– Art. 111 din Codul de procedura civila
Prin cererea de chemare în judecata reclamanta, societate comerciala cu raspundere limitata, a solicitat ca instanta sa constate, în temeiul articolului 111 Cod procedura civila, legalitatea constituirii si functionarii sale, împrejurarea ca activitatile pe care le poate desfasura sunt activitatile comerciale de sine-statatoare si nu se încadreaza în obiectul de activitate al unor societati financiare bancare sau nebancare, împrejurarea ca activitatea pe care o desfasoara cade sub incidenta unor anumite dispozitii legale si împrejurarea ca activitatea de amanet este una comerciala si nu se încadreaza în activitatile financiar – bancare.
Actiunea este inadmisibila, întrucât nu respecta nici una din conditiile de admisibilitate prevazute de articolul 111 Cod procedura civila, respectiv sa fie formulata de o persoana, care sa justifice un interes, sa vizeze existenta sau inexistenta unui drept, iar reclamanta sa nu aiba la îndemâna activitatea în realizare.
Astfel, actiunea este lipsita de interes, întrucât prin promovarea ei nu se asigura reclamantei nici un folos practic, în lipsa unei contestari concrete a legalitatii constituirii si functionarii sale.
Interesul nu este nici legitim, câta vreme regularitatea constituirii societatii reclamante a format obiectul unui control judiciar, nici o dispozitie legala neprevazând posibilitatea exercitarii si a unui control judiciar a posteriori.
În ceea ce priveste constatarea functionarii, interesul nu este legitim, întrucât se tinde la confirmarea generala, fara fundament faptic sau juridic, a unei conduite trecute, prezente si viitoare a subiectului de drept.
De asemenea, interesul nu este legitim câta vreme prin actiune se solicita determinarea si limitarea actelor normative cu incidenta în activitatea societatii reclamante, ceea ce nu este în caderea niciunei instante de judecata.
Actiunea este inadmisibila si pentru ca vizeaza situatii de fapt, iar prevederile articolului 111 Cod procedura civila fac referire la existenta sau neexistenta unui drept.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI – SECTIA A V-A COMERCIALA, DECIZIA COMERCIALA NR. 111 din 10.03. 2011)
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti – Sectia a VI – a Comerciala la 27.01.2010 sub nr.3362/3/2010 , reclamanta SC A A H SRL l-a chemat în judecata pe pârâtul OFICIUL REGISTRULUI COMERTULUI DE PE LÂNGA TRIBUNALUL BUCURESTI , solicitând ca prin hotarârea ce se va pronunta sa se constate: legalitatea constituirii si functionarii persoanei juridice organizata ca societate comerciala cu raspundere limitata; împrejurarea ca actele si faptele de comert pe care societatea le poate desfasura si încheia, în raport cu obiectul principal de activitate si obiectul secundar, reprezinta activitati comerciale de sine – statatoare si nu se încadreaza în obiectul de activitate al unor societati financiare bancare sau nebancare; faptul ca dispozitiile legale dupa cum îsi desfasoara activitatea societatea comerciala sunt cele ale Legii nr.31/1990 modificata si republicata , Codul comercial, Codul civil, Codul de procedura civila, Legea nr.26/1990, Legea nr. 99/1999 – Titlul VI si Actul constitutiv al societatii , precum si faptul ca activitatea de amanet este una comerciala, neîncadrându-se în activitatile financiar bancare.
În motivarea cererii , reclamanta a aratat urmatoarele aspecte :
S-a organizat si constituit ca o societate comerciala cu raspundere limitata prin actul constitutiv din 7 decembrie 2009, având un capital social de 200 lei, divizat în 20 de parti sociale, în valoare de 10 lei fiecare, subscris si varsat integral.
Prin încheierea nr.89059 din 11 decembrie 2009 a fost admisa cererea de înregistrare a societatii în Registrul Comertului si s-a constatat înregistrarea societatii în Registrul Societatilor Comerciale sub nr.J40/11359/30.11.2009, având codul unic de înregistrare 26276477/30.11.2009. La 11 decembrie 2009 , judecatorul delegat la Oficiul Registrului Comertului a autorizat înregistrarea mentiunilor privind modificarea Actului Constitutiv al societatii.
