Actualizare creanţă cu rata inflaţiei. Solicitarea şi a dobânzii legale. Cumul. Admisibilitate


C. civ., art. 1084 C. com., art. 43

Actualizarea creanţei reprezintă o modalitate de reparare a pierderii suferite de creditor, în timp ce dobânda urmăreşte acoperirea beneficiului nerealizat, astfel că este admisibil cumulul dintre dobândă şi actualizarea creanţei cu rata inflaţiei, deoarece natura juridică a celor două instituţii este diferită. în timp ce dobânda reprezintă preţul lipsei de folosinţă, actualizarea cu rata inflaţiei urmăreşte păstrarea valorii reale a obligaţiilor băneşti. Acordarea dobânzii nu exclude actualizarea debitului, deoarece acestea au temeiuri de drept şi scopuri diferite.

Dobânda este datorată în temeiul art. 43 C. com., iar actualizarea îşi are raţiunea în respectarea principiului reparării integrale a pagubei. Prin acordarea dobânzii se urmăreşte sancţionarea debitorului pentru executarea cu întârziere a obligaţiei care îi incumbă, pe când prin actualizarea debitului se urmăreşte acoperirea unui prejudiciu efectiv cauzat de fluctuaţiile monetare în intervalul de timp scurs de la data scadenţei şi cea a plăţii efective a sumei datorate.

I.C.C.J., Secţia comercială, decizia nr. 722 din 23 februarie 2010,

www.scj.ro

Prin sentinţa nr. 3048 din 23 februarie 2009, Tribunalul Bucureşti, Secţia a Vl-a comercială, a admis în parte acţiunea formulată de către reclamanta-pârâtă SC I.W. SRL, împotriva pârâtului-reclamant Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă şi a respins, ca neîntemeiată, cererea reconvenţională a pârâtului-reclamant. Ca o consecinţă a admiterii în parte a cererii principale, a obligat pârâtul-reclamant să plătească reclamantei-pârâte sumele de 165.229,89 lei, cu titlu de chirie, 10.899,35 lei preţ service, 67.659,71 lei dobândă calculată până la data de 29 octombrie 2007, precum şi dobândă în continuare, calculată asupra sumei de 176.129,24 lei, până la achitarea acesteia, 73.312,30 lei contravaloare aparatură şi 9.462,53 lei cheltuieli de judecată.

Prima instanţă a reţinut că părţile au încheiat la data de 8 august 2002 contractul nr. 28.102, în temeiul căruia reclamanta-pârâtă a transmis pârâtei-reclamante dreptul de folosinţă asupra programului informatic Hospital Manager cu licenţă pentru 40 de posturi de lucru, chiria fiind stabilită la suma de 3.300 de Euro lunar, la care se adăuga TVA, care urma a fi plătită în 15 zile de la emiterea facturii pentru luna precedentă. A mai constatat că prin actul adiţional nr. 15838 din

2003, reclamanta-pârâtă a mai pus la dispoziţia pârâtei-reclamante 10 staţii de lucru, pentru o chirie de 82,5 de Euro lunar, fară TVA, iar ulterior contractul a fost prelungit expres prin actul adiţional nr. 3 până la data de 31 decembrie 2004, chiria modificându-se începând cu data de 9 august 2004 la suma de 3.371.115 ROL lunar, fară TVA, pentru fiecare post de lucru. Prin actul adiţional nr. 5, începând cu data de 8 septembrie 2005, numărul de posturi de lucru pentru care s-a acordat licenţa s-a majorat la 57, iar contractul a fost prelungit prin acte adiţionale până la 31 decembrie 2006.

