Nu există nicio normă legală care să interzică introducerea cererii de deschidere a procedurii de către debitor, în condiţiile în care a formulat anterior contestaţie împotriva cererii de deschidere a procedurii formulată de un creditor. Potrivit art. 31 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, dacă există o cerere de deschidere a procedurii formulată de debitor şi una sau mai multe cereri formulate de creditori, nesoluţionate încă, toate cererile de deschidere a procedurii se conexează la cererea formulată de debitor, iar potrivit art. 27 alin. (5), cererea debitorului se va judeca de urgenţă, în termen de 5 zile, în camera de consiliu, fără citarea părţilor.
Prin aceste norme, legiuitorul a intenţionat să ofere protecţie debitorului care solicită deschiderea procedurii, în condiţiile în care există formulate astfel de cereri, de către creditori. Astfel, chiar legea impune debitorului să dea dovadă de responsabilitate şi să facă, în termenul legal, demersul deschiderii unei asemenea proceduri, întrucât acesta este cel mai în măsură, în temeiul analizei făcute, să îşi cunoască situaţia economico-financiară.
Pe de altă parte, scopul procedurii (acoperirea pasivului) poate fi îndeplinit dacă cererea debitorului privind deschiderea procedurii este făcută la momentul oportun. Faptul că debitoarea a formulat contestaţie împotriva cererii creditoarei de deschidere a procedurii insolvenţei şi ulterior cerere de a fi suspus acestei proceduri nu constituie un motiv întemeiat de natură a considera că debitoarea şi-a exercitat în mod abuziv drepturile procesuale. Simpla afirmaţie a creditorului că debitorul a formulat cu rea-credinţă cererea de deschidere a procedurii, fără a preciza în mod concret în ce constă această conduită şi fără să dovedească acest fapt, nu este de natură să răstoarne prezumţia de bună-credinţă. Introducerea ulterioară a cererii de către debitor este rezultatul, pe de o parte a analizei riguroase economico-financiare pe care acesta şi-a făcut-o, dar pe de altă parte, a posibilităţii prevăzute de lege. Procedura insolvenţei nu mai este concepută ca o sancţiune, ci ca un remediu, o încurajare a debitorului de a-şi reorganiza activitatea şi de a se salva prin acest mijloc juridic, cu respectarea condiţiilor impus de lege şi cu consecinţe benefice pentru mediul de afaceri. Cererea creditoarei de înlocuire a procedurii generale a insolvenţei cu procedura simplificată este lipsită de temei legal, în condiţiile în care procedura insolvenţei a fost deschisă la cererea debitorului, care şi-a manifestat intenţia de a se reorganiza.
Secţia comercială, Decizia nr. 960 din 22 septembrie 2010
Prin sentința nr. 747/18.05.2010, pronunțată de Tribunalul Dolj, prin judecător-sindic, s-a respins opoziția creditorului SC K.F.R. SA, împotriva încheierii nr. 97/23.03.2010, prin care s-a deschis procedura insolvenței la cererea debitoarei SC V.M.M. SRL.
Judecătorul sindic a reținut că debitoarea, la data de 10.12.2009, a formulat contestație la cererea de deschidere a procedurii insolvenței promovată de creditor, ce a format obiectul dosarului nr. 14022/63/2009. Această contestație nu a fost respinsă, întrucât dosarul a fost înaintat în vedere discutării excepției de conexitate la dosarul ce are ca obiect cererea debitoarei de deschidere a procedurii insolvenței.
Cum prin încheierea nr. 97/23.03.2010 pronunțată de judecătorul sindic, în temeiul art. 32 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței, la cererea debitoarei, s-a reținut că debitorul nu este decăzut din dreptul de a solicita reorganizarea judiciară și că nu se impune deschiderea procedurii simplificate a insolvenței. în ceea ce privește ridicarea dreptului de administrare, instanța de fond a reținut că aceasta intervine numai în condițiile în care debitoarea nu-și manifestă intenția de reorganizarea, în caz contrar, efectul dispozițiilor art. 47 din fiind înlăturat.
împotriva sentinței nr. 747/18.05.2010 a declarat recurs creditoarea.
Analizând sentința pronunțată, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
La data de 23.11.2009, creditoarea a formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenței împotriva debitoarei, înregistrată sub nr. 14022/63/2009, invocând existența unei creanțe certe, lichide și exigibile, superioară valorii prag, precum și starea de insolvență a acesteia. Prin contestația formulată, debitoarea a contestat starea de insolvență. Ulterior, la data de 19.03.2010, debitoarea a formulat cerere de deschidere a procedurii generale, invocând starea de insolvență în care se află, ca urmare a imposibilității de plată a datoriilor exigibile, declarând totodată că intenționează să se reorganizeze.
Prin încheierea nr. 97/23.03.2010, judecătorul sindic a admis cererea debitoarei și a deschis procedura generală.
