Cererea de antrenarea răspunderii pârâtului în temeiul art. 138 alin. (1) a fost promovată de reclamanta D.G.F.P. Vâlcea după momentul închiderii procedurii insolvenţei. Este real faptul că sentinţa de închidere a procedurii nu era irevocabilă la momentul promovării cererii de antrenare a răspunderii personale, ci a rămas irevocabilă ulterior, prin respingerea recursului declarat de creditoarea D.G.F.P. Vâlcea, însă ceea ce este esenţial este că sentinţa de închidere a procedurii era definitivă şi din momentul pronunţării ei. Prin urmare, închiderea procedurii s-a produs la data pronunţării sentinţei, cu consecinţa imposibilităţii pentru participanţii la procedură de a iniţia acte specifice respectivei proceduri. Hotărârea judecătorului sindic este o hotărâre pronunţată într-un litigiu privind profesioniştii şi, potrivit art. 7208 C.proc.civ., cu care se completează în baza art. 149, este executorie din momentul pronunţării. Ca atare, introducerea unei acţiuni în răspundere personală, specifică unei proceduri de aflată în derulare, nu este admisibilă.
Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 2392 din 31 octombrie 2012
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vâlcea la data de 9.09.2011 reclamanta Direcția Generală a Finanțelor Publice Vâlcea, în calitate de creditoare în cauza nr. 3856/90/2009 privind insolvența debitoarei SC A. SRL, a chemat în judecată pe pârâtul O.M. – în calitate de fost administrator social al debitoarei falite, solicitând obligarea acestuia să acopere pasivul social prin plata sumei de 83.321 lei. Totodată a solicitat judecătorului sindic să dispună instituirea sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor mobile și imobile aflate în proprietatea pârâtului.
în motivarea cererii reclamanta a arătat că pârâtul se face vinovat de ajungerea debitoarei în stare de insolvență prin săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 85/2006.
Prin sentința nr. 1629/7.05.2012 Tribunalul Vâlcea – Secția a II-a civilă – judecător sindic a admis cererea reclamantei creditoare și a dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 83.321 lei către debitoarea SC A. SRL, cu titlu de cotă parte din pasivul social.
în motivarea sentinței s-a reținut că excepțiile invocate de pârât prin întâmpinare, relative la lipsa de interes a reclamantei și lipsa calității procesuale active a acesteia în promovarea și susținerea cererii de față pentru faptul că procedura falimentului s-a închis mai înainte de promovarea acestei cereri, sunt nefondate, deoarece reclamanta acționează în interesul masei credale rămasă neacoperită prin lichidarea activului, respectiv deoarece reclamanta a formulat acțiunea înainte de rămânerea irevocabilă a hotărârii de închidere a procedurii.
Pe fond, judecătorul sindic a reținut că, deși în situația mijloacelor fixe la data de 26.10.2009 s-a menționat că debitoarea deținea un autoturism Hyundai în valoare de 93.192 lei, bunul nu a fost predat la inventar lichidatorului și pârâtul nu a justificat modalitatea de ieșire a acestuia din patrimoniul debitoarei.
De asemenea a reținut că din raportul de inspecție fiscală din 28.09.2009 și din decizia de impunere nr. 669/31.08.2009 rezultă că pârâtul nu a putut prezenta organului fiscal documentele contabile justificative cu privire la TVA colectată și dedusă, sub motivul că acestea i-au fost furate. Deși organele fiscale i-au solicitat pârâtului să refacă evidența contabilă, acesta nu a dat curs solicitării, motiv pentru care a fost sancționat contravențional prin procesul-verbal de contravenție nr. 54011/16.06.2009.
Judecătorul sindic a concluzionat în sensul că, deși avea obligația să țină contabilitatea în mod corect și să refacă actele contabile, pârâtul nu a ținut o în conformitate cu dispozițiile legale, fapta sa fiind sancționată de dispozițiile art. 138 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006.
împotriva sentinței a formulat recurs pârâtul, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 – 9 și art. 3041 C.proc.civ. și criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie atât în ce privește soluția dată excepțiilor invocate de pârât, cât și în ce privește soluția dată fondului cauzei.
Sub aspectul excepțiilor lipsei calității procesuale active a reclamantei și lipsei de interes a acesteia în promovarea cererii din speță, pârâtul a arătat că reclamanta a promovat acțiunea după închiderea procedurii insolvenței față de debitoarei SC A. SRL, deși hotărârea de închidere a procedurii era definitivă și executorie.
Sub aspectul fondului cauzei, pârâtul a arătat că nu se face vinovat de ajungerea societății în stare de insolvență. Astfel, reclamanta a cerut obligarea lui la plata pasivului social în temeiul art. 138 alin. (1) lit. c), însă din raportul lichidatorului judiciar nu rezultă că activitatea societății ar fi desfășurată în interesul personal al pârâtului, ci că pierderile au fost cauzate de contextul economic nefavorabil.
Pârâtul a mai arătat că judecătorul sindic a antrenat răspunderea pentru un temei de drept și pentru fapte neinvocate de reclamantă și că autoturismul la care se referă sentința a ieșit din patrimoniul debitoarei în baza sentinței civile nr. 10084/2009 pronunțată de Judecătoria Rm. Vâlcea în dosarul nr. 9134/288/2009.
Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată că recursul este fondat și că cererea de chemare în judecată a reclamantei este inadmisibilă.
Astfel, se constată că prin sentința nr. 1564/05.09.2011 pronunțată în dosarul nr. 3856/90/2009, judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Vâlcea a dispus, în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, închiderea procedurii insolvenței față de debitoarea SC A. SRL.
Cererea de antrenarea răspunderii pârâtului în temeiul art. 138 alin. (1) a fost promovată de reclamanta D.G.F.P. Vâlcea la data de 8.09.2011, deci după momentul închiderii procedurii insolvenței.
Este real faptul că sentința de închidere a procedurii nu era irevocabilă la momentul promovării cererii de antrenare a răspunderii personale, ci a rămas irevocabilă ulterior, la data de 30.11.2011, prin respingerea recursului declarat de creditoarea D.G.F.P. Vâlcea, însă ceea ce este esențial este că sentința de închidere a procedurii era definitivă și executorie din momentul pronunțării ei.
Prin urmare, închiderea procedurii s-a produs la data de 5.09.2011, cu consecința imposibilității pentru participanții la procedură de a iniția acte specifice respectivei proceduri.
Hotărârea judecătorului sindic este o hotărâre pronunțată într-un litigiu privind profesioniștii și, potrivit art. 7208 C.proc.civ., cu care se completează Legea nr. 85/2006 în baza art. 149, este executorie din momentul pronunțării.
Ca atare, introducerea unei acțiuni în răspundere personală, specifică unei proceduri de insolvență aflată în derulare, nu este admisibilă.
Reținând că este întemeiată critica din recurs relativă la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei DGFP Vâlcea, întrucât, odată închisă procedura insolvenței, aceasta nu mai avea calitatea de creditor în procedură și, astfel, nu mai poate solicita antrenarea răspunderii în condițiile art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, Curtea nu va mai examina celelalte motive de recurs.
Pentru cele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C.proc.civ., Curtea va admite recursul pârâtului și va modifica sentința în sensul respingerii cererii reclamantei-creditoare ca inadmisibilă.
Pentru aceste motive, Curtea admite recursul declarat de pârâtul O. M. împotriva sentinței nr. 1629 din 7.05.2012, pronunțată de Tribunalul Vâlcea – Secția a II-a civilă, în dosarul nr. 4300/90/2011, intimată fiind reclamanta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Vâlcea și a modificat sentința în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă.
