În motivarea cererii s-a arătat la data de 14 aprilie 2010 prin sentinţa civila nr.449, pronunţata de către Tribunalul Bacau-Sectia comerciala si administrativ, in dosarul nr.6448/110/2009, s-a deschis procedura falimentului in forma simplificata, la cererea creditoarei D.G.P.F. Bacau.
La data de 05.12.2001 in conformitate cu prevederile Legii nr.31/1990, s-a înfiinţat S.C. M. S.R.L. Comanesti, cu obiect principal de activitate conform clasificării CAEN 4752 Comerţ cu amănuntul al articolelor de fierărie, vopsitorie,sticla si articole din sticlă.
Potrivit art.138 din Legea nr.85/2006 judecatorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns in stare de insolventa sa fie suportata de membrii organelor de conducere – administratori ,directori,..ce au cauzat starea de insolventa a debitorului.
Având in vedere cazurile speciale, revăzute la art.138 din Legea 85/2006 si care reglementează materia răspunderii personale a organelor de conducere ale debitoarei falite, s-a constatat in urma analizei activităţii debitoarei, pe baza documentelor, informatiilor provenite de la ,creditorul societăţii si alte informaţii descoperite in mijloacele de informare in masa,presa etc.,ca responsabilii si vinovaţii de ajungerea societăţii in insolventa, se face vinovat administratorul care a administrat societatea de la data la care aceasta a fost înfiinţată 05.12.2001 si pana la data la care a intrat in procedura de insolventa, respectiv V.M.A., care a îndeplinit calitatea de asociat unic si administrator de la data înfiinţării si pana la data de 14 aprilie 2010.
Astfel fostul administrator se face vinovat de următoarele fapte care, în final a dus la ajungerea societăţii in insolventa, asa cum s-a demonstrat in raportul cauzal cu nr.30 din 21.06.2010.
Managementul fraudulos in defavoarea societăţi fostul administrator V.M.A.., precum şi nerespectarea legislaţiei comerciale si fiscale, de asemenea datoriile acumulate la bugetul de stat si utilizarea resurselor firmei in scopuri personale.
De asemenea neplata impozitelor conform legislaţiei fiscale a dus la acumularea datoriilor si penalitatiilor către bugetul de stat
Desi, administratorul judiciar a efectuat deschiderii procedurii de insolvenţei organele statutare ale societăţii falite, nu si-au îndeplinit in totalitate obligaţia predării către lichidatorul judiciar a actelor financiar-contabile si juridice prevăzute de Legea nr.85/2006, precum si a documentelor contabile obligatorii prevăzute de Legea contabilităţii nr.82/1991, astfel: art.6.alin 1 prevede ca orice operaţiune economica -financiara se consemnează in momentul efectuării ei intr-un document care sta la baza înregistrărilor in contabilitate, dobandind astfel calitatea de document justificativ. Art.16 prevede că, contabilitatea clienţilor si furnizorilor ,a celorlalte creanţe si obligaţii se tine pe categorii ,precum si pe fiecare persoana fizica sau juridică, art.l7-prevede -contabilitatea cheltuielilor ,se tine pe feluri de cheltuieli, după natura sau destinaţia lor, dupa caz. Art. l7 aliniatul 2, prevede- contabilitatea veniturilor se tine pe feluri de venituri, dupa natura sau sursa lor, dupa caz. art.20-prevede obligativitatea intocmirii-Registrului –jurnal, Registru – inventar ,precum si Cartea Mare. Art.21-stabileşte ca registrele de se utilizeaza in stricta concordanta cu destinaţia acestora si se prezintă in mod ordonat si completat , astfel încat sa permită in orice moment identificarea si controlul operatiunilor patrimoniale , art.22-prevede obligativitatea întocmirii lunare a balanţei de verificare
Art.35.alinl,lit,a,-stabileste obligativitatea depunerii unui exemplar din bilanţul la D.G.F.P -Judeţene. Pentru perioada 31 decembrie 2004-14 aprilie 2010, debitorul nu a ţinut evidenta contabila, în consecinţa fostul administrator al debitoarei nu si-a îndeplinit obligaţia de depunere a bilanţurilor la ORC, Bacau si AFP-Bacau si a celorlalte declaraţii
Vinovat de încălcarea prevederilor Legii contabilităţii nr.82/1991 se face administratorul V.M.A.. ,considerând ca fostul administrator a cauzat insolventa debitoarei.
