Atâta timp cât temeiul juridic al cererii a rămas nemodiricat, respectiv contractul care a dat naştere creanţei, cererea formulată reprezintă o majorare a câtimii pretenţiilor, iar nu o modificare a acţiunii introductive.
întrucât apelanta nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei privind plata anticipată a taxei de timbru, apelul său va fi anulat ca netimbrat.
(Secţia comercială, decizia nr. 278/10.05.1994)
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 3.901/19.02.1992, reclamanta S.C. “P” – S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. “S” – S.A., pentru a fi obligată la plata sumei de 1.089.232 lei contravaloarea produselor livrate, plus cheltuieli de judecată, acţiune majorată ulterior cu 275.916 lei, contravaloare produse şi penalităţi de întârziere în sumă de 1.313.382 lei.
Prin sentinţa civilă nr. 2.528 din 24.09.1993, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a admis, în parte, acţiunea, obligând pârâta la plata sumei de 1.089.832 lei contravaloare produse şi 1.313.382 lei penalităţi de întârziere.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că majorarea pretenţiilor reclamantei reprezintă în realitate o modificare a acţiunii şi nu o majorare a câtimii pretenţiilor, iar, pe de altă parte, pârâta a recunoscut, la primul termen de judecată, pretenţiile reclamantei, situaţie în care nu datorează cheltuieli de judecată.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel S.C. “P.” – S.A., criticile vizând modul de interpretare a cererii de extindere a pretenţiilor, ce reprezintă în realitate o cerere de majorare a obiectului litigiului, potrivit art. 132 alin. 2 pct. 2 Cod proc. civilă, majorare ce se poate face pe tot timpul judecăţii la instanţa de fond, până la închiderea dezbaterilor.
De asemenea, apelanta critică soluţia şi în privinţa cheltuielilor de judecată, considerând că în speţă nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 275 Cod proc. civilă, întrucât pârâta intimată nu a recunoscut pretenţiile la prima zi de înfăţişare.
împotriva aceleiaşi sentinţe a declarat apel şi S.C. “S.” – S.A. Bucureşti, în ce priveşte capătul de cerere privind penalităţile de întârziere, motivând că, potrivit Legii nr. 76/1992, totalul penalităţilor pentru întârzierea în decontare nu poate depăşi cuantumul sumei asupra cărora sunt calculate. Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul constată următoarele: în ce priveşte apelul declarat de S.C. „P.” – S.A., cererea de modificare a pretenţiilor, depusă la instanţa de fond la data de 26.04.1993, este o cerere de majorare a obiectului litigiului, întemeiată pe prevederile art. 132 alin. 2 pct. 2 din Codul de procedură civilă, majorarea pretenţiilor putându-se face în timpul judecăţii la instanţa de fond, până la încheierea dezbaterilor asupra fondului.
Instanţa de fond, în mod eronat, a considerat această cerere o modificare a acţiunii, şi nu o majorare a câtimii pretenţiilor, atâta timp cât cauza, adică temeiul juridic al cererii, a rămas nemodificată, respectiv contractul care a dat naştere acestei creanţe.
Faţă de cele arătate, rezultă că cererea de majorare a pretenţiilor reprezintă în realitate o cerere prin care s-a majorat câtimea obiectului cererii, ce nu a modificat cadrul cauzei, fiind depusă la instanţa de fond până Ia încheierea dezbaterilor, fără a fi necesar consimţământul pârâtei.
Reclamanta-apelantă, făcând dovada livrării produselor, este îndreptăţită să solicite plata întregii cantităţi de marfă furnizată.
în ce privesc cheltuielile de judecată, se reţine că, într-adevăr, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 275 Cod proc. civilă, pârâta beneficiară a mărfii livrate nerecunoscând, Ia primul termen, pretenţiile reclamantei, prin comportarea sa punând reclamanta – furnizoare în situaţia de a sesiza instanţa de judecată.
Pârâta-intimată fiind în culpă pentru promovarea litigiului, în mod nejustificat instanţa de fond nu a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată.
Faţă de cele arătate, urmează ca apelul declarat de S.C. „R” – S.A. Bucureşti să fie admis, sentinţa civilă schimbată în parte, în sensul obligării pârâtei-intimate la plata sumei de 275.916 lei, contravaloare marfă şi a sumei de 273.039 lei, cheltuieli de judecată, menţinându-se celelalte dispoziţii.
în ce priveşte apelul declarat de S.C. „S.” – S.A. Bucureşti, instanţa reţine că, potrivit art. 289, coraborate cu prevederile art. 114 Cod proc. civilă, preşedintele instanţei, îndată ce primeşte cererea de chemare în judecată şi constată plata timbrului, va soroci ziua înfăţişării şi va cita părţile în şedinţă.
în cauză s-a solicitat apelantei, la termenul din 8 martie 1994, să achite taxa de timbru, aşa cum rezultă din încheierea şedinţei publice din acea zi.
întrucât apelanta nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei, iar plata taxei de timbru trebuie efectuată anticipat soluţionării cererilor adresate organelor puterii judecătoreşti, urmează ca apelul să fie anulat ca netimbrat.
Notă: Legea nr. 76/1992 privind măsuri pentru rambursarea creditelor rezultate din acţiunea de compensare, regimul plăţilor agenţilor economici, prevenirea incapacităţii de plată şi a blocajului financiar, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 178 din 28 iulie 1992.Această lege a fost abrogată prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 10/1997, publicată în Monitorul Oficial nr. 72 din 22 aprilie 1997.
