Art.71 din Legea nr.31/1990
Administratorii care au dreptul de a reprezenta societatea nu îl pot transmite decât dacă această facultate li s-a acordat în mod expres.
În cazul încălcării prevederilor alin. (1), societatea poate pretinde de la cel substituit beneficiile rezultate din operaţiune.
Administratorul care, fără drept, îşi substituie altă persoană răspunde solidar cu aceasta pentru eventualele pagube produse societăţii.
Secţia comercială – Decizia comercială nr.3/A/20 ianuarie 2010
Prin sentinţa nr. 1895/CA/2009 pronunţată de Tribunalul Hunedoara-secţia comercială şi administrativ a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul R.I.A., împotriva pârâţilor T.(P.) I.A. şi P.V.
Pentru a se pronunţa această sentinţă s-a reţinut:
Prin specială, autentificată la sub nr.3669/13 oct.2008, pârâta P.I.A. atât în nume propriu în calitate de persoană fizică cât şi în calitate de asociat şi administrator în cadrul SC A.H.T. SRL l-a împuternicit cu puteri depline de reprezentare pe tatăl său, P.V., să o reprezinte în vederea susţinerii atât a intereselor personale cât şi a societăţii pe care o reprezintă, să poată prelua activele societăţii şi documentele financiare, să poată administra societatea în activităţile curente şi să o reprezinte în relaţiile cu partenerii de afaceri.
S-a reţinut că nu orice motiv avut în vedere de subiect în adoptarea deciziei de a încheia actul juridic face pate din noţiunea de cauză, fiind necesar să fie vorba de un motiv determinant care să constituie cauza impulsivă şi determinată a voinţei. Astfel, dacă orice motiv ar putea duce la anularea actului s-ar afecta securitatea dinamică a circuitului civil.
Cât priveşte sarcina probei din textul art.967 Cod civil, rezultă că legiuitorul a instituit două prezumţii a) prezumţia de valabilitate a cauzei; b) prezumţia de existenţă a cauzei.
S-a arătat că, ambele prezumţii sunt relative, ceea ce înseamnă că cel care invocă nevalabilitatea cauzei actului juridic trebuie să probeze aceste împrejurări.
Cum potrivit art. 967 valabilitatea cauzei se prezumă până la dovada contrarie iar reclamanţii nu au răsturnat prezumţia legală, nu s-a putut constata nulitatea absolută a procurii speciale care îndeplineşte toate condiţiile pretinse de art. 948 Cod civil, constatarea nulităţii unei convenţii pentru cauza ilicită, morală putându-se face numai dacă partea interesată probează caracterul ilicit al acesteia, ceea ce, în speţă, s-a apreciat că nu s-a făcut.
S-a reţinut că reclamanţii s-au mărginit doar să afirme că scopul încheierii procurii speciale a fost acela de a aduce prejudicii societăţii sau de obţinere a unor foloase necuvenite, fără însă să se probeze în vreun fel aceste susţineri.
Totodată reclamanţii au cerut anularea actului şi pentru fraudă la lege comisă prin aceea că pârâta a încheiat procura specială în lipsa acordului asociaţilor şi mai mult în lipsa totală a unei hotărâri a adunării generale.
Nici acest motiv de nulitate, s-a constatat că nu subzistă în condiţiile în care prin procura specială pârâtul P.V. nu a fost numit administrator al societăţii ci a fost doar împuternicit să o reprezinte pe fiica sa în realizarea atribuţiilor derivând din calitatea sa de administrator. S-a arătat că procura specială nu modifică în vreun fel prevederile art. 20 şi 25 din Statutul societăţii ci reprezintă doar materializarea dreptului fiecărei persoane de a împuternici o altă persoană să îi reprezinte interesele în legătură cu anumite operaţiuni.
S-a concluzionat că, pârâtul P.V. nefiind numit administrator, nu era necesară vreo hotărâre a asociaţilor pentru încheierea actului juridic întitulat procură iar acest mandat a încetat odată cu deschiderea procedurii insolvenţei faţă de SC A.H.T. SRL, prin încheierea nr.1142/F/nov.2008 a Tribunalului Hunedoara fiind numit administrator judiciar A. & Q. C. SPRL – Filiala D.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul solicitând admiterea apelului, modificarea sentinţei atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.
În dezvoltarea motivelor de apel arată că instanţa de fond a considerat în mod greşit că prevederile art. 71 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale şi cele cuprinse în Statutul SC A.H.T. SRL nu sunt aplicabile în cauză, deoarece „pârâtul P.V. nu a fost numit în funcţia de administrator, ci a fost doar împuternicit să o reprezinte pe fiica sa în exercitarea atribuţiilor derivând din calitatea acesteia de administrator”, şi „pârâtul P.V. nefiind numit administrator nu era necesară o hotărâre a Adunării Asociaţilor adoptată în acest sens”.
A arătat că dispoziţiile legale şi statutare invocate în susţinerea acţiunii interzic în mod expres tocmai transmiterea dreptului de reprezentare a societăţii, cum este cazul în speţă, indiferent de schimbarea sau nu a persoanei administratorului, iar mandatul încheiat cu încălcarea legii reprezintă un act juridic lovit de nulitate.
