Acţiune pentru anularea unei hotărâri a Consiliului Local. Nerespectarea termenelor privind reclamaţia administrativă şi sesizarea instanţei. Sancţiune


Potrivit art. 5 alin. 1 din Legea nr. 29/1990, organul administrativ emitent al actului atacat trebuie să rezolve reclamaţia prealabilă în termen de 30 de zile, iar potrivit art. 5 alin. 2 din acelaşi act normativ, se poate sesiza instanţa în termen de 30 de zile de la comunicarea soluţiei.

Prin urmare, dacă reclamantul nu respectă aceste termene legale, sesizând instanţa de administrativ la o dată ulterioară expirării lor, acţiunea va ft respinsă pe cale de excepţie.

(Secţia de contencios administrativ, sentinţa nr. 69/1998)

Prin cererea înregistrată sub nr. 4.471/1997, reclamanta S.C. “P. N.D.S.” -S.R.L., prin reprezentantul său legal, B.N., a solicitat ca, în contradictoriu cu Consiliul Local al comunei Jilava, judeţul Ilfov, să se pronunţe o hotărâre prin care să se dispună anularea, ca nelegală, a hotărârii nr. 19/20.05.1997 a Consiliului Local al comunei Jilava, judeţul Ilfov, şi suspendarea executării acestei hotărâri până Ia soluţionarea cauzei.

în motivarea acţiunii se învederează că în baza actului adiţional nr. 76/1.04.1996 la contractul de închiriere nr. 368/15.12.1994, reclamanta, în calitate de chiriaşă, a închiriat de la Societatea Agricolă Jilava suprafaţa de 70 m.p. teren aparţinând acesteia, în scopul edificării unui chioşc, pentru vânzări en-gros.

Deşi a depus diligenţele necesare pe lângă Primăria comunei Jilava pentru obţinerea avizului necesar întocmirii formalităţilor prealabile obţinerii autorizaţiei de construcţie, demersurile au rămas fără rezultat, reclamanta fiind nevoită să ridice construcţia fără autorizaţie.

Datorită faptului că a edificat construcţia fără autorizaţie a fost sancţionată contravenţional cu suma de 900.000 lei de către Inspectoratul de Stat în Construcţii, fără a se stabili un termen limită în care să demoleze construcţia.

Prin adresa nr. 2.705/7.11.1997, Primăria comunei Jilava solicită reclamantului să demoleze construcţia în termen de 3 zile, încercarea de a acestei hotărâri având loc la data de 13.11.1997, când primăria a intervenit în forţă.

în drept, acţiunea este întemeiată pe dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 29/1990, art. 27 şi urm. din Legea nr. 50/1991 şi art. 29 din Legea nr. 69/1991, precum şi art. 9 din Legea nr. 29/1990.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată că la dosarul cauzei a fost depus înscrisul a cărui anulare se solicită, însoţit de hotărârea Consiliului Local al comunei Jilava, prin care s-a dispus demolarea construcţiilor edificate ilegal pe domeniul public al comunei Jilava, de S.C. “P.N.D.S.” – S.R.L; actul adiţional nr.76/1.07.1996 la contractul de închiriere nr. 368/15.12.1994, intervenit între reclamantă şi Societatea Agricolă Jilava şi reclamaţia administrativă formulată la data de 13.11.1997.

La termenul din data de 5.12.1997, pârâta, prin întâmpinarea depusă, solicită respingerea acţiunii, pe considerentul că hotărârea Consiliului Local, nr. 19/20.05.1997, a fost transmisă în copie reclamantei la data de 1.07.1997, cu adresa nr. 1.568, acţiunea formulată de aceasta a depăşit termenul de 30 de zile prevăzut de art. 5 din Legea nr. 29/1990, iar reclamantul nu a respectat procedura prevăzută de lege, în sensul că nu a contestat prevederile hotărârii la organul emitent, în termen de 30 de zile de la comunicare. La data de 13.11.1997, reclamanta, o dată cu punerea în executare a hotărârii, a solicitat amânarea demolării, anga-jându-se să facă această operaţiune în termen de 5 zile, pentru a putea recupera materialele de construcţie, obţinând acordul primăriei, ocazie cu care s-a întocmit procesul-verbal nr. 279/13.11.1997.

Se depune o copie de pe o nouă reclamaţie administrativă, înregistrată la Primăria comunei Jilava, purtând data de 17.11.1997, şi schiţa de sistematizare.

S-a solicitat de către reclamantă proba cu interogatoriu şi s-a invocat de pârâtă excepţia, potrivit dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 29/1990.

Faţă de înscrisurile depuse şi excepţia invocată de pârâtă, urmează a se constata că faţă de data depunerii plângerii şi data introducerii acţiunii s-au încălcat dispoziţiile art. 5 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 29/1990, nerespectându-se termenul de 30 de zile, prevăzut de lege pentru rezolvarea plângerii prealabile adresate organului emitent şi cel de 30 de zile pentru a se adresa instanţei de contencios administrativ, astfel că urmează a se admite excepţia invocată de pârâtă şi a se respinge acţiunea reclamantei, nefiind îndeplinite cerinţele dispoziţiilor art. 5 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 29/1990.