În temeiul încheierii judecatorului delegat nr.89059 din 11 decembrie 2009 s-a constatat legalitatea contractului de amanet pentru autovehicule (autoturisme, utilitare, motociclete sau alte mijloace de transport cu tractiune mecanica) si a anexelor acestuia si s-a autorizat completarea Actului Constitutiv al societatii cu un nou capitol, intitulat Preambul – Legea aplicabila activitatii societatii, conform hotarârii nr. l din 7 decembrie 2009 a Adunarii Generale a Asociatilor societatii.
În conformitate cu Actul Constitutiv al societatii, aceasta urmeaza sa-si îndeplineasca obiectul de activitate efectuând si încheind acte si fapte de comert ce constituie, conform Actului Constitutiv, dispozitiilor legale aplicabile si vointei partilor, activitati comerciale pur si simplu, neîncadrându-se în categoria activitatilor financiar-bancare sau a altor activitati proprii societatilor nebancare.
Prin natura sa, amanetul nu poate fi reglementat si încadrat ca o operatiune financiar-bancara, de aceea regulile dupa care este reglementata aceasta activitate comerciala sunt cele mentionate în Codul Civil si Codul Comercial si nicidecum în vreo lege bancara sau de autorizare si functionare a societatilor cu acest specific.
Reclamanta mentioneaza ca din actele existente la dosarul cauzei rezulta faptul ca aceasta a fost autorizata sa functioneze ca o societate comerciala care nu se încadreaza în categoria societatilor financiare bancare sau nebancare.
Mai arata reclamanta ca prin doua hotarâri judecatoresti ramase definitive judecatorul delegat , în baza prerogativelor conferite de art.6 alin.1 din Legea nr. 26/1990 , a constatat legalitatea constituirii societatii reclamante, precum si prin aprobarea programului de amanet si a anexelor acestuia , ca acesta este supus dispozitiilor legale invocate. De altfel, activitatea principala a reclamantei, aceea de amanet, este clasificata în codul CAEN în grupa activitatilor comerciale, subgrupele 4511, 4519, 4520 si 6492.
Legea nr.39 , prin prevederile art. 14 alin.1 lit. d) , prevede si recunoaste faptul ca activitatile de amanet nu pot fi desfasurate si de societatile financiare nebancare. Aceasta dispozitie , însa , nu reprezinta prin ea însasi o interdictie ca celelalte societati comerciale sa desfasoare aceasta activitate comerciala. Amanetul reprezinta o garantie reala prin care se asigura executarea unei obligatii comerciale. Aceasta dobândeste caracterul comercial când obligatia pe care o garanteaza deriva dintr-un act juridic pe care legea îl considera act sau fapt de comert. Prin urmare, amanetul este o fapta de comert obiectiva, conexa (accesorie) , dobândind caracter comercial datorita legaturii sale cu o obligatie comerciala.
În drept, au fost invocate dispozitiile art. 111 si urmatoarele Cod procedura civila .
La termenul din 12.02.2010, reclamanta a formulat o cerere completatoare , prin care a înteles sa cheme în judecata în calitate de pârât si Oficiul National al Registrului Comertului, iar prin cererea completatoare depusa la 25.03.2010, a mentionat ca la punctul 3 al actiunii solicita sa se constate ca dispozitiile legale dupa care îsi desfasoara activitate sunt reprezentate si de dispozitiile Decretului – Lege nr.2561 din 1936 , publicat în Monitorul Oficial partea I, 264 din 12 noiembrie 1936, care reglementeaza în mod strict si direct activitatea de amanet, act normativ care nu a fost abrogat niciodata si în care , însa , se precizeaza ca termenul unei concesiuni , cu privire la activitatea de amanet, în ceea ce priveste anumite obiecte, este de 30 de ani.
