ROMÂNIA
Dosar nr. 4405/95/2008
TRIBUNALUL GORJ
SECŢIA COMERCIALĂ
SENTINŢA Nr. 892
Şedinţa publică de la 24 Iunie 2009
Completul compus din:
JUDECĂTOR SINDIC
Grefier
Pe rol judecarea cererii privind antrenarea răspunderii materiale a fostului administrator social al debitoarei, D. A. formulată de lichidatorul judiciar C. IPURL, desemnat să administreze procedura falimentului debitoarei SC A. C. SRL TG.JIU.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns reprezentantul lichidatorului judiciar , D. I. ,lipsă administratorul social al debitoarei.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier , după care constatând cererea în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.
Reprezentantul lichidatorului judiciar a solicitat admiterea cererii şi antrenarea răspunderii fostului administrator social.
JUDECĂTORUL SINDIC
Asupra cererii de faţă ;
Prin cererea înregistrată la data de 16.06.2008 , lichidatorul judiciar SP C. IPURL Tg-Jiu, numit să administreze procedura simplificată a falimentului debitorului SC A. C. SRL Tg-Jiu , a solicitat ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună antrenarea răspunderii patrimoniale a administratorului social al debitorului respectiv D. A. pentru întreg pasivul cunoscut al acesteia respectiv 28741 lei .
În motivarea cererii s-a arătat că , după deschiderea procedurii simplificate împotriva debitorului , administratorul social a fost notificat cu sentinţa de deschidere şi în vederea depunerii documentelor prev. de art. 28 din L 85/2006 , dar fără nicio justificare acesta nu şi-au îndeplinit obligaţia legală ceea ce creează prezumţia că nu au ţinut o în conformitate cu legea în sensul art. 138 lit. d din L 85/2006.
Administratorul social a fost citat cu copie de pe cererea de antrenare dar nu s-a prezentat în faţa judecătorului sindic pentru a formula apărări şi nici nu a depus la dosar întâmpinare scrisă ceea ce conduce la concluzia că în mod tacit achiesează la cererea lichidatorului cuprinsă în raportul depus la dosar.
Analizând cererea lichidatorului judiciar, judecătorul sindic a admis cererea lichidatorului prin sentinţa nr.1352/22. 09 .2008.
Judecătorul sindic constată că debitorul nu are in patrimoniu bunuri mobile sau imobile care să poată fi valorificate in vederea acoperirii creanţelor creditorilor şi a cheltuielilor de procedură , astfel că a apreciat că sunt îndeplinite şi condiţiile art.131 din Legea 85/2006.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs fostul administrator social D.A., criticând-o ca netemeinică şi nelegală, întrucât pricina a fost soluţionată fiind lipsă de procedură cu acesta, nefiind citat la domiciliul său din com. T., jud. Gorj şi nici în termenul prevăzut de art.89 C.pr.civ., cu 5 zile înaintea soluţionării pricinii, iar pe fond sentinţa este neîntemeiată, întrucât lichidatorul nu s-a deplasat la sediul debitoarei pentru a ridica întreaga documentaţie şi nici nu a primit vreo notificare pentru a depune documentele din care să rezulte evidenţa contabilă.
Prin întâmpinare, lichidatorul a solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât citarea administratorului s-a făcut cu respectarea regulilor de procedură, şi în mod corect s-a reţinut că nu a ţinut evidenţa contabilă în conformitate cu Legea contabilităţii, 82/1991.
Prin decizia nr.53/14.01.2009, Curtea de Apel Craiova a admis recursul ca fiind fondat, pentru următoarele considerente:
Din extrasul CI rezultă că din 24.11.2000 recurentul locuieşte în sat T., comuna T., jud. Gorj, iar citarea acestuia pentru termenul la care s-a soluţionat pricina s-a făcut la sediul societăţii din Tg. Jiu, str. 9 Mai , bl.14, sc.1, ap.6, jud. Gorj.
Faţă de cele arătate mai sus, pricina fiind soluţionată cu încălcarea dispoziţiilor art. 105 alin.2 C.pr.civ., recursul a fost admis, casată sentinţa în totalitate şi cauza trimisă spre rejudecarea aceleiaşi instanţe.
Judecătorul sindic care a soluţionat iniţial cauza a formulat cerere de abţinere, care a fost admisă, cauza fiind repartizată în conformitate cu dispoziţiile Regulamentului de ordine interioară al instanţelor de judecată.