Mai mult decât atât, a arătat că, în temeiul mandatului acordat, pârâtul a semnat acte juridice şi a întreprins operaţiuni în dauna societăţii, dar şi în scopul excluderii reclamantului din societate şi prejudicierea intereselor acestuia de asociat, respectiv a „reprezentat” SC A.H.T. SRL şi a angajat un avocat care să „reprezinte” pârâta SC A.H.T. SRL în cauza înregistrată la Judecătoria Deva sub nr. 4951/221/2006, având ca obiect pretenţii, deşi avea interese contrare cu cele ale societăţii, fiind asociatul unic al reclamantei SC V. SRL; a semnat decizia de suspendare a contractului de muncă încheiat între reclamant şi SC A.H.T. SRL şi cererea de ordonanţă preşedinţială având ca obiect suspendarea reclamantului din funcţia de administrator al societăţii, înregistrată sub nr. 3197/CA/2008 la Tribunalul Hunedoara; în perioada în care reclamantul a fost suspendat din funcţia de administrator, pârâtul a avut acces nelimitat la actele financiar-contabile ale societăţii, a reprezentat societatea în toate operaţiunile curente, precum şi în raporturile cu administratorul judiciar numit în dosarul nr. 7550/97/2008 al Tribunalului Hunedoara, deşi se afla într-un grav conflict de interese, fiind în acelaşi timp asociatul unic al creditoarei SC V. SRL.
A susţinut că desfiinţarea actelor juridice frauduloase semnate de pârâtul P.V. în numele SC A.H.T. SRL ar fi posibilă doar sub condiţia constatării nulităţii mandatului, în caz contrar, respingerea prezentei cereri de chemare în judecată ar conduce inevitabil la „legalizarea” tuturor actelor semnate de pârât în temeiul procurii autentificate sub nr. 3669/13.10.2008.
Analizând apelul declarat sub aspectul motivelor invocate se consideră că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi mai jos expuse:
Prin procura specială autentificată de BNP Ş.O.I. sub nr. 3669/13.10.2008, pârâta T.I.A. a împuternicit cu puteri depline pe tatăl său, în vederea susţinerii atât a intereselor mandantei cât şi ale societăţii SC A.H.T. SRL.
La data încheierii contractului de mandat, pârâta era gravidă în luna a 8-a, situaţie în care nu se mai putea ocupa de administrarea societăţii, şi nici ulterior după ce a născut .
Situaţia dintre pârâtă şi reclamant era una conflictuală, determinată de divorţul acestora şi apoi de procesul de partaj.
Cu privire la starea de drept incidentă în cauză, instanţa de apel reţine că reclamantul, cu ocazia judecăţii în primă instanţă, şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 111 Cod procedură civilă, pentru ca, ulterior, în apel, să invoce ca temei de drept art. 71 din Legea nr. 31/1990.
Chiar şi în baza acestui temei de drept sancţiunea nerespectării dispoziţiilor art. 71 alin. 1 poate fi privită doar ca o nulitate relativă.
Nulitatea absolută ocroteşte interese cu caracter general ce ţine de ordinea publică pe când nulitatea relativă ocroteşte interese cu caracter particular (T.I., Tratat de drept civil, pg. 358).
Art. 71 alin. 1 prevede că ”administratorii care au dreptul de a reprezenta societatea nu îl pot transmite decât dacă această facultate li s-a acordat în mod expres”.
Faţă de împrejurarea că acest text de lege conţine şi alin. 2 şi 3 care prevăd sancţiunile nerespectării alin. 1, textul de drept trebuie privit că în caz de nerespectare intervine nulitatea relativă.
O astfel de interpretare se desprinde şi din faptul că nerespectarea dispoziţiilor alin. 1 pot fi confirmate de către partea prejudiciată, caracteristică a nulităţii relative pe când o nulitate absolută nu este aptă de a fi confirmată.
Mai mult, nulitatea absolută poate fi invocată chiar şi de către autorul acesteia.
În speţa de faţă, în mod corect s-a reţinut că reclamanţii s-au mărginit doar să afirme că scopul încheierii procurii speciale a fost acela de a aduce prejudicii societăţii sau de obţinere a unor foloase necuvenite, fără însă să se probeze în vreun fel aceste susţineri.
În lipsa atacării şi a actelor presupuse frauduloase şi producătoare de prejudicii, după cum invocă în apel (semnarea deciziei de suspendare a contractului de muncă a reclamantului, etc.)şi a probării prejudiciului, prezumţia de valabilitate şi de existenţă a acesteia există.
Chiar dacă administratorului unei societăţi nu i s-a concedat acordul celorlalţi administratori pentru delegarea atribuţiilor de reprezentare, transmiterea dreptului de reprezentare este validă, iar administratorul care încalcă interdicţia legală suportă consecinţele răspunderii solidare pentru pagubele astfel pricinuite (Legea societăţilor comerciale nr. 31/1990 – adnotată şi comentată pe articole).
În baza argumentelor de mai sus, apelul se consideră a fi nefondat urmând a fi respins.