Din concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat, instanţa de fond a constatat că, în temeiul contractului de închiriere nr. 28.102/ 2002, în perioada mai 2003 – iunie 2006, chiria datorată a fost de 696.960,29 lei, din care pârâta-reclamantă a achitat suma de 531.730,40 lei. Cum contractul este legea părţilor, potrivit art. 969 C. civ., Tribunalul a obligat pârâta-reclamantă la plata diferenţei neachitate, de

165.229,89 lei. In acest context, a apreciat ca fiind nejustificată cererea reclamantei-pârâte de acordare, pentru aceeaşi perioadă, a dobânzii legale pentru întârzierea plăţii chiriei şi a unei sume care să reprezinte contravaloarea devalorizării leului, considerând că ambele pretenţii au acelaşi izvor, respectiv dezdăunări pentru întârzierea plăţii. Cum părţile nu au prevăzut în contract o clauză privind actualizarea debitelor în raport de inflaţie, iar aceasta s-a încadrat în limite previzibile, prima instanţă a apreciat că pot fi acordate numai dobânzile legale, al căror cuantum calculat până la data de 29 octombrie 2007, este de 23.222,98 lei.

Pe de altă parte, instanţa de fond a mai reţinut că, o dată cu încheierea contractului de închiriere a pachetului informatic, părţile au semnat şi contractul de service nr. 28.103/2002 – având ca obiect întreţinerea periodică şi service-ului operativ pentru sistemul informatic ce utiliza programul. Valoarea prestaţiilor reclamantei pârâte a fost stabilită la suma de 2.700 de Euro lunar, la care se adăuga TVA, plata urmând a se face în termen de 30 de zile de la emiterea facturii pentru luna anterioară, clauzele privind termenul de valabilitate fiind similare cu cele cuprinse în contractul de închiriere.

Din conţinutul raportului de expertiză, Tribunalul a constatat că, în perioada mai 2003 – iunie 2006, contravaloarea service-ului a fost de 251.234,05 lei, din care pârâta-reclamantă a achitat 240.454,7 lei, astfel încât, în temeiul dispoziţiilor contractuale, a obligat-o pe aceasta din urmă la plata diferenţei neachitate, în sumă de 10.899,35 lei şi, în considerarea argumentelor deja expuse, a obligat-o şi la plata dobânzii legale de 4.436,73 lei, dar nu şi a contravalorii devalorizării monedei.

In ccea ce priveşte echipamentele hardware, a reţinut că între părţi s-au încheiat contractele nr. 2347/2002, nr. 16441/2003 şi nr. 22487/2003, în temeiul cărora reclamanta-pârâtă a transmis gratuit pârâtei-recla-mante dreptul de folosinţă asupra unor servere şi staţii de lucru destinate utilizării aplicaţiei informatice Hospital Manager. Prima instanţă a luat act de împrejurarea că, dintre aceste echipamente, pârâta-reclamantă a restituit reclamantei-pârâte doar serverul menţionat în procesul-verbal încheiat de părţi la data de 11 august 2003, iar valoarea echipamentelor nerestituite este de 73.312,30 lei. Constatând atât că reclamanta-pârâtă este proprietara acestor bunuri, dar şi că pârâta-reclamantă şi-a exprimat ferm opţiunea de a le păstra, instanţa de fond a obligat-o pe cea din urmă la plata valorii actuale a echipamentelor.

Din analiza cererii reconvenţionale, prima instanţă a constatat că pârâta-reclamantă îşi invocă propria culpă, respectiv că ea însăşi nu a respectat dispoziţiile legale privind procedura de încheiere a contractelor. Cum nimănui nu-i este permis să invoce propria culpă pentru a obţine efecte juridice care să o exonereze de obligaţiile asumate, corelativ unor prestaţii deja efectuate de cocontractant, Tribunalul a respins cererea reconvenţională, fară a mai examina dacă procedura de încheiere a contractelor trebuia să fie cea pentru achiziţiile publice şi, în caz afirmativ, dacă a fost respectată sau nu.

