Prin decizia comercială 69/11 octombrie 2005 s-a admis apelul asiguratorului, s-a schimbat în parte sentinţa apelată cu privire la acţiunea principală care a fost respinsă ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Bicaz sub nr. 218/2002, reclamanta Matei Nicoleta Carmen a chemat în judecată pârâta Societatea de Reasigurare Astra SA – Sucursala Piatra Neamţ pentru constatarea nulităţii absolute a cauzei prevăzute la art. 13.7 din contractul de mandat nr. 192/11.05.2005, încheiat între părţi.
Analizând actele dosarului, instanţa a reţinut următoarele:
Părţile au încheiat contractul de mandat nr. 192/11 mai 2003, prin care reclamanta, ca persoană fizică, avea obligaţia de a negocia şi de a încheia contracte de asigurare, în numele şi în contul pârâtei, în schimbul unui comision.
Potrivit art. 13.7 din contract, “în cazul neraportării, respectiv a nepredării la termen a asigurărilor încheiate şi a primelor înacasate, la care s-au înregistrat evenimente asigurate între data încheierii contractului de asigurare şi data depunerii primelor la Asigurator. Intermediarul în asigurări se obligă să repare prejudiciul adus Asigurătorului, suportând în totalitate cuantumul despăgubirii plătite de acesta Asiguratului/Păgubitului”.
În speţă, reclamanta, ca agent de asigurare, deşi a încheiat poliţa de asigurare la data de 26 iulie 2003, a decontat suma încasată de la asigurat la data de 18.08.2003 (cu întârziere de 21 de zile); între timp, respectiv la data de 12.08.2003, asiguratul a produs un accident rutier, valoarea prejudiciului (22.040.000 lei), fiind achitată de asigurător (pârâta în cauză). Astfel, pârâta s-a îndreptat pentru recuperarea prejudiciului împotriva reclamantei (agentul de asigurare), în temeiul art. 13.7 din contractul nr. 192/2003, iar reclamanta a solicitat în cauză constatarea nulităţii absolute a clauzei prevăzută la art. 13.7.
Acţiunea reclamantei Matei Nicoleta Carmen a fost considerată întemeiată, pentru următoarele motive:
Contractul nr. 192/2003 a fost încheiat sub imperiul Legii 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor, modificată prin O.U.G. 116/2000, O.U.G. 51/2000 şi Legea 76/12 martie 2oo3, în vigoare la data respectivă (11 mai 2003).
Dispoziţiile art. 2 alin. 1 pct. 2 din legea menţionată definesc noţiunea de agent de asigurare : “persoana fizică sau juridică abilitată, în baza autorizării unui asigurator, să negocieze sau să încheie în numele şi în contul asigurătorului contracte de asigurare cu terţii, conform condiţiilor stipulate în contractul de mandat încheiat, fără să aibă calitatea de asigurător sau broker de asigurare”.
În speţă, reclamanta are calitatea de agent de asigurare, încheind contract de mandat ca persoană fizică.
Dar, din interperetarea clauzei prevăzută la art. 13.7 din contract, rezultă că reclamanta, are calitatea de asigurător de vreme ce, în anumite condiţii (în caz de nepredare la termen a asigurărilor încheiate şi a primelor încasate) se obligă să repare integral prejudiciul adus asigurătorului. Această obligaţie este de esenţa contractului de asigurare şi revine asigurătorului ca persoană juridică şi nu unui simplu agent de asigurare, persoană fizică, care este un intermediar între asigurat şi asigurător.
Prin înserarea în contract a unei astfel de clauze, s-au încălcat dispoziţiile imperative ale legii privind asigurările, săvârşindu-se o fraudă la lege.
Părţile au realizat pe această cale, o finalitate interzisă de reglementările în vigoare, prin eludarea indirectă şi ocultă a unei norme prohibitive. Atât timp cât agentului de asigurare îi este interzis să aibă calitatea de asigurător sau broker de asigurare (art. 2 al. 1 pct. 2 din Legea 32/2000), acesta nici nu poate fi obligat la plata prejudiciului adus asigurătorului (şi care constă de fapt în cuantumul despăgubirilor plătite de acesta către asigurat.
Această clauză contrară dispoziţiilor legii a fost introdusă în contract sub masca unei sancţiuni ce s-ar aplica intermediarului în asigurări, în condiţiile în care acesta nu raportează şi nu predă la termen asigurările încheiate şi primele încasate.
Dar în acest contract tip este deja prevăzută, la art. 13.6, sancţiunea pentru depunerea cu întârziere în contul asigurătorului a sumelor reprezentând primele încasate, respectiv : penalizarea intermediarului în asigurări cu o,5 din valoarea sumelor nedepuse pentru fiecare zi de întârziere şi rezilierea deplin drept a contractului.
Mai mult, contractul standard defineşte intermediarul în asigurări, la art. 2, ca fiind “agentul de asigurare sau un broker”, iar toate clauzele contractuale privesc intermediarul în asigurări, fără a se face vreo diferenţă între cele două categorii de contractanţi.
Aşadar, şi sub acest aspect contractul (clauza) este încheiat cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie, cei doi intermediari în asigurare (agentul şi brokerul) având drepturi şi obligaţii distincte, decurgând din însăşi semnificaţia termenilor prevăzuţi de Legea 32/2000.
În consecinţă, instanţa a admis acţiunea şi a constatat nulitatea absolută a clauzei menţinută la art. l3.7 din contractul 192/2003.
Referitor la excepţiile invocate de pârâtă la pct. 1 şi 3, instanţa le-a respins, pentru următoarele motive :
Temeiul juridic în baza căruia s-a soluţionat cauza este Legea 32/2000 şi Legea 136/1995, privind asigurările şi reasigurările şi nu Legea 193/2000 pentru ca instanţa să verifice prematuritatea introducerii acţiunii.
Cererea dedusă judecăţii nu este evaluabilă în bani, astfel încât, în temeiul art. 3 alin. l lit. “m” din Legea l46/1997 privind taxele judiciare de timbru, aceasta se taxează cu o taxă fixă, achitată corespunzător de către reclamantă.
Faţă de cele reţinute, Tribunalul Neamţ, prin sentinţa civilă 152/02.03.2005, a respins excepţiile invocate de pârâtă la punctele 1 şi 3 din întâmpinare; a admis acţiunea reclamantei a constatat nulitatea absolută a clauzei prevăzută la art. 13 pct. 7 din contractul 192/11.05.2003, încheiat de părţi.
Împotriva hotărârii pronunţate de Tribunalul Neamţ a promovat recurs pârâta, considerând-o nelegală, motivat de faptul că nu s-a făcut o analiză corectă a actelor dosarului din care rezultă legalitatea contractului încheiat.
Recursul este fondat pentru următorul considerent
Interpretarea dată de instanţa de fond clauzei inserate la art. 13.7 este greşită: obligaţiile ce au fost trecute în sarcina reclamantei intimate sunt prevăzute chiar de lege, în calitatea sa de agent de asigurare.
Pe cale de consecinţă, fiind prevăzute de lege, nu se poate sancţiona contractul cu nulitatea absolută, obligaţia de a preda la termen asigurările şi primele încasate, revine doar agentului de asigurări iar pentru neîndeplinirea obligaţiei este firesc şi legal să răspundă către asigurător.
Nu s-a prevăzut că agentul constatator ar fi el pârât, într-un eventual litigiu pentru a se pune problema încălcării unei prevederi imperative a legii.
Decizia comercială 69/11.10.2005
