Decretul nr. 167/1958, art. 7
Acţiunea în rezoluţiunea unui contract de privatizare pentru pretinsa neexecutare a obligaţiilor asumate prin acesta de către cumpărătoare se prescrie în termenul general de prescripţie extinctivă de 3 ani reglementat de Decretul nr. 167/1958. în condiţiile în care, conform art. 7 din Decretul nr. 167/1958, prescripţia începe să curgă de la data la care se naşte dreptul la acţiune, în cazul unui asemenea contract dreptul la acţiune se naşte la data la care obligaţiile asumate prin contract au devenit scadente.
I.C.C.J., Secţia comercială, decizia nr. 475 din 9 februarie 2010,
www.scj.ro
Prin sentinţa nr. 10857 din 20 octombrie 2008, Tribunalul Bucureşti, Secţia a Vl-a comercială, a respins excepţia necompetenţei teritoriale invocată de pârâtul M.I. şi a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, respingând ca prescrisă acţiunea formulată de reclamanta A.V.A.S., obligând-o la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 lei.
Reclamanta a învestit instanţa cu o acţiune în rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare acţiuni, solicitând totodată să reţină toate sumele achitate în contul acesteia şi obligarea pârâtului la restituirea acţiunilor ce au făcut obiectul contractului; obligarea pârâtului la plata daunelor interese constând în contravaloarea unui număr de 30.316 acţiuni ce au fost cesionate de cumpărător fară acordul A.V.A.S.; obligarea pârâtului la plata sumei de 348,45 lei reprezentând daune
interese pentru nerespectarea art. 8.7 lit. c) din contract şi la plata daunelor interese, reprezentând valoarea prejudiciilor aduse A.V.A.S., a căror valoare va fi stabilită printr-o expertiză economico-financiară conform art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 25/2002.
Cu privire la excepţia de necompetenţă teritorială a instanţei (Tribunalul Bucureşti) instanţa fondului a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 10 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, în afară de instanţa domiciliului pârâtului – în cererile privitoare la rezoluţiunea unui contract – este competentă instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, chiar în parte a obligaţiunii, constatând că potrivit art. 14.9 locul contractului este sediul vânzătorului.
Dându-se eficienţă prevederilor art. 12 C. proc. civ., s-a constatat că este competent teritorial să soluţioneze cauza Tribunalul Bucureşti.
In ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune s-a avut în vedere data acţiunii – 22 aprilie 2008 – şi petitul principal al acţiunii, constând în rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare acţiuni pentru neexecutarea unor obligaţii asumate de cumpărător, considerând că, în cauză, are aplicabilitate termenul general de prescripţie de 3 ani reglementat de Decretul nr. 167/1958. Aşa fiind, s-a apreciat că reclamanta avea posibilitatea de a solicita rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare pentru neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin contractul de privatizare (aşa cum acestea au fost indicate prin acţiune) în termen de 3 ani, termen ce s-a împlinit, cu mult înainte de data promovării acţiunii.
De asemenea, instanţa a avut în vedere şi dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 potrivit cărora odată cu stingerea dreptului la acţiune privind un drept principal se stinge şi dreptul la acţiune privind dreptul accesoriu, şi a constatat ca prescrise şi petitele accesorii capătului principal, de rezoluţiune a contractului de vânzare-cumpărare acţiuni.
Apelul formulat de reclamantă împotriva sentinţei a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 165 din 7 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a Vl-a comercială, care a reţinut că în cauza dedusă judecăţii nu-şi au aplicabilitate prevederile O.U.G. nr. 51/1998.
S-a mai reţinut că termenul de prescripţie aplicabil este cel de 3 ani reglementat de Decretul nr. 167/1958, termen ce a început să curgă, pentru petitul principal al acţiunii, la data contractului, împlinindu-se la 28 aprilie 2003, fiind prescrise şi petitele accesorii acestuia conform principiului accesorium sequitur principale.
împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta A.V.A.S. Bucureşti, care a invocat art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susţinut următoarele:
– Ambele instanţe au ignorat dispoziţiile art. 13 alin. (5) din
O.U.G. nr. 51/1998 care prevăd că dreptul de a cere executarea silită a creanţelor preluate de A.V.A.S. este de 7 ani.
– In cauză nu sunt incidente prevederile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, iar dreptul la acţiune al A.V.A.S. s-a născut la 18 decembrie 2006 când, printr-o adresă i s-a solicitat pârâtei să prezinte documentele care să ateste îndeplinirea clauzelor contractuale cu privire la realizarea obligaţiilor de mediu.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Cu privire la pretinsa incidenţă a prevederilor O.U.G. nr. 51/1998 se constată, pe de o parte, că reclamanta nu a invocat un astfel de temei în acţiunea promovată în instanţă, şi că, pe de altă parte, aceasta se află în eroare, făcând confuzie între prescripţia dreptului de a cere executarea silită şi prescripţia dreptului material la acţiune. Demersul judiciar al reclamantei nu are caracterul unei executări silite, ci al unei acţiuni de drept comun ce vizează rezoluţiunea unui contract de privatizare pentru pretinsa neexecutare a obligaţiilor asumate prin acesta de către pârâtă.
In consecinţă, termenul de prescripţie aplicabil este termenul general de 3 ani reglementat de Decretul nr. 167/1958, aşa cum corect au reţinut şi instanţele anterioare.
Conform art. 7 din Decrctul nr. 167/1958 prescripţia începe să curgă de la data la care se naşte dreptul la acţiune, astfel că în cauza dedusă judecăţii dreptul la acţiune s-a născut la data la care obligaţiile
asumate prin contract au devenit scadente. In atare situaţie, în raport de prevederile menţionate nu a fost primită susţinerea recurentei potrivit căreia, dreptul său la acţiune s-ar fi născut la data de 18 decembrie 2006, când i s-ar fi solicitat pârâtului prezentarea documentelor care să ateste realizarea obligaţiilor de mediu.
Cum critica recurentei este limitată, sub acest aspect, numai Ia petitul privind neîndeplinirea obligaţiei de realizare a investiţiilor de mediu, s-a arătat că acestea au avut termene scadente până în decembrie 2003, fiind prescrise la data formulării acţiunii (aprilie 2008), neavând relevanţă perioada de derulare a contractului.
In consecinţă, faţă de considerentele expuse, înalta Curte a constatat că decizia atacată este dată cu aplicarea corectă a normelor incidente în cauză, motiv pentru care a menţinut-o prin respingerea recursului ca nefondat.
