Admiterea cererii creditorului pentru deschiderea procedurii prev. de legea 85/2006 si respingerea contestatiei formulate de debitor Faliment


Reclamanta creditoare SC TT SRL a solicitat deschiderea procedurii insolventei conform Legii 85/2006 impotriva debitoarei SC ECA SRL, pentru o creanta total in valoare de 58.642,5 lei, din care 10.000 lei diferenta de plata la factura fiscala nr.129/31.10.2007, 16.243,5 lei reprezentand marfa achizitionata cu factura fiscala 135 din 1 februarie 2008 si 32.399 lei penalitati de intarziere calculate de la data scadenta a fiecarei facturi la care se adauga cheltuielile de judecata.

In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca intre parti au existat relatii comerciale prin care debitoarea a achizitionat in doua randuri balast de la reclamanta, mai intai cantitatea de 1144 mc. facturati cu factura fiscala nr.129/31.10.2007 in valoare de 20.420,4 lei si ulterior, cantitatea 910 mc. facturati cu factura fiscala nr.135 din 1 februarie 2008 in valoare de 16.243,5 lei.

La data de 2.11.2007, debitoarea a achitat prin virament bancar un avans pentru FF nr.129 din 31.10.2007, in cuantum de 10.420,4 lei, ramanand astfel de achitat o diferenta de 10.000 lei pentru aceasta factura.

Aceasta diferenta de plata la factura fiscala nr. 129 din 31.10.2007 si in total FF nr. 135 din1 februarie 2008, nu au fost achitate la scadenta , debitoarea aflandu-se intr-o stare vadita de insolventa, situatie in care datoreaza penalitati de intarziere calculate conform anexei intocmite de creditoare.

La data de 27.10.2008, creditoarea a precizat ca valoarea creantei este de 26.243,35 lei, reprezentand creanta certa, lichida si exigibila conform facturilor atasate la care s-au adauga cheltuielile de judecata.

Actiunea a fost intemeiata in drept pe dispozitiile art. 3 pct.12, art. 6, 26, 31 si urmatoarele din Legea 85/2006 privind procedura insolventei.

Debitoarea SC ECA SRL a formulat contestatie potrivit art. 33 al.2 din Legea 85/2006, prin care a aratat ca suma pretinsa de creditoare este exagerata , intrucat a achitat prin virament bancar dar si in mod direct o suma mult mai mare pentru balastrul achizitionat.

Totodata, a sustinut ca societatea debitoare este solvabila pentru plata diferentei.

Examinand inscrisurile depuse la dosar, raportat la dispozitiile legale aplicabile, instanta a constatat ca cererea reclamantei creditoare este intemeiata , si a respins contestatia debitoarei pentru urmatoarele considerente:

Art. 31 din Legea 85/2006 reglementeaza conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca cererea creditorului pentru deschiderea procedurii insolventei si principalele mentiuni pe care aceasta trebuie sa le contina.

Din analiza textului, rezulta ca, prin creditor indreptatit sa solicite deschiderea procedurii insolventei, se intelege creditorul a carui creanta impotriva patrimoniului debitorului este certa, lichida si exigibila de mai mult de 30 de zile.

Totodata, cererea creditorului trebuie sa fie indreptata impotriva unui debitor prezumat in insolventa, iar cuantumul minim al creantei sa aiba o valoare de 10.000 RON.

Potrivit art. 3 pct.1 din Legea 85/2006, insolventa este starea patrimoniului debitorului care se caracterizeaza prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor exigibile si este prezumata ca fiind vadita atunci cand debitorul, dupa 30 de zile de la scadenta , nu a platit datoria sa fata de unul sau mai multi creditori.

Din inscrisurile depuse la dosar, s-a constatat ca debitoarea datoreaza reclamantei creditoare suma de 10.000 lei reprezentand diferenta de plata la factura fiscala nr.129 din 31.10.2007, precum si contravaloarea facturii fiscale nr.135 /1 februarie 2008 de 16.243, 5 lei , facturile fiscale fiind recunoscute si insusite de debitoare prin semnatura si stampila.

Potrivit art. 46 cod comercial, obligatiile comerciale se probeaza prin facturi acceptate.

Facturile fiscale reprezinta inscrisuri sub semnatura privata ce au rolul de a se constata executarea unei operatiuni comerciale.

Factura face dovada in legatura cu existenta actului juridic si cu executarea operatiunii care constituie obiectul ei.

Sustinerile debitoarei din contestatie in sensul ca a achitat o suma mult mai mare prin virament bancar dar si in mod direct pentru marfa achizitionata, nu au fost dovedite cu nicun mijloc de proba, constatandu-se ca facturile nu au fost contestate intr-un termen rezonabil , ceea ce inseamna ca au fost acceptate ,dovedind o creanta certa, lichida si exigibila.

Totodata, debitoarea nu a dovedit ca este solvabila pentru plata diferentei, recunoscand prin incheierea din 17 noiembrie 2008, ca valoarea debitului de achitat este de 12.743,50 lei , suma care depaseste valoarea prag de 10.000 lei , conditie necesara in vederea deschiderii procedurii insolventei.

Fiind indeplinite conditiile legii, se va respinge contestatia debitoarei, se va admite cererea creditoarei pentru o creanta in valoare de 26.243,35 si, in temeiul art. 33 al. 4 din Legea 85/2006, se va constata ca debitoarea este in stare de insolventa si se va deschide procedura insolventei impotriva acesteia.

In consecinta, se vor dispune si masurile imediate prevazute de lege.

Data publicarii pe portal : 02.04.2009