Actiune în obligarea societatii comerciale de a pune la dispozitia asociatului documentele contabile primare. Admisibilitate. Societăţi comerciale


Actiune în obligarea societatii comerciale de a pune la dispozitia asociatului documentele contabile primare. Admisibilitate.

– Art.198 si 199 din Legea nr.31/1990 rep., cu modificarile si completarile ulterioare.

Daca partile contractului de societate au instituit un drept de control direct al asociatilor asupra societatii înfiintate, prin solicitarea si obtinerea documentelor de gestiune primara, atunci organele de administrare au obligatia de a transmite asociatilor actele solicitate.

Obligatia de a permite accesul asociatului la actele contabile ale societatii nu este îndeplinita urmare a simplei convocari a asociatului la adunarile generale, atâta timp cât din convocarile respective sau din procesele-verbale întocmite cu ocazia sedintelor adunarilor generale, nu rezulta ca acestuia i-au fost comunicate actele solicitate.

(CURTEA DE APEL BUCURESTI – SECTIA A V-A CIVILA,

DECIZIA CIVILA NR. 479 din 12.12. 2011)

Deliberând asupra apelului civil de fata:

Prin cererea formulata la data de 16.11.2010, înregistrata sub nr. 55570/3/2010, reclamanta SC S. SRL a chemat în judecata pârâta SC K.I. SRL solicitând ca, prin hotarârea ce se va pronunta, sa fie obligata pârâta sa îi permita accesul la actele societatii si sa predea catre reclamanta în copie urmatoarele acte: facturi emise de societatea pârâta din data de 01.12.2006 pâna în prezent; contractele încheiate de pârâta privind vânzarea de marfuri; contractele si actele aditionale ale acestora, privind închirierea spatiilor în care societatea pârâta îsi desfasoara activitatea; bilanturile depuse la AFP la 31.12.2007, 31.12.2008 si 31.12.2009; situatia economico-patrimoniala a societatii pârâte, cu cheltuieli de judecata.

Prin sentinta comerciala nr. 7449/30.05.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VI-a Comerciala, a fost admisa cererea formulata de SC S. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC K.I. SRL si a fost obligata pârâta sa predea, în copie, catre reclamanta urmatoarele înscrisuri:- facturile emise de pârâta din 01.12.2006 pâna la introducerea actiunii (15.11.2010);- contractele de vânzare marfuri încheiate de pârâta în aceiasi perioada;- contractele si actele aditionale privind închirierea spatiilor în care pârâta îsi desfasoara activitatea; – bilanturile depuse la AFP la 31.12.2007; 31.12.2008 si 31.12.2009 precum si situatia economica patrimoniala la 30.12.2009.

Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de fond a retinut urmatoarele:

Reclamanta SC S. SRL este asociat al pârâtei, alaturi de SC N.T. SRL. În aceasta calitate, în datele de 4.07.2007, 19.06.2009, 19.11.2009 si 20.01.2010, i-a solicitat pârâtei sa îi puna la dispozitie contractele, comenzile, facturile, bilanturile si registrele contabile.

Din probele administrate, nu rezulta ca pârâta i-a pus la dispozitie reclamantei actele solicitate.

Pârâta este persoana juridica româna, având forma de societate cu raspundere limitata, reclamanta fiind asociat cu o participare la capitalul social de 49%.

În vederea exercitarii controlului asociatilor asupra societatii, partile au inserat în actul constitutiv dispozitiile art. 15, potrivit carora fiecare asociat are dreptul de a solicita administratorilor si de a primi situatii privind activitatea financiara, contabila si de gestiune a societatii, contacte, comenzi, facturi, bilanturi, balante, situatii financiare, situatia stocurilor, inventare, registre contabile si orice documente referitoare la activitatea societatii. Solicitarea se va face verbal sau în scris si va trebui sa fie îndeplinita de administrator în maxim 24 de ore de la solicitare.

Asadar, partile contractului de societate au instituit un drept de control direct al asociatilor prin solicitarea si obtinerea documentelor de gestiune primara ale pârâtei. Potrivit dispozitiilor sus citate, oricare asociat are acces la aceste documente, chiar si numai în baza unei solicitari verbale.

În cauza, pârâta careia îi incumba sarcina probei faptului pozitiv – nu a dovedit ca a pus la dispozitia reclamantei actele solicitate, fiind astfel încalcat dreptul acesteia de control direct asupra gestiunii pârâtei.

Fata de aceasta împrejurarea, instanta de fond a constatat ca întemeiata cererea reclamantei.

