Interpretarea naturii juridice a unei convenţii nu se poate obţine pe calea acţiunii în constatare, care are un caracter subsidiar, putând fi folosită numai în cazul în care nu poate fi exercitată o acţiune în realizarea dreptului.
Prin sentinţa nr. 3449/1999, Tribunalul Bucureşti a respins acţiunea S.C. “F.E.” – S.A. faţă de pârâta D.G.F.P.C.F.S. Bucureşti, reţinând că aceasta, nefiind parte în contractul ce a format obiectul litigiului, nu are calitate procesuală pasivă.
Acţiunea formulată împotriva celeilalte pârâte S.C. “T.B.” – S.R.L. a fost respinsă ca inadmisibilă, prima instanţă apreciind că în speţă nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 111 C. pr. civ. S-a arătat că în baza acestor dispoziţii legale se poate solicita constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept, iar nu calificarea, interpretarea clauzelor unui contract. Pentru clarificarea situaţiei, petenta are la dispoziţie acţiunea în realizare, având scopul ca, pârâta D.G.F.P.C.F.S. Bucureşti să revină asupra măsurii dispuse prin actul de control încheiat de organele Administraţiei Financiare a sectorului 6, care au impus achitarea unei sume de bani cu titlu de T.V.A.
împotriva sentinţei a promovat apel reclamanta S.C. “F.E.” – S.A., care a învederat că soluţia pronunţată este eronată, întrucât acţiunea dedusă judecăţii era admisibilă, fiind vorba de o cerere în constatare declaratorie. Instanţa avea menirea să interpreteze clauza îndoielnică din contract, dacă este vorba de asociere în participaţiune sau convenţie de închiriere, fiind aplicabile dispoziţiile art. 978 C. civ. şi art. 111 C. pr. civ.
S-a arătat, totodată, că nu putea fi admisă excepţia inadmisibilităţii acţiunii, atâta timp cât această excepţie a fost invocată de pârâta D.G.F.P.C.F.S. Bucureşti, faţă de care s-a reţinut lipsa calităţii procesuale pasive.
Analizând actele şi lucrările dosarului, se reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 111 C. pr. civ., acţiunea în constatare este aceea prin care se urmăreşte să se obţină printr-o hotărâre judecătorească constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept.
Este consacrat faptul că acţiunea în constatare are un caracter subsidiar, ea putând fi folosită numai în cazul în care nu poate fi exercitată o acţiune în realizarea dreptului.
în speţă, în mod justificat, prima instanţă a respins ca inadmisibilă acţiunea promovată, nefiind întrunite condiţiile art. i 11 C. pr. civ., respectiv constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept, reclamanta solicitând interpretarea naturii juridice a unei convenţii.
Interesul declarat prin acţiune, respectiv combaterea punctului de vedere al organelor administrative financiare, care au impus plata unei contribuţii cu titlu de T.V.A., urmare a aprecierii convenţiei ca fiind o închiriere de bunuri, pot fi obţinute prin promovarea unei acţiuni în realizare, respectiv în anularea actului de control.
Corect s-a reţinut că petiţia ce a format obiectul judecăţii nu poate fi apreciată acţiune declaratorie, prin care reclamantul cere constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept, care, deşi nu a fost încălcat se găseşte într-o situaţie de incertitudine. Soluţia este motivată de poziţia societăţilor comerciale semnatare ale contractului nr. 2/1994, care au calificat natura acestuia ca asociere în participaţiune.
Nu se poate reţine nici critica privind invocarea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii de către pârâta D.G.F.P.C.F.S., în raport cu care s-a reţinut lipsa calităţii procesuale pasive.
Din cuprinsul dispozitivului sentinţei atacate nu rezultă că respingerea acţiunii ca inadmisibilă a avut loc ca urmare a invocării (respectiv admiterii) unei asemenea excepţii de vreuna din părţile în litigiu.
De altfel, prin prima întâmpinare, ataşată la dosar şi cealaltă pârâtă a invocat o atare excepţie, nimic neîmpiedicând instanţa de judecată să o însuşească, în raport de analiza condiţiilor prevăzute de art. 111 C. pr. civ.
Pentru considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 296 C. pr. civ., apelul declarat a fost respins, ca nefondat.
NOTĂ: Soluţia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a tost menţinută de
Curtea Supremă de Justiţie – secţia comercială, prin decizia nr. 412/2001,
prin anularea recursului declarat de reclamantă, ca netimbrat. (M.P.)