Debitoarea a desfăşurat o activitate de mica amploare, cu un patrimoniu redus, având un patrimoniu net negativ inca din anul 2004.
Prejudiciul creat de organul de conducere,consta in ajungerea societăţii in inolventa ,respectiv in lipsa sumelor pentru plata obligaţiilor exigibile către creditori,stare de fapt,care este prejudiciabila pentru creditori întrucât de regula presupune imposibilitatea plaţii creanţelor.
De asemenea, se constată ca sunt îndeplinite cumulativ cele trei condiţii, respectiv prejudiciul creditorilor,fapta ilicita a membrului organului de conducere si intentia, întru-cat fostul administrator se face vinovat de producerea stării de insolventa, astfel încadrandu-se in cazurile prevazute de art.l38-din Legea nr.85.2006.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. l38 al. 1, lit. a, d şi e din Legea nr.85/2006 si art.141.din Legea.nr.85/2006.
Pârâta, legal citată a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.
Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma probelor administrate în cauză, instanţa reţine următoarele:
În fapt, în urma cererii de deschidere a procedurii insolvenţei formulată de D.G.F.P. Bacău s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 449/14.04.2010 de către Tribunalul Bacău de deschidere a procedurii falimentului a societăţii SC M. SRL.
Din extrasul eliberat de ORC instanţa reţine faptul că SC M. SRL a fost înfiinţată în 07.11.2001 asociat fiind V.M.A. aceasta deţinând şi calitatea de administrator.
Concluziile raportului privind cauzele şi împrejurările care au condus la apariţia insolvenţei, au fost în sensul că administratorii activitate au desfăşurat o activitate economică care ducea în mod inevitabil la încetarea de plăţi şi nu au ţinut contabilitatea societăţii în conformitate ci dispoziţiile legii în vigoare.
Din tabelul consolidat de creanţe instanţa reţine faptul că s-au înscris la masa credală următorii creditori:ANAF-DGFP BACĂU.
In drept, potrivit dispoziţiilor articolului 138 din Legea 85/2006
„(1) În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariţia stării de a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;
b) au făcut acte de comerţ în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;
c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăţi;
d) au ţinut o fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea;
e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia;
f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăţi;
g) în luna precedentă încetării plăţilor, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferinţă unui creditor, în dauna celorlalţi creditori.
(4) In caz de pluralitate, răspunderea persoanelor prevăzute la alin. (1) este solidara, cu condiţia ca apariţia stării de insolenţa sa fie contemporana sau anterioara perioadei de timp in care si-au exercitat mandatul sau in care au deţinut poziţia care ar fi putut cauza insolvenţă.”
Instituţia răspunderii organelor de conducere sau de supraveghere este definita si analizata atât in practica cat si in mare parte a doctrinei ca o răspundere speciala care prezintă caracteristicile principale ale răspunderii delictuale, ca o răspundere personală care intervine numai atunci când prin săvârşirea faptelor enumerate de lege s-a ajuns la starea de insolvenţă.