Prin întâmpinarile depuse , pârâtii au invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive , mentionând ca oficiul registrului comertului este institutia publica având , în conditiile Legii nr.26/1990 republicata, cu modificarile si completarile ulterioare , obligatia de a tine registrul comertului. Prin urmare , institutia însarcinata cu prestarea acestui serviciu public are drept scop principal îndeplinirea unui interes public si anume acela de a asigura opozabilitatea actelor si faptelor comerciantilor, contribuind în acest fel la stabilitatea circuitului comercial.
Se mai arata ca, în conformitate cu dispozitiile legale în vigoare, citarea ONRC si ORCT se face în cazuri expres stabilite de lege, numai în aceste situatii aceste institutii dobândind calitatea de parte: în spetele întemeiate pe prevederile art.237 alin.(1) din Legea nr.31/1990 privind societatile comerciale republicata, cu modificarile si completarile ulterioare; în spetele întemeiate pe dispozitiile art. 60 alin.(1) din Legea nr.31/1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare; în spetele întemeiate pe dispozitiile art. 25 alin.(3) din Legea 26/1990 privind registrul comertului, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
Prin urmare , din interpretarea coroborata a dispozitiilor legale citate rezulta ca Oficiul National al Registrului Comertului si/sau oficiile registrului comertului nu au vocatia de a deveni parte cu prilejul judecarii unor astfel de cauze, întrucât nu au un interes propriu în cauza si, în consecinta, neputând afirma un drept ori un interes propriu, Oficiul National al Registrului Comertului nu poate avea calitatea de parte în astfel de cauze.
Cu privire la executarea hotarârilor judecatoresti, pârâtii , în ceea ce îi priveste, solicita sa se observe urmatoarele:
Potrivit dispozitiilor art.7 din Legea nr.26/1990, “Instantele judecatoresti sunt obligate sa trimita oficiului registrului comertului, în termen de 15 zile de la data când au ramas irevocabile, copii legalizate de pe hotarârile irevocabile ce se refera la acte, fapte si mentiuni a caror înregistrare în registrul comertului o dispun, conform legii”, iar conform alin. 2 al aceluiasi articol ,,în aceste încheieri si hotarâri instantele judecatoresti vor dispune si efectuarea înregistrarilor în registrul comertului”. Asa fiind, din redactarea mentionata, rezulta cu certitudine faptul ca opozabilitatea fata de oficiul registrului comertului a hotarârilor judecatoresti prin care se dispune efectuarea de înregistrari în registrul comertului nu se asigura prin participarea procesuala a acestora, ci rezulta ex lege.
Prin sentinta comerciala nr. 5783 din 7 mai 2010, Tribunalul Bucuresti – Sectia a VI – a Comerciala a respins ca neîntemeiata exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, invocata de pârâtii OFICIUL NATIONAL AL REGISTRULUI COMERTULUI si OFICIUL REGISTRULUI COMERTULUI DE PE LÂNGA TRIBUNALUL BUCURESTI. A admis exceptia inadmisibilitatii, invocata din oficiu si a respins actiunea reclamantei ca inadmisibila.
Pentru a hotarî astfel prima instanta a retinut urmatoarele:
Analizând actele si lucrarile dosarului prin prisma exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive invocata de pârâti, tribunalul a apreciat ca aceasta este neîntemeiata si , în consecinta, a respins-o raportat la rolul Oficiului National al Registrului Comertului si a Oficiului Registrului Comertului de pe lânga Tribunalul Bucuresti de a tine registrul comertului, în vederea asigurarii opozabilitati actelor si faptelor comerciantilor, în conformitate cu prevederile Legii nr. 26/1990. Legitimarea procesuala pasiva a ONRC, în prezenta cauza, este confirmata si din perspectiva atributiei acestei institutii publice de a interveni în orice proces privind înregistrari în registrul comertului, în scopul respectarii cerintelor generale ale activitatii comerciale.
