Reclamantul nu mai poate fi pus în posesie pe suprafaţa de teren inclusă în procesul verbal de punere în posesie încheiat în favoarea pârâţilor persoane fizice; acest ultim act nu poate fi anulat, de vreme ce nu s-a făcut dovada că pârâţii au modificat împrejurimile proprietăţii lor după 1990, astfel că ei au devenit ai întregii suprafeţe de teren ce constituie curtea şi grădina casei de locuit, prin efectul legii, respectiv art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 şi art. 22 din Legea nr. 18/1991.
(Secţia de administrativ, sentinţa nr. 108/1996)
Prin cererea înregistrată la 4.05.1996, reclamantul D.P. a chemat în judecată Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 a comunei Pârşcoveni, judeţul Olt şi pe pârâţii S.I. şi S.E., solicitând anularea procesului-verbal de punere în posesie încheiat la 30.04.1993, în favoarea familiei S., obligarea comisiei locale la punerea sa în posesie pentru întreaga suprafaţă de 2,85 ha, situată în intravilanul comunei Pârşcoveni şi obligarea comisiei pârâte la 5.000 lei pe zi de întârziere, reprezentând daune cominatorii, de la pronunţarea hotărârii şi până la întocmirea actului administrativ.
în motivarea acţiunii, reclamantul arată că este moştenitorul defunctului său tată, D.S., care a fost proprietarul unui teren situat pe raza comunei Pârşcoveni, judeţul Olt.
După apariţia Legii nr. 18/1991, a formulat cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate, iar comisia locală de fond funciar, prin adeverinţa nr. 123.157/9.11.1993, i-a stabilit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 2,85 ha teren intravilan.
Cu toate acestea, comisia, înainte de a fi eliberat adeverinţa menţionată, a întocmit proces-verbal de punere în posesie în favoarea familiei
S., cărora le-a atribuit 5.000 mp din terenul reclamantului, acestuia din urmă atribuindu-i doar 2,35 ha.
Prin întâmpinarea depusă cu adresa nr. 1.227/12.09.1994, pârâta -comisia locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 a arătat că a încheiat proces-verbal de punere în posesie familiei S., pe întreaga suprafaţă ocupată de casă, anexe gospodăreşti, curtea şi grădina din jurul acesteia, având în vedere contractul de vânzare-cumpărare intervenit în anul 1970 între familia D., în calitate de vânzător, şi familia S., în calitate de cumpărător, şi situaţia de fapt existentă în teren la data de 1.01.1990.
în dovedirea acţiunii, reclamantul a mai solicitat, iar instanţa a încuviinţat, proba cu martori, pentru a dovedi suprafaţa de grădină ocupată de pârâţii S. până în anul 1990 şi faptul că, începând cu anul 1990, s-au extins şi au ridicat gard pe alte aliniamente decât cele existente la data vânzării, şi expertiză tehnică, pentru măsurarea suprafeţei de 2,85 ha, pe acelaşi amplasament, anterior cooperativizării.
Prin expertiza tehnică efectuată a fost stabilit amplasamentul suprafeţei revendicată de reclamant şi configuraţia suprafeţei ocupată de pârât.
Pentru reclamant au fost audiaţi martorii S.D. şi T.G., iar pentru pârât martorii P.M. şi S.P., ale căror depoziţii au fost consemnate şi se află ataşate 1-a dosar.
Analizând probele dosarului, instanţa constată că acţiunea reclamantului este nefondată.
în fapt, se reţine că, în anul 1970, autorii reclamantului au înstrăinat familiei S. casa şi construcţiile anexe, împreună cu terenul aferent, teren trecut în actul autentic ca fiind în suprafaţă de 800 mp şi recunoscut de reclamant ca fiind, la acea dată, de 1.755 mp..
în anii următori, pârâţii S. au edificat o nouă casă de locuit şi anexe, modificând treptat configuraţia proprietăţii cumpărată şi extinzându-şi suprafaţa de teren ocupată, pe terenul aparţinând atunci C.A.P.-ului, fără a avea vreun titlu.
Faptul că pârâţii s-au extins dincolo de limitele proprietăţii lor rezultă din depoziţiile tuturor martorilor audiaţi în cauză.
Reclamantul nu a reuşit însă să facă dovada certă a faptului că pârâţii S. au modificat împrejurimile proprietăţii lor după anul 1990, astfel că, prin efectul legii, respectiv art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 şi art. 22 din Legea nr. 18/1991, pârâţii au devenit proprietari ai întregii suprafeţe de teren ce constituie curtea şi grădina casei de locuit.
Faţă de această situaţie, instanţa apreciază că reclamantul nu mai poate fi pus în posesie pe suprafaţa de teren inclusă în procesul-verbal, încheiat în favoarea pârâţilor, urmând a fi compensat cu o altă suprafaţă de teren, în condiţiile art. 23 din Legea nr. 18/1991.
Urmează ca, In baza art. 22 din Legea fondului funciar, acţiunea reclamantului să fie respinsă, ca nefondată.
