Acţiune privind plata dividendelor. Momentul de la care începe să curgă prescripţia


Decretul nr. 167/1958, art. 1 alin. (2), art. 3 alin. (1) Legea nr. 31/1990, art. 67 alin. (2)

Dividendele se distribuie asociaţilor proporţional cu cota de participare la capitalul social vărsat, pe baza situaţiilor financiare aprobate de adunarea generală a asociaţilor, în termenul stabilit de adunare, dar nu mai târziu de şase luni de la data aprobării situatiei financiare anuale aferente exerciţiului financiar încheiat.

Decizia de a distribui dividendele este de competenţa adunării asociaţilor, fiind o componentă a atribuţiei acesteia de a decide cu privire la realizarea profitului. în condiţiile în care nu a existat o hotărâre a adunării generale a asociaţilor privind aprobarea situaţiilor financiare aferente exerciţiului financiar încheiat, termenul de prescripţie a dreptului de a solicita plata dividendelor nu începe să curgă.

I.C.C.J., Secţia comercială, decizia nr. 1609 din 26 mai 2009,

www.scj.ro

Prin sentinţa nr. 66 din 25 martie 2008 Tribunalul Gorj, Secţia comercială a admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamanţii A.E. şi M.N. împotriva pârâtei SC I.E. SRL.

S-a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune privind plata dividendelor aferente anilor 2001 – 2002. Pârâta a fost obligată să plătească reclamantei A.E. 91.736,70 lei dividende şi dobânzi aferente perioadei 2001 – 2002, precum şi suma de 200.221,52 lei reprezentând cota de contribuţie la capitalul social, iar reclamantului M.N. 15.974,54 lei cu titlu de dividende şi dobânzi aferente perioadei 2001 – 2002 şi 40.044,31 lei cota de contribuţie la capitalul social.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că din raportul de expertiză întocmit în cauză a rezultat că dividendele aferente anilor 2001 şi 2002 s-au regăsit în contul 455 ca distribuite şi neplătite, cont evidenţiat la data de 31 decembrie 2003. De la această dată, s-a născut dreptul la acţiune, astfel încât prescripţia urma să se împlinească la data de 31 decembrie 2007. Ca urmare, acţiunea introdusă la data de

4 mai 2007 a fost promovată înăuntrul termenului de prescripţie, astfel încât pârâta a fost obligată să plătească dividendele proporţional cu cota de participare la capitalul social a fiecăruia dintre cei doi recla-

manţi. In ceea ce priveşte dividendele aferente anilor 2003 – 2006 s-a reţinut că au fost repartizate prin hotărâri ale adunării generale ale asociaţilor pentru dezvoltare şi că, pârâta datorează reclamanţilor cota de contribuţie la capitalul social. Cu privire la celelalte capete de cerere s-a luat act de renunţarea la judecată.

împotriva acestei decizii a declarat apel pârâta SC I.E. SRL şi prin decizia nr. 271 din 19 octombrie 2008 Curtea de Apel Craiova a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa în sensul admiterii excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune şi a respins capătul de cerere având ca obiect dividendele cuvenite pentru anii 2001 – 2002, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei.

Instanţa de apel a reţinut că dreptul la acţiune s-a născut la data de 1 ianuarie 2003 şi, în lipsa unei prevederi exprese în legea specială, se prescrie în termenul general, prevăzut de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, termen care s-a împlinit la data de 1 ianuarie 2006. A mai reţinut că, odată cu stingerea dreptului la acţiune privind dreptul principal se stinge şi cel referitor la drepturile accesorii.

împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii A.E. şi M.N. invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. S-a susţinut că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit legea în materie de prescripţie când a reţinut că dreptul asociaţilor recurenţi de a cere plata dividendelor aferente anilor 2001 – 2002 este prescris; că temeiul juridic al restituirii dividendelor este reglementat prin dispoziţiile art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 şi în lipsa oricărei hotărâri a adunării generale a asociaţilor până în data de 22 mai 2007 nu curge vreun termen de prescripţie, deoarece nu s-a produs nicio aprobare a situaţiei financiare anuale, aşa cum impune textul de lege evocat; că s-a întrerupt cursul prescripţiei prin înregistrarea la pârâtă de către reclamanţi a unor cereri de conciliere referitoare la plata dividendelor la data de 1 iulie 2007 şi 4 mai 2007; că acţiunea în restituirea dividendelor nu era prescrisă şi că acţiunea asociatului împotriva societăţii pentru neplata la timp a dividendelor este imprescriptibilă.

Recursul este fondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri se poate cere când este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

In cauză sunt aplicabile aceste dispoziţii legale care atrag admiterea recursului declarat de reclamanţi, modificarea deciziei Curţii de

Apel Craiova în sensul respingerii apelului declarat de pârâtă şi menţinerea hotărârii Tribunalului Dolj, întrucât instanţa de apel a aplicat şi interpretat greşit dispoziţiile art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 raportat la Decretul nr. 167/1958 când a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru dividendele cuvenite reclamanţilor pentru anii 2001 – 2002.

Temeiul juridic al restituirii dividendelor este reglementat prin dispoziţiile art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.

Potrivit prevederilor art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 dividendele se distribuie asociaţilor proporţional cu cota de participare la capitalul social vărsat, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel. Acestea se plătesc în termenul stabilit de adunarea generală a asociaţilor sau după caz, prin legile speciale, dar nu mai târziu de şase luni de la data aprobării situaţiei financiare anuale aferente exerciţiului financiar încheiat.

Decizia de a distribui dividendele este de competenţa adunării asociaţilor, fiind o componentă a atribuţiei acesteia de a decide cu privire la realizarea profitului. Potrivit legii, dividendele se distribuie pe baza situaţiilor financiare aprobate de adunarea generală a asocia-

ţilor. In speţă nu există o hotărâre a adunării generale a asociaţilor de aprobare a situaţiilor financiare aferente anilor 2001 – 2002. Ori, în aceste condiţii, în lipsa unei hotărâri a adunării generale a asociaţilor de aprobare a situaţiilor financiare aferente anilor 2001 – 2002 termenul de prescripţie prevăzut de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 nu a curs.

Totodată se constată că prin hotărârea nr. 2 din 7 iunie 2004 a adunării generale a asociaţilor s-a aprobat bilanţul pe anul 2003 în care au fost evidenţiate şi recunoscute dividendele neplătite pe anii 2001 şi 2002, însă raportat la această hotărâre termenul de prescripţie de 3 ani nu s-a împlinit.

Pentru considerentele expuse, înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., a admis recursul.