Acţiune precizată. Necitarea pârâtului din acţiunea precizată. Casare cu trimitere spre rejudecare Citare. Citaţie


C. proc. civ., art. 312 alin. (5)

Se impune casarea cu trimitere spre rejudecare în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ. în ipoteza când în primă instanţă nu se citează un pârât chemat în judecată printr-o precizare de acţiune.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia administrativ şi fiscal,

Decizia civilă nr. 1363 din 17 noiembrie 2009

Prin sentinţa civilă nr. 472/1.03.2009 pronunţată în dosarul nr. 43/108/2009 Tribunalul Arad a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Administraţiei şi Internelor; a respins excepţia lipsei procesuale pasive a pârâtului O.D.; şi a respins acţiunea precizată formulată de reclamantul V.D.T. împotriva pârâţilor Ministerul Administraţiei şi Internelor Bucureşti şi O.D. – Poliţia Oraşului Sebiş, pentru refuz nejustificat de a soluţiona o cerere în termen şi daune morale de 10.000 lei, fără cheltuieli de judecată.

Reclamanta a atacat soluţia cu recurs şi Curtea de Apel Timişoara l-a admis prin decizia civilă nr. 1363 din 17 noiembrie 2009 pronunţată în dosarul nr. 43/108/2009, a casat sentinţa cu aplicarea art. 312 alin. (5) C.proc. civ. şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, reţinând că reclamantul prin cererea introductivă a procedat la chemarea în judecată a pârâţilor Ministerul Administraţiei şi Internelor şi O.D. în temeiul art. 1 şi 8 din Legea nr. 554/2004.

La termenul de judecată din 11.03.2009 instanţa a pus în discuţia părţilor excepţia invocată de pârâtul O.D. prin întâmpinare privind lipsa calităţii procesual pasive şi a inadmisibilităţii, precum şi excepţia lipsei calităţi procesual pasive a pârâtului Ministerul Administraţiei şi Internelor invocată de această instituţie prin întâmpinare şi a reţinut cauza în pronunţare atât pe aceste excepţii cât şi pe fond.

La acelaşi termen de judecată, dar înainte închiderea dezbaterilor, reclamantul a depus note scrise prin care a solicitat ca în cazul admiteri excepţie lipsei calităţi procesul pasive a Ministerul Administraţiei şi Internelor să fie citat în calitate de pârât IPJ Arad, făcând totodată menţiunea că această solicitare verbală i-a fost respinsă anterior.

Raportat la cererea depusă, Curtea constată că în speţă se impunea ca instanţa de fond să procedeze la redeschiderea dezbaterilor cu citarea în cauză a pârâtei nou introduse pentru a asigura reclamantului astfel exercitarea deplină a drepturilor procedurale de care acesta dispune, cu atât mai mult cu cât acesta nu a fost reprezentat de un avocat în faţa primei instanţe.

În condiţiile în care reclamantul a precizat prin notele de şedinţă faptul că acţiunea sa reprezintă o acţiune întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004 şi are ac obiect nesoluţionarea în termen legal a unei cereri instanţa în baza rolului activ reglementat de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., ţinând cont şi de dispoziţiile art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004 trebuia să pună în discuţia părţilor aspectele legate de autoritatea pârâtă ce are calitate procesual pasivă în cauză şi cu atât mai mult în situaţia în care reclamantul a solicitat introducerea în cauză a IPJ Arad avea obligaţia să dea curs cererii reclamantului pentru citarea acestei autorităţi. Neprocedând astfel prima instanţă a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţi de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. fiindu-i produsă reclamantului o vătămare ce nu poate fi altfel înlăturată decât prin casarea sentinţei recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Arad, ocazie cu care prima instanţă va proceda la citarea în calitate de pârât a IPJ Arad luând în considerare şi celelalte excepţii privind lipsa calităţi procesuale pasive şi a inadmisibilităţii invocate prin întâmpinările depuse la dosar.