Tribunalul a admis exceptia inadmisibilitatii , invocata din oficiu, pentru urmatoarele considerente :
Prin cererea ce face obiectul prezentului dosar reclamanta, persoana juridica organizata sub forma societatii comerciale cu raspundere limitata, solicita instantei , pe calea actiunii în constatare reglementata prin dispozitiile art. 111 Cod procedura civila, sa se constate legalitatea constituirii si functionarii persoanei juridice organizata ca societate comerciala cu raspundere limitata, împrejurarea ca actele si faptele de comert pe care societatea le poate desfasura si încheia, în raport cu obiectul principal de activitate si obiectul secundar, reprezinta activitati comerciale de sine statatoare si nu se încadreaza în obiectul de activitate al unor societati financiare bancare sau nebancare , faptul ca dispozitiile legale dupa cum îsi desfasoara activitatea societatea comerciala sunt cele ale Legii nr.31/1990 modificata si republicata , Codul comercial, Codul civil, Codul de procedura civila, Legea nr.26/1990, Legea nr. 99/1999 – Titlul VI, Decretul – lege nr. 2561/1936, Actul constitutiv al societatii , precum si faptul ca activitatea de amanet este una comerciala, neîncadrându-se în activitatile financiar bancare.
Potrivit art. 111 Cod procedura civila , partea care are interes poate sa faca cerere pentru constatarea existentei sau neexistentei unui drept. Cererea nu poate fi primita daca partea poate cerere realizarea dreptului.
Interpretând aceste dispozitiile legale , instanta a retinut ca actiunea în constatare are ca obiect constatarea existentei unui drept subiectiv al reclamantului ori inexistenta unui drept subiectiv al pârâtului împotriva sa. Cu alte cuvinte, acest tip de actiune se refera la constatarea existentei sau inexistentei unui raport juridic concret .
Capetele de cerere promovate de reclamanta în prezentul litigiu nu se încadreaza în sfera actiunilor reglementate de art.111 Cod procedura civila , întrucât demersul judiciar nu priveste confirmarea unui drept subiect al reclamantei sau inexistenta unui drept al persoanelor chemate în judecata .
Pe de alta parte , aprecierea instantei a fost în sensul ca legalitatea constituirii si functionarii persoanei juridice , inclusiv sub aspectul obiectului de activitate , poate fi verificata pe calea prevazuta de Legea nr. 31/1990 si 26/1990 la momentul înmatricularii societatii, prin cercetarea prevederilor actului constitutiv si a celorlalte înscrisuri cerute de lege. Asa cum rezulta din înscrisurile înfatisate si din informatiile oferite de ONRC, a fost autorizata constituirea societatii reclamante si dispusa înmatricularea acesteia în registrul comertului având ca obiect principal de activitate Cod CAEN 6492- alte activitati de creditare ( amanet auto) prin încheierea nr. 10612/30.11.2009 pronuntata de judecatorul delegat la ORCTB , în exercitarea atributiilor prevazute de art.37 si 40 din Legea nr.31 /1990. La momentul înmatricularii societatii reclamante, controlul legalitatii actelor sau faptelor care , potrivit legii , se înregistrau în registrul comertului, se exercita de justitie, prin judecatorii delegati.
În considerarea celor expuse, tribunalul a admis exceptia inadmisibilitatii si a respins actiunea , astfel cum a fost completata, ca inadmisibila.
Împotriva acestei sentinte, în termen legal a declarat apel motivat reclamanta, cauza fiind înregistrata sub acelasi numar unic la 8 septembrie 2010 pe rolul Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a V – a Comerciala.
În motivarea apelului a fost criticata hotarârea pentru nelegalitate si netemeinicie, sustinându-se în esenta ca instanta de fond, retinând ca actiunea în constatare trebuie sa vizeze un raport juridic concret, nu a dat nici un raspuns la motivele de fapt si de drept si la argumentele aduse în actiunea introductiva, nu a înteles care este interesul promovarii unei astfel de actiuni si a pronuntat o hotarâre nemotivata.
