Curtea Supremă de Justiţie (C.S.J.), Secţia de administrativ, decizia nr. 495 din 27 februarie 1998 (dosar nr. 801/1997)
Potrivit art. 6 din Legea nr. 137/1995 privind protecţia mediului, “protecţia mediului constituie o obligaţie a autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale precum şi a tuturor persoanelor fizice şi juridice”.
în cauză, reclamanta nu numai că nu s-a preocupat de protecţia mediului înconjurător dar, aşa cum rezultă din actele aflate la dosar (buletinele de determinări de toxicologie sanitară în mediul de muncă întocmite ca urmare a reclamaţiilor locatarilor), nivelul zgomotelor produse în local depăşeşte limita minimă de 45 dB, factor de disconfort şi de poluare sonică pentru locatarii acestui bloc. De asemenea, din cel de-al doilea buletin de analiză, se constată existenţa degajărilor de mirosuri neplăcute provenite de la grupul sanitar şi bucătăria localului.
Această situaţie a persistat şi ulterior, aşa cum se poate observa din adresa nr. 1558 din 2 iulie 1996 prin care i se face cunoscut reclamantei că neîncetarea activităţii interzise va obliga pârâta să sesizeze organele în drept privind aplicarea legii, întrucât nerespectarea dispoziţiilor date constituie,
conform art. 79 lit. c din legea nr. 137/1995, infracţiune.
Pe de altă parte, din actele dosarului rezultă că spaţiul în care se află în prezent localul era destinat, conform proiectului construcţiei, unui atelier de reparat obiecte de uz casnic, astfel încât este greu de înţeles că ar corespunde desfăşurării activităţii unui local.
Faţă de cele de mai sus recursul urmează a fi respins ca nefondat.