Din interpretarea dispozițiilor art. 26 alin. (1) și art. 27 alin. (1) și (2) din Legea nr. 85/2006, reiese că legiuitorul abilitează pentru a formula cerere introductivă de declanșare a procedurii insolvenței pe creditori, pe debitoare, precum și alte persoane sau instituții prevăzute expres de lege. Dacă, în ceea ce privește cererea creditorului, legea impune anumite condiții referitoare la creanță (art. 3 pct. 1 și 12 din Legea nr. 85/2006), precum și starea de încetare de plăți a debitoarei, în cazul cererii debitorului, deschiderea procedurii este determinată doar de starea de insolvență sau de insolvență iminentă a acestuia.
în raport de această stare, debitorul are obligația să introducă cererea în situația în care constată că starea de insolvență este prezentă și are facultatea să o introducă dacă starea de insolvență este iminentă. Legea insolvenței nu reglementează situația în care debitorul formulează o cerere de deschidere a procedurii deși anterior a formulat contestație împotriva cererii de deschidere a procedurii formulată de un creditor și nici nu interzice o asemenea posibilitate. Nu există nici o normă legală care să interzică introducerea cererii de deschidere de către debitor, în condițiile în care a formulat contestație împotriva cererii de deschidere formulată anterior de către un creditor.
Unde legea nu distinge nici interpretul nu poate să o facă.
De asemenea, nicio dispoziție legală nu prevede soluționarea cererilor în raport de prioritatea promovării lor în timp. Dimpotrivă, potrivit art. 31 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, dacă există o cerere de deschidere a procedurii insolvenței formulată de către debitor și una sau mai multe cereri formulate de creditori, nesoluționate încă, toate cererile de deschidere a procedurii se conexează la cererea formulată de debitor, iar potrivit art. 27 alin. (5) din această lege, cererea debitorului se va judeca de urgență în termen de 5 zile în camera de consiliu, fără citarea părților.
Interpretând coroborat textele de lege invocate, rezultă că legiuitorul a intenționat să ofere o protecție debitorului care solicită deschiderea procedurii instituite de Legea nr. 85/2006, în condițiile în care există deja formulată o astfel de cerere de către creditor. Argumentele constau în faptul că, chiar legea impune debitorului să dea dovadă de responsabilitate și să facă, în termenul prevăzut de lege, demersul deschiderii unei asemenea proceduri, întrucât acesta este cel mai în măsură, în temeiul analizei făcute, să își cunoască situația economico-financiară. Pe de altă parte, scopul procedurii (acoperirea pasivului) poate fi îndeplinit, dacă cererea debitorului privind deschiderea procedurii este făcută la momentul oportun, adică fie atunci când insolvența este prezentă, fie atunci când insolvența este iminentă. Neformularea cererii ar putea chiar adânci criza în care a intrat din punct de vedere financiar, cu consecința afectării în mod grav a intereselor creditorilor.
Față de considerentele expuse, Curtea constată că nu sunt fondate criticile formulate de către creditoare privind aplicarea greșită a legii. Faptul că debitoarea a formulat și contestație împotriva cererii creditoarei de deschidere a procedurii insolvenței și cerere de a fi suspus acestei proceduri, în măsura în care, așa cum am relevat, legea nu interzice, nu constituie un motiv întemeiat de natură a considera că debitoarea și-a exercitat în mod abuziv drepturile procesuale, astfel cum a susținut recurenta creditoare. Dimpotrivă, debitoarea nu a făcut altceva decât să se folosească de posibilitățile oferite de legea insolvenței. Aceasta sancționează acțiunea debitorului numai atunci când introducerea cererii s-a făcut cu rea-credință sau tardiv, precum și inacțiunea constând în neintroducerea acțiunii.
în ceea ce privește introducerea prematură de către debitor a unei cereri de deschidere a procedurii, cu rea-credință, aceasta constă în aceea că debitorul, deși avea în mod evident fonduri bănești disponibile, suficiente pentru acoperirea creanțelor exigibile, a formulat o cerere pentru a fi supus procedurii insolvenței.
Or, numai buna-credință este prezumată, în timp ce reaua-credință a debitorului trebuie dovedită.
în speță, Curtea constată că simpla afirmație a creditorului că debitorul a formulat cu rea-credință cererea de deschidere a procedurii, fără a preciza în mod concret în ce constă această conduită și fără să dovedească acest fapt, nu este de natură să răstoarne prezumția. Introducerea ulterioară a cererii de către debitor este rezultatul, pe de o parte a analizei riguroase economico-financiare pe care acesta și-a făcut-o, dar pe de altă parte, a posibilității prevăzute de lege.
în ceea ce privește cererea subsidiară formulată de către recurenta creditoare, de înlocuire a procedurii generale a insolvenței cu procedura simplificată, Curtea constată că aceasta este lipsită de temei legal, în condițiile în care procedura insolvenței a fost deschisă la cererea debitorului, care și-a manifestat intenția de a se reorganiza.
De altfel, în reglementarea dată de Legea nr. 85/2006, scopul procedurii insolvenței, indiferent de procedura aleasă, reorganizare sau faliment, este acoperirea pasivului debitorului. Potrivit legii, procedura insolvenței nu mai este concepută ca o sancțiune, ci ca un remediu, o încurajare a debitorului de a-și reorganiza activitatea și de a se salva prin acest mijloc juridic, cu respectarea condițiilor impus de lege și cu consecințe benefice pentru mediul de afaceri.
(Judecător Nicoleta Țăndăreanu)