Apelanta – reclamanta a reiterat sustinerile despre stabilirea în mod definitiv si irevocabil a legalitatii constituirii si functionarii sale, a aratat ca, în consecinta , putea sa functioneze fara a mai avea nevoie de alta autorizare, dar ca , pentru a preveni si preîntâmpina eventuale litigii sau procese , a considerat ca este absolut necesara promovarea prezentei actiuni pentru ca instanta sa cenzureze si sa confirme legalitatea întregului sau proces de constituire, înregistrarea si functionarea ca societate comerciala pura si simpla, fara a împrumuta caracterul unei societati bancare sau al unei institutii financiare nebancare.
Apelanta-reclamanta a criticat faptul ca instanta de fond a invocat ex oficio si a solutionat exceptia inadmisibilitatii fara a preciza motivele de fapt si temeiul de drept si fara ca pârâtele sa puna concluzii pe aceasta exceptie .
A sustinut ca exceptia inadmisibilitatii actiunii nu este reglementata si definita de Codul de procedura civila, nu este clasificata nici de doctrina si nici de jurisprudenta ca exceptie de ordine publica si , în acest context, a sustinut ca instanta a avut-o în vedere din oficiu cu încalcarea prevederilor art. 136 Cod procedura civila.
Apelanta-reclamanta a criticat solutia de respingere a cererii ca inadmisibila si pentru faptul ca aceasta solutie nu se justifica raportat chiar la considerentele instantei referitoare la un control al legalitatii deja efectuat , cât si la pozitia exprimata de pârâte în acelasi sens.
A sustinut ca singura conditie ce trebuie îndeplinita pentru ca actiunea în constatare sa fie promovata si admisa este cea a interesului, iar interesul consta în prevenirea contestarii drepturilor sale recunoscute si conferite de hotarârile judecatoresti definitive si irevocabile pe care le-a mentionat . În acelasi sens, a subliniat ca interesul este justificat de asigurarea protectiei raporturilor juridice viitoare pe care le va avea cu partenerii comerciali, bazate pe acte si fapte de comert, precum si de împiedicarea eventualelor contestari ale tertilor sau ale partenerilor comerciali întemeiate pe motivul nelegalitatii constituirii societatii.
În aceasta ordine de idei, a subliniat ca actiunea are caracter provocatoriu , ca tinde la recunoasterea judecatoreasca a drepturilor reclamantei, la consolidarea acestora si la împiedicarea contestarii lor, ca este definita drept o actiune în confirmare, iar aceasta contrazice argumentele primei instante care se refera la necesitatea existentei unui raport juridic concret.
Apelul este întemeiat în drept pe dispozitiile art. 282 pct. 1, raportat la art. 295 si 296 Cod procedura civila.
La 21 ianuarie 2011, intimatul – pârât OFICIUL NATIONAL AL REGISTRULUI COMERTULUI a depus întâmpinare, prin care a invocat exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive, lasând solutia pe apel la aprecierea instantei.
Exceptia a fost respinsa de Curte la termenul din 10 martie 2011, cu motivarea expusa în practicaua prezentei decizii.
Fata de actele si lucrarile dosarului, de probele administrate în cauza, Curtea a apreciat apelul ca nefondat si l-a respins cu aceasta motivare si pentru urmatoarele considerente:
Examinând criticile si argumentele aduse de apelanta – reclamanta în sustinerea apelului, Curtea a apreciat ca logica expunerii necesita abordarea acestora grupate în urmatoarea ordine: motivarea hotarârii ; analiza motivelor de fapt si de drept ale cererii precizate ; inadmisibilitatea ca exceptie ; dreptul instantei de a invoca inadmisibilitatea din oficiu ; modul în care inadmisibilitatea a fost pusa în discutie ; analiza solutiei de respingere a actiunii ca inadmisibila prin raportare la cerintele impuse de art. 111 Cod procedura civila ; analiza altor conditii care impun respingerea actiunii ca inadmisibila.
