Ordinele şi instrucţiunile unui organ administrativ nu constituie, prin ele însele, acte administrative, reprezentând precizări sau îndrumări în aplicarea legii.
Faţă de împrejurarea că ordinul atacat are un caracter general şi nu vatămă, în mod expres, interesele reclamantului, acţiunea în anulare va fi respinsă, ca ne fondată.
(Secţia de administrativ, sentinţa nr. 126/1992)
La data de 10.04.1992, reclamantul C.D. a chemat în judecată, în calitate de asociat unic al S.C. “M.T.S.” – S.R.L., Ministerul Economiei şi Finanţelor şi pe numitul D.E, solicitând, în baza prevederilor Legii contenciosului administrativ, pentru a se constata ca nelegal şi anticonstituţional Ordinul nr. 21/1991, emis de M.E.F..
în motivarea acţiunii, s-a arătat că, prin emiterea ordinului menţionat mai sus, au fost încălcate prevederile art. 2, 7, 14 şi 34 din Decretul-lege nr. 54/1990 şi art. 2 alin. 3 din Legea nr. 12/1991, prin aceea că, obligând societăţile comerciale cu activitate de taximetrie să monteze aparate de taxare pe autoturismele colaboratorilor, care sunt proprietate personală, se încalcă drepturile întreprinzătorilor de a hotărî dacă investiţia este rentabilă.
S-a mai învederat că, în aplicarea ordinului, trebuie să se implice mai mulţi factori, cum ar fi: poliţia, procuratura, justiţia, organele financiare şi alţii, fapt ce impietează buna activitate a societăţii comerciale; că, prin obligarea societăţii comerciale să lucreze în condiţiile programului şi între orele avizate de organul financiar se tinde la falimentarea activităţii societăţii, la împiedicarea liberei iniţiative a întreprinzătorului.
Reclamantul a mai menţionat că prin Ordinul nr. 21/1991 se afectează economia de piaţă, prin stabilirea impozitului în mod diferenţiat, pe baza modului şi a condiţiei de autorizare a activităţii de taximetrie.
în susţinerea acţiunii sale, reclamantul a depus la dosar, în copie, două răspunsuri primite din partea pârâtului, la cererile sale.
Instanţa a invocat, din oficiu, excepţia de necompetenţă materială de soluţionare a cauzei.
Reclamantul a susţinut că este competentă a soluţiona cauza secţia de contencios administrativ din cadrul Tribunalului Municipiului Bucureşti.
Tribunalul apreciază că ordinele şi instrucţiunile unui organ administrativ nu constituie, prin ele însele, acte administrative, reprezentând precizări sau îndrumări în aplicarea legii. Acţiunea reclamantului nu are un caracter pur subiectiv, pentru că, prin actul pe care-1 atacă, nu i-au fost, în mod expres, vătămate interesele lui, în sensul că nu i s-a interzis practicarea taximetriei, ci obligarea lui la înzestrarea autoturismelor cu aparate de taxat.
Se mai reţine că ordinul în discuţie are un caracter general, acceptat şi îndeplinit de cei pe care-i vizează.
Faţă de cele de mai sus, instanţa urmează să constate că acţiunea reclamantului nu se încadrează în prevederile Legii nr. 29/1990.
Aşa fiind, urmează a se dispune respingerea acţiunii, ca nefondată.
