Legea nr. 31/1990, republicată, art. 119, art.195
Administratorii sunt obligaţi să convoace adunarea asociaţilor la sediul social, cel puţin o dată pe an sau de câte ori este necesar.
Un asociat sau un număr de asociaţi, ce reprezintă cel puţin o pătrime din capitalul social, va putea cere convocarea adunării generale, arătând scopul acestei convocări, el neavând dreptul să convoace în mod direct adunarea generală.
În cazul în care administratorii nu convoacă adunarea generală, instanţa de la sediul societăţii, cu citarea administratorilor, va putea autoriza convocarea adunării generale de către asociaţii care au formulat cererea, prin aceeaşi încheiere judecătorul aprobând ordinea de zi, data ţinerii adunării generale şi, dintre asociaţi, persoana care o va prezida.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia comercială,
Decizia civilă nr. 1024 din 29 septembrie 2009
Prin sentinţa civilă nr. 690/P.I. din 23 iunie 2009 pronunţată în dosarul nr. 2182/108/2008 Tribunalul Timiş a admis excepţia inadmisibilităţii, respingând cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A.F. în contradictoriu cu pârâţii F.B., S.M. şi S.C. A S.R.L. Timişoara având ca obiect convocarea adunării generale a asociaţilor.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii cererii sale, considerând că instanţa de fond a interpretat în mod greşit şi incomplet dispoziţiile art. 195 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, republicată. De asemenea, tribunalul nu a reţinut faptul că reclamantul s-a conformat întrutotul prevederilor acestui text, cerând administratorilor sociali convocarea adunării generale, însă fără rezultat. Din comparaţia alin. 2 al art. 195 şi interpretarea primei instanţe, rezultă că aceasta nu a făcut diferenţa dintre posibilitatea asociatului ce deţine cel puţin o pătrime din capitalul social de a cere administratorului convocarea adunării generale şi convocarea de către el însuşi a adunării generale, interpretarea corectă a normei fiind în sensul că, convocarea adunării generale este un atribut exclusiv al administratorului, iar asociaţii care deţin cel puţin o pătrime din capitalul social pot numai să ceară administratorului convocarea adunării generale şi nu să o convoace ei înşişi.
Prin decizia civilă nr. 141 din 6 octombrie 2009 pronunţată în dosarul nr. 2182/30/2009 Curtea de Apel Timişoara a admis apelul reclamantului şi a desfiinţat sentinţa civilă nr. 690/P.I. din 23 iunie 2009 a Tribunalului Timiş, trimiţând cauza spre rejudecare, în fond, aceleiaşi instanţe.
Pentru a hotărî astfel instanţa de control judiciar a reţinut că prin acţiunea introductivă apelantul a solicitat tribunalului să îl autorizeze spre a convoca adunarea generală a asociaţiilor S.C. A S.R.L., arătând că are calitate de asociat în cadrul acestei societăţi, deţinând 45% din capitalul social, iar administratorii intimatei refuză să convoace adunarea generală, deşi le-a solicitat aceasta prin scrisoare recomandată.
Tribunalul a respins cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă pe considerentul că reclamantul are dreptul şi posibilitatea să procedeze la convocarea în mod direct a adunării generale a asociaţilor, fără a fi nevoie de intervenţia instanţei de judecată. Mai mult, dacă tribunalul ar dispune convocarea adunării generale acesta şi-ar depăşi competenţa funcţională.
Curtea a constatat că tribunalul a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, ceea ce, în conformitate cu art. 297 alin. 1 teza I din Codul de procedură civilă, atrage desfiinţarea hotărârii pronunţate şi trimiterea cauzei spre soluţionarea la aceeaşi instanţă.
Astfel, greşit s-a reţinut că acţiunea reclamantului nu poate fi primită, pe temeiul că tribunalul şi-ar depăşi competenţa funcţională prin rezolvarea cererii având ca obiect autorizarea apelantului de a convoca adunarea generală a asociaţiilor S.C. A S.R.L. Judecătorul fondului nu a observat conţinutul exact al art. 119 alin. 3 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, potrivit cărora în cazul în care consiliul de administraţie nu convoacă adunarea generală, instanţa de la sediul societăţii, cu citarea consiliului de administraţie, va putea autoriza convocarea adunării generale de către acţionarii care au formulat cererea. Prin aceeaşi încheiere instanţa aprobă ordinea de zi, stabileşte data de referinţă, data ţinerii adunării generale şi, dintre acţionari, persoana care o va prezida.
Aceste prevederi se corelează cu dispoziţiile conţinute de alin. 1 al aceluaişi text, potrivit cărora convocarea adunării generale se face, de regulă, de consiliul de administraţie, la cererea acţionarilor care deţin, individual sau împreună, cel puţin 5% din capitalul social, sau chiar o cotă mai mică, dacă actul constitutiv o permite. Dacă în aceste condiţii administratorii refuză convocarea adunării generale, primesc incidenţă prevederile alin. 3 al art. 119, aceeaşi acţionari având deschis dreptul de a cere instanţei să îi autorizeze să convoace ei adunarea generală. Aşadar, acţionarii nu pot convoca în mod direct adunarea generală, ci ei trebuie să ceară autorizarea instanţei în acest sens.
Nu în ultimul rând, alin. 1 şi 2 ale art. 195 statuează că, în cazul societăţilor cu răspundere limitată, administratorii sunt obligaţi să convoace adunarea generală, iar dacă ei nu o fac, asociaţii ce reprezintă, individual sau împreună, cel puţin o pătrime din capitalul social, vor putea cere administratorilor să convoace adunarea generală, arătând scopul acestei convocări. Într-o asemenea ipoteză, asociaţii nu procedează în mod direct la convocarea adunării generale, ci solicită administratorilor o atare convocare. Aceste din urmă reglementări se aplică, prin referinţa făcută de art. 196, în conformitate cu care dispoziţiile prevăzute de lege pentru societăţile pe acţiuni, deci prin alăturarea prevederilor art. 119 alin. 3, se aplică în mod corespunzător, şi în cazul cererii asociaţiilor având ca obiect convocarea adunării generale.