1.Critica referitoare la nemotivarea hotarârii primei instante este nefondata. Curtea constata ca instanta de fond a facut o prezentare ampla a petitelor actiunii în constatare , astfel cum aceasta a fost completata , a motivelor de fapt si de drept invocate de apelanta-reclamanta , ca si a apararilor formulate de cei doi intimati – pârâti în întâmpinare.
A procedat în stricta concordanta cu dispozitiile art. 137 alin. 1 Cod procedura civila , solutionând cu precadere si argumentat exceptiile , cu observatiile ce se vor arata în continuare în legatura cu inadmisiblitatea actiunii în constatare.
A caracterizat corespunzator actiunea cu care a fost învestita si a întemeiat-o în drept , dupa care a prezentat conditiile de admisibilitate a acestui tip de actiune , precum si argumentele pe care s-a întemeiat atunci când a apreciat neîntrunite aceste conditii legale.
În plus , Curtea a constatat ca prima instanta a adus argumente pertinente în sprijinul ideii ca actiunea în constatare nu putea fi primita nici pentru ca scopul urmarit de apelanta – reclamanta fusese atins prin parcurgerea de catre aceasta a singurei proceduri judiciare, prevazute de legea româna.
Raportat la toate aceste elemente, Curtea a apreciat ca hotarârea judecatoreasca respecta întrutotul cerintele art. 261 alin. 1 Cod procedura civila, solutia pronuntata decurgând logic din motivarea expusa.
2.Critica referitoare la necercetarea de catre prima instanta a motivelor de fapt si de drept ale actiunii, asadar la necercetarea fondului , este neîntemeiata.
Prima instanta, calificând în mod corect – apreciaza Curtea – inadmisibilitatea drept exceptie, a facut aplicarea dispozitiilor art. 137 alin. 1 Cod procedura civila, dispozitii care prevad obligatia examinarii cu prioritate a exceptiilor de procedura si/sau de fond care fac de prisos, în tot sau în parte, examinarea fondului.
3.Critica întemeiata pe gresita calificare ca exceptie a inadmisibilitatii este neîntemeiata. Nicaieri în economia Codului de procedura civila nu exista un inventar si nici o clasificare a exceptiilor , prevederile art. 137 alin. 1 din acest act normativ nefacând altceva decât sa practice o dihotomie între exceptiile de fond si cele de procedura.
Indiscutabil ca , în atare situatie , o astfel de lacuna a fost complinita de doctrina si de jurisprudenta care , desi nu unanime, în majoritate consacra inadmisibilitatii statut de exceptie în considerarea faptului ca aceasta are acelasi efect ca si exceptiile , respectiv face de prisos cercetarea fondului, fiind un veritabil fine de neprimire a cererii.
Din acest punct de vedere, Curtea a apreciat ca instanta de fond a calificat corespunzator inadmisibilitatea drept exceptie , ca în mod legal a luat-o în discutie prioritar si, în consecinta, gasind-o întemeiata , a dat eficienta efectului acesteia, respectiv nu a mai intrat în cercetarea fondului.
De altfel, s-a constatat ca apelanta – reclamanta însasi achieseaza la aceasta idee, de vreme ce, invocând încalcarea prevederilor art. 136 Cod procedura civila, contesta în subsidiar caracterul de exceptie de ordine publica al inadmisibilitatii.
4. Sub acest din urma aspect, Curtea a apreciat, raspunzând prin aceasta si criticii relative la inexistenta dreptului instantei de a invoca inadmisibilitatea din oficiu, ca prima instanta a fost în drept sa invoce ex oficio exceptia de inadmisibilitate, având în cerere ca apelanta – reclamanta a înteles sa promoveze o actiune al carei regim este stabilit prin norme legale derogatorii de la dreptul comun , norme care , de aceea , au fost apreciate de Curte ca imperative.
Prin urmare , Curtea a apreciat ca în cazul special al acestui tip de actiune instanta este obligata a verifica din oficiu conformitatea actiunii cu prevederile art. 111 Cod procedura civila si de a ridica toate obiectiile care se impun în caz contrar , lucru care s-a si întâmplat în speta prin invocarea ex oficio a exceptiei de inadmisibilitate.