S-a procedat în continuare la citarea administratorului social la toate adresele cunoscute, respectiv la adresa din Tg.Jiu, str.9 Mai nr.53, bl.14, sc.1, ap.6, jud. Gorj, aceasta fiind şi adresa pe care a recomandat-o pârâtul în cererea de amânare adresată la data de 19.02.2099 pentru angajarea unui apărător, dar şi la adresele din comuna T., sat T. şi Tg.Jiu, str. S. ( 9 Mai) bl.14 sc.1ap.6, jud. Gorj ( aceasta din urmă fiind de fapt tot prima adresă, denumirea străzii fiind schimbată).
Procedura de citare s-a realizat prin afişare, la domiciliul indicat nefiind găsită nicio persoană.
Judecătorul sindic, analizând actele aflate la dosar şi cererea formulată de lichidatorul judiciar, o apreciază ca fiind întemeiată, urmând să o admită, pentru următoarele considerente.
Antrenarea răspunderii materiale a fostului administrator al debitoarei în temeiul art. 138 din Legea nr.85/2006 presupune îndeplinirea unei cerinţe esenţiale de admisibilitate a cererii, respectiv existenţa unui raport de cauzalitate între fapta administratorului şi prejudiciul creat.
Potrivit art.138 alin.1 din legea insolvenţei, la cererea administratorului sau a lichidatorului judiciar , judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică ajuns în stare de , să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societăţii sau de conducere, precum şi de orice persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, prin una din faptele descrise la literele a-g.
Conform art.138 alin.1 lit.d din lege,antrenarea răspunderii administratorului social intervine în situaţia în care acesta a ţinut o fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ţinut contabilitatea în conformitate cu legea.
Natura juridică a răspunderii administratorului împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale, fiind o răspundere specială.
Fiind vorba de o răspundere delictuală pentru a fi antrenată este necesar a se îndeplini condiţiile generale ale răspunderii civile delictuale (conform art.998 şi 999 ), fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu.
Neţinerea contabilităţii este o faptă negativă constând în neîndeplinirea unei obligaţii legale şi evident are caracter ilicit, fiind sancţionată atât de Legea nr. 31/1990 cât şi de legea contabilităţii. Ea poate fi probată doar prin faptul pozitiv contrar. În condiţiile în care administratorul social nu a predat documentele în termenul fixat, se naşte prezumţia simplă că nu s-a ţinut contabilitatea ori, această prezumţie putea fi răsturnată de administrator prin predarea documentelor către lichidator.
Prejudiciul creditorilor reprezintă partea din masa pasivă, ce rezultă din tabelul definitiv al creanţelor, care nu poate fi acoperită din averea debitoarei.
Legătura de cauzalitate între neţinerea contabilităţii conform legii şi prejudiciul creditorilor există, fiind evidenţiată prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru a se asigura plata datoriilor exigibile acumulate.
Este evident că lipsa evidenţelor societăţii a cauzat starea de insolvenţă deoarece este logic că atâta timp cât administratorul nu cunoaşte care este activul, nu poate cunoaşte care este gradul de îndatorare pe care societatea îl poate suporta. Numai ţinerea unei evidenţe corecte poate asigura funcţionarea normală a unei afaceri.
Vinovăţia administratorului există deoarece lui îi incumbă obligaţia legală a ţinerii contabilităţii, şi este răspunzător faţă de societate pentru existenţa registrelor cerute de lege şi corecta lor ţinere, potrivit art. 73 din Legea nr.31/1990 iar neţinerea contabilităţii îi este imputabilă.
Cum până în prezent niciun reprezentant al societăţii debitoare nu s-a prezentat cu documentele prevăzute la art.28 din legea nr.85/2006 naşte prezumţia că nu s-a ţinut contabilitatea în conformitate cu legea.
Aşa fiind, se apreciază că în cauză sunt incidente dispoziţiile art.138 alin.1 lit. d din Legea nr.85/2006, urmând a se dispune antrenarea răspunderii administratorului social, D.A. pentru întregul pasiv al debitoarei, de 28.741 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Admite cererea formulată de lichidatorul judiciar C.IPURL, desemnat să administreze procedura falimentului debitoarei SC A. COM SRL TG.JIU, pentru antrenarea răspunderii materiale a fostului administrator social al debitoarei, D.A..
Dispune antrenare răspunderii patrimoniale fostului administrator social al debitoarei, D.A. pentru întregul pasiv inclus în tabelul definitiv al creanţelor, în sumă de 28.741 lei.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţa publică din 24 Iunie 2009 la Tribunalul Gorj
Judecător sindic Grefier
M.L. 01 Iulie 2009