împotriva acestei sentinţe au declarat apel ambele părţi şi prin decizia nr. 276 din 11 iunie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a Vl-a comercială, a admis apelul formulat de apelanta SC I.W. SRL Bucureşti, a schimbat în parte sentinţa comercială atacată, în sensul că a obligat pârâta-reclamantă la plata către reclamanta-pârâtă şi a sumelor de 20.627,71 lei, reprezentând contravaloarea actualizării debitului principal de 176.129,24 lei şi 9.986,19 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în fond.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

A respins ca nefondat, apelul declarat de apelantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă pe care l-a obligat Ia plata sumei de 8.171,7 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Examinând apelul declarat de apelanta-reclamantă, Curtea a reţinut că acţiunea acesteia urmăreşte repararea prejudiciului cauzat de către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă prin neîndeplinirea obligaţiei de plată asumată contractual. A considerat că greşit prima instanţă a respins cererea reclamantei-pârâte de acordare a actualizării sumei datorate, în temeiul contractelor intervenite între părţi, motivat de faptul că părţile nu au prevăzut în contract o clauză privind actualizarea debitelor în raport de inflaţie, dar şi că atât actualizarea, cât şi dobânda

legală au acelaşi izvor – dezdăunări pentru întârzierea plăţii. A mai reţinut că nu există nicio justificare, pentru a nu se permite cumulul dobânzii cu actualizarea creanţei, cele două instituţii având natură juridică diferită, precum şi că acordarea dobânzii nu exclude actualizarea debitului, deoarece acestea au temeiuri de drept şi scopuri diferite şi că din raportul de expertiză efectuat în faţa primei instanţe, rezultă că suma reprezentând actualizarea debitului principal este de 20.627,71 lei.

împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Referitor la obligarea spitalului şi la plata sumei de 20.627 lei reprezentând contravaloarea actualizării debitului de 176.129 lei cu rata inflaţiei, s-a arătat că prin cumulul dobânzii legale cu actualizarea sumei, cuprinzând rata inflaţiei, s-a creat o situaţie inadmisibilă, deoarece prejudiciul a fost acoperit prin dobânda legală şi că prin acest cumul s-a ajuns la o dublă reparaţie, la o îmbogăţire fară justă cauză a creditorului.

Din examinarea actelor, prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei, s-a apreciat că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de pârâtă.(…)

Această critică este nefondată, instanţa de apel aplicând corect dispoziţiile art. 1084 C. civ.

Natura juridică a celor două instituţii este diferită.

In timp ce dobânda reprezintă preţul lipsei de folosinţă, actualizarea cu rata inflaţiei urmăreşte păstrarea valorii reale a obligaţiilor băneşti. Acordarea dobânzii nu exclude actualizarea debitului, deoarece acestea au temeiuri de drept şi scopuri diferite. Astfel temeiul de drept în baza căruia dobânda este datorată este dat de art. 43 C. com., iar actualizarea îşi are raţiunea în respectarea principiului reparării integrale a pagubei.

De asemenea, prin acordarea dobânzii se urmăreşte sancţionarea debitorului pentru executarea cu întârziere a obligaţiei care îi incumbă, pe când prin actualizarea debitului se urmăreşte acoperirea unui prejudiciu efectiv cauzat de fluctuaţiile monetare în intervalul de timp scurs de la data scadenţei şi cea a plăţii efective a sumei datorate.

Aşadar, în mod întemeiat instanţa de apel a admis cererea reclamantei privind cumulul dobânzii cu actualizarea, reţinând că actualizarea se constituie într-o modalitate de reparare a pierderii suferite de creditor, în timp ce dobânda urmăreşte acoperirea beneficiului nerealizat.

Pentru considerentele expuse, s-a constatat că hotărârea nu este afectată de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

încât în temeiul art. 312 C. proc. civ., înalta Curte a respins recursul pârâtei ca nefondat.

Făcând aplicarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. a obligat recurenta să plătească intimatei-reclamante suma de 7.514,14 lei cheltuieli de judecată.