Din prevederile legale in materie rezulta ca se cer a fi întrunite cumulativ patru condiţii pentru angajarea răspunderii pentru fapta proprie, şi anume:
existenţa unei fapte ilicite;
existenţa unui prejudiciu;
existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu;
existenţa vinovăţiei celui ce a cauzat prejudiciul,
elemente pe care reclamantul trebuie să le dovedească, in conformitate cu principiul instituit de articolul 1169 Cod civil. In cazul specific reglementat de Legea 85/2006 reclamantul trebuie sa mai probeze ca faptele enumerate la art. 138 au contribuit la insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor exigibile şi calitatea specială a persoanei chemată să răspundă în senul că face parte din organele de conducere sau de supraveghere sau a cauzat starea de insolvenţă. Angajarea răspunderii intervine doar daca prejudiciul a rezultat din fapta culpabilă a administratorului sau a persoanei din organul de supraveghere.
In ceea ce priveşte prima cauza identificata in cadrul raportului depus de lichidatorul judiciar aceasta se refera la folosirea bunurilor in folosul propriu. Raportul efectuat in condiţiile articolului 59 din lege nu constituie un mijloc de proba suficient pentru atragerea răspunderii persoanelor care se afla la conducerea societăţii, afirmaţiile privind incidenţa articolului 138 litera a nefiind susţinute de probe clare de vinovăţie, aceste menţiuni neavând la baza elemente de fapt. Din probele administrate in cauza instanţa retine faptul ca nu s-a stabilit cu certitudine săvârşirea de către administrator de acte de folosinţă contrare intereselor societăţii, nefiind individualizate bunurile asupra cărora a fost exercitata activitatea ilicita a conducătorilor. Neţinerea contabilităţii în conformitate cu legea nu poate constitui o baza suficienta pentru stabilirea vinovăţiei pârâtei, cu atât mai mult cu cat nu au fost indicate in concret faptele administratorului, pentru a putea fi identificate elementele constitutive ale acţiunii sau inacţiunii acesteia. Vinovăţia trebuie stabilită prin probe clare, nefiind suficiente simplele constatări ale lichidatorului judiciar din cadrul raportului cauzal.
Atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere presupune săvârşirea uneia dintre faptele prevăzute în mod expres şi limitativ de art. 138 alin. (1) lit. a)-g) din Legea nr. 85/2006, care să fi determinat sau favorizat ajungerea societăţii în încetare de plăţi. Membrii organelor de conducere nu răspund în cadrul acestei proceduri pentru o simplă incapacitate managerială şi executarea necorespunzătoare a mandatului acordat de societate, ci pentru săvârşirea unor anumite fapte cu caracter ilicit, urmărind de regulă deturnarea activităţii de la realizarea scopului pentru care a luat fiinţă societatea şi satisfacerea unui interes personal sau al unui terţ.
Deşi în cererea sa creditoarea invocă continuarea de către pârât, în interes personal, a unei activităţi care ducea la încetare de plăţi, faptă prevăzută de art. 138 alin. (1) lit. c) legea nr. 85/2006, nu indică nicio împrejurare concretă din care să se tragă concluzia că activitatea ar fi fost continuată în condiţiile în care devenea evidentă lipsa disponibilului şi nici în ce rezidă interesul personal al pârâtei.
Pentru suportarea pasivului societăţii debitoare de către administratorul acesteia, conform art. 138 din Legea nr. 85/2006), este necesar a se proba atât fapta neţinerii contabilităţii în conformitate cu legea, cât şi contribuţia, prin săvârşirea acestei fapte, la ajungerea societăţii în încetare de plăţi. Este adevărat că, prin nedepunerea actelor prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006, în special a celor contabile, s-ar putea deduce că pârâta nu a ţinut o contabilitate în conformitate cu dispoziţiile legale.
Din conţinutul cererii formulate în contradictoriu cu pârâta, rezultă că reclamanta se rezumă în general la invocarea unor aspecte teoretice privind angajarea răspunderii în condiţiile art. 138 din Legea 85/2006 fără să arate în concret care sunt faptele care se încadrează în aceste dispoziţii.
Reclamanta nu numai că nu face dovadă faptelor invocate din punct de vedere teoretic, dar nici nu arată care este legătura de cauzalitate dintre încălcarea unor norme dintr-o lege specială (Legea nr. 82/1991 republicată) şi starea de insolvenţă a debitoarei.