5.Privitor la critica referitoare la modul în care exceptia a fost invocata, Curtea a apreciat-o ca nefondata. Desi încheierea de dezbateri pare a confirma sustinerea despre caracterul eliptic al exceptiei pe care Curtea a ridicat-o , se constata ca, la cererea apelantei – reclamante, pronuntarea a fost amânata, iar apelanta – reclamanta si-a exercitat dreptul la aparare prin concluziile scrise depuse în intervalul de pronuntare, concluzii în care apelanta reclamanta si-a prezentat,ca de altfel si în apel, punctul de vedere pe toate conditiile apreciate ca fiind impuse de art. 111 Cod procedura civila.
Curtea a înlaturat ca lipsita de interes sustinerea despre solutionarea exceptiei fara punctul de vedere al intimatilor pârâti, întrucât numai acestia erau în drept sa invoce o eventuala vatamare cauzata în acest mod , iar intimatii nu au facut acest lucru.
6.În ceea ce priveste netemeinicia solutiei de admitere a exceptiei de inadmisibilitate, cu consecinta respingerii actiunii, Curtea a apreciat critica nefondata, pentru urmatoarele considerente , printre care a raspuns grupat argumentelor apelantei – reclamante.
Trei sunt conditiile de admisibilitate pe care o actiune în constatare trebuie sa le îndeplineasca : reclamanta sa justifice un interes în promovarea cererii ; cererea sa vizeze existenta unui drept al reclamantei ori inexistenta unui drept al pârâtei ; reclamanta sa nu aiba la îndemâna actiunea în realizarea dreptului.
În legatura cu interesul promovarii actiunii, se constata ca acest aspect nu a fost luat în analiza de catre prima instanta, dar este discutat si argumentat în apel , astfel încât Curtea a fost nu numai în drept, dar si obligata a raspunde sustinerilor apelantei.
Interesul promovarii unei actiuni în justitie se cenzureaza prin prisma folosului practic urmarit de partea reclamanta în cazul admiterii acestei cereri. În speta, atâta vreme cât nu exista nici o contestare a conditiilor de legalitate a functionarii societatii apelante, venita din partea unui tert , reconfirmarea situatiei juridice pe care o urmareste apelanta-reclamanta este lipita de orice folos practic .
De asemenea, pentru ca o actiune sa fie primita , interesul urmarit de titularul acesteia trebuie sa fie legitim, personal, nascut si actual. Pentru aceleasi considerente expuse în legatura cu lipsa folosului practic, Curtea a apreciat ca neîndeplinita si cerinta ca interesul sa fie nascut si actual, eventualele contestari ale actelor societatii pârâte putând fi cenzurate la momentul la care acesta ar avea loc. Din acest punct de vedere, s-a retinut ca nu exista interes în cauza câta vreme apelanta-reclamanta are în vedere preîntâmpinarea unor litigii în legatura cu care nu exista nici un indiciu, asadar un prejudiciu absolut eventual, cu caracter vadit incert.
Curtea a retinut, în plus, ca interesul urmarit de apelanta-reclamanta nu este nici legitim. Pe de o parte, în raport de împrejurarea ca autorizarea functionarii acestei societati a format deja obiectul controlului de legalitate, pronuntându-se pe acest aspect doua hotarâri judecatoresti irevocabile , Curtea a apreciat ca apelanta – reclamanta nu mai beneficiaza de protectia nici unei alte dispozitii legale care sa îi reconfirme statutul legal deja dobândit si ca nu este autorizata de nici o dispozitie legala sa ceara un control judiciar a posteriori unui control judiciar deja efectuat în mod irevocabil. A admite altfel echivaleaza cu recunoasterea posibilitatii neconditionate a oricarui subiect de drept de a cere, chiar si fara o tulburare efectiva a stabilitatii statutului si a drepturilor sale , reconfirmarea de catre instantele judecatoresti a acestui statut sau a drepturilor , în integralitatea lor ori luate ut singuli, ceea ce , în mod evident, depaseste cu mult si denatureaza finalitatea recunoasterii constitutionale a dreptului de acces la justitie , lasând loc arbitrariului.