Împotriva acestei sentinte a declarat apel SC K.I. SRL, solicitând admiterea apelului si schimbarea în tot a sentintei atacate în sensul admiterii actiunii pentru urmatoarele considerente:

Intre S.C. N.T. S.R.L. si S.C. S. S.R.L.- Italia s-a incheiat Actul Constitutiv certificat sub nr. 35/20.11.2003, prin care cei doi asociati au hotarat înfiintarea SC K.I. S.R.L. avand ca obiect principal de activitate producerea si comercializarea ferestrelor.

Societatea a luat fiinta ca urmare a acordului de vointa al celor doi asociati tinand cont de puterea financiara a societatii S.C. N.T. S.R.L., societate care face parte din GRUP N., de experienta in domeniul ferestrelor a S.C. S. S.R.L.- Italia precum si de faptul ca GRUP N. detine o retea importanta de comercializare a produselor pentru amenajari imobiliare ( usi si accesorii de usi), astfel facilitand patrunderea pe piata din Romania sub un nume deja cunoscut, care detinea un portofoliu important de clienti.

Inca de la înfiintare si pana la data sfarsitul anului 2006 S.C. S. S.R.L. – Italia, a condus si a gestionat intreaga activitate prin administrator M.C. si prin mandatar R.C. al S.C. S. S.R.L. in cadrul S.C. K.I. S.R.L.

Desi la finele anului 2006 madatarul S.C. S. S.R.L. – Italia, a hotarat sa renunte la mandatul acordat, celalalt reprezentant al acesteia a continuat sa faca parte din condunerea societatii inca o buna perioada de timp, respective pana la data de 22.10.2007.

Instanta de fond a considerat ca nu au fost puse la dispozitie documentele solicitate cu toate ca chiar in cadrul dezbaterilor l-au fost inmanate societatii reclamante un set complet de copii ale bilanturilor aferente anilor 2007, 2008, 2009 si copii ale rapoartelor de gestiune.

In ceea ce priveste solicitarea facturilor comerciale, a contractelor aferente desfasurarii activitatii si acestea au fost puse la dispozitia S.C. S. S.R.L. cu ocazia litigiilor initiate de aceasta prin care s-a încercat dizolvarea SC K.I. S.R.L.

De altfel, apelanta si actionarul majoritar, respective S.C. T. S.R.L. au tinut cu regulalitate Adunarile Generale ale Asociatilor, parcurgand întocmai procedura de convocare prevazuta de Legea nr. 31/1990 republicata si modificata prin comunicarea actelor ce urmau a se discuta in cadrul acestor adunari.

Înainte de convacarile ADUNARILOR GENERALE, – se intocmea ordinea de zi a adunarii si era pregatit si transmis întreg materialul ce urma a se dezbate pe ordinea de zi cu participarea tuturor persoanelor convocate în vederea, tinerii adunarii (asociati, administratori, cenzori).

Fata de aceasta împrejurare si cum documentele pe care le-a solicitat SC S. SRL au fost comunicate cu ocazia adunarilor generale de analiza si aprobare a bilantului, apelanta a solicitat admiterea apelului si schimbarea în tot a sentintei atacate în sensul respingerii actiunii.

Curtea, verificând actele si lucrarile dosarului prin prisma motivelor invocate, a respins apelul ca nefondat.

Corect a obligat instanta de fond pe pârâta SC K.I. SRL la predarea actelor societatii catre reclamanta întrucât potrivit actului constitutiv fiecare asociat are dreptul de a solicita administratorilor situatiile privind activitatea financiara, contabila si de gestiune.

În cauza nu pot fi primite sustinerile apelantei întrucât din cuprinsul proceselor-verbale pe care le-a depus la dosarul de fond, (procese-verbale încheiate cu ocazia sedintelor adunarii generale) rezulta ca reclamantei intimate nu i s-a pus la dispozitie documentele solicitate, motiv pentru care aceasta a votat contra în toate hotarârile AGA.

De altfel, reclamanta a notificat în repetate rânduri societatea pârâta în sensul de a-i fi pus la dispozitie actele sus-citate, însa acestea au ramase fara nici un rezultat, motiv pentru care instanta de fond a admis actiunea, asa cum a fost formulata în temeiul articolelor 198 si 199 din Legea nr. 31/1990.

Potrivit textelor de lege mai sus-mentionate în cadrul societatii cu raspundere limitata, fiecare dintre asociati, care nu este administrator al societatii, este îndreptatit sa cerceteze registrul asociatilor si celelalte registre ale societatii si sa ia cunostinta de situatiile financiare anuale.

Fata de aceste împrejurari si având în vedere calitatea intimatei de asociat al societatii apelante si dreptul acesteia de control asupra activitatii SC K.I. SRL, precum si refuzul acesteia de a-i preda actele spre verificare, Curtea în temeiul articolului 296 Cod procedura civila a respins apelul ca nefondat.