Acţiune în excludere reciprocă. Respingere. Dizolvare admisă pe alt temei, rezultat din probaţiune


Legea nr. 31/1990, art. 222 lit. d) şi art. 227 lit. e)

Din materialul probator administrat, instanţa a reţinut că ambii asociaţi au săvârşit fapte frauduloase, prin folosirea bunurilor din patrimoniul societăţii în folosul propriu, constând în desfăşurarea

de activităţi de transport, fără a înregistra şi evidenţia în mod

corect, beneficiul material obtinut din aceste activităti, ceea ce a determinat şi neînţelegerile grave ce au apărut între cei doi asociaţi.

Ca atare, în mod corect s-a retinut că ambii asociaţi au săvârşit fapte incompatibile cu affectio societatis, ceea ce a condus la neînţelegerile grave, ireconciliabile, apărute între cei doi asociaţi, atrăgând incidenţa dispoziţiilor art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990, republicată.

I.C.C.J., Secţia comercială, decizia nr. 2144 din 8 iunie 2010,

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt la data de 6 decembrie 2006, reclamanţii B.D. şi SC D.T. SRL au chemat în judecată pe pârâta C.M.M., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună excluderea din societatea reclamantă a pârâtei

C.M.M., obligarea acesteia la restituirea către societate a sumelor încasate din exploatarea auto nr. (…), începând cu luna decembrie 2006 şi până în prezent şi cheltuieli de judecată.

Pârâta a formulat cererea reconvenţională solicitând excluderea din

societate a reclamantului – pârât B.D., conform art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990, republicată şi stabilirea, prin aceeaşi hotărâre a structurii capitalului social, respectiv 100% pentru asociata C.M.M., fiind de acord cu continuarea societăţii cu răspundere limitată, cu

asociat unic, conform art. 229 din aceeaşi lege. In subsidiar, pârâta-reclamantă a solicitat obligarea pârâtei SC D.T. SRL, la plata către aceasta a contravalorii a 50% din patrimoniul social, în cazul în care se va dispune excluderea sa din societate, iar pentru soluţia respingerii acţiunii şi a cererii reconvenţionale să se dispună dizolvarea societăţii conform art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990, republicată, având în vedere neînţelegerile grave dintre aceştia care împiedică funcţionarea acesteia şi imposibilitatea realizării obiectului de activitate, cu obligarea reclamantului-pârât la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 25 aprilie 2007, reclamantul-pârât B.D., şi-a precizat acţiunea arătând că înţelege să renunţe la capătul de cerere privind obligarea pârâtei-reclamante la restituirea către societate a sumelor încasate din exploatarea auto, solicitând să se dispună excluderea din societate a pârâtei-reclamante C.M.M., să se ia act de hotărârea asociatului B.D. privind continuarea societăţii sub forma SRL cu asociat unic şi să se dispună cu privire la structura capitalului social al SC D.T. SRL a asociatului rămas, respectiv, 100% din capitalul social.

La termenul din data de 14 noiembrie 2007, s-a dispus conexarea dosarului nr. 3122/104/2007 la dosarul 7200/104/2006, întrucât între cele două dosare există o strânsă legătură privind obiectul, cauza şi părţile. Astfel, prin cererea înregistrată sub nr. 3122/104/2007, reclamanţii SC D.T. SRL şi B.D. au solicitat excluderea din societate a asociatei C.M.M., să se ia act de hotărârea asociatului unic B.D., privind continuarea societăţii cu asociat unic şi să se dispună cu privire la participarea asociatului rămas la capitalul social în proporţie de 100% cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa comercială nr. 182 din 26 martie 2008, Tribunalul Olt, Secţia comercială şi de administrativ, a admis în parte acţiunea principală şi cererea conexă şi a dispus excluderea din societate a celor doi asociaţi, B.D. şi C.M.M., constatând dizolvată societatea.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că, din probele administrate – raport de expertiză şi declaraţii de martori, rezultă că asociata C.M.M. nu a prezentat documentele justificative de încasare venituri şi nici nu a depus banii încasaţi în conturile societăţii, folosindu-se în interes personal de auto cu nr. (…), fară eliberarea biletelor de călătorie.

Instanţa a reţinut că şi asociatul B.D. a înregistrat în contabilitatea societăţii, veniturile din activitatea de transport, pe bază de chitanţe, fară să aibă la bază documente justificative privind seria, numărul şi valoarea biletelor de călătorie, emise persoanelor transportate. Ca atare, nu există certitudinea înregistrării sumelor care, în realitate au fost încasate de la călători, faptă ce angajează răspunderea personală a asociatului B.D.

