe când pârâta intimată este societate mixtă, capitalul majoritar fiind cel privat.
Reclamanta apelantă a mai arătat că la instanţa de fond a dovedit că a fost proprietară de drept a acestor spaţii, iar hotărârea Guvernului a fost eronat interpretată, lipsind-o, din acest motiv, de aceste drepturi.
în final, reclamanta apelantă a arătat că la fond şi-a restrâns pretenţiile numai la acţiunea în constatare, deoarece, prevalându-se de cele două H.G., a considerat că şi-a redobândit drepturile pe care a fost împiedicată să le exercite, urmând ca instanţa să stabilească doar acest lucru.
Apelul este nefondat.
Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul constată, din modul în care acţiunea a fost restrânsă la instanţa de fond, că reclamanta apelantă a încercat soluţionarea unei acţiuni în revendicare pe calea unei cereri în constatare, ceea ce dispoziţiile art. 111 Cod. proc. civilă nu permit.
De altfel, reclamanta apelantă, în realizarea aceleaşi idei, a indicat un alt temei de drept decât cel al acţiunii în revendicare.
în consecinţă, tribunalul constată că instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt şi a făcut o aplicare justă a dispoziţiilor în materie, respectiv ale art. 111 Cod proc. civilă.
De altfel, tribunalul constată că reclamanta s-a considerat şi se consideră şi în prezent titulara dreptului de proprietate asupra magazinelor în litigiu şi, în aceste condiţii, numai promovarea unei acţiuni în realizare îi poate da satisfacţie în raport cu părţile care, eventual, o împiedică, în mod nelegal, să şi-l exercite.
Faţă de considerentele expuse mai sus, tribunalul constată că sentinţa atacată este legală şi temeinică, şi urmează a fi păstrată, iar apelul va fi respins, ca nefondat.
Notă: Cu privire la Legea nr. 15/1990, a se vedea nota de la speţa nr. 5.