între reclamantă şi pârâtă s-a încheiat antccontractul de vânzare-cumpărare referitor la apartamentul în suprafaţă construită de 73,70 mp, locul de parcare, boxa, cota indiviză din spaţiile comune şi cota indiviză de teren (art. 3 din antecontract), art. 9 lit. a) din stipulând că, „în măsura în care suprafaţa executată va fi mai mică sau mai mare cu cel mult 3% din suprafaţa construită la obiectul antccontractului, preţul va rămâne neschimbat; în cazul în care suprafaţa executată va fi mai mică sau mai mare cu mai mult de 3%, preţul se va reduce sau se va majora proporţional”.
Rezultă, aşadar, că diferenţele la care se referă art. 9 trebuie să existe în cazul suprafeţei construite; or. din raportul de expertiză rezultă că suprafaţa construită a apartamentului este de 73.41 mp. faţă de 73,70 mp cât s-a prevăzut în antecontract, ceea ce, în mod evident, reprezintă o diferenţă mai mică de 3% (mai exact, este vorba de o diferenţă în minus de 0,39%), situaţie care nu justifică reducerea preţului, solicitată de reclamantă.
în consecinţă, deoarece condiţiile pentru recalcularea preţului nu sunt îndeplinite, în temeiul art. 969 C. civ. şi al art. 9 din antecontract, cererea reclamantei privind reducerea preţului apartamentului a fost respinsă ca neîntemeiată.
Sentinţa arbitrală nr. 119 din 20 mai 2009