Prin urmare, tribunalul a reţinut că, în speţă, sunt îndeplinite condiţiile art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, republicată, privind excluderea din societate a celor doi asociaţi, ca sancţiune pentru o conduită în dezacord cu interesul societar, ca urmare a încălcării cu vinovăţie a interdicţiilor legale sau statutare care le impun să lucreze în interesul societăţii şi să manifeste diligenţă şi probitate în exercitarea atribuţiilor lor.

Faţă de cele anterior arătate, tribunalul a reţinut că, în speţă, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 223 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicată, pentru a se dispune cu privire la structura participării la capitalul social a asociatului rămas, fiind îndeplinite condiţiile pentru dizolvarea societăţii, ca urmare a neînţelegerilor grave dintre cei doi asociaţi.

împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii-pârâţi B.D. şi SC D.T. SRL.

Prin decizia nr. 94 din 9 octombrie 2009, Curtea de Apel Craiova, Secţia comercială, a respins ca nefondat, apelul declarat de apelanţii-reclamanţi-pârâţi.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că scopul principal şi îndatorirea legală a celor doi asociaţi asumată prin faptul asocierii este de a executa, în comun activităţile statutare, respectiv, activităţile de transport, pe toată durata vieţii societăţii.

Ca atare în cazul în care se refuză conlucrarea, sancţiunea firească este excluderea pentru cauzele prevăzute de art. 222 din Legea nr. 31/1990, republicată.

Curtea de apel a reţinut că ambii asociaţi au săvârşit fapte frauduloase, prin folosirea bunurilor din patrimoniul societăţii în folosul propriu, constând în desfăşurarea de activităţi de transport, fară a înregistra şi evidenţia în mod corect, beneficiul material obţinut din aceste activităţi, ceea ce a determinat şi neînţelegerile grave ce au apărut între cei doi asociaţi, astfel cum rezultă din materialul probator administrat în cauză.

Ca atare, instanţa de apel a reţinut că ambii asociaţi au săvârşit fapte incompatibile cu affectio societatis, ceea ce a condus la neînţelegerile grave, ireconciliabile, apărute între cei doi asociaţi, atrăgând incidenţa dispoziţiilor art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, republicată.

împotriva acestei decizii au declarat recurs, apelanţii SC D.T. SRL şi B.D., criticând decizia atacată pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ.

In dezvoltarea criticilor de nelegalitate formulate, recurenţii au arătat că:

1. Hotărârea instanţei de apel cuprinde motive străine de natura pricinii, conform art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât faţă de conţinutul sentinţei apelate şi al criticilor formulate prin cererea de apel, instanţa de apel era obligată să statueze cu privire la aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, republicată faţă de asociatul B.D. şi nu să aprecieze cu privire la neînţelegerile grave dintre cei doi asociaţi care exced cadrului procesual.

Astfel, au arătat recurenţii, starea conflictuală, neînţelegerile grave dintre asociaţi, pot justifica dizolvarea societăţii conform art. 227 din Legea nr. 31/1990, republicată, dispoziţii care nu au fost supuse controlului judiciar în faţa instanţei de apel.

2. Hotărârile judecătoreşti pronunţate de tribunal şi de curtea de apel în cauză, au arătat recurenţii, au fost date cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv, a dispoziţiilor art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, republicată.

Recurenţii au învederat, în dezvoltarea acestui motiv de nelega-litate, că în mod greşit instanţele de fond au apreciat că faptele săvârşite de asociatul-administrator B.D. sunt de natură să atragă excluderea acestuia din societate.

Astfel, din probele administrate, nu s-a dovedit săvârşirea unor fraude în dauna societăţii, faptă care presupune prejudicierea acesteia. Or, în speţă, nu s-a probat existenţa unui prejudiciu cert, fiind doar un prejudiciu eventual, proba cu martori nefiind concludentă sub acest aspect.

Recurenţii, au arătat că, astfel cum rezultă din raportul de expertiză, pentru activitatea de transport au fost întocmite zilnic chitanţe fiscale care au valoare de documente justificative.

In plus, în procesul-verbal întocmit la data de 3 februarie 2006, de

D.G.F.P. Olt, rezultă că societatea eliberează către clienţi bilete de călătorie, şi înregistrează sistematic veniturile obţinute din activitatea de transport persoane. Recurenţii, au învederat că în mod greşit instanţele de fond au reţinut aplicabilitatea art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, republicată, fară să cerceteze şi existenţa elementului subiectiv, respectiv, intenţia asociatului administrator de a obţine un profit pentru sine sau pentru altul, din activitatea sa frauduloasă.