Săvârşirea unei fapte ilicite dintre cele prevăzute limitativ de lege şi existenţa unui prejudiciu sunt două dintre condiţiile necesare, dar nu suficiente pentru a putea fi antrenată răspunderea unei persoane în temeiul art. 138.
Instanţa trebuie să reţină că insolvenţă a fost determinată în tot sau în parte de fapta ilicită a persoanei împotriva căreia este exercitată acţiunea în răspundere civilă. Raportul cauzal trebuie să existe între vreuna dintre faptele prevăzute de art. 138 alin. 1 din Legea 85/2006 şi starea de insolvenţă a debitorului, în sensul că prin săvârşirea unei asemenea fapte debitorul a ajuns în imposibilitatea de a acoperi datoriile exigibile.
Din cererea formulată, aşa cum s-a menţionat mai sus, nu rezultă care este raportul cauzal dintre presupusele fapte invocate a fi fost săvârşite de către pârâtă şi starea de insolvenţă a debitoarei.
Cu privire la fapta prevăzută la art. 138 lit. d) din lege, aceasta cuprinde trei ipoteze. Primele două ipoteze se referă la faptul ca pârâţii au ţinut o contabilitate fictivă şi au făcut să dispară unele documente contabile, însă creditoarea nu a probat cele afirmate. Cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit. d) a art. 138 din lege se referă la faptul că pârâta nu a ţinut o contabilitate în conformitate cu legea.
Împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar actele prevăzute de art. 28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art. 35 din lege, ori că nu a depus raportările contabile la organele fiscale, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligaţiei de a ţine contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe. Oricum, în ceea ce priveşte obligaţia pârâtei de a ţine registrele cerute de lege, condiţia impusă de legiuitor este ca neîndeplinirea acesteia, adică neţinerea unei contabilităţi în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societăţii în stare de insolvenţă.
Aşadar, simplul fapt că pârâta nu ar fi ţinut contabilitatea potrivit legii române nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii sale în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă şi ajungerea societăţii în stare de insolvenţă. Or, în speţă, reclamantul nu a făcut dovadă acestui raport de cauzalitate.
O astfel de răspundere este reglementată de dispoziţiile art.138 din Legea nr.85/2006, fiind una personală, care intervine numai atunci când prin săvârşirea faptelor menţionate de text s-a ajuns la starea de insolvenţă. Simpla invocare a unor astfel de prevederi nu atrage, însă, răspunderea în mod automat.
De necontestat, legiuitorul a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar pe fondul administrării unor dovezi pertinente şi concludente.
Or, în cauza dedusă judecăţii, cererea formulată de lichidatorul judiciar nu a fost susţinută de vreo probă, iar simpla enunţare a pretinsei fapte săvârşite de către administratorul debitoarei nu conduce în mod automat la admiterea cererii de antrenare a răspunderii acestuia.
In cauză disp.art.138 lit.d) nu îşi găsesc aplicabilitatea întrucât, conform dispoziţiilor legale în materie, în cazul în care plătitorul nu îndeplineşte obligaţia de a depune raportările contabile, organele fiscale vor stabili din oficiu, obligaţia de plată, folosind metoda estimării sau plătitorul în cauză va fi supus de îndată unui control fiscal.
De altfel, legea contabilităţii şi actele normative privind obligaţia de depunere a declaraţiei privind obligaţiile fiscale şi a bilanţului contabil nu vin să sancţioneze debitorul sau administratorul, ci precizează că organul fiscal are obligaţia stabilirii unui control de fond, aspect ce conduce la concluzia că această faptă nu poate fi încadrată ca o cauză a stării de insolvenţă.
Faţă de cele menţionate, instanţa va respinge ca nefondată cererea formulată de lichidatorul judiciar, în baza disp. art. 138 din Legea 85/2006.
