Cel care solicită ca posesorul unui imobil să încheie cu el un contract de închiriere, iar, în caz contrar, să se dispună evacuarea acestuia, pretinde deci că este proprietarul imobilului, trebuind să facă dovada în acest sens, pentru a-şi legitima calitatea procesuală activă.
în cazul societăţilor comerciale înfiinţate ca urmare a reorganizării unor unităţi economice de stat, dovada proprietăţii asupra unui imobil se face conform art. 17-20 din Legea nr. 15/1990, cu hotărârea emisă de Guvern, privind reorganizarea unităţii respective.
(Secţia comercială, decizia nr.538/7.05.1993)
Reclamanta S.C. “B.R.” – S.A. a chemat în judecată, la Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, pe pârâta S.C. “P.L.” – S.A., solicitând obligarea acesteia să semneze contractul de închiriere pentru spaţiul pe care îl deţine în imobilul situat la adresa unde îşi are sediul pârâta, iar, în cazul în care refuză să intre în legalitate, să se dispună evacuarea acesteia, pentru lipsă de titlu.
Judecătoria sectorului 5, prin sentinţa civilă nr.4.877/12.11.1992, a respins acţiunea.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că, faţă de cererile succesive ale reclamantei şi de faptul că i s-a pus în vedere să precizeze obiectul acţiunii (şi nu a făcut-o), obiectul îl constituie evacuarea pârâtei pentru lipsă de titlu, insistându-se, în mod constant, asupra existenţei unui drept de proprietate al reclamantei asupra construcţiei în litigiu, în care îşi au sediul ambele societăţi.
Instanţa de fond a reţinut actul încheiat între părţi, intitulat „convenţie”, şi în care se statuează că imobilul a fost sediul C.V.B.P.S. şi va fi exploatat de cele două părţi, în sensul că S.C. “P.L.” – S.A. va folosi parterul şi primul etaj, iar S.C. “B.R.” S.A. va folosi etajele 2 şi 3, subliniindu-se că prezenta înţelegere este aplicabilă până la stabilirea regimului juridic al acestui imobil.
Faţă de obiectul acţiunii şi existenţa acestei convenţii, instanţa a reţinut că există o înţelegere privind folosirea spaţiului, convenţie ce este aplicabilă până la stabilirea regimului juridic al imobilului în litigiu.
împotriva sentinţei a declarat recurs S.C. “B.R.” – S.A., care a arătat:
– Intimata-pârâtă s-a înfiinţat ca unitate autonomă, prin filiera unei investiţii privind construirea unei fabrici de bere de la S.C. “B.R.” – S.A.;
– S.C. “P.L.” – S.A. a inclus, abuziv, în patrimoniul său imobilul în litigiu. Convenţia reţinută de instanţa de fond a avut un caracter provizoriu, până la 30.09.1991, aşa cum rezultă din cuprinsul său;
– S.C. “B.R.” – S.A. a fost titulara unui drept de administrare directă asupra imobilului în cauză, în baza dispoziţiilor Legilor nr. 119/1948 şi nr. 133/1948, prin naţionalizarea fostului proprietar Bragadiru, căruia i-a preluat tot patrimoniul;
– S.C. “B.R.” – S.A. a achitat, în exclusivitate, impozitul pe clădiri şi teren la Administraţia Financiară a sectorului 5, şi îl achită şi în prezent;
– Terenul şi clădirea din Calea Rahovei, Bucureşti, au figurat, după naţionalizare, an de an, în bilanţul al I.B.R.
Analizând motivele de recurs, instanţa urmează să le respingă, deoarece, cel care solicită ca posesorul unui imobil să încheie cu el un contract de închiriere, iar, în caz contrar, să se dispună evacuarea acestuia, pretinde, deci, că este proprietarul imobilului, trebuind să facă dovada în acest sens, pentru a-şi legitima calitatea procesuală activă.
în cazul societăţilor comerciale, înfiinţate ca urmare a reorganizării unor unităţi economice de stat, dovada proprietăţii asupra unui imobil se face conform art.17 – 20 din Legea nr. 15/1990, cu hotărârea emisă de Guvern, privind reorganizarea unităţilor economice de stat în societăţi comerciale, hotărâre care stabileşte şi condiţiile în care se face inventarierea patrimoniilor unităţii economice de stat în societăţi comerciale.
Prin urmare, acest inventar, în mod evident, trebuie să conţină o enumerare şi o descriere precisă a bunurilor mobile şi imobile care devin proprietatea societăţilor comerciale, inclusiv valoarea fiecăruia, făcând parte integrantă din hotărârea Guvernului şi dovada constituirii dreptului de proprietate al societăţii comerciale, prin transformarea dreptului de administrare operativă directă a bunurilor proprietăţii de stat.
în cazul de faţă, reclamanta-recurentă depune la dosar numai bilanţul contabil şi dovezi de plată a unor impozite pe clădiri, în toate acestea fondurile fixe fiind menţionate numai valoric, astfel că nu face dovada că este proprietara clădirii în litigiu, mai ales că şi pârâta-intimată pretinde că are în proprietatea sa aceeaşi clădire.
Pentru cele arătate mai sus, recursul urmează să fie respins, ca nefondat.
Notă: Cu privire la Legea nr. 15/1990, a se vedea nota de la speţa nr. 5.