Totodată, în cadrul acestui motiv de nelegalitate, recurenţii au arătat că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 295 alin. (1) C. proc. civ., întrucât şi-a motivat decizia şi în raport de faptele săvârşite de asociatul-administrator C.M.M., depăşind astfel limitele cererii de apel.

Examinând criticile de nelegalitate formulate în prezenta cauză, prin raportare la probele administrate şi la considerentele celor două hotărâri judecătoreşti pronunţate de instanţa de fond, înalta Curte reţine că recursul declarat este nefondat, pentru următoarele motive:

1. Prima critică de nelegalitate formulată se întemeiază pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât instanţa de apel şi-a motivat decizia întemeindu-se pe motive străine de natura pricinii, respectiv, făcând referire la neînţelegerile grave dintre asociaţi, deşi acest aspect nu a fost supus cercetării instanţei de apel prin cererea cu care a fost investită.

Analizând conţinutul cererii de apel, înalta Curte reţine că, în chiar conţinutul acestui act procesual, recurenţii-apelanţi au solicitat expres ca instanţa de apel să înlăture dispoziţia instanţei de fond privind dizolvarea societăţii. Ca atare, având în vedere şi considerentele sentinţei pronunţate de tribunal, care, în argumentarea soluţiei de dizolvare a societăţii a reţinut că, din probele administrate, reiese existenţa unor grave neînţelegeri între asociaţi, aspect ce contravine

interesului societar, înalta Curte reţine că instanţa de apel a reţinut în mod corect acest motiv ca şi argument juridic de menţinere a soluţiei de dizolvare a societăţii SC D.T. SRL, prin raportare la cele solicitate expres în cererea de apel şi în aplicarea principiului tantum apellatum, tantum devollutum.

De fapt, înalta Curte reţine că, deşi recurenţii arată că acest aspect excede cadrului procesual, astfel cum a fost criticat prin cererea de apel, conform art. 295 alin. (1) C. proc. civ., aspectele privind dizolvarea societăţii pentru neînţelegeri grave nefiind supuse controlului judiciar al instanţei de apel, şi în cererea de recurs, insistă în înlăturarea dispoziţiei instanţei de fond privind dizolvarea societăţii, formulând în continuare critici privind soluţionarea acestui capăt de cerere.

2. înalta Curte reţine că şi al doilea motiv de nelegalitate întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondat, recurenţii arătând că, din probele administrate nu reiese că, în speţă, sunt îndeplinite condiţiile art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, republicată, în ceea ce îl priveşte pe asociatul administrator B.D.

Se reţine astfel că, în dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenţii analizează concludenţa fiecărui mijloc de probă administrat în faţa instanţei de fond, arătând că atât depoziţiile martorilor, cât şi raportul de expertiză contabilă nu sunt relevante pentru dovedirea activităţii frauduloase desfăşurate de asociatul administrator B.D. şi a aspectului prejudicierii societăţii ca urmare a desfăşurării acestei activităţi. Or, hotărârea judecătorească se întemeiază pe interpretarea şi aprecierea coroborată a tuturor mijloacelor de probă administrate pe parcursul judecării cauzei, instanţa de fond reţinând în mod corect că, din interpretarea tuturor probelor administrate, implicit a concluziilor raportului de expertiză contabilă, rezultă că recurentul-apelant B.D. nu a înregistrat veniturile obţinute din activitatea societăţii, pe bază de documente justificate, susţinerea acestuia făcută în cadrul motivelor de recurs, în sensul că are valoarea de documente justificative chitanţele pe baza cărora s-au făcut aceste înregistrări fiind contrazisă de concluziile rapoartelor de expertiză contabilă întocmite în cadrul celor două faze procesuale.

înalta Curte nu poate reţine nici critica privind absenţa dovezii privind producerea unui prejudiciu prin activitatea desfăşurată de aso-ciatul-administrator B.D. întrucât din concluziile rapoartelor de expertiză rezultă că neevidenţierea în a biletelor de călătorie emise şi deţinerea abuzivă şi exclusivă a documentelor societăţii, au diminuat profitul societăţii.

Ca atare, se reţine că nu subzistă nici motivul invocat relativ la absenţa intenţiei de fraudare a societăţii de către asociatul administrator

B.D. întrucât prin neîntocmirea documentelor justificative contabile nu au putut fi evidenţiate în veniturile încasate de societate în condiţiile în care aceasta a desfăşurat activităţi de transport.

Faţă de considerentele reţinute în analiza primului motiv de nelc-galitate invocat, înalta Curte respinge şi critica privind încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ., apreciind că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a principiului de drept tantum apellatum, tantum devollutum.

Pentru considerentele invocate, în baza art. 312 C. proc. civ., înalta Curte a respins recursul declarat ca nefondat