Curtea de Apel Suceava a admis recursul declarat de reclamanta – societate de împotriva sentinţei nr. 861 din 8.07.2002 a Tribunalului Suceava – Secţia comercială şi de administrativ.
în consecinţă, a modificat sentinţa recurată şi, în rejudecare, a admis acţiunea formulată de reclamanta-recurentă împotriva pârâtei Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri, pe care a obligat-o să plătească reclamantei suma de 12.589 DM sau contravaloarea acesteia la data efectuării plăţii, suma de 25.000.000 lei, cu titlu de despăgubiri, precum şi dobânda legală calculată conform O.G. nr. 9/2000, începând cu data de 1.06.2000 şi până la achitarea efectivă a sumelor, în motivarea soluţiei, s-au reţinut următoarele.
Prin acţiunea introdusă la data de 14 septembrie 2001, reclamanta, pe calea acţiunii în regres, a chemat în judecată pârâta Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri, pentru a fi obligată a-i plăti 12.589 DM şi 25.000.000 lei reprezentând contravaloarea despăgubirilor acordate către SC „C.L.” SA.
în motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în ziua de 16 aprilie 1999, orele 20,00 autotractorul proprietatea SC „B.” SRL, care tracta o remorcă proprietatea SC „A.” SA pe DN 17 în direcţia Bistriţa Năsăud – Vatra Domei, la coborârea unei pante cu înclinare mare, conform indicatoarelor aflate pe marginea drumului, din cauza unei gropi aflate în mijlocul carosabilului, cu dimensiunile 120/60 cm şi o adâncime de 11 cm, groapă ce nu a putut fi evitată de către conducătorul auto, în locul respectiv existând curbe stânga dreapta, s-a produs impactul în urma căruia anvelopa stângă faţă a explodat, iar janta s-a îndoit spre interior, fapt ce a dus la pierderea controlului volanului şi părăsirea carosabilului, care a avut ca rezultat avarierea capului tractorului şi a remorcii.
în urma achitării sumelor către asigurat, reclamanta a arătat că a fost nevoită să introducă acţiunea de faţă, în baza art. 998, 999 şi 1000 C. civ.
Prin sentinţa nr. 861 din 8.07.2002 a Tribunalului Suceava – Secţia comercială şi de contencios administrativ, acţiunea introdusă de reclamantă s-a respins ca nefondată.
Hotărând astei, instanţa a avut în vedere raportul de expertiză prin care s-a stabilit că nu groapa din carosabil a fost cauza producerii accidentului, înlăturându-se astfel constatările efectuate de către organele de poliţie prin procesul-verbal încheiat la faţa locului la data de 16 aprilie 1999.
împotriva acestei sentinţe, reclamanta a declarat recurs, în motivarea căruia a arătat că în mod greşit s-a respins acţiunea în baza raportului de expertiză efectuat, care a fost contestat, fără a se permite efectuarea unei alte expertize, având în vedere că prin acest raport nu poate fi combătut procesul-verbal de cercetare întocmit la faţa locului de către organele de poliţie, imediat după producerea accidentului, expertiza fiind întocmită peste 2 ani.
în concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului şi casarea sentinţei, în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât reclamanta nu a făcut dovada existenţei unui raport de cauzaliate între denivelarea din şosea şi accidentul rutier care a avut loc şi care este datorat nerespectării vitezei în curbă periculoasă, cu o restricţie de maxim 3 km/oră, conducătorul respectiv având o viteză de aproximativ 60 km/oră, aşa cum s-a stabilit prin raportul de expertiză efectuat.
Motivul de recurs invocat de recurentă a fost considerat întemeiat. Din procesul-verbal încheiat la data de 16 aprilie 1999 de către organele de poliţie, în prezenţa martorilor, rezultă că accidentul a avut loc ca urmare a unei gropi existentă pe mijlocul carosabilului, cu dimensiunile 120 cm lungime/60 cm lăţime, şi o adâncime de 11 cm, care nu a fost observată de conducătorul auto, situaţie în care anvelopa a
explodat, iar janta s-a îndoit în partea din interior, astfel încât autovehiculul a părăsit carosabilul, conducătorul auto pierzând controlul volanului, situaţie în care indicatorul rutier a fost rupt şi după ce a rulat pe un teren de fâneţ cca. 40 m., a intrat în coliziune frontală cu un arbore răşinos, situat în marginea pădurii.
S-a mai precizat că din dreptul gropii din carosabil, unde a avut loc explozia roţii stânga faţă, s-a identificat o urmă de rulare-târâre, ce provine de la jantă şi cauciucul explodat, pe o lungime de 30 m., până în acostamentul de pe partea stângă a drumului, în sensul de mers, iar urma din dreapta a provenit din derapaj, pe o lungime de 43 m, până la acostament.
Privind anvelopa roţii stângi faţă s-a arătat că aceasta a explodat, fiind desprinsă de pe janta îndoită în urma impactului cu groapa din carosabil.
Prin raportul de expertiză întocmit la data de 29 aprilie 2002, expertul a căutat să reconstituie groapa ce fusese acoperită ulterior, şi să tragă concluzii teoretice asupra condiţiilor în care a avut loc accidentul, prin calcule matematice, spre a ajunge la determinarea vitezei cu care a circulat autovehiculul, menţionând în final că nu există un raport de cauzalitate între trecerea autotrenului cu roata stângă faţă peste denivelare, având în vedere că în acel loc exista plantat un indicator, relativ la existenţa unor denivelări şi că acest indicator nu a fost avut în vedere de către conducătorul auto.
Având în vedere constatările făcute imediat după producerea accidentului, precum şi declaraţia martorului, care i-a asistat pe lucrătorii postului de poliţie la efectuarea verificărilor, din care rezultă în mod cert că derapajul autovehiculului s-a produs ca urmare a faptului că roata stângă faţă a intrat în acea groapă existentă în carosabil, nu se poate reţine că nu există un raport de cauzalitate între acea groapă existentă în carosabil, care trebuia să fie acoperită de către pârâta-intimată, şi rezultatul produs.
în legătură cu viteza cu care a circulat autovehiculul, expertul a făcut calcule teoretice, fără a ţine seama de greutatea autovehiculului, curbele strânse aflate în acel loc, care nu permiteau circulaţia cu o viteză asemănătoare celei menţionate în raportul de expertiză, spre a se reţine culpa conducătorului auto în producerea pagubei.
în atari condiţii, în speţă s-a considerat că sunt îndeplinite cerinţele art. 1000 C. civ., paguba fiind determinată în mod cert, astfel încât este angajată răspunderea pârâtei, care nu a înţeles să efectueze lucrări de întreţinere a carosabilului, spre a preveni producerea accidentelor.
Astfel fiind, instanţa, în baza art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 312 C. proc. civ., a admis recursul şi a modificat sentinţa recurată, iar în rejudecare a admis acţiunea aşa cum a fost formulată.
C.A. Suceava, decizia nr. 633 din 17.10.2002
