Actiunea în evacuare din spatiu cu destinatia de locuinta. Conflict negativ de competenta. Calitatea de comerciant a regiei autonome. Aplicabilitatea prezumtiei de comercialitate si, implicit, a legislatiei comerciale. Conflict negativ de competenţă


– Codul comercial, art. 4 si 56;

– Legea nr. 26/1990, art. 1(2).

Reclamanta RA Administratia Patrimoniului si Protocolului de Stat este comerciant, potrivit dispozitiilor art. 1(2) din Legea nr. 26/1990, chiar daca rolul sau este acela de a administra bunuri aflate în patrimoniul public sau privat al statului.

Calitatea de comerciant a reclamantei determina natura comerciala a cauzei, conform prezumtiei prevazute de art. 4 C.com., si aplicarea legii comerciale asupra cauzei de fata, conform art. 56 C.com., inclusiv sub aspectul stabilirii competentei prin raportare la dispozitiile art. 2 pct. 1 lit. a) C.p.civ.

Calitatea de comerciant a reclamantei determina natura comerciala a cauzei, conform prezumtiei prevazute de art. 4 C.com., si aplicarea legii comerciale asupra cauzei de fata, conform art. 56 C.com., inclusiv sub aspectul stabilirii competentei prin raportare la dispozitiile art. 2 pct. 1 lit. a) C.p.civ.

(CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTIA A VI-A COMERCIALA

Sentinta comerciala nr. 101 din 11.08. 2010)

Constata ca, prin sentinta civila nr. 14853/04.12.2009, pronuntata în dosarul nr. 4989/299/2009, Judecatoria Sectorului 1 a declinat în favoarea Tribunalului Bucuresti – Sectia a VI-a Comerciala competenta de solutionare a actiunii formulate de reclamanta RA Administratia Patrimoniului si Protocolului de Stat având ca obiect obligarea pârâtilor PSI, SBM, MM la plata sumei de 28.511,55 Euro, c/valoare chirie locuinta pe perioada martie 2008, aprilie – august 2008, 556,13 Euro, chirie garaj aferenta aceleiasi perioade, si 22.047,11 lei, cu titlu de penalitati de întârziere, precum si constatarea rezilierii contractului de închiriere nr. 60395/16.11.1990 si evacuarea pârâtilor din spatiile amintite.

Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta întâi sesizata a retinut natura comerciala a cauzei si competenta tribunalului, sectie comerciala, de solutionare a cauzei în raport de valoarea pricinii.

La rândul sau, Tribunalul Bucuresti – Sectia a VI-a Comerciala a declinat competenta de solutionare a cauzei în favoarea Judecatoriei Sectorului 1, în baza art. 158-159 rap. la art. 1 pct. 1 C.p.civ., sustinând competenta judecatoriei fata de natura civila a cauzei si valoarea obiectului cererii care a investit initial instantele.

În considerentele sentintei comerciale nr. 6923/10.06.2010, Tribunalul a apreciat ca dispozitiile art. 3 C.com. nu sunt incidente în cauza, contractul de închiriere ce sta la baza raportului juridic dintre parti neavând ca obiect un spatiu cu destinatie comerciala, ci un garaj – dependinta a unei locuinte, si fiind prelungit prin acte normative privind protectia chiriasilor, fara a se urmari obtinerea unui profit.

Totodata, Tribunalul a considerat ca nici una dintre parti nu are calitatea de comerciant pentru a atrage incidenta dispozitiilor art. 4, 5, 7, 8 C.com., reclamanta fiind o regie autonoma de interes national ce are ca domeniu de activitate administrarea, conservarea, protectia si întretinerea bunurilor din domeniul public al statului destinate serviciilor publice de interes national, iar pârâtii persoane fizice.

Pentru solutionarea conflictului negativ de competenta, Curtea retine urmatoarele:

Izvorul juridic al pricinii îl constituie un contract de închiriere semnat de parti la data de 16.11.2008, prelungit succesiv potrivit dispozitiilor Legii nr. 17/1994, OUG nr. 40/1999 si OUG nr. 8/2004.

În afara faptelor obiective de comert enumerate exemplificativ în cuprinsul art. 3 C.com., legiuitorul a instituit si categoria faptelor subiective de comert, care dobândesc caracter comercial din calitatea de comerciant a persoanei care le savârseste.

Prezumtia de comercialitate prevazuta de art. 4 C.com. conduce la calificarea drept comerciale a tuturor obligatiilor unui comerciant, indiferent de izvorul lor si nu poate fi înlaturata decât obligatiilor de natura civila sau atunci când necomercialitatea rezulta din însusi actul savârsit de comerciant.

În speta, contrar opiniei exprimate de o instanta implicata în conflict, una dintre parti are calitatea de comerciant.

Astfel, reclamanta RA Administratia Patrimoniului si Protocolului de Stat este comerciant, potrivit dispozitiilor art. 1(2) din Legea nr. 26/1990, chiar daca rolul sau este acela de a administra bunuri aflate în patrimoniul public sau privat al statului.

Înca de la momentul aparitiei acestei forme de persoana juridica, prin dispozitiile Legii nr. 15/1990, ce a suferit numeroase modificari în anii ce au urmat intrarii sale în vigoare, legiuitorul a avut în vedere functionarea acesteia pe baza de gestiune economica si autonomie financiara, motiv pentru care i s-au impus toate obligatiile profesionale ale comerciantilor privind în registrul comertului, organizarea si tinerea contabilitatii si exercitarea comertului în limitele concurentei licite.

Pentru înlaturarea acestei prezumtii se impunea retinerea uneia dintre situatiile de exceptie prevazute de legiuitor, respectiv natura pur civila a obligatiei sau necomercialitatea rezultata din însusi actul savârsit de comerciant.

Daca natura strict civila a unui contract de închiriere nu poate fi luata de principiu în considerare, Curtea apreciaza ca, în speta, nu se poate retine nici o necomercialitate rezultând din însusi actul savârsit de comerciant, deoarece legislatia care a stat la baza prelungirii acestui contract ce avea drept scop principal protectia chiriasilor si natura bunului ce a format obiectul contractului nu au înlaturat caracterul comercial al activitatii desfasurate de regie inclusiv cu prilejul semnarii unor asemenea contracte.

Pentru aceste considerente, în baza art. 22(5) C.pciv. corob. cu art. 2 pct. 1 lit. a) C.p.civ., Curtea va stabili competenta de solutionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucuresti – Sectia a VI-a Comerciala, potrivit naturii cauzei si valorii pricinii.

În acest cadru, Curtea subliniaza ca s-a avut în vedere valoarea obiectului cererii astfel cum a fost indicata initial, neavând relevanta modificarea ulterioara a cererii în ceea ce priveste cuantumul pretentiilor, conform art. 181 C.p.civ.