În motivarea cererii sale reclamantul a aratat ca se afla în imposibilitate materiala de a suporta cheltuielile cu întretinerea proprie, cele de plata a datoriilor si de întretinere a familiei, fiind supus în mod abuziv unor masuri de silita în urma carora prin retinerea salariului la sursa a fost adus în stare de insolventa.
S-a invocat de catre reclamant si faptul ca are sanatatea afectata în urma unei boli foarte grave, situatie care i-a îngreunat si mai mult starea materiala si financiara.
Fata de aceste împrejurari, reclamantul solicita sa fie supus procedurii insolventei si sa se constate falimentul acestuia.
În dovedirea cererii sale reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri, depuse la dosarul cauzei.
Ulterior, ca urmare a celor dispuse în sedinta din 9 ianuarie 2013, reclamantul a achitat taxa de timbru si timbrul judiciar, iar printr-o cerere completatoare a solicitat aprobarea unui plan de reorganizare pe o perioada de 3 ani, în care sa acopere datoriile exigibile, în prezent fiind lipsit de lichiditati.
În motivarea în drept a cererii sale reclamantul a invocat Tratatul de Functionare al Uniunii Europene, Regulamentul CE nr. 1/2003, Legea Concurentei, Legea nr. 188/2000.
Din actele si lucrarile dosarului judecatorul sindic retine urmatoarele :
Având în vedere obiectul cererii reclamantului, instanta, în exercitarea rolului sau activ, a solicitat acestuia sa precizeze dispozitiile dreptului intern în temeiul carora a formulat prezenta actiune, solicitare careia reclamantul nu i-a dat curs.
În aceste împrejurari instanta, constatând ca prin cererea sa reclamantul, în calitate de persoana fizica, a solicitat sa fie supus procedurii insolventei, vazând dispozitiile art. 1 alin. 1 din privind procedura insolventei, a constatat cererea reclamantului ca fiind inadmisibila.
Potrivit dispozitiilor mai sus aratate rezulta ca reclamantul, în calitate de persoana fizica, nu se enumera printre categoriile de debitori carora li se aplica dispozitiile Legii nr. 85/2006, motiv pentru care acesta nu are acces la justitie pe calea unei astfel de actiuni.
Invocarea de catre reclamant în sensul sustinerii în drept a actiunii sale a dispozitiilor Regulamentului (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurenta prevazute de art. 81 si 82 din Tratat, a Legii concurentei nr. 21/1996 republicata si a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecatoresti, republicata, nu poate fi retinuta, aceste acte normative neavând aplicare în speta dedusa judecatii.
Nu se poate retine nici invocarea Tratatului privind functionarea Uniunii Europene (versiunea consolidata) din 2010 întrucât, desi potrivit jurisprudentei CJCE (cauzele Costa / Enel – 1964 si Simmenthal – 1976), normele Tratatului se bucura de preeminenta fata de normele dreptului intern si chiar de posibilitatea aplicarii corecte a acestora, totusi aceste norme nu au în preocuparea lor de reglementare situatia invocata de reclamant.
Asa fiind, pentru aceste considerente, urmeaza a respinge, ca inadmisibila, cererea formulata de reclamantul-debitor V.M.V..