Legea nr. 85/2006, art. 28, art. 112, art. 138 alin. (1) lit. a)
După deschiderea procedurii insolvenţei, debitoarea poate, în condiţiile legii, să-şi desfăşoare activitatea curentă, în situaţia în care se alege varianta lichidării averii, căzând în sarcina administratorului inventarierea, sigilarea bunurilor (art. 112 şi urm. din Legea nr. 85/2006). Potrivit dispoziţiilor art. 28 din nu există obligaţia „predării activelor”, ci a unei liste de bunuri.
Fapta de a nu preda activele nu poate fi reţinută în sarcina pârâtei, administratorul judiciar având obligaţia de a se deplasa pentru identificarea acestora.
C.A. Galaţi, dec. com. nr. 320 din 4 mai 2011, nepublicată
Prin sentinţa comercială nr. 1027 din 7 octombrie 2010, s-a deschis procedura insolvenţei în formă generală pentru debitoarea SC M.G.C. SRL la cererea creditorului D.G.F.P. Vrancea şi s-a desemnat administrator judiciar G.S.I. S.P.R.L. Focşani. La 21 decembrie 2010 administratorul judiciar a depus la dosar tabelul definitiv al creanţelor debitoarei, împotriva căruia nu s-au formulat obiecţiuni, din care rezultă că pasivul societăţii este de 281.875,69 lei. La 13 ianuarie 2011 administratorul judiciar a depus raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la debitoarei. A arătat că întocmind acest raport pe baza datelor cuprinse în situaţiile financiare pentru anii 2007-2009 şi a ultimei balanţe întocmite la 30 iunie 2010, puse la dispoziţie de către D.G.F.P. Vrancea şi că starea de insolvenţă a firmei se datorează imposibilităţii achitării furnizorilor restanţi, datorită lipsei permanente de disponibilităţi. A arătat că nu au fost achitate la timp datoriile faţă de bugetul de stat şi faţă de furnizori. A susţinut că societatea este complet decapitalizată şi că nu există posibilităţi reale de reorganizare. A conchis, arătând că de ajungerea societăţii în stare de insolvenţă se face vinovat administratorul societăţii. La aceeaşi dată, 13 ianuarie 2011, administratorul judiciar a depus cererea de atragere a răspunderii fostului administrator pentru pasivul societăţii. A arătat că acesta se face vinovat de ajungerea societăţii în stare de insolvenţă, facându-se vinovat de fapta prevăzută de art. 138 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 85/2006, întrucât nu a predat activul debitoarei în sumă de 281.875,69 lei.
Prin sentinţa comercială nr. 278/2011 Tribunalul Vrancea a admis cererea formulată de administratorul judiciar şi conform dispoziţiilor art. 138 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 85/2006 a fost atrasă răspunderea fostului administrator al debitoarei SC M.G.C. SRL Vulturul, T.L, pentru pasivul societăţii în sumă de 281.875,69 lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, judecătorul-sindic a reţinut următoarele: răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra administratorului, aceasta fiind o răspundere personală, delictuală, care trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 998-999 C. civ. Potrivit dispoziţiilor art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic poate dispune ca pasivul debitorului, persoană juridică ajunsă în stare de insolvenţă să fie suportat de către membrii organelor de supraveghere sau de conducere, precum şi de către orice altă
persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului prin faptul că a folosit bunurile persoanei juridice în folosul propriu, a dispus în interesul personal continuarea unei activităţi care ducea în mod vădit persoana juridică la încetare de plăţi, nu a ţinut contabilitatea potrivit dispoziţiilor legale ori au deturnat sau ascuns o parte din activul persoanei juridice. Răspunderea prevăzută de art. 138 are natura juridică a unei răspunderi civile delictuale speciale, astfel încât prin cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale trebuie să se dovedească, pe lângă calitatea de persoană răspunzătoare, potrivit prevederilor menţionate, condiţiile întrunirii cumulative a elementelor răspunderii civile delictuale, prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia (art. 998-999 C. civ.). Din raportul lichidatorului depus la dosar la data de 13 ianuarie 2011 rezultă că fostul administrator nu a predat lichidatorului judiciar activele debitoarei pentru a fi inventariate şi valorificate. Administratorul social a fost notificat cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire de două ori la 25 octombrie 2010 şi 15 noiembrie 2010, semnând de primire, dar nu a pus la dispoziţia administratorului judiciar documentele solicitate şi activele societăţii. Faptele pârâtului se încadrcază în ipotezele reglementate de art. 138 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 85/2006; fiind stabilită legătura de cauzalitate între fapta proprie a fostului administrator al debitoarei, prejudiciul în sumă de 281.875,69 lei produs firmei şi ajungerea debitoarei în stare de insolvenţă.