Pe de alta parte, Curtea a apreciat ca interesul apelantei-reclamante nu este legitim si prin raportare la primul si al treilea petit al actiunii în constatare .
Astfel, în ceea ce priveste constatarea legalitatii functionarii societatii apelante, dincolo de faptul ca apelanta – reclamanta solicita constatarea unei situatii de fapt, nu poate obtine o apreciere globala asupra legalitatii functionarii sale, câta vreme aceasta functionare se traduce în acte si fapte juridice, cenzurabile individual si pe masura savârsirii lor. A admite altfel ar echivala cu confirmarea generala fara nici un fundament faptic sau juridic a conduitei trecute, prezente si viitoare a unui subiect de drept si , implicit, cu asigurarea unui beneficiu de impunitate pentru eventualele fapte si acte savârsite de acest subiect contrar legii, bunelor moravuri ori obligatiilor contractuale.
În ceea ce priveste al treilea petit al actiunii în constatare, Curtea a apreciat ca lipsa de legitimitate a interesului deriva din împrejurarea ca apelanta – reclamanta tinde sa limiteze incidenta legii în ceea ce priveste activitatea pe care o desfasoara doar la actele normative enumerate în cererea introductiva de instanta si în cererea completatoare. O astfel de limitare, însa, este inacceptabila, întrucât nici o dispozitie legala nu autorizeaza o instanta de judecata sa faca inventarul exhaustiv al actelor normative aplicabile unui subiect de drept , fiind atributul exclusiv al legiuitorului de a decide care sunt destinatarii fiecarui act normativ pe care îl edicteaza si al instantelor de judecata de a decide care act sau acte normative sunt aplicabile fiecarui raport juridic concret dedus judecatii .
Cea de a doua conditie de admisibilitate a actiunii în constatare este legata de cerinta ca aceasta sa vizeze existenta unui drept al reclamantei sau inexistenta unui drept al pârâtei.
În ceea ce priveste prima ipoteza, se constata ca prin cele patru petite nu se solicita altceva decât constatarea unei situatii de fapt, respectiv legalitatea autorizarii si functionarii societatii apelante, faptul ca actele si faptele de comert pe care societatea le poate încheia în raport de obiectul de activitate reprezinta activitate comerciala de sine-statatoare, diferita de obiectul de activitate al societatii financiare bancare si nebancare, incidenta anumitor acte normative si caracterul comercial al activitatii de amanet, diferit de activitatile financiar-bancare.
În ce priveste a doua ipoteza, Curtea a apreciat ca în mod corect prima instanta a stabilit ca apelanta – reclamanta nu se întemeiaza pe un raport juridic concret cu intimatii – pârâti, pentru a se deduce ca se invoca inexistenta vreunui drept concret al acestora din urma .
Ultima conditie de admisibilitate nu a fost dezbatuta în cadrul apelului si a fost avuta în vedere tangential de catre instanta de fond, atunci când a retinut ca aspectele principale ale prezentei cereri au fost deja valorificate în procedura speciala prevazuta de legea nr.26/1990 si de legea nr.31/1990, procedura în care controlul de legalitate s-a efectuat de catre judecatorul delegat la registrul comertului.
Conchizând, Curtea a apreciat ca neîntemeiate toate criticile formulate de apelanta – pârâta împotriva hotarârii de fond, apreciaza ca prima instanta a stabilit corect situatia de fapt si ca a facut o riguroasa aplicare a dispozitiilor art. 111 Cod procedura civila atunci când a retinut sintetic ca demersul judiciar de fata nu priveste confirmarea unui drept subiectiv al reclamantei si nici inexistenta unui drept al persoanelor chemate în judecata , Curtea retinând în plus si lipsa interesului în promovarea actiunii.
În consecinta, în temeiul art. 295-296 Cod procedura civila Curtea a respins apelul ca nefondat.