împotriva acestei sentinţe, în termen legal a formulat recurs pârâta T.I., solicitând casarea ei pentru următoarele considerente: nu există dovezi din care să rezulte că ar fi folosit bunurile sau creditele debitoarei în folos personal, că la momentul deschiderii proccdurii insolvenţei ea a închis magazinul, închizând marfa şi evidenţele contabile şi a aşteptat ca lichidatorul să vină să le ridice, însă acesta nu a luat niciodată legătura cu ea; că are întreaga disponibilitate de a pune la dispoziţia administratorului judiciar actele şi activele; că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 998-999 C. civ., neexistând fapta ilicită la care face referire administratorul judiciar şi neexistând vinovăţie. Legal citat, administratorul judiciar a depus „note de şedinţă” şi înscrisuri arătând că după numirea lui s-a deplasat cu asociaţii la magazinul debitoarei, dar la această locaţie funcţiona o altă societate şi că fostul administrator nu s-a prezentat niciodată pentru a-şi îndeplini obligaţiile legale. A mai arătat acesta că activele circulante totale sunt în sumă de 452.501 lei şi că cererea de atragere a răspunderii s-a formulat numai pentru suma de 282.876,69 lei.
Curtea a apreciat că recursul este fondat şi l-a admis pentru următoarele considerente: acţiunea formulată împotriva pârâtei a fost motivată prin prisma faptului că nu a predat documentele şi activele debitoarei în sumă de 282.876,69 lei, astfel încât sunt incidente dispoziţiile art. 138 alin. (1) lit. a), indicându-se expres că pârâta nu a săvârşit faptele prevăzute de art. 138 alin. (1) lit. b)-g). S-a mai reţinut faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 85/2006, nu există obligaţia „predării activelor”, ci a unei liste de bunuri şi că art. 44 se referă, de asemenea, la „informaţii”, nu bunuri. Dc altfel, după deschiderea proccdurii insolvenţei, debitoarea poate, în condiţiile legii, să-şi desfăşoare activitatea curentă, în situaţia în care se alege varianta lichidării averii, căzând în sarcina administratorului inventarierea, sigilarea bunurilor (art. 112 şi urm. din Legea nr. 85/2006). Rezultă, prin urmare, că „fapta de a nu preda activele” nu poate fi reţinută în sarcina pârâtei, administratorul judiciar având obligaţia de a se deplasa pentru identificarea acestora. S-a mai constatat faptul că din înscrisurile depuse de administratorul judiciar în recurs rezultă doar că în perioada 26 februarie 2009-27 august 2009 debitoarea a închiriat un spaţiu de la F., fară ca aceasta să aibă relevanţă în cauză. Tot din înscrisurile depuse rezultă că administratorul judiciar s-a deplasat la sediul socictăţii debitoare la data de 28 aprilie 2011, după formularea cererii de antrenare şi după soluţionarea acesteia de către judecătorul-sindic. Din aceste aspecte reiese că în mod greşit s-a reţinut în sarcina pârâtei faptul ilicit de nepredare a activelor şi că săvârşirea faptei prevăzută de art. 138 alin. (1) lit. c) din lege se poate, eventual, constata, doar după îndeplinirea atribuţiilor de către practicianul în insolvenţă. S-a stabilit ca, în rejudecare, judecătorul-sindic să dispună ca administratorul judiciar să efectueze demersurile necesare intrării în posesia activelor debitoarei şi să prezinte concluziilc după îndeplinirea acestor atribuţii. Ca urmare a acestor verificări, s-a dispus ca judecătorul-sindic să rejudece acţiunea în atragerea răspunderii conform probatorului administrat şi a unor eventuale alte probatorii. Faţă de aceste aspecte, văzând şi dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., s-a admis recursul şi s-a casat sentinţa recurată